Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
Apocalipsa 1 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Comentariul Catolic al Familiei al lui Haydock asupra capitolului de deschidere al Apocalipsei. În aceste pagini sacre întâlnim viziunea discipolului iubit despre Domnul înviat, oferită pentru a întări Biserica de-a lungul fiecărei epoci. Haydock adună înțelepciunea părinților și a interpreților catolici de mai târziu pentru a ilumina atât contextul istoric al cărții, cât și mesajul ei spiritual durabil. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care i-a vorbit lui Ioan să ne deschidă inimile pentru a primi cuvintele Alfa și Omega. Să intrăm în acest studiu cu reverență și credință.
Citește
Citire
Luați în mâini textul sacru al Apocalipsei capitolul întâi și citiți-l încet, lăsând fiecare verset să răsune în tăcere. Observați glasul care se adresează celor șapte biserici și descrierea maiestuoasă a Fiului Omului. Opriți-vă oriunde o frază vă mișcă inima și oferiți o scurtă rugăciune de atenție. Când terminați, reveniți la comentariu pentru a vedea cum a înțeles Biserica aceste taine.
Studiu
Haydock începe prin a aborda întrebările legate de canonicitate și autor.
Deși unii în primele veacuri s-au îndoit dacă această carte era canonică și cine era autorul ei (vezi Eusebiu, lib. 7, Istoria Bisericii, cap. xxv.), totuși este sigur că cea mai mare parte a părinților antici au recunoscut atât că era parte din canon, cât și că a fost scrisă de Sfântul Ioan, apostolul și evanghelistul. Vezi Tillemont, în nota a noua despre Sfântul Ioan, unde citează pe Sfântul Iustin Martirul, Sfântul Irineu, Sfântul Clement din Alexandria, Tertulian, Sfântul Ciprian, Sfântul Atanasie, Eusebiu, Sfântul Ambrozie, Sfântul Ieronim, Sfântul Augustin etc. A fost scrisă în greacă bisericilor din Asia [Asia Mică], sub Domițian, în jurul anului 96 sau 97, mult după distrugerea Ierusalimului, când Sfântul Ioan a fost exilat pe insula Patmos, în Marea Egee. Este numită de unii profeția Noului Testament și împlinirea prezicerilor tuturor celorlalți profeți, prin prima venire a lui Hristos la întruparea Sa și prin a doua Sa venire la sfârșitul lumii. Cât despre timpul când ar trebui să se împlinească prezicerile principale, nu avem certitudine, după cum reiese din opiniile diferite, atât ale părinților antici, cât și ale interpreților târzii. Mulți cred că cele mai multe lucruri consemnate din capitolul al patrulea până la sfârșit nu se vor împlini decât cu puțin timp înainte de sfârșitul lumii. Alții sunt de părere că o mare parte din ele, și în special căderea Babilonului celui rău, s-a întâmplat la distrugerea păgânismului, prin distrugerea Romei păgâne și a împăraților ei păgâni persecutori. Despre aceste interpretări, vezi Alcazar în lungul său comentariu, pe învățatul Bossuet, episcop de Meaux, în tratatul său despre această carte și pe P. Alleman, în notele sale la aceeași Apocalipsă, tom. xii, care, în prefața sa, spune că aceasta este în mare măsură acum privită ca opinia urmată de oamenii învățați. În fine, alții cred că intenția Sfântului Ioan a fost, într-un mod mistic, prin metafore și alegorii, să reprezinte încercările și persecuțiile celor răi împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, pedepsele care ar trebui să cadă într-un timp scurt asupra Babilonului, adică asupra tuturor celor răi în general; fericirea veșnică și răsplata pe care Dumnezeu le-a rezervat pentru locuitorii evlavioși ai Ierusalimului, adică pentru slujitorii Săi credincioși, după scurtele lor încercări și necazuri ale acestei vieți muritoare. Între timp întâlnim multe instrucțiuni și îndemnuri folositoare, pe care le putem înțelege destul de ușor; dar nu avem certitudine când aplicăm aceste preziceri la evenimente particulare; căci, după cum observă Sfântul Ieronim, Apocalipsa are tot atâtea taine câte cuvinte, sau mai degrabă taine în fiecare cuvânt. Apocalypsis Joannis tot habet sacramenta quot verba....parum dixi, in verbis singulis multiplices latent intelligentiae. (Ep. ad Paulin. t. iv., p. 574. Edit. Benedict.) (Witham) --- În primele, al doilea și al treilea capitol al acestei cărți sunt cuprinse instrucțiuni și îndemnuri pe care Sfântul Ioan a fost poruncit să le scrie celor șapte episcopi ai bisericilor din Asia. Iar în capitolele următoare, până la sfârșit, sunt cuprinse profeții despre lucruri care urmează să se întâmple în Biserica lui Hristos, în special spre sfârșitul lumii, în vremea lui anticrist. A fost scrisă în greacă, pe insula Patmos, unde Sfântul Ioan era în exil din ordinul crudului împărat Domițian, la aproximativ șaizeci și patru de ani după înălțarea Domnului nostru. (Challoner) --- Aceasta este ultima în ordine a scrierilor sacre și conține, în douăzeci și două de capitole, revelații, după cum indică numele, extrem de obscure, trebuie recunoscut, totuși de cea mai mare importanță pentru Biserica Creștină, dacă putem judeca după demnitatea autorului, care este discipolul iubit, sau după grandoarea și maiestatea ideilor care străbat fiecare capitol al lucrării. Fiind o carte pecetluită sau o taină ascunsă la începutul Bisericii, când nimic din această profeție importantă nu fusese încă împlinit, nu este de mirare că suntem lipsiți de luminile obișnuite pe care le-am urmat până acum în explicarea Scripturii, adică lucrările părinților. Atât de puțin a fost înțeleasă la acea vreme, încât de mulți a fost considerată mult timp o reverie și o compoziție extravagantă, deși cei mai învățați au privit-o întotdeauna ca o lucrare inspirată. Un motiv care i-a putut determina pe credincioși să o claseze printre lucrările apocrife a fost numărul de fabule și iluzii publicate de pietatea rătăcită a celor neștiutori. Știm cel puțin că din cauza ereziei lui Cerint, care era plină de iluzie și fanatism, această carte nu a circulat printre credincioși: câteva exemplare au fost păstrate cu grijă în arhivele Bisericilor, pentru a fi citite doar de episcop sau de cei pe care el îi considera puțin probabil să o abuzeze. În ceea ce privește interpretarea ei, nu se va aștepta să fie încercată într-o lucrare de acest fel. Prin urmare, vom oferi doar o scurtă prezentare a principalilor comentatori și a planurilor lor, astfel încât cititorul luminat să le poată consulta lucrările, dacă dorește să pătrundă mai adânc în subiect. Dar nu trebuie uitat niciodată că legătura ideilor sublime și profetice care compun această lucrare a fost în toate timpurile un labirint în care cele mai mari genii s-au pierdut și o stâncă pe care majoritatea comentatorilor s-au spart, marele Sir Isaac Newton nefiind exceptat. De aici lauda lui Scaliger pentru Calvin; Calvinus sapuit, quia non scripsit in Apocalypsim. 1. Părinții care au trăit înainte de împlinirea evenimentelor nu ne-au dat, desigur, nicio interpretare. Prin urmare, cei care au scris despre ea au explicat-o într-un sens pur moral și au extras din ea parabole și instrucțiuni utile. Niciunul dintre ei nu a dat o explicație sistematică regulată. Trebuie totuși observat, ca o circumstanță de oarecare importanță, că mulți dintre ei, în special Sfinții Augustin și Ieronim, au crezut că Apocalipsa conține profeții privind întregul timp al existenței Bisericii lui Hristos, până la starea ei triumfătoare în Noul Ierusalim. 2. Printre moderni avem interpreți abundenți ai Apocalipsei în toate Bisericile reformate. A devenit într-adevăr o manie printre ei, singura diferență fiind gradele lor respective de absurditate. Aceasta a fost pentru toți cariera comună de unde și-au cioplit pietrele pentru a le arunca asupra Bisericii-mamă. Căci până astăzi au continuat să se discrediteze pe ei înșiși și creștinismul, descriind Biserica Romei ca pe curva stacojie a Babilonului, papismul ca fiara și papa ca anticrist. Trebuie totuși să-i exceptăm pe Grotius și Hammond, care au dat interpretări istorice, și pe câțiva alții. 3. Printre exponenții catolici se remarcă eminent episcopul învățat de Meaux, Bossuet. Această lumină a Bisericii Galicane a îmbunătățit și a completat schițele pe care Grotius le făcuse doar. Primele trei capitole, după el, privesc doar Bisericile din Asia, cărora li se adresează; celelalte capitole, până la nouăsprezece, au fost împlinite în persecuțiile pe care Biserica le-a îndurat sub împărații păgâni. Ultimele trei sunt pur alegorice despre triumfurile pe care Biserica le-a câștigat în cele din urmă asupra persecutorilor ei. 4. Du Pin a luat o rază mai largă. Ultimele trei capitole privesc judecata finală și stabilirea Bisericii în cer. Iar toate capitolele dintre primele trei și ultimele trei sunt simple descrieri generale ale persecuțiilor, căderii tiranilor, ereziilor etc. care vor avea loc în Biserică; reprezentate sub diferitele figuri pe care imaginația bogată a Sfântului Ioan le-a furnizat. Acest sistem îndepărtează cu siguranță toate dificultățile deodată, salvând necazul de a compara fiecare figură cu fapte istorice corespunzătoare; dar substituie un sens vag și nedeterminat, pe care nu-l așteptăm în profeție. 5. Calmet nu variază mult în linii mari de la Bossuet; dar aplicațiile lor ale textului la istorie diferă în multe puncte. El concepe că capitolele intermediare dintre primele trei și ultimele trei au fost împlinite în persecuția generală începută de Dioclețian, în 303, și distrugerea Romei, în 410, de către Alaric. Ultimele trei capitole dau triumful martirilor din acea perioadă, precum și multe lucruri care urmează să aibă loc la venirea lui anticrist și dizolvarea lumii. 6. Concepând că toți comentatorii de mai sus au contractat prea mult timpul pentru împlinirea profeției, limitând-o la stabilirea creștinismului, Monsieur de la Chetardie a stabilit un nou sistem pe presupunerea că Apocalipsa include întreaga istorie a Bisericii lui Hristos pe pământ. Făcând acest lucru, a avut autoritatea Sfântului Augustin și a altor părinți. Observând, prin urmare, la o lectură atentă a acestei lucrări, că existau șapte peceți, șapte trâmbițe, șapte potire și că la deschiderea unor astfel de peceți se făcea o nouă revelație, a concluzionat ingenios că istoria întregii Biserici a fost împărțită în șapte perioade sau epoci și că fiecărei perioade îi aparținea o pecete, o trâmbiță și un potir. Șase dintre aceste perioade concepe că sunt deja împlinite, a șaptea rămâne încă ascunsă în pântecele viitorului. 7. Oricât de ingenios este acest sistem al lui Chetardie, nu a fost adoptat, deoarece Calmet, care a scris după el, a preferat al său, care semăna cu cel al lui Bossuet. A fost totuși reînnoit de acest episcop târziu Walmsley, sub numele de Signor Pastorini, care a preluat ideea și schema generală de la Chetardie, dar a ilustrat-o cu propria sa interpretare și aplicare la fapte istorice. Erudiția cu care acesta din urmă a îmbrăcat acest sistem și potrivirea izbitoare a comparațiilor sale ale cuvintelor profeției cu evenimentele care au trecut au câștigat o aprobare foarte generală și este urmat aproape exclusiv în interpretarea acestei cărți pecetluite. Cât de departe a reușit în explicația sa despre a șaptea epocă a Bisericii nu poate fi determinat de noi, deoarece este închisă în întunericul viitorului. Posteritatea va decide. La el ne referim cititorul englez pentru orice informație suplimentară pe subiect, convinși că cercetările sale vor fi pe deplin satisfăcute, educația sa minunat îmbunătățită. Căci, spune ilustrul prelat Bossuet, 'în ciuda obscurităților acestei cărți, experimentăm în lectura ei o impresie atât de dulce și în același timp atât de magnifică a maiestății lui Dumnezeu; idei atât de sublime se prezintă despre taina lui Iisus Hristos, imagini atât de nobile ale victoriilor și domniei Sale și efecte atât de teribile ale judecății Sale, încât sufletul este cu totul mișcat și pătruns. Toate frumusețile Scripturilor sunt adunate în această carte. Orice este topitor, viu și maiestuos în lege sau în profeți dobândește în această carte un lustru suplimentar.' O, adevăruri cu adevărat adorabile cuprinse aici! ale căror plinătate și sursă veșnică este Dumnezeu; ale căror profet, învățător și stăpân este Iisus Hristos; adevăruri care au îngerii ca slujitori și miniștri; apostolii și episcopii ca martori și depozitari; și toate sufletele credincioase, ver. 3. ca copii și discipoli. Să ne pregătim inimile să-L auzim pe Iisus Hristos înviat din morți, descoperindu-ne tainele împărăției Sale și adevărurile evangheliei slavei Sale. Să auzim glasul Lui de avertizare și să ne pregătim pentru venirea Sa grabnică printr-o strictă observare a fiecărei datorii. Fericit, de trei ori fericit acel creștin pe care moartea păcatului și somnul căldurii nu-l vor face surd la acest glas!Haydock se îndreaptă apoi către salutul adresat celor șapte biserici.
Ioan celor șapte biserici,[1] numite mai târziu; și prin ele, să fie înțeles despre toate bisericile, episcopi și popor în dispoziții asemănătoare. --- De la Cel ce este, care era și care vine. Deoarece aceste cuvinte sunt aplicate și aplicabile doar Celui ce este cu adevărat Dumnezeu și veșnic, Alcazar (p. 176) le aplică lui Dumnezeu Tatăl. Alții cred că sunt rostite despre Dumnezeu, deoarece cuvântul Dumnezeu se potrivește tuturor celor trei Persoane divine, care sunt unul și același Dumnezeu. Vezi Ribera. --- Și de la cele șapte duhuri. Alcazar le înțelege ca șapte atribute sau perfecțiuni ale lui Dumnezeu, dar, prin expunerea comună, se înțeleg șapte dintre duhurile create principale, care într-un mod special asistă la tronul lui Dumnezeu, angajate să execute poruncile lui Dumnezeu, după cum spune Rafael. (Tobit. xii. 15.) Eu sunt unul dintre cei șapte care stau înaintea lui Dumnezeu. (Witham) --- Duhuri etc. Unii înțeleg aceasta despre Duhul Sfânt, din cauza celor șapte daruri ale Sale; dar interpretarea cea mai literală este a principalilor Îngeri, care înconjoară întotdeauna tronul lui Dumnezeu și sunt duhurile Sale slujitoare. (Calmet) --- Și de la Iisus Hristos,[2] făcut om și Răscumpărătorul omenirii, pe care Sfântul Ioan Îl numește aici după cele șapte duhuri, deoarece continuă discursul despre Hristos, care este martorul credincios; mărturisit și aprobat de Dumnezeu prin atâtea minuni, profeții etc. El este căpetenia martirilor sau a martorilor, după cum indică cuvântul grecesc. --- Cel întâi născut din morți, atât primul în demnitate, cât și primul care a înviat la o viață nemuritoare. --- Prințul regilor pământului, a cărui putere este infinit mai mare decât a tuturor acestora; și aceasta pentru a le aminti creștinilor suferinzi că nu trebuie să se teamă de împărații persecutori, care nu au putere după această viață. --- Și Hristos ne-a făcut o împărăție, întrucât prin harul Său ne-a făcut membri ai adevăratei Sale Biserici, numită împărăția lui Dumnezeu, și ne-a promis să domnim cu El în împărăția Sa glorioasă din cer. --- Și ne-a făcut preoți ai lui Dumnezeu și Tatăl Său, pentru a oferi jertfe spirituale. Vezi 1 Petru ii. 9. --- Lui să fie sau I se cuvine slavă și stăpânire, în vecii vecilor. Amin. Adică lui Iisus Hristos. (Witham)Despre titlurile divine, comentariul identifică Alfa și Omega.
Eu sunt Alfa și Omega. Acestea, primele și ultimele litere ale alfabetului grec, înseamnă același lucru cu ceea ce urmează, începutul și sfârșitul, prima cauză și ultimul scop al tuturor ființelor inteligente, care este, care era și care vine, Cel Atotputernic: Aceste cuvinte se potrivesc doar Celui ce este adevăratul Dumnezeu și aici sunt aplicate Binecuvântatului nostru Răscumpărător, care urmează să vină și să judece pe toți. (Witham)Haydock explică apoi sensul zilei Domnului și al glasului de trâmbiță.
În ziua Domnului.[3] Nu în sabatul iudaic, care este sâmbăta noastră, ci în sabatul creștin, duminica noastră, numită ziua Domnului. Biserica, în vremea apostolilor, a schimbat ziua de odihnă, în care evreii erau porunciți să se odihnească și să sfințească acea zi, de sâmbătă la duminică, de la ultima zi a săptămânii la prima. Ei au judecat că aceasta este singura poruncă indispensabilă, ca o zi sau un timp să fie desemnat, într-un mod special, pentru slujirea și închinarea lui Dumnezeu, în care creștinii să se abțină și de la lucrări servile, care nu erau de necesitate: cât despre determinarea unei astfel de zile a săptămânii, ei au judecat că Biserica avea puterea de a schimba ziua. Pretinșii reformatori târzii au fost cu toții de acord cu noi în această schimbare. Iar dacă ar dori ca tot ce este exprimat în această poruncă să fie de o obligație indispensabilă și neschimbabilă, conform literei legii, ar trebui cu siguranță să observe, să sfințească și să se abțină de la toate lucrările servile de sâmbătă sau în sabatul iudaic. --- Un glas mare, ca de trâmbiță. Pentru a semnifica importanța lucrurilor ce urmează să fie revelate. (Witham) --- Glas etc. Acesta a fost cel mai probabil Sfântul Ioan Botezătorul, care se numește pe sine glasul celui ce strigă în pustiu și care în Maleahi este numit Îngerul Domnului, așa cum este numit și în primul verset al acestui capitol. (Pastorini)
Considerați
Considerare
Haydock reflectă asupra prezenței lui Hristos printre sfeșnicele de aur.
Și în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, adică umblând printre sfeșnice, asemenea lui Hristos, așa cum S-a numit de multe ori pe Sine Fiul Omului și alteori le-a spus evreilor că este Fiul, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. Prin această umblare printre sfeșnice se semnifică grija Sa providențială asupra tuturor Bisericilor particulare, care alcătuiesc o singură Biserică Catolică. --- Cu o haină lungă,[4] și un brâu de aur, cu o asemănare cu îmbrăcămintea preoților. (Witham) --- Iisus Hristos este în mijlocul Bisericii Sale pentru a o lumina, a o apăra și a o sfinți, adevăratul model al păstorilor, care ar trebui să locuiască în mijlocul turmei lor, să fie îmbrăcați cu sfințenie și dreptate și încinși cu brâul de aur, adică cu o puritate singulară, mereu gata de luptă și muncă, prin caritatea și zelul lor.În cele din urmă, comentariul subliniază victoria lui Hristos asupra morții.
Și viu și am fost mort; totdeauna viu ca Dumnezeu și ca om am fost mort, am murit pe cruce pentru mântuirea tuturor oamenilor, am înviat, am triumfat asupra iadului, morții și păcatului și sunt viu în vecii vecilor și am cheile morții și ale iadului, putere peste toate, toate lucrurile fiindu-mi supuse, chiar ca om sau ca Dumnezeu și om. (Witham)
Răspunde
Răspuns
Cum afectează faptul de a ști că Hristos umblă printre bisericile Sale modul în care vă rugați pentru propria parohie? În ce feluri vă invită titlul Alfa și Omega să-I încredințați începutul și sfârșitul zilei voastre? Unde ar putea sabia cu două tăișuri a cuvântului Său să vă cheme la o mai mare fidelitate în această săptămână?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Alfa și Omega, care ți-ai descoperit slava Apostolului Ioan pe Patmos și stai în mijlocul sfeșnicelor Bisericii Tale, umple inimile noastre de sfântă evlavie la maiestatea Ta și la gingașa Ta purtare de grijă. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a tuturor sfinților, întărește-ne să auzim glasul Tău fără teamă și să Te urmăm cu credincioșie prin orice încercare. Fie ca cuvintele acestei viziuni sfinte să aducă rod în vieți de răbdare statornică până la venirea Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →