Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 15-16 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică călătorim cu Ioan Calvin prin cântările și încercările din pustie ale Exodului 15 și 16. Expunerea atentă a lui Calvin arată cum poporul răscumpărat al lui Israel a învățat să se odihnească doar în puterea lui Dumnezeu după eliberarea de la mare. Comentariul său ne călăuzește să vedem atât măreția salvării divine, cât și necredința persistentă care urmează repede. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne cercetăm propriile inimi atunci când lauda face loc plângerii. Perspectivele lui Calvin ne ajută să urmărim îndurarea răbdătoare a lui Dumnezeu chiar și atunci când poporul Său se îndoiește de purtarea Sa de grijă. Fie ca aceste cuvinte străvechi să ne întărească încrederea în Cel care își conduce Biserica prin fiecare pustie.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte capitolele 15 și 16 din Exod. Aceste versete conțin cântarea triumfătoare a lui Moise după trecerea Mării Roșii, urmată de primele plângeri amare ale poporului în pustie. Citește cu încetineală, observând trecerea rapidă de la laudă la protest. Lasă narațiunea să trezească atât recunoștința pentru faptele mărețe ale lui Dumnezeu, cât și conștientizarea cinstită a propriei noastre tendințe de a uita credincioșia Sa. Pasajul pregătește scena pentru lecțiile pe care Calvin le va dezvolta.
Studiu
Calvin începe prin a descrie scopul lui Moise de a conduce cântarea de laudă.
1. Atunci a cântat Moise. Moise a introdus această cântare nu doar ca mărturie a recunoștinței sale, ci și pentru a confirma istoria; căci cântarea pe care a dictat-o israeliților nu privea un eveniment necunoscut, ci i-a adus înainte ca martori oculari, pentru ca toate veacurile să știe că nimic din cele scrise până atunci nu fusese declarat în mod deschis de 600.000 de bărbați, în afară de soțiile și copiii lor. Moise, așadar, a dat exemplul potrivit slujbei sale, în timp ce poporul, cântând împreună cu el, și-a mărturisit aprobarea într-un mod care nu admite contradicție. Căci cui ar fi putut minți, de vreme ce erau martori unii altora, iar cântarea nu era ascultată de străini? Moise pare să marcheze încrederea lor prin repetiția din ebraică: „au vorbit, zicând”. Din această pricină, mărturisirea lor, rostită de toate gurile, merită mai mult credit, deoarece cea mai mare parte dintre ei s-a lăsat curând în voia ingratitudinii: de unde înțelegem că doar siliți I-au dat slavă lui Dumnezeu. Dar, deși Moise a fost autorul cântării, totuși nu spune „voi cânta” în persoana sa, ci prescrie tuturor ceea ce fiecare trebuie să facă din inimă.Calvin expune apoi mărturisirea că Domnul este tăria și mântuirea lor.
2. Domnul este tăria mea. Prin această expresie ei recunosc că au o apărare suficientă în Dumnezeu; și apoi adaugă că harul Său le oferă un temei drept pentru laudă. Rezumatul este că erau tari în Dumnezeu și nu și-au învins dușmanii prin propria vitejie; și că, de aceea, nu este îngăduit să se laude decât numai în Dumnezeu. Dar trebuie să observăm că ajutorul lui Dumnezeu este unit cu lauda Sa, deoarece acesta este scopul tuturor binefacerilor Sale, anume ca noi să socotim mântuirea noastră ca primită de la El, ceea ce este menționat aici în al treilea rând, căci a spune că Dumnezeu „le-a devenit mântuire” era totuna cu a spune că poporul a fost mântuit prin harul Său. În a doua propoziție există o antiteză între adevăratul Dumnezeu și toți cei falși; căci este mult accent în declarația „El este Dumnezeul meu”, prin care Moise exclude mulțimea aceea de dumnezei care erau atunci pretutindeni adorați în lume. În același scop adaugă „Dumnezeul tatălui meu”, deosebind astfel credința lui Avraam de toate superstițiile neamurilor. Credincioșii declară atunci că este sigur pentru ei să se odihnească în acest Unic Dumnezeu și că laudele Sale sunt vrednice de a fi celebrate. Isaia imită această figură. Isaia 25:9,Calvin încheie meditația cântării întrebând cine este asemenea Domnului.
11. Cine este asemenea Ție? Moise încheie această cântare de laudă cu o exclamație, deoarece măreția subiectului depășește puterea cuvintelor. Interogația exprimă mai mult decât dacă ar fi afirmat pur și simplu că nimeni nu poate fi comparat cu Dumnezeu; deoarece marchează atât admirația, cât și încrederea sigură în adevărul celor spuse; căci exclamă, ca și cum ar fi copleșit de uimire: „Cine este asemenea Ție, Doamne?” Părerea unora că prin cuvântul „dumnezei” înțelege îngerii este mai potrivită altor pasaje; de exemplu, (Psalmul 89:6) „Cine în ceruri poate fi comparat cu Domnul; cine dintre fiii [162] celor puternici poate fi asemănat cu Domnul?” căci urmează imediat: „Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și de venerat de toți cei din jurul Lui.” (V. 7, etc.) Sensul este atunci [163] că, deși există excelență în îngeri, totuși Dumnezeu este înălțat mult deasupra tuturor; dar aici se poate referi mai potrivit la idoli, căci Moise (după cum s-a spus) contrastează în mod intenționat pe singurul Dumnezeu adevărat, a cărui religie și închinare existau printre copiii lui Avraam, cu înșelăciunile neamurilor. Cuvântul „sfințenie” exprimă acea slavă care Îl desparte pe Dumnezeu de toate făpturile Sale; și de aceea, într-un fel, degradează toate celelalte divinități pe care lumea și le-a inventat; deoarece maiestatea singurului Dumnezeu este astfel eminentă și onorabilă. Adaugă „de temut în laude”; deoarece El nu poate fi lăudat cum se cuvine fără să ne răpească prin uimire. Moise se explică apoi spunând că lucrările lui Dumnezeu sunt minunate. După părerea mea, explicația lor este slabă, cei care cred că se spune că El este „de temut în laude” pentru că trebuie lăudat cu frică; și este forțată a celor care spun că este înfricoșător chiar și atunci când este lăudat.
Considerați
Considerare
Calvin abordează strigătul către Domnul când apele din Mara erau amare.
25. Și a strigat. De aici înțelegem că doar Moise s-a rugat cum se cuvine când poporul s-a ridicat tumultuos împotriva lui, și că celor care nu erau vrednici nici de aerul comun li s-a dat din belșug apă dulce. Aici a strălucit îndurarea nespusă a lui Dumnezeu, care a binevoit să schimbe natura apei pentru a-i hrăni pe astfel de oameni răi, răzvrătiți și nemulțumitori. Ar fi putut să le dea de la început apă dulce de băut, dar a vrut ca prin amărăciune să scoată în evidență amărăciunea care se ascundea în inimile lor. Ar fi putut, de asemenea, să îndrepte prin simpla Sa voință răul din ape, astfel încât acestea să devină dulci de la sine. Nu este sigur de ce a preferat să folosească copacul, decât pentru a mustra nelegiuirea lor nebună arătând că are multe leacuri în puterea Sa pentru orice rău. Se ridică și o întrebare cu privire la copac, dacă poseda în mod inerent proprietatea pe care a exercitat-o acolo. Dar, deși se pot aduce argumente probabile de ambele părți, înclin mai degrabă spre părerea că exista într-adevăr o putere naturală ascunsă în copac, și totuși gustul apei a fost corectat în mod miraculos; deoarece ar fi fost greu să se adune atât de repede o cantitate suficientă din copac pentru a purifica un râu; căci 600.000 de bărbați, împreună cu soțiile și copiii lor și vitele, nu s-ar fi mulțumit cu un mic pârâu. Dar sunt condus de un motiv deloc neînsemnat să cred că această proprietate exista anterior în copac; deoarece este clar că o anumită specie a fost arătată lui Moise, totuși asta nu ne împiedică să credem că i-a fost dată o eficacitate mai mare decât de obicei, astfel încât apele să fie îndulcite imediat prin punerea lui în ele. Ceea ce urmează în a doua parte a versetului admite o dublă semnificație, și anume fie că, întrucât Dumnezeu rânduise acolo o lege, totuși a fost ispitit de popor; fie că, deoarece Dumnezeu a fost ispitit de popor, de aceea a rânduit legea. Dacă se preferă primul sens, vina lor va fi mărită prin comparație; căci nelegiuirea poporului a fost cu atât mai rea cu cât, fiind învățați prin glasul lui Dumnezeu, totuși în același loc și-au dat frâu liber duhului răzvrătit. Dar îmbrățișez mai degrabă cel de-al doilea sens, și anume că Dumnezeu a pedepsit păcatul poporului prin care fusese ispitit. A fost de fapt un fel de ispită a lui Dumnezeu, deoarece nu doar au întrebat cu îndoială cine le va da apă, ci prin aceste cuvinte și-au arătat deznădejdea. Dar deoarece în același context se spune: „acolo a rânduit pentru ei o lege și acolo i-a ispitit (sau i-a încercat)”, numele lui Dumnezeu pare a fi subiectul în ambele propoziții, și se spune despre popor că a primit rânduiala și a fost încercat. Astfel, sensul va fi că, după ce Dumnezeu Și-a încercat poporul prin lipsa de apă, în același timp l-a avertizat prin Cuvântul Său ca de acum înainte să se supună mai ascultător și mai supus poruncilor Sale.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta s-a transformat lauda rapid în plângere după o eliberare clară? Cum te ajută amintirea îndurărilor trecute ale lui Dumnezeu să te încrezi în El în nevoia prezentă? Cum ar arăta astăzi să-L lași pe Domnul singur să fie tăria și cântarea ta?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, Îți înălțăm credincioșia legământului Tău și eliberarea Ta puternică, așa cum ai trecut poporul Tău prin mare și l-ai hrănit în pustie doar prin Cuvântul Tău. Dă-ne har să-Ți cântăm laudele cu inimi neîmpărțite și să ne încredem în purtarea Ta de grijă suverană fără a murmura, ca să Te aflăm a fi Vindecătorul nostru și să umblăm în rânduielile Tale. În numele Fiului, prin Duhul, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →