← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați

2 Regi 15-16 — cu Matthew Henry

2 Împărați 15-16Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry oferă un ghid constant și perspicace prin domniile turbulente consemnate în 2 Regi 15–16. Cu claritate pastorală el urmărește alternanța de credincioșie și rebeliune a regilor lui Iuda alături de succesiunile rapide și violente care au marcat deceniile finale ale lui Israel. Reflecțiile sale ne amintesc că răbdarea divină are limite și că fiecare tron stă sub ochiul scrutător al Domnului. Pe măsură ce ascultăm expunerea măsurată a lui Henry, suntem invitați să cântărim atât mila care prelungește zilele unui rege bun, cât și judecata care ajunge idolatriei persistente. Lecția de astăzi ne atrage în acea narațiune sobră, dar plină de speranță.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești 2 Regi capitolele 15 și 16 încet și cu rugăciune. Observă tiparele contrastante ale domniilor lungi, în mare parte credincioase, din Iuda și succesiunile haotice, ucigașe, din Israel. Observă cum cuvântul Domnului rostit prin profeții de mai înainte continuă să modeleze evenimentele. Lasă textul să trezească atât recunoștința pentru legământul statornic al lui Dumnezeu cu linia lui David, cât și avertismentul sobru împotriva idolatriei care erodează o națiune din interior.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a examina trăsăturile distinctive ale domniei lungi a lui Azaria. Aceasta este o scurtă relatare a domniei lui Azaria. 1. Cea mai mare parte este generală și aceeași care a fost dată și altora; a început tânăr și a domnit mult (v. 2), a făcut, în cea mai mare parte, ceea ce era drept, v. 3 (a fost fericit pentru împărăție că o domnie bună a fost una lungă), doar că nu a avut suficient zel și curaj ca să îndepărteze înălțimile, v. 4. 2. Ceea ce este particular, v. 5 (că Dumnezeu l-a lovit cu lepră) este relatat mai pe larg, cu prilejul ei, 2 Cronici 26:16, etc., unde avem de asemenea o relatare mai deplină a gloriilor din prima parte a domniei sale, precum și a necinstirilor din ultima parte a ei. A făcut ceea ce era drept, așa cum făcuse Amasia; ca și el, a început bine, dar a eșuat înainte de a termina. Aici ni se spune, (1.) Că era lepros. Cei mai mari dintre oameni nu sunt supuși doar calamităților comune, ci și infirmităților comune ale firii omenești; și, dacă sunt vinovați de vreun păcat grav, stau la fel de deschiși ca și cei mai de jos la cele mai grele lovituri ale răzbunării divine. (2.) Dumnezeu l-a lovit cu această lepră, ca să-l pedepsească pentru invadarea prezumțioasă a slujbei preoților. Dacă oamenii mari sunt mândri, Dumnezeu îi va smeri într-un fel sau altul și îi va face să știe că este și deasupra lor și împotriva lor, căci El se împotrivește celor mândri. (3.) Că a fost lepros până în ziua morții sale. Deși avem motive să credem că s-a pocăit și păcatul a fost iertat, totuși, ca avertisment pentru alții, a fost ținut sub acest semn al nemulțumirii lui Dumnezeu cât timp a trăit, și poate că a fost spre binele sufletului său că a fost așa. (4.) Că locuia într-o casă separată, fiind făcut necurat din punct de vedere ceremonial prin lege, la a cărei disciplină, deși rege, trebuia să se supună. Cel care a intrat prezumțios în templul lui Dumnezeu și s-a prefăcut a fi preot a fost pe drept închis afară din propriul său palat și închis ca prizonier sau retras, pentru totdeauna după aceea. Presupunem că casa lui separată a fost făcută cât mai comodă și plăcută posibil. Unii o traduc ca o casă liberă, unde avea libertatea să-și ia plăcerea. Oricum, a fost o mare mortificare pentru unul care fusese atât de mult om de onoare și om de afaceri, cum fusese el, să fie tăiat de la societate și să locuiască mereu într-o casă separată: ar face aproape ca viața însăși să fie o povară, chiar și pentru regi, deși nu au niciodată cu cine să converseze decât cu inferiorii lor; cei mai contemplativi oameni s-ar sătura curând de ea. (5.) Că fiul său era vicerege în treburile atât ale curții sale (căci era peste casă), cât și ale împărăției sale (căci judeca poporul țării); și a fost atât o mângâiere pentru el, cât și o binecuvântare pentru împărăția sa că avea un astfel de fiu care să-i umple locul. Henry examinează apoi schimbările rapide și violente de putere care au cuprins Israelul. I. Să observăm ceva, în general, despre aceste revoluții nefericite și calamitățile care trebuie să le însoțească — aceste vremuri rele, cum pot fi numite cu adevărat. 1. Dumnezeu a încercat poporul lui Israel atât cu judecăți, cât și cu îndurări, explicate și întărite de slujitorii Săi profeții, și totuși ei au rămas nepocăiți și nereformați, și de aceea Dumnezeu a adus pe drept aceste nenorociri asupra lor, așa cum îi avertizase Moise. Dacă veți mai umbla împotriva Mea, vă voi pedepsi încă de șapte ori mai mult, Levitic 26:21, etc. 2. Dumnezeu și-a împlinit promisiunea făcută lui Iehu, că fiii lui până la a patra generație după el vor sta pe tronul lui Israel, ceea ce a fost o favoare mai mare decât s-a arătat oricărei familii regale fie înainte, fie după el. Dumnezeu spusese că va fi așa (cap. 10:30) și ni se spune în acest capitol (v. 12) că așa s-a întâmplat. Vedeți cât de punctual este Dumnezeu față de promisiunile Sale. Aceste calamități Dumnezeu le-a proiectat de mult pentru Israel și le meritau, totuși nu au fost aplicate până când acel cuvânt nu și-a luat efectul pe deplin. Astfel Dumnezeu l-a răsplătit pe Iehu pentru zelul său în distrugerea închinării la Baal și a casei lui Ahab; și totuși, când măsura păcatelor casei lui Iehu a fost plină, Dumnezeu a răzbunat asupra ei sângele vărsat atunci, numit sângele Izreelului, Osea 1:4. 3. Toți acești regi au făcut ceea ce era rău în ochii Domnului, căci au umblat în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat. Deși în conflict unii cu alții, totuși în aceasta au fost de acord, să mențină idolatria, și poporul iubea să fie așa; deși au fost goliți din vas în vas, gustul acela a rămas în ei și mirosul acela nu s-a schimbat. Era într-adevăr trist când guvernarea lor era atât de des schimbată, totuși niciodată în bine — că printre toate acele interese în conflict niciunul dintre ei nu ar fi considerat la fel de mult interesul lor să distrugă vițeii cum au făcut alții să-i susțină. 4. Fiecare dintre aceștia (cu excepția unuia) a conspirat împotriva predecesorului său și l-a ucis — Șalum, Menahem, Pecah și Osea, toți trădători și ucigași, și totuși toți regi o vreme, unul zece, altul douăzeci și altul nouă ani; căci Dumnezeu poate îngădui ca răutatea să prospere și să ia bogăția și onorurile o vreme, dar, mai devreme sau mai târziu, sângele va avea sânge, și cel care a trădat va fi trădat. Un om rău este adesea făcut bici pentru altul, și fiecare om rău, la urmă, o ruină pentru sine. 5. Ambiția oamenilor mari a făcut națiunea nenorocită. Aici este Tifsah, o cetate a lui Israel, distrusă cu barbarie, cu toate țărmurile ei, de unul dintre acești pretendenți (v. 16), și fără îndoială că a fost prin sânge că fiecare dintre ei a mers la tron, niciunul dintre acești regi nu putea pieri singur. Nicio țară nu poate avea dăunători mai mari, nici Israel necazuri mai rele, decât astfel de oameni care nu le pasă cât de mult bunăstarea și liniștea țării lor sunt sacrificate răzbunării lor și dorinței de dominație. 6. În timp ce națiunea era astfel sfâșiată de diviziuni acasă, regii Asiriei, mai întâi unul (v. 19) și apoi altul (v. 29), au venit împotriva ei și au făcut ce au vrut. Nimic nu contribuie mai mult la a face o națiune o pradă ușoară pentru un dușman comun decât certurile interne și luptele pentru suveranitate. Fericită țara unde aceasta este așezată. 7. Aceasta a fost starea lui Israel chiar înainte de a fi cu totul ruinat și dus în robie, căci aceasta a fost în al nouălea an al lui Osea, ultimul dintre acești uzurpatori. Dacă în aceste zile de confuzie și perplexitate s-ar fi smerit înaintea lui Dumnezeu și ar fi căutat fața Lui, acea distrugere finală ar fi putut fi prevenită; dar când Dumnezeu judecă, El va birui. Aceste facțiuni, rodul unui duh rău trimis printre ei, au grăbit acea robie, căci o împărăție astfel divizată împotriva ei înseși va veni curând la pustiire. Henry se întoarce apoi la domnia lui Ioatam și la reformele ei neterminate. Avem aici o scurtă relatare a domniei lui Ioatam, regele lui Iuda, despre care ni se spune, 1. Că a domnit foarte bine, a făcut ceea ce era drept în ochii Domnului, v. 34. Iosif îi dă un caracter foarte înalt, spunând că era pios față de Dumnezeu, drept față de oameni și s-a dăruit pentru binele public, — că, orice era greșit, a avut grijă să fie îndreptat, — și, pe scurt, nu i-a lipsit nicio virtute care se potrivește unui bun prinț. Deși înălțimile nu au fost îndepărtate, totuși, pentru a atrage oamenii de la ele și a-i ține aproape de locul sfânt al lui Dumnezeu, a arătat mare respect față de templu și a construit poarta de sus prin care trecea la templu. Dacă magistrații nu pot face tot ce ar vrea pentru suprimarea viciului și a profanării, să facă cu atât mai mult pentru susținerea și înaintarea evlaviei și a virtuții și pentru a le aduce în reputație. Dacă nu pot dărâma înălțimile păcatului, totuși să construiască și să înfrumusețeze poarta de sus a casei lui Dumnezeu. 2. Că a murit în mijlocul zilelor sale, v. 33. Despre cei mai mulți regi ai lui Iuda ni se spune câți ani aveau când au început domnia și prin asta putem calcula câți ani aveau când au murit; dar nu se ține socoteală de vârsta niciunuia dintre regii lui Israel, după câte îmi amintesc, doar de anii domniilor lor. Această onoare a pus-o Dumnezeu pe regii casei lui David mai presus de cei din alte familii. Și prin aceste socoteli se vede că nu a fost niciunul dintre toți regii lui Iuda care să fi ajuns la vârsta lui David, șaptezeci, vârsta obișnuită a omului. Vârsta lui Asa nu o găsesc. Ozia a trăit până la șaizeci și opt de ani, Manase șaizeci și șapte, și Iosafat șaizeci; și aceștia au fost cei trei mai bătrâni; mulți dintre cei de seamă nu au ajuns la cincizeci. Acest Ioatam a murit la patruzeci și unu de ani. A fost prea mare o binecuvântare ca să fie continuat mult timp unui popor atât de nevrednic. Moartea lui a fost o judecată, mai ales ținând cont de caracterul fiului și succesorului său. 3. Că în zilele lui s-a format confederația împotriva lui Iuda de către Rețin și fiul lui Remalia, regele Siriei și regele lui Israel, care a părut atât de foarte formidabilă la începutul domniei lui Ahaz încât, la vestea ei, inima acelui prinț s-a mișcat și inima poporului, ca copacii pădurii mișcați de vânt, Isaia 7:2. Confederații au fost nedrepți în încercare, totuși se spune aici (v. 37), Domnul a început să-i trimită împotriva lui Iuda, așa cum a poruncit lui Șimei să-l blesteme pe David și a luat de la Iov ceea ce i-au furat Sabeii. Oamenii sunt mâna lui Dumnezeu — sabia, nuiaua în mâna Lui — pe care o folosește cum Îi place pentru a sluji propriilor Sale sfaturi drepte, deși oamenii sunt nedrepți în intențiile lor. Această furtună s-a adunat în domnia evlaviosului Ioatam, dar el a ajuns la mormântul său în pace și a căzut asupra fiului său degenerat.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea reflectând asupra caracterului lui Ahaz. Avem aici un caracter general al domniei lui Ahaz. Puține și rele au fost zilele lui — puține, căci a murit la treizeci și șase de ani — rele, căci ni se spune aici, 1. Că nu a făcut ceea ce era drept ca David (v. 2), adică nu a avut niciuna din acea preocupare și afecțiune pentru slujba și închinarea instituită a lui Dumnezeu pentru care David a fost celebrat. Nu a avut dragoste pentru templu, nu și-a făcut conștiință din datoria față de Dumnezeu, nici nu a avut niciun respect față de legea Lui. În aceasta a fost diferit de David; a fost onoarea lui că era din casa și neamul lui David, și datorită legământului antic al lui Dumnezeu cu David era acum pe tron, ceea ce i-a agravat răutatea; căci a fost o ocară pentru acel nume și familie onorabilă, care de aceea a fost cu adevărat o ocară pentru el (Degeneranti genus opprobrium — O extracție bună este o rușine pentru cel care degenerează de la ea), și deși s-a bucurat de beneficiul evlaviei lui David, nu a călcat pe urmele ei. 2. Că a umblat pe calea regilor lui Israel (v. 3), care toți se închinau vițeilor. Nu s-a unit cu ei prin nicio afinitate, așa cum Ioram și Ahazia au fost cu casa lui Ahab, ci, ex mero motu — fără nicio instigare, a umblat pe calea lor. Regii lui Israel au pledat politică și rațiuni de stat pentru idolatria lor, dar Ahaz nu a avut nicio astfel de pretenție: la el a fost lucrul cel mai nerezonabil și nepolitic care putea fi. Ei erau dușmanii lui și s-au dovedit dușmani și pentru ei înșiși prin idolatria lor; totuși el a umblat pe calea lor. 3. Că și-a făcut fiii să treacă prin foc, în cinstea dumnezeilor săi de gunoi. I-a ars, așa se spune explicit despre el (2 Cronici 28:3), a ars pe unii dintre ei și poate i-a făcut pe alții (Ezechia însuși nu a fost exceptat, deși după aceea nu a fost niciodată mai rău pentru asta) să treacă între două focuri sau să fie trași printr-o flacără, în semn de dedicare idolului. 4. Că a făcut după urâciunile neamurilor pe care Domnul le-a alungat. A fost o dovadă a marii sale nebunii că s-a lăsat condus în religia sa de cei pe care i-a văzut căzând în șanț înaintea ochilor săi și i-a urmat; și a fost o dovadă a marii sale nelegiuiri că s-a conformat acelor obiceiuri pe care Dumnezeu le declarase a fi urâcioase pentru El și s-a pus să scrie după copia celor pe care Dumnezeu i-a alungat, umblând astfel direct împotriva lui Dumnezeu. 5. Că a jertfit pe înălțimi, v. 4. Dacă tatăl său ar fi avut doar suficient zel ca să le îndepărteze, desfrânarea fiilor săi ar fi putut fi prevenită; dar cei care închid ochii la păcat nu știu ce capcane periculoase pun pentru cei care vin după ei. A părăsit casa lui Dumnezeu, s-a săturat de acel loc unde, în vremea tatălui său, fusese adesea reținut înaintea Domnului, și și-a făcut devoțiunile pe dealuri înalte, unde avea o perspectivă mai bună, și sub copaci verzi, unde avea o umbră mai plăcută. Era o religie de puțină valoare, care era condusă de fantezie, nu de credință.
Răspunde
1. Unde văd eu mila unei domnii lungi și statornice a dreptății în propria mea viață sau comunitate și cum o administrez? 2. În ce domenii tolerez eu 'înălțimi' care slăbesc devotamentul deplin față de Domnul? 3. Cum mă avertizează judecata rapidă asupra uzurpatorilor lui Israel împotriva oricărei încrederi secrete în manevre politice mai degrabă decât în pocăință?
Roagă-te
Doamne milostiv, prin Duhul Tău întărește-ne să umblăm cu credincioșie în anii pe care ni-i dai și să zidim cu curaj pe ceea ce rămâne, așa cum ai păstrat o rămășiță în Iuda. Păzește-ne de idolatrie și de alianțele cu străinii care au provocat judecata Ta asupra regilor lui Israel și învață-ne să ne odihnim cu totul în legământul Tău, nu în propriile noastre mijloace. Curățește închinarea noastră, îndepărtează orice înălțime și fixează-ne nădejdea pe Fiul care singur aduce neprihănire veșnică. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →