← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Maleahi

Maleahi 1-2 — cu Gill

Maleahi 1-2Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii20 min
Deschidere
Astăzi deschidem Expunerea Particular-Baptistă a Întregii Biblii a lui John Gill, comentariul verset cu verset din secolul al optsprezecelea prețuit pentru profunzimea sa doctrinară și tratarea atentă a textului ebraic. Tratarea lui Gill asupra capitolelor 1-2 din Maleahi confruntă ingratitudinea poporului și închinarea pângărită a preoților, urmărind în același timp dragostea suverană care îl deosebește pe Iacov de Esau. Expunerea sa parcurge constant povara profetului, dezvăluind atât privilegiul legământului cât și eșecul legământului. Pe măsură ce urmăm paragrafele lui Gill, suntem invitați să ne examinăm propriul răspuns la cuvântul neschimbător al Domnului. Duhul care l-a călăuzit pe profet să ne călăuzească și pe noi în citire și aplicare.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți Maleahi capitolele 1 și 2 încet, ascultând întrebările repetate care expun indiferența lui Israel. Observați declarația dragostei Domnului, acuzația aducerii de jertfe pângărite și avertizarea că pustiirea Edomului va rămâne pentru totdeauna. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Gill.
Studiu
Gill își începe expunerea versetului 2 abordând declarația dragostei divine. zice Domnul; Iacov și Esau erau frați; aveau același tată și aceeași mamă, Isaac și Rebeca, și se trăgeau în mod egal din Avraam; astfel, dacă unul era iubit de dragul lui Avraam, după cum s-a sugerat, potrivit înțelesului lui Abarbinel, celălalt avea o pretenție egală la aceasta; zăceau împreună în aceeași pântece; erau gemeni; și dacă cineva putea fi considerat a avea avantajul prin naștere, Esau îl avea, fiind născut primul: dar înainte de a se naște și înainte de a face bine sau rău, ceea ce se spune mai târziu despre ei era în inima lui Dumnezeu față de ei; ceea ce arată că dragostea lui Dumnezeu față de poporul Său este liberă, suverană și distinctivă, Geneza 25:23: totuși l-am iubit pe Iacov; considerat personal; nu numai dându-i dreptul de întâi născut și binecuvântarea temporală și avantajele care decurg de acolo; ci alegându-l la viața veșnică, dăruindu-i harul Său, descoperindu-i pe Hristos și făcându-l părtaș la fericirea veșnică; și de asemenea posteritatea sa, după cum reiese din exemplele menționate mai sus; și de asemenea considerat mistic, căci toți aleșii, răscumpărații și chemații poartă frecvent în Scriptură numele de Iacov și Israel; căci ceea ce se spune aici despre Iacov este adevărat despre toate persoanele poporului lui Dumnezeu; în acest scop apostolul se referă la acest pasaj din Romani 9:13, pentru a dovedi suveranitatea și distincția dragostei lui Dumnezeu în alegerea și mântuirea lor: și aceasta este într-adevăr o dovadă clară că dragostea lui Dumnezeu față de poporul Său este cu totul liberă de toate motivele și condițiile din ei, fiind înainte ca ei să fi făcut bine sau rău; și de aceea nu a izvorât din nicio bunătate din ei, nici din dragostea lor față de El, nici din nicio faptă bună făcută de ei: alegerea persoanelor la viața veșnică, rodul acestei iubiri, este negată a fi din fapte și este atribuită harului; a trecut înainte ca vreuna să fie săvârșită; și ceea ce este făcut de cei mai buni oameni sunt efectele ei; și persoanele alese sau trecute cu vederea erau într-o stare egală când ambele au fost făcute; ceea ce reiese din acest exemplu: și prin care se manifestă de asemenea că dragostea lui Dumnezeu față de oameni este distinctivă; nu este la fel față de toți oamenii; există o favoare deosebită pe care o poartă propriului popor; ceea ce este evident prin alegerea unora și nu a altora; prin răscumpărarea lor din orice neam, limbă, popor și națiune; prin chemarea lor efectivă din lume; prin aplicarea binecuvântărilor harului la ei; și prin dăruirea vieții veșnice asupra lor: și se poate observa în plus că obiectele dragostei lui Dumnezeu nu au întotdeauna cunoștința ei; într-adevăr nu au nicio cunoștință de ea înainte de convertire, care este timpul deschis al iubirii; și după convertire nu au întotdeauna vederi distincte și însușitoare ale ei; doar atunci când lui Dumnezeu îi place să vină și să le-o manifeste. Gill se îndreaptă apoi spre aducerea de pâine pângărită de către preoți pe altar. Versetul 7. Aduceți pâine pângărită pe altarul Meu,.... Ceea ce unii înțeleg despre pâinea punerii înainte, menționându-se mai târziu o 'masă', precum Ieronim; care observă că era făcută din grâu, pe care preoții înșiși îl semănau, îl secerau, îl măcinau și îl coceau, și astfel puteau lua din el ce voiau: cât despre semănatul lui, nu pare probabil ca ei să fie angajați în astfel de slujbă, oricare ar fi cele spuse despre secerat; deoarece snopul primelor roade era secerat de persoane desemnate de sanhedrin w; deși despre seceratul celui pentru pâinea punerii înainte nu găsesc nicio mențiune; dar cât despre măcinat, cernut, frământat și făcut în pâini, și copt, și pus pe masa punerii înainte, toate acestea erau lucrarea preoților x; și cei din casa lui Garmu y erau numiți peste acea lucrare: acum, această pâine putea fi numită pângărită când puneau pe masă una care nu era făcută din făină fină de grâu și nu avea tămâie curată pusă pe sau lângă fiecare rând, după cum cerea legea, Leviticul 24:5; nici nu este vreo obiecție materială la acest sens faptul că este un altar și nu o masă pe care era adusă această pâine; deoarece, precum altarul este numit masă, Ezechiel 41:22, la fel și aceasta într-o clauză următoare, masa poate fi numită altar; deși se poate observa că pâinea punerii înainte nu se spune niciodată că este adusă, ci că este pusă sau așezată pe masă: într-adevăr arderea tămâii puse lângă ea este numită o jertfă adusă prin foc Domnului, Leviticul 24:7; de aceea alții interpretează aceasta despre jertfa zilnică de mâncare, care mergea împreună cu jertfa zilnică a mieilor și din care o parte era arsă pe altar, Exodul 29:40; sau mai degrabă aceasta desemnează jertfa în general, numită uneori 'pâine', Leviticul 3:11; și astfel Targumul aici: 'aduceți pe altarul Meu o jertfă urâtă'; una care avea pete, era oarbă sau șchioapă, după cum se menționează mai târziu; și nu avea cerințele unei jertfe în ea; sau nu era adusă într-un mod corect, sau de oameni răi și cu o minte rea: și ziceți: 'În ce Te-am pângărit?' Gill procedează la provocarea de a prezenta astfel de jertfe unui guvernator pământesc. Maimonide e enumeră nu mai puțin de cincizeci de pete din cauza cărora preoții sub lege nu puteau aduce o creatură pentru jertfă: fără îndoială legile lui Moise privind această chestiune aveau respect față de jertfa curată, perfectă și fără pată a lui Hristos, ale cărei jertfe legale erau tipice; și ne învață această lecție că, fără o jertfă completă, nicio ispășire sau satisfacție pentru păcat nu putea fi făcută: sau, nu este rău în ochii voștri, după cum glosează Aben Ezra; ceea ce este același ca înainte: aduceți-o acum guvernatorului vostru; lui Zorobabel, care era guvernator al Iudeii în acest timp, Hagai 1:1; căci nu aveau rege. Înțelesul este: aduceți un miel sau orice altă creatură care este oarbă, bolnavă și șchioapă; faceți-i un dar celui care avea guvernarea lor; încercați în acest fel și vedeți cât de acceptabil ar fi pentru el: va fi El mulțumit de tine sau va accepta persoana ta?
Considerați

Considerare

Gill încheie secțiunea despre Edom notând indignarea perpetuă a Domnului. Kimchi o interpretează: dacă adunarea Edomului ar spune, deși am devenit săraci și umili, și țara noastră este pustiită: dar ne vom întoarce; devenind acum bogați, după cum adaugă Targumul; adică, după cum explică Iarchi, cu prăzile Ierusalimului: și vom zidi locurile pustiite: precum a făcut Israel, după cum observă Kimchi, când s-au întors din robia lor; și astfel edomiții sperau să facă același lucru: așa zice Domnul oștirilor: Ei vor zidi, dar Eu voi dărâma; au încercat să-și zidească din nou cetățile și orașele, dar nu au putut reuși, Dumnezeu era împotriva lor: și ei vor fi numiți; sau 'vor fi numiți' u; acesta va fi numele pe care îl vor purta printre oameni, prin proverb și ocară: Hotarul nelegiuirii; o împărăție și națiune nelegiuită, de la un capăt la altul; aceasta se va spune despre ei, ca motiv al pustiirii lor totale și perpetue: și Poporul împotriva căruia Domnul are indignare pentru totdeauna; nu doar șaptezeci de ani, ca împotriva evreilor, Zaharia 1:12, ci pentru totdeauna; și aceștia nu mai sunt un popor; sunt cu totul stinși; numele și națiunea lor sunt pierdute; nu există cea mai mică apariție a lor; când evreii, deși sunt împrăstiați prin lume, totuși sunt încă un popor și distinct de toți ceilalți.
Răspunde

Răspuns

Unde am tratat dragostea Domnului ca obișnuită mai degrabă decât distinctivă? În ce feluri ar putea fi adusă închinarea mea cu o inimă împărțită? Cum încurajează permanența cuvântului lui Dumnezeu către Iacov perseverența mea astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, mărturisim răceala cu care am răspuns dragostei Tale statornice și nepăsarea cu care am adus darurile noastre înaintea Ta. Învață-ne să cinstim Numele Tău ca Tată și Stăpân, să prezentăm doar ceea ce este întreg și plăcut, și să ne odihnim cu totul în mila alegerii care l-a ales pe Iacov înainte ca el să fi făcut bine sau rău. Păzește-ne de mândria care își închipuie că putem reconstrui ceea ce Tu ai dărâmat și ține-ne strâns prin Evanghelia harului Tău în Hristos. Amin.

Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →