← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 12 — cu Ioan Calvin

1 Corinteni 12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra 1 Corinteni 12. Calvin arată cum apostolul abordează folosirea greșită a darurilor duhovnicești de către corinteni și le îndreaptă atenția spre Duhul care le dăruiește. Comentariul său evidențiază atât izvorul fiecărui dar cât și scopul unic pentru care Dumnezeu le acordă. Pe măsură ce ascultăm cuvintele lui Calvin suntem invitați să ne cercetăm inimile și să primim darurile Duhului spre binele întregului trup. Fie ca acest studiu să ne adâncească recunoștința și unitatea noastră în Hristos.
Citește

Citire

Acordați câteva clipe de liniște pentru a citi integral capitolul 12 din 1 Corinteni. Observați cum Pavel trece de la realitatea multor daruri la unicul Duh care le împarte și la unicul trup pe care acestea sunt menite să îl slujească. Lăsați capitolul să vă vorbească înainte de a asculta perspectivele lui Calvin asupra înțelesului și rânduielii sale.
Studiu
Calvin deschide capitolul afirmând scopul darurilor duhovnicești. 1. Acum despre cele duhovnicești. El continuă să îndrepte o altă greșeală. Întrucât corintenii abuzau de darurile lui Dumnezeu pentru ostentație și arătare, iar dragostea era puțin sau deloc luată în seamă, el le arată cu ce scop sunt împodobiți credincioșii de Dumnezeu cu daruri duhovnicești — pentru edificarea fraților lor. Această propoziție, totuși, o împarte în două părți; căci, în primul rând, învață că Dumnezeu este autorul acelor daruri și, în al doilea rând, după ce a stabilit aceasta, raționează cu privire la scopul lor. Dovedește din experiența lor proprie că acele lucruri de care se lăudau sunt acordate oamenilor prin exercitarea bunăvoinței lui Dumnezeu; căci le amintește cât de neștiutori erau, și proști, și lipsiți de toată lumina duhovnicească, înainte ca Dumnezeu să îi cheme. De aici reiese că fuseseră înzestrați cu ele — nu prin natură, ci prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. Calvin extrage apoi o doctrină generală din experiența corintenilor. 3. De aceea vă fac cunoscut. După ce i-a avertizat din experiența lor proprie, le pune înainte o doctrină generală, pe care o deduce din ea; căci ceea ce corintenii experimentaseră în ei înșiși este comun întregii omeniri — a rătăci în eroare, [729] înainte de a fi aduși înapoi, prin bunătatea lui Dumnezeu, pe calea adevărului. De aici este necesar să fim îndrumați de Duhul lui Dumnezeu, altfel vom rătăci pentru totdeauna. Din aceasta rezultă de asemenea că toate lucrurile care țin de cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu sunt daruri ale Duhului Sfânt. El derivă în același timp un argument din cauze opuse spre efecte opuse. Nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu poate huli pe Hristos; astfel, pe de altă parte, nimeni nu poate vorbi bine despre Hristos, decât prin Duhul lui Hristos. A spune că Isus este blestemat este o blasfemie desăvârșită împotriva Lui. A spune că Isus este Domnul înseamnă a vorbi despre El în termeni de cinste și cu reverență și a-I preamări maiestatea. Despre diversitatea darurilor Calvin scrie: 4. Acum sunt diversități de daruri. Simetria Bisericii [730] constă, ca să spunem așa, dintr-o unitate multiplă, [731] adică atunci când varietatea darurilor este îndreptată spre același obiect, precum în muzică există sunete diferite, dar potrivite unele cu altele printr-o asemenea adaptare încât să producă armonie. De aici se cuvine să existe o distincție a darurilor precum și a slujbelor, și totuși toate să se armonizeze într-una. Pavel, în consecință, în capitolul 12 din Romani, laudă această varietate, ca nimeni să nu tulbure, prin intruziune pripită în locul altuia, distincția pe care Domnul a stabilit-o. De aici poruncește fiecăruia să fie mulțumit cu darurile sale și să cultive departamentul particular care i-a fost încredințat. [732] Le interzice să treacă dincolo de propriile limite printr-o ambiție nechibzuită. În fine, îndeamnă ca fiecare să considere cât i-a fost dat, ce măsură i-a fost alocată și la ce a fost chemat. Aici, pe de altă parte, poruncește fiecăruia să aducă ceea ce are la grămada comună și să nu rețină darurile lui Dumnezeu bucurându-se fiecare de ale sale, separat de ceilalți, [733] ci să țintească împreună la edificarea tuturor în comun. În ambele pasaje aduce înainte asemănarea trupului omenesc, dar, după cum se poate observa, din motive diferite. Suma a ceea ce afirmă se reduce la aceasta — că darurile nu sunt împărțite astfel variat printre credincioși pentru a fi folosite separat, ci că în împărțire există o unitate, întrucât un singur Duh este izvorul tuturor acelor daruri, un singur Dumnezeu este Domnul tuturor administrărilor și autorul tuturor exercițiilor de putere. Acum Dumnezeu, care este începutul, trebuie să fie și sfârșitul. Calvin explică apoi scopul pentru care manifestarea Duhului este dată. 7. Dar manifestarea Duhului este dată fiecărui om. El arată acum scopul pentru care Dumnezeu a rânduit darurile Sale, căci nu le conferă nouă în zadar, nici nu intenționează ca ele să servească scopului ostentației. De aici trebuie să întrebăm cu privire la scopul pentru care sunt conferite. În privința aceasta Pavel răspunde — (în vederea utilității) — pros to sumpheron; adică, ca Biserica să primească avantaj prin ele. Manifestarea Duhului poate fi luată într-un sens pasiv precum și activ — într-un sens pasiv, deoarece oriunde este profeție, sau cunoaștere, sau orice alt dar, Duhul lui Dumnezeu Se manifestă acolo — într-un sens activ, deoarece Duhul lui Dumnezeu, când ne îmbogățește cu vreun dar, Își deschide comorile, în scopul de a ne manifesta acele lucruri care altfel ar fi fost ascunse și închise. A doua interpretare se potrivește mai bine. Punctul de vedere al lui Hrisostom este mai degrabă aspru și forțat — că acest termen este folosit, [736] deoarece necredincioșii nu Îl recunosc pe Dumnezeu decât prin minuni vizibile.
Considerați

Considerare

Calvin arată cum unicul Duh împarte daruri fiecărui membru. 11. Unul și același Duh care împarte. De aici rezultă că aceia acționează greșit care, neavând nicio preocupare pentru participare, rup acea armonie sfântă, care este potrivită în toate părțile ei, numai atunci când, sub călăuzirea aceluiași Duh, toți conspiră spre un singur și același obiect. El îi cheamă din nou pe corinteni la unitate, amintindu-le că toți au primit dintr-un singur izvor tot ceea ce posedă, în timp ce îi instruiește, în același timp, că nimeni nu are atât de mult încât să aibă de ajuns în sine însuși, încât să nu aibă nevoie de ajutor de la alții. Căci aceasta înseamnă prin aceste cuvinte — împărțind fiecăruia în parte după cum voiește. Duhul lui Dumnezeu, așadar, le împarte printre noi, pentru ca noi să le facem pe toate să contribuie la avantajul comun. Nimănui nu îi dă pe toate, ca nu cumva vreunul, mulțumit cu porțiunea sa particulară, să se despartă de alții și să trăiască doar pentru sine. Aceeași idee este intenționată în adverbialul 'în parte', deoarece este de mare importanță să înțelegem cu exactitate acea diversitate prin care Dumnezeu ne unește reciproc unii cu alții. [746] Acum, când voința este atribuită Duhului, și aceea, de asemenea, în legătură cu puterea, putem concluziona din aceasta că Duhul este cu adevărat și în mod propriu Dumnezeu. Calvin duce metafora trupului la concluzia sa. 12. Căci precum trupul este unul. El derivă acum o asemănare din trupul omenesc, pe care o folosește și în Romani 12:4; dar este pentru un scop diferit, așa cum am afirmat deja mai sus. În acel pasaj, îndeamnă pe fiecare să fie mulțumit cu chemarea sa și să nu invadeze teritoriul altuia; deoarece ambiția, curiozitatea sau vreo altă dispoziție îi determină pe mulți să ia în mână mai mult decât este potrivit. Aici, totuși, îndeamnă pe credincioși să se alipească unii de alții într-o distribuire reciprocă a darurilor, deoarece nu le-au fost conferite de Dumnezeu pentru ca fiecare să se bucure de ale sale separat, ci pentru ca unul să îl ajute pe altul. Este obișnuit, totuși, ca orice societate de oameni sau congregație să fie numită trup, precum o cetate constituie un trup și tot așa, în același fel, un senat și un popor. Menenius Agrippa, [747] de asemenea, în timpurile antice, când dorea să împace poporul roman, aflat în dezacord cu senatul, a folosit o apologă, nu foarte diferită de doctrina lui Pavel aici. [748] Printre creștini, totuși, cazul este foarte diferit; căci ei nu constituie un simplu trup politic, ci sunt trupul duhovnicesc și mistic al lui Hristos, așa cum Pavel însuși adaugă mai târziu. (1 Corinteni 12:27.) Înțelesul, așadar, este — 'Deși mădularele trupului sunt variate și au funcții diferite, ele sunt totuși legate împreună într-un asemenea mod încât se contopesc într-una. [749] Noi, așadar, care suntem mădulare ale lui Hristos, deși suntem înzestrați cu daruri variate, trebuie, cu toate acestea, să avem în vedere acea legătură pe care o avem în Hristos.'
Răspunde

Răspuns

1. Unde uit cel mai ușor că fiecare dar duhovnicesc vine de la unicul Duh? 2. Cum folosesc în prezent ceea ce am primit spre avantajul altora? 3. În ce fel aș putea fi ispitit să invidiez locul altui membru în trup?
Roagă-te

Rugăciune

Duhule plin de har, Îți mulțumim pentru darurile pe care le-ai revărsat asupra Bisericii Tale. Păzește-ne de a le folosi pentru etalare sau câștig egoist. Unește-ne inimile astfel încât fiecare abilitate să slujească binelui comun și să zidească trupul lui Hristos. Învață-ne să ne bucurăm de locul pe care l-ai rânduit fiecărui membru și să depindem unii de alții ca mădulare ale aceluiași Domn. Fie ca viața Ta unică să curgă prin toată varietatea noastră până vom ajunge la plinătatea maturității în Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →