← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 22 — cu Matthew Henry

Faptele Apostolilor 22Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Faptele Apostolilor 22 ne invită în apărarea îndrăzneață a apostolului Pavel în fața unei mulțimi ostile. Cu atenție atentă la text, Henry arată cum harul susține un slujitor sub presiune și transformă mărturia personală în mărturie evanghelică. Lecția de astăzi parcurge perspectivele lui Henry despre calm, respect, origine și convertire, ajutându-ne să vedem cum același Domn care l-a întâlnit pe Pavel încă ne întâlnește pe noi. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să trezească curaj proaspăt pentru a vorbi despre Hristos oriunde ne aflăm.
Citește

Citire

Așază-te în capitolul 22 din Faptele Apostolilor și ascultă cum Pavel se adresează mulțimii din Ierusalim în limba lor. Observă calmul cu care povestește râvna sa de odinioară, întâlnirea de pe drumul Damascului și chemarea divină către neamuri. Lasă narațiunea să te învăluie, pregătindu-ți inima pentru comentariul care urmează.
Studiu
Henry începe prin a descrie calmul remarcabil al lui Pavel sub presiune. I. Cu ce calm admirabil și prezență de spirit se adresează el pentru a vorbi. Niciodată un om sărman nu a fost atacat într-un mod mai tumultuos, nici cu mai multă mânie și furie; și totuși, în ceea ce a spus, 1. Nu apare nicio frică, ci mintea lui este liniștită și calmă. Astfel el își confirmă propriile cuvinte: Niciuna dintre aceste lucruri nu mă mișcă; și pe ale lui David (Ps. iii. 6): Nu mă voi teme de zeci de mii de oameni care s-au ridicat împotriva mea de jur împrejur. 2. Nu apare nicio patimă. Deși acuzațiile împotriva lui erau toate frivole și nedrepte, deși ar fi supărat pe orice om viu să fie acuzat de profanarea templului tocmai atunci când plănuia și intenționa să-și arate respectul față de el, totuși el nu izbucnește în expresii mâniate, ci este condus ca un miel la tăiere. Henry examinează apoi titlurile respectuoase pe care Pavel le oferă acuzatorilor săi. II. Ce titluri respectuoase dă chiar și celor care l-au abuzat astfel și cât de smerit cere el atenția lor: 'Bărbați, frați și părinți, v. 1. Către voi, o, bărbați, chem; bărbați, care ar trebui să ascultați rațiunea și să vă lăsați conduși de ea; bărbați, de la care se poate aștepta umanitate. Voi, frați ai poporului de rând; voi, părinți ai preoților.' Astfel le face cunoscut că este unul dintre ei și nu a renunțat la legătura sa cu națiunea evreiască, ci încă are bunătate și preocupare pentru ea. Observați, deși nu trebuie să dăm titluri lingușitoare nimănui, totuși ar trebui să dăm titluri de respect cuvenit tuturor; și celor cărora am vrea să le facem bine ar trebui să ne străduim să nu-i provocăm. Deși a fost salvat din mâinile lor și a fost luat sub protecția căpitanului principal, totuși nu se năpustește asupra lor cu 'Ascultați acum, voi, răzvrătiților'; ci îi complimentează cu 'Bărbați, frați și părinți'. Și observați, el nu formulează o acuzație împotriva lor, nu recriminează, 'Ascultați acum ce am de spus împotriva voastră', ci 'Ascultați acum ce am de spus pentru mine: Ascultați apărarea mea'; o cerere justă și rezonabilă, căci orice om acuzat are dreptul să răspundă pentru sine și nu i se face dreptate dacă răspunsul său nu este ascultat cu răbdare și imparțialitate. Henry detaliază apoi originea și educația distinsă evreiască a lui Pavel. I. Care au fost originea și educația sa. 1. Că era din națiunea lor, din neamul lui Israel, din sămânța lui Avraam, un evreu dintre evrei, nu dintr-o familie obscură sau un renegat al vreunei alte națiuni: 'Nu, eu sunt cu adevărat un om care este evreu, aner Ioudaios — un om evreu; sunt un om și de aceea nu ar trebui tratat ca o fiară; un om care este evreu, nu un barbar; sunt un prieten sincer al națiunii voastre, căci sunt unul dintre ei și mi-aș murdări propriul cuib dacă aș diminua în mod nedrept onoarea legii voastre și a templului vostru.' 2. Că s-a născut într-un loc credibil și respectabil, în Tars, un oraș din Cilicia, și prin naștere era cetățean liber al acelui oraș. Nu s-a născut în robie, așa cum probabil erau unii evrei din diaspora; ci s-a născut gentleman și poate că putea produce certificatul libertății sale în acel oraș antic și onorabil. Aceasta era, într-adevăr, un lucru mic de care să se laude, și totuși era necesar să fie menționat în acest moment celor care îl călcau cu insolență, ca și cum ar fi trebuit să fie așezat alături de copiii nebunilor, da, copiii oamenilor de jos, Iov xxx. 8. 3. Că a avut o educație învățată și liberală. Nu era doar evreu și gentleman, ci și savant. A fost crescut în Ierusalim, principalul sediu al învățăturii evreiești, și la picioarele lui Gamaliel, pe care toți îl cunoșteau ca un doctor eminent al legii evreiești, pentru care Pavel era destinat să fie el însuși învățător; și de aceea nu putea fi ignorant al legii lor, nici nu putea fi considerat că o disprețuiește pentru că nu o cunoștea. Părinții săi l-au adus foarte tânăr în acest oraș, destinându-l să fie fariseu; și unii cred că faptul de a fi crescut la picioarele lui Gamaliel sugerează nu doar că a fost unul dintre elevii săi, ci că a fost, mai mult decât oricare altul, diligent și constant în a-i urma lecțiile, observându-l și supunându-se lui în tot ce spunea, ca Maria, care a stat la picioarele lui Isus și a auzit cuvântul său. 4. Că în zilele sale timpurii a fost un profesor foarte activ și eminent al religiei evreilor; studiile și învățătura sa erau toate îndreptate în acea direcție. Atât de departe era el de a fi înzestrat în tinerețe cu vreo dezaprobare față de obiceiurile religioase ale evreilor, încât nu exista un tânăr printre ei care să aibă o venerație mai mare și mai deplină pentru ele decât el, care să fie mai strict în a le observa el însuși sau mai înflăcărat în a le impune altora. (1.) Era un profesor inteligent al religiei lor și avea un cap limpede. Își făcea treaba la picioarele lui Gamaliel și a fost învățat acolo potrivit modului perfect al legii părinților. Abaterile pe care le făcuse de la lege nu se datorau unor noțiuni confuze sau greșite despre ea, căci o înțelegea până la finețe, kata akribeian — potrivit metodei celei mai precise și exacte. Nu a fost crescut în principiile latitudinarilor, nu avea nimic din saducheu, ci era din acea sectă care era cea mai studiosă în lege, se ținea cel mai strâns de ea și, pentru a o face mai strictă decât era, adăuga la ea tradițiile bătrânilor, legea părinților, legea care le-a fost dată lor și pe care ei o dădeau copiilor lor, și astfel a fost transmisă nouă. Pavel avea o valoare la fel de mare pentru antichitate, tradiție și autoritatea bisericii ca oricare dintre ei; și nu a existat niciodată un evreu dintre ei toți care să-și înțeleagă religia mai bine decât Pavel sau care să poată da o socoteală mai bună despre ea sau un motiv pentru ea. (2.) Era un profesor activ al religiei lor și avea o inimă caldă: Eram plin de râvnă față de Dumnezeu, așa cum sunteți voi toți astăzi. Mulți care sunt foarte pricepuți în teoria religiei sunt dispuși să lase practica ei altora, dar Pavel era la fel de mult un zelot ca un rabin. Era plin de râvnă împotriva a tot ce interzicea legea și pentru tot ce poruncea legea; și aceasta era râvnă față de Dumnezeu, pentru că credea că este pentru onoarea lui Dumnezeu și slujirea intereselor sale; și aici îi complimentează pe ascultătorii săi cu o opinie candidă și caritabilă despre ei, că toți erau astăzi plini de râvnă față de Dumnezeu; le aduce mărturie (Rom. x. 2) că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoștinței. În a-l urî și a-l alunga, ei spuneau: Să fie slăvit Domnul (Isa. lxvi. 5), și, deși aceasta nu justifica în niciun fel furia lor, totuși le-a permis celor care se rugau 'Tată, iartă-i' să pledeze, așa cum a făcut Hristos, 'Căci ei nu știu ce fac'. Și când Pavel recunoaște că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeu în legea lui Moise, așa cum erau ei astăzi, el sugerează speranța sa că ei ar putea fi plini de râvnă pentru Dumnezeu, în Hristos, așa cum era el astăzi.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a reflecta asupra caracterului supranatural al convertirii lui Pavel. III. În ce mod a fost convertit și a devenit ceea ce este acum. Nu a fost din cauze naturale sau externe; nu și-a schimbat religia dintr-o afectare de noutate, căci era atunci la fel de bine afectat de antichitate ca de obicei; nici nu a apărut din nemulțumire pentru că a fost dezamăgit în preferința sa, căci era acum, mai mult ca oricând, pe calea preferinței în biserica evreiască; cu atât mai puțin putea apărea din lăcomie sau ambiție sau vreo speranță de a-și îmbunătăți averea în lume prin convertirea la creștinism, căci era să se expună la tot felul de dezonoare și necaz; nici nu avusese vreo conversație cu apostolii sau cu alți creștini, prin a căror subtilitate și sofism s-ar fi putut crede că a fost ademenit în această schimbare. Nu, a fost lucrarea Domnului, și circumstanțele acestei lucrări erau suficiente pentru a-l justifica în schimbare, pentru toți cei care cred că există o putere supranaturală; și nimeni nu-l poate condamna pentru ea, fără a reflecta asupra acelei energii divine prin care a fost aici supus. El relatează povestea convertirii sale aici foarte particular, așa cum am avut-o înainte (cap. ix), urmărind să arate că a fost pur și simplu actul lui Dumnezeu. 1. Era pe deplin hotărât să persecute creștinii chiar înainte ca Hristos să-l aresteze, ca niciodată. Și-a făcut călătoria și se apropiase de Damasc (v. 6) și nu avea alt gând decât să execute planul crud pe care fusese trimis; nu era conștient de cele mai mici remușcări compătimitoare față de bieții creștini, ci îi reprezenta încă sieși ca eretici, schismatici și dușmani periculoși atât ai bisericii cât și ai statului. 2. A fost o lumină din cer care l-a surprins mai întâi, o lumină mare, care a strălucit brusc în jurul lui, și evreii știau că Dumnezeu este lumină, iar îngerii săi îngeri ai luminii, și că o astfel de lumină ca aceasta strălucind la amiază și depășind-o pe cea a soarelui trebuie să fie de la Dumnezeu. Dacă ar fi strălucit asupra lui într-o cameră privată, ar fi putut fi o înșelătorie, dar a strălucit asupra lui pe drumul deschis, la amiază înaltă, și atât de puternic încât l-a doborât la pământ (v. 7) și pe toți cei care erau cu el, cap. xxvi. 14. Nu puteau nega că cu siguranță Domnul era în această lumină. 3. A fost o voce din cer care a născut mai întâi în el gânduri pline de respect față de Isus Hristos, despre care înainte nu avusese decât gânduri urâte și răutăcioase. Vocea l-a chemat pe nume, pentru a-l deosebi de cei care călătoreau cu el, Saule, Saule, de ce mă prigonești? Și când a întrebat: Cine ești, Doamne? i s-a răspuns: Eu sunt Isus din Nazaret, pe care îl prigonești, v. 8. Prin aceasta s-a arătat că acest Isus din Nazaret, pe care îl prigoneau și ei acum, era unul care vorbea din cer, și știau că este periculos să reziste celui care face astfel, Evr. xii. 25. 4. Ca nu cumva să se obiecteze: 'Cum a venit această lumină și voce să producă o astfel de schimbare asupra lui și nu asupra celor care călătoreau cu el?' (deși, este foarte probabil, a avut un efect bun asupra lor și că au devenit creștini prin aceasta), el observă că tovarășii săi de călătorie au văzut într-adevăr lumina și s-au temut că vor fi mistuiți de foc din cer, conștiințele lor spunându-le acum poate că calea în care se aflau nu era bună, ci ca a lui Balaam când mergea să blesteme pe Israel, și de aceea s-ar fi putut aștepta să întâlnească un înger cu o sabie înflăcărată și sclipitoare; dar, deși lumina i-a făcut să se teamă, nu au auzit vocea celui care vorbea lui Pavel, adică nu au auzit distinct cuvintele. Acum credința vine prin auzire, și de aceea acea schimbare a fost acum imediat lucrată asupra lui care a auzit cuvintele și le-a auzit îndreptate către sine, care nu a fost lucrată asupra celor care au văzut doar lumina; și totuși ar fi putut fi lucrată și asupra lor mai târziu. 5. El le asigură că atunci când a fost astfel surprins s-a încredințat în întregime unei îndrumări divine; nu a strigat imediat aici 'Ei bine, voi fi creștin', ci 'Ce să fac, Doamne? Aceeași voce din cer care m-a oprit pe calea greșită să mă călăuzească pe calea dreaptă, v. 10. Doamne, spune-mi ce să fac și voi face'. Și imediat a primit îndrumări să meargă la Damasc și acolo să audă mai mult de la cel care îi vorbea acum: 'Nu mai este nevoie de nimic spus din cer, acolo ți se va spune, de un om ca tine însuți, în numele celui care îți vorbește acum, toate lucrurile care ți-au fost rânduite să faci.' Căile extraordinare ale revelației divine, prin viziuni și voci și apariția îngerilor, au fost concepute, atât în Vechiul Testament cât și în Noul, doar pentru a introduce și stabili metoda obișnuită prin scripturi și un ministeriu statornic, și de aceea au fost în general înlocuite când acestea au fost stabilite. Îngerul nu a predicat lui Corneliu însuși, ci i-a poruncit să trimită după Petru; așa că vocea de aici nu îi spune lui Pavel ce să facă, ci îi poruncește să meargă la Damasc și acolo i se va spune. 6. Ca o demonstrație a măreției acelei lumini care s-a fixat asupra lui, le spune de efectul imediat pe care l-a avut asupra vederii sale (v. 11): Nu puteam vedea din cauza slavei acelei lumini. L-a orbit pe moment. Nimium sensibile lædit sensum — Strălucirea sa l-a orbit. Păcătoșii condamnați sunt orbiți, ca sodomiții și egiptenii, prin puterea întunericului, și este o orbire de durată, ca a evreilor necredincioși; dar păcătoșii convinși sunt orbiți, ca Pavel aici, nu prin întuneric, ci prin lumină: sunt aduși pentru moment la pierdere în ei înșiși, dar este pentru a fi luminați, așa cum punerea lutului pe ochii orbului a fost metoda concepută a vindecării sale. Cei care erau cu Pavel nu au avut lumina aruncată atât de direct în fețele lor ca Pavel în a sa și de aceea nu au fost orbiți, ca el; totuși, considerând rezultatul, cine nu ar fi preferat mai degrabă soarta lui decât a lor? Ei, având vederea, l-au condus pe Pavel de mână în oraș. Pavel, fiind fariseu, era mândru de vederea sa spirituală. Fariseii spuneau: Suntem și noi orbi? Ioan ix. 40. Ba chiar erau siguri că ei înșiși sunt călăuze ale orbilor și lumini pentru cei care sunt în întuneric, Rom. ii. 19. Acum Pavel a fost astfel lovit cu orbire trupească pentru a-l face sensibil la orbirea sa spirituală și la greșeala sa despre sine, când era viu fără lege, Rom. vii. 9.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai nevoie de același calm dat de Duhul pe care l-a arătat Pavel? Cum ar putea un discurs respectuos să deschidă uși pe care mânia le-ar închide? Ce parte din propria ta poveste arată cel mai clar mâna lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, Te lăudăm pentru harul care l-a arestat pe Pavel pe drumul Damascului și i-a întors inima să mărturisească Numele Tău. Prin Duhul Tău, dă-ne cumpătare când suntem împotriviți, respect față de cei ce rezistă și aducerea aminte grabnică a felului în care ne-ai întâlnit în îndurare. Fă ca mărturia noastră să îndrepte pe alții spre același har mântuitor care l-a însărcinat pe Pavel și fă-ne îndrăzneți să vorbim despre Tine cu curaj și dragoste astăzi. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →