← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deuteronomul 7-8 — cu Ioan Calvin

Deuteronomul 7-8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin despre capitolele 7 și 8 din Deuteronom. Expunerea atentă a lui Calvin deschide bogățiile iubirii de legământ a lui Dumnezeu, chemarea la sfințenie și avertismentele împotriva idolatriei care au modelat viața lui Israel în țară. Perspectivele sale ne invită să vedem cum același Domn care a ales un popor atunci continuă să-și formeze Biserica astăzi prin har, judecată și promisiune. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie mișcate spre recunoștință și ascultare.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 7 și 8 din Deuteronom cu încetineală. Observă temele repetate ale alegerii, porunca de a distruge idolii, chemarea de a-ți aminti căile lui Dumnezeu în pustie și promisiunea binecuvântării pentru credincioșia față de legământ. Lasă cuvintele să-ți pregătească mintea pentru expunerea lui Calvin care urmează.
Studiu
Calvin își începe tratarea capitolului 7 abordând porunca de a distruge neamurile. 2. Să-i lovești și să-i nimicești cu desăvârșire. Cei care cred că în această poruncă a fost cruzime își arogă o autoritate prea mare față de Cel care este judecătorul tuturor. Obiecția este seducătoare, anume că poporul lui Dumnezeu a fost înzestrat în mod nejustificat cu inumanitate, astfel încât, înaintând cu o cruzime ucigașă, să nu cruțe nici sexul, nici vârsta. Dar trebuie mai întâi să ne amintim ceea ce vom vedea mai târziu, adică faptul că, atunci când Dumnezeu a destinat pământul poporului Său, El era liber să-i nimicească cu desăvârșire pe vechii locuitori, astfel încât stăpânirea să le fie liberă. Trebuie apoi să mergem mai departe și să spunem că El a dorit ca o dreaptă demonstrație a răzbunării Sale să apară asupra acestor neamuri. Cu patru sute de ani mai înainte, El pedepsise cu dreptate multele lor păcate, totuși își suspendase sentința și răbdase cu răbdare, dacă cumva s-ar fi pocăit. Acea sentință [303] este bine cunoscută: 'Nelegiuirea amoriților nu s-a împlinit încă.' (Facerea 15:16.) După ce Dumnezeu și-a arătat mila timp de patru secole, iar această îndurare le sporise atât îndrăzneala, cât și nebunia, încât nu încetaseră să-I provoace mânia, cu siguranță nu a fost un act de cruzime să compenseze întârzierea prin gravitatea pedepsei. Și de aici apare perversitatea urâtă și detestabilă a intelectului omenesc. Ne indignăm dacă El nu zâmbește îndată; dacă întârzie pedeapsa, zelul nostru Îl acuză de lene și lipsă de energie; totuși, când El iese ca răzbunător al vinovăției, ori Îl numim crud, ori cel puțin ne plângem de asprimea Sa. Totuși dreptatea Sa Îl va absolvi întotdeauna; iar calomniile și defăimările noastre se vor întoarce asupra capetelor noastre. El a poruncit ca șapte neamuri să fie nimiciți cu desăvârșire; adică, după ce au adăugat păcat la păcat timp de 400 de ani, astfel încât acumularea lor a fost imensă, iar experiența a arătat că erau încăpățânați și incurabili. Se va spune deci în altă parte că pământul 'i-a vărsat afară' (Leviticul 18:28), ca și cum s-ar fi ușurat, fiind împovărat de necurăția lor. Dacă nelegiuirea este intolerabilă pentru elementul lipsit de viață, de ce ne-am mira că Dumnezeu, în caracterul Său de Judecător, a exercitat o asprime extremă? Dar dacă mânia lui Dumnezeu a fost dreaptă, El a putut alege cu siguranță orice slujitori și executori ai ei a vrut; iar când a dat această însărcinare poporului Său, nu a fost nerezonabil să le interzică să-i plângă pe cei pe care El îi sortise pieirii. Căci ce poate fi mai nepotrivit decât ca oamenii să rivalizeze cu Dumnezeu în îndurare? Iar când Îi place Stăpânului să fie aspru, ca slujitorii să-și asume dreptul de a arăta milă? De aceea Dumnezeu mustră adesea pe israeliți pentru că sunt nemeritat de miloși. Și de aici s-a întâmplat ca poporul pe care ar fi trebuit să-l nimicească să devină ca niște spini și mărăcini care să-i înțepe. (Iosua 23:13 și în toată cartea Judecătorilor.) Depărtați-vă, deci, de orice temeritate prin care am restrânge în mod prezumțios puterea lui Dumnezeu la măsura firavă a rațiunii noastre; și mai degrabă să învățăm să privim cu evlavie acele lucrări ale Sale a căror cauză ne este ascunsă, decât să le criticăm fără rost. Mai ales când El ne declară temeiurile drepte ale răzbunării Sale, să învățăm să subscriem la hotărârile Sale cu smerenia și modestia care ni se cuvine, mai degrabă decât să ne împotrivim în zadar și, de fapt, spre propria noastră încurcătură. La versetul 6 Calvin se îndreaptă spre scopul alegerii lui Israel. 6. Căci tu ești un popor sfânt. El explică mai distinct ceea ce am văzut de curând cu privire la dragostea gratuită a lui Dumnezeu; căci compararea puțimii poporului cu întreaga lume și cu toate neamurile ilustrează în nici un grad mic mărimea harului lui Dumnezeu; iar acest subiect este considerabil extins. Aproape aceleași expresii vor fi repetate foarte curând și, de asemenea, în Cântarea lui Moise; dar acolo prin mustrare, în timp ce aici este îndreptat spre un obiect diferit, după cum reiese din context, anume ca ei să fie, printr-o binecuvântare atât de mare, obligați să se consacre pe ei înșiși și slujbele lor lui Dumnezeu. El începe prin a declara scopul alegerii lor, anume că Dumnezeu a binevoit să le acorde această onoare deosebită ca să-și dobândească un popor sfânt, curat de toate întinările, și apoi, adăugând împrejurarea la care m-am referit, mărește excelența binefacerii. Din argumentul Său tras din demnitatea lor, că de aceea trebuie să se străduiască după sfințenie, deducem că, în proporție cu abundența harului cu care este înzestrat cineva, el este legat solemn să trăiască evlavios și drept. Căci Dumnezeu nu dorește ca darurile pe care ni le dă să zacă în zadar, ci să producă roadele lor potrivite; și trebuie să ne amintim în mod deosebit că atunci când ne adoptă și ne adună în Biserica Sa, nu suntem 'chemați la necurăție', ci la curăția vieții și 'să vestim laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată'. (1 Tesaloniceni 4:7 și 1 Petru 2:9.) Cuvântul ebraic sglh, segullah, pe care îl traducem 'peculiaris', special, unii înțeleg să însemne o 'comoară' sau un lucru prețios și de dorit, după cum s-a spus la Exod 19. Fără îndoială, din multe pasaje reiese că aurul, argintul, perlele și cele asemenea sunt desemnate prin acest cuvânt; dar în fond se înțelege că acest titlu este dat poporului ales, deoarece Dumnezeu se desfată în ei; și aici strălucește bunătatea Sa incomparabilă, că El prețuiește atât de mult niște creaturi atât de mizerabile și fără valoare (homunciones). De aici reiese, de asemenea, că prin chemarea Sa sfântă El, ca să zicem așa, creează din nimic 'lucruri care nu sunt', ca ele să întreacă orice ființă pământească. Calvin arată apoi din versetul 7 că dragostea lui Dumnezeu a fost cu totul gratuită. 7. Domnul nu Și-a pus dragostea asupra voastră. El dovedește că este din favoarea gratuită a lui Dumnezeu faptul că i-a înălțat la o asemenea mare onoare, deoarece a trecut peste toate celelalte neamuri și a binevoit să le îmbrățișeze numai pe ele. Căci o distribuire egală a darurilor lui Dumnezeu le aruncă în general în obscuritate în ochii noștri; astfel lumina soarelui, hrana noastră comună și alte lucruri de care se bucură toți în mod egal, ori își pierd valoarea, ori, în orice caz, nu obțin onoarea cuvenită; în timp ce ceea ce este deosebit este mai vizibil. Mai mult, Moise ia de la sine înțeles că nu era nimic natural în popor care să facă condiția lor mai bună sau mai distinsă; și de aici deduce că nu a existat nici un alt motiv pentru care Dumnezeu să-i aleagă, în afară de simpla Sa alegere a lor. Am observat în altă parte că prin această dragoste a Sa, orice ar aduce oamenii din al lor este exclus sau anulat. Rezultă, așadar, că israeliții nu ar fi putut fi niciodată suficient de recunoscători lui Dumnezeu, deoarece au fost tratați astfel cu generozitate de El, fără nici un merit al lor.
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceste adevăruri de cunoașterea credinciosului despre Dumnezeu ca Judecător credincios și Răsplătitor. 9. Să știi deci că Domnul Dumnezeul tău, El este Dumnezeu. Verbul [220] ar fi putut fi tradus la fel de bine la timpul viitor; și, dacă se preferă aceasta, se face referire la o cunoaștere experimentală, cum este numită, ca și cum ar fi spus că Dumnezeu va manifesta în mod practic cât de credincios Răsplătitor este El al slujitorilor Săi. Dar dacă cealaltă lectură este mai degrabă aprobată, Moise îndeamnă poporul să fie sigur că Dumnezeu stă în cer ca Judecător al oamenilor, astfel încât ei să fie și alarmați de teama răzbunării Sale și, de asemenea, atrași de speranța răsplății. Această declarație, totuși, [221] a fost adăugată la a Doua Poruncă și acolo explicată; căci, deoarece este cuprinsă în Decalog, nu a fost drept să o separăm de acolo; dar, deoarece este acum repetată în confirmarea întregii Legi, este potrivit inserată în acest loc. Nu va fi nepotrivit, totuși, să menționăm ușor ceea ce am explicat mai pe deplin acolo. Promisiunea stă pe primul loc, deoarece Dumnezeu preferă să-și invite poporul prin bunătate decât să-l constrângă la ascultare din teroare. Cuvântul milă este legat de legământ, ca să știm că răsplata pe care credincioșii trebuie să o aștepte nu depinde de meritul lucrărilor lor, deoarece au nevoie de mila lui Dumnezeu. Putem, totuși, rezolva astfel fraza -- păzind legământul milei -- sau legământul întemeiat pe milă -- sau mila pe care a legământuit-o.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează amintirea alegerii nemeritate a lui Israel de către Dumnezeu propriul tău simț al identității? În ce domenii ale vieții ești tentat să tratezi darurile lui Dumnezeu ca obișnuite mai degrabă decât ca chemări la sfințenie? Unde ai putea avea nevoie să încrezi în dreptatea lui Dumnezeu chiar atunci când poruncile Sale par severe ochilor omenești?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care Ți-ai pus dragostea Ta aleasă peste poporul Tău și l-ai răscumpărat cu mâna Ta cea puternică, dă-ne har să păzim legământul Tău, să umblăm în sfințenia pe care o ceri și să îndepărtăm orice idol din inimile noastre. Păzește-ne de mândria care uită îndurările Tale suverane atât în pustie cât și în pământul făgăduinței și întărește-ne să ascultăm de poruncile Tale, încrezându-ne că credincioșia Ta față de legământ nu dă greș niciodată. În numele lui Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →