Eterniseed › Curriculum › Marcu
Marcu 4 — cu Simeon
Deschidere
În ritmul liniștit al devoțiunii anglicane ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de căldură expozitivă creată pentru Biserica Angliei. În capitolul 4 din Marcu Simeon se oprește asupra a două pilde ale creșterii, urmărind cum Cuvântul lui Dumnezeu prinde rădăcini, se maturizează și în cele din urmă aduce recolta. Propozițiile sale măsurate ne invită să observăm lucrarea ascunsă a harului fără nerăbdare, încrezători că același Domn care seamănă va și secera. Lasă-i vocea să ne ghideze meditația în timp ce ascultăm după creșterea blândă a Duhului în suflet și în întreaga Biserică.
Citește
Citire
Acum auzim porțiunea rânduită din capitolul al patrulea al Evangheliei după Sfântul Marcu. Să fie citite cuvintele încet și cu glas tare, îngăduind pildelor seminței care răsare și seminței de muștar să se așeze în inimă. Să luăm aminte nu mai ales la explicație, ci la vocea vie a Scripturii însăși, ca să poată găsi sămânța un pământ bun și Duhul să acorde creștere după buna Sa plăcere.
Studiu
Simeon începe prin a aplica pilda la lucrarea harului în suflet.
Această comparație se aplică la ridicarea Bisericii Sale vizibile în lume; dar o vom considera mai degrabă în referire la o lucrare a harului în suflet. Există o asemănare între sămânță într-un ogor și har în inimă, I. În felul creșterii lor — În pilda Semănătorului, Domnul nostru cuprinde acele caractere care nu primesc Cuvântul cum se cuvine. În aceasta Se limitează la acele caractere care sunt cu adevărat drepte. Creșterea harului în inimile lor seamănă cu cea a grâului într-un ogor, în aceea că este, 1. Spontană — [Sămânța, când este îngropată în pământ, este lăsată cu totul sieși. Plugarul 'doarme noaptea' și își duce la îndeplinire lucrările 'ziua', fără a încerca să ajute grâul în lucrarea vegetației; oricâtă îngrijorare ar simți, se abține de la astfel de încercări zadarnice. 'Pământul trebuie să aducă rodul de la sine', sau deloc.Apoi urmărește etapele treptate ale creșterii în credincios.
De aceea, deși sincer la inimă, înfăptuirile sale sunt încă mici [Notă: Evrei 5:13 .]. În cursul vremii se arată solid și plin de nădejde ca 'spicul': cunoașterea de sine este mai adâncă, iar vederile despre Hristos mai prețioase; dependența de puterea și harul lui Hristos este mai simplă și mai fermă. De aceea, deși conflictele sale pot fi mai aspre, este mai în stare să le suporte; nici nu este vreo parte a conversației sale în care înaintarea sa să nu apară [Notă: În acest sens este descrierea Sfântului Ioan despre tineri, care se află într-o stare intermediară între copii și părinți. 1 Ioan 2:13-14 .]. După multă experiență, atât a binelui cât și a răului [Notă: Evrei 5:14 .], devine asemenea 'grâului plin în spic'.Apoi arată cum harul pregătește sufletul pentru slavă.
] Astfel și harul răsare în sufletele oamenilor pentru a-i pregăti pentru slavă — [Dumnezeu, alegându-și poporul de la început spre mântuire, rânduiește fiecare incident, oricât de mărunt, pentru împlinirea propriului Său scop [Notă: 2 Tesaloniceni 2:13-14 . Romani 8:28 ; Romani 8:28 .]. Toate rânduielile providenței Sale concură spre acest scop; toate lucrările harului Său sunt ajustate cu aceeași vedere. Prima infuzare a unui principiu de viață în sufletele noastre este în vederea fericirii noastre veșnice. Toate rânduielile, prin care acea viață este păstrată, sunt pentru același scop: pentru aceasta, Cuvântul picură ca roua, iar norii lasă grăsime; pentru aceasta, chiar lucrurile care par pentru o vreme să-i întârzie creșterea sunt îngăduite: influențele posomorâte și reci ale ispitei și părăsirii sunt stăpânite spre binele său final.
Considerați
Considerare
Simeon încheie cu încurajare pentru cei care se îndoiesc de înaintarea lor.
Ei sunt adesea gata să se îndoiască dacă 'rădăcina lucrului este cu adevărat în ei': pentru că înaintarea lor nu este atât de rapidă pe cât și-ar dori, sunt înclinați să deznădăjduiască. Este drept într-adevăr să cercetăm dacă suntem cu adevărat înzestrați cu viață; nici nu ar trebui să ne mulțumim cu grade joase de creștere. Oricâtă bucurie am simți văzând lama, ar trebui să ne întristăm dacă nu face nici un progres. Astfel nu ar trebui să fim niciodată mulțumiți fără a merge spre desăvârșire. Dar să așteptăm cu răbdare ploaia timpurie și cea târzie. Să ne așteptăm la o varietate de anotimpuri atât în lumea spirituală cât și în cea naturală: să ne încredințăm lui Dumnezeu, ca El să ne desăvârșească în felul Său. Astfel, la vremea potrivită vom fi gata pentru grânarul cerului [Notă: Iov 5:26 .]; secera ne va despărți atunci de toate legăturile noastre pământești; și vom fi purtați în triumf spre odihna noastră rânduită.
Răspunde
Răspuns
Unde percepi deja lama apărând în propria ta viață, oricât de mică? În ce anotimp al creșterii ești ispitit să pierzi răbdarea cu timpul Domnului? Cum ar putea promisiunea unei recolte finale să-ți întărească nădejdea astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al secerișului, care ai semănat sămânța nestricăcioasă în inimile noastre, dă-ne răbdare să-i privim creșterea ascunsă. Să nu ne abată de la încrederea în Cuvântul Tău nici seceta, nici furtuna. Adu fiecare lamă la grâul plin în spic, ca să fim adunați la urmă în grânarul Tău. Întărește-Ți Biserica în toată lumea, ca cea mai mică sămânță de muștar să adăpostească totuși multe neamuri sub ramurile ei. Cerem aceasta pentru numele lui Iisus Hristos, marele Plugar, care trăiește și domnește cu Tine și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →