← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Ieș 19-20 — cu Matthew Henry

Exodul 19-20Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Ieșirea 19-20 și la momentul plin de uimire când Dumnezeu a coborât pentru a da legea Sa. Comentariul clasic al lui Matthew Henry ne ghidează meditația, ajutându-ne să înțelegem atât maiestatea Sinaiului cât și mila care încadrează fiecare poruncă. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie liniștite pentru a primi același cuvânt care odinioară a tunat de pe munte, dar acum vorbește har tuturor celor care cred. Expunerea atentă a lui Henry scoate în evidență dragostea legământului care precede fiecare cerere și reverența sfântă pe care poporul a fost chemat să o arate. Lăsați perspectivele sale să deschidă textul din nou, astfel încât lectura de astăzi să devină o întâlnire cu Dumnezeul cel viu care încă își cheamă poporul la Sine.
Citește

Citire

Așezați-vă într-un loc liniștit și citiți Ieșirea capitolele 19 și 20 încet. Observați pregătirile atente, tunetul și fumul, și glasul clar al Domnului care rostește cele zece cuvinte. Lăsați drama scenei să vă impresioneze atât depărtarea cât și apropierea lui Dumnezeu. Faceți o pauză după fiecare secțiune pentru a lăsa cuvintele să se așeze înainte de a continua.
Studiu
Henry începe prin a schița împrejurările solemne care înconjoară darea legii. Acest capitol introduce solemnitatea dării legii pe Muntele Sinai, care a fost una dintre cele mai izbitoare arătări ale slavei dumnezeiești care au avut loc vreodată în această lume de jos. Avem aici, I. Împrejurările de timp și loc, v. 1, 2. II. Legământul dintre Dumnezeu și Israel stabilit în general. Propunerea plină de har pe care Dumnezeu le-a făcut-o (v. 3-6), și consimțământul lor la propunere, v. 7, 8. III. Înștiințare dată cu trei zile înainte despre planul lui Dumnezeu de a da legea dintr-un nor gros, v. 9. Porunci date pentru a pregăti poporul să primească legea (v. 10-13), și grija luată pentru a împlini acele porunci, v. 14, 15. IV. O arătare înfricoșătoare a slavei lui Dumnezeu pe muntele Sinai, v. 16-20. V. Tăcere proclamată, și porunci stricte date poporului să păstreze buna cuviință în timp ce Dumnezeu le vorbea, v. 21, etc. Henry detaliază apoi termenii plini de har ai legământului pe care Dumnezeu îl propune lui Israel. II. Carta însăși. Moise a fost chemat sus pe munte (pe vârful căruia Dumnezeu își așezase cortul, iar la poalele căruia Israel își așezase pe al său), și a fost folosit ca mijlocitor, sau mai degrabă doar ca mesager al legământului: Așa să spui casei lui Iacov, și să spui copiilor lui Israel, v. 3. Aici învăṭatul episcop Patrick observă că poporul este numit atât cu numele de Iacov cât și de Israel, pentru a le aminti că cei care fuseseră de curând atât de jos ca Iacov când a mers la Padan-Aram ajunseseră acum atât de mari cum i-a făcut Dumnezeu când a venit de acolo (îmbogățit pe drept cu prăzile celui care îl asuprise) și a fost numit Israel. Acum observați, 1. Că făcătorul, și primul mișcător, al legământului, este Dumnezeu însuși. Nimic nu a fost spus sau făcut de acest popor prost și necugetat însuși pentru această așezare; nicio mișcare făcută, nicio cerere înaintată pentru favoarea lui Dumnezeu, ci această cartă binecuvântată a fost acordată ex mero motu — pur din bunăvoința proprie a lui Dumnezeu. Notați, În toate relațiile noastre cu Dumnezeu, harul liber ne anticipează cu binecuvântările bunătății, și toată mângâierea noastră se datorează, nu faptului că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, ci mai degrabă faptului că suntem cunoscuți de El, Gal. iv. 9. Îl iubim, Îl vizităm, și facem legământ cu El, pentru că El ne-a iubit mai întâi, ne-a vizitat, și a făcut legământ cu noi. Dumnezeu este Alfa, și de aceea trebuie să fie Omega. 2. Că materia legământului nu este doar dreaptă și fără cusur, și de așa fel încât să nu pună nicio povară asupra lor, ci bună și plină de har, și de așa fel încât să le dea cele mai mari privilegii și avantaje imaginabile. (1.) Le amintește de ceea ce a făcut pentru ei, v. 4. I-a îndreptățit, și i-a răzbunat pe prigonitorii și asupritorii lor: 'Ați văzut ce am făcut egiptenilor, câte vieți au fost jertfite pentru onoarea și interesele lui Israel:' Le-a dat exemple fără egal ale favorii Sale față de ei, și ale grijii Sale pentru ei: V-am purtat pe aripi de vultur, o expresie înaltă a gingășiei minunate pe care Dumnezeu a arătat-o față de ei. Este explicat, Deut. xxxii. 11, 12. Denotă mare viteză. Dumnezeu nu numai că a venit pe aripi pentru eliberarea lor (când a venit timpul hotărât, a călărit pe un heruvim, și a zburat), ci i-a grăbit afară, ca și cum ar fi fost pe aripi. A făcut-o de asemenea cu mare ușurință, cu puterea cât și cu iuțeala unui vultur: cei ce nu obosesc, nici nu se istovesc, se spune că se înalță cu aripi ca vulturii, Isa. xl. 31. Mai ales, denotă grija deosebită a lui Dumnezeu față de ei și afecțiunea Sa pentru ei. Chiar Egiptul, acel cuptor de fier, a fost cuibul în care acești pui au fost clociți, unde au fost formați întâi ca embrionul unei națiuni; când, prin creșterea numărului lor, au ajuns la o oarecare maturitate, au fost scoși din acel cuib. Alte păsări își poartă puii în gheare, dar vulturul (spun ei) pe aripi, astfel încât chiar și acei arcași care trag în zbor nu pot răni puii, decât dacă trag mai întâi prin cel bătrân. Astfel, în Marea Roșie, stâlpul de nor și de foc, semnul prezenței lui Dumnezeu, s-a interpus între israeliți și urmăritorii lor (linii de apărare care nu puteau fi forțate, un zid care nu putea fi pătruns): totuși aceasta nu a fost totul; calea lor așa pavată, așa păzită, a fost glorioasă, dar sfârșitul ei mult mai mult: V-am adus la Mine. Ei au fost aduși nu numai într-o stare de libertate și onoare, ci într-un legământ și comuniune cu Dumnezeu. Aceasta, aceasta a fost slava eliberării lor, așa cum este și a noastră prin Hristos, că El a murit, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu. Dumnezeu țintește la aceasta în toate metodele pline de har ale providenței și harului Său, să ne aducă înapoi la Sine, de la care am apostaziat, și să ne aducă acasă la Sine, în care singur putem fi fericiți. El face apel la ei înșiși, și la propria lor observație și experiență, pentru adevărul a ceea ce este aici insistat: Ați văzut ce am făcut; astfel încât ei nu puteau să nu creadă pe Dumnezeu, decât dacă ar fi refuzat mai întâi să creadă propriilor ochi. Ei au văzut cum tot ce s-a făcut a fost pur și simplu lucrarea Domnului. Nu ei s-au întins spre Dumnezeu, ci El i-a adus la Sine. Unii au observat bine că biserica Vechiului Testament se spune că este purtată pe aripi de vultur, denotând puterea acelei dispensații, care a fost dusă cu mână înaltă și braț întins; dar biserica Noului Testament se spune că este adunată de Domnul Isus, ca o găină care își adună puii sub aripi (Mat. xxiii. 37), denotând harul și compasiunea acelei dispensații, și condescendența și umilința admirabilă a Răscumpărătorului. (2.) Le spune limpede ce aștepta și cerea de la ei într-un cuvânt, ascultare (v. 5), ca ei să asculte glasul Lui într-adevăr și să păzească legământul Lui. Fiind astfel mântuiți de El, ceea ce a insistat a fost ca ei să fie conduși de El. Rațiunea acestei cereri este, mult mai târziu, pledată cu ei, că în ziua în care i-a scos din țara Egiptului aceasta a fost condiția legământului, Ascultați glasul Meu (Ier. vii. 23); și aceasta se spune că le-a protestat cu ardoare, Ier. xi. 4, 7. Numai ascultați într-adevăr, nu doar în profesie și promisiune, nu în pretenție, ci în sinceritate. Dumnezeu le arătase favoruri reale, și de aceea cerea ascultare reală. (3.) Le asigură de onoarea pe care le-ar pune-o, și de bunătatea pe care le-ar arăta, în cazul în care ar păzi astfel legământul Lui (v. 5, 6): Atunci veți fi o comoară deosebită pentru Mine. El nu specifică nicio favoare anume, cum ar fi darea țării Canaan, sau ceva similar, ci o exprimă în ceea ce includea toată fericirea, că El ar fi pentru ei un Dumnezeu în legământ, și ei ar fi pentru El un popor. [1.] Dumnezeu afirmă aici suveranitatea Sa peste, și proprietatea Sa în, întreaga creație vizibilă: Tot pământul este al Meu. De aceea nu avea nevoie de ei; Cel ce avea o stăpânire atât de vastă era destul de mare, și destul de fericit, fără a se preocupa de un domeniu atât de mic cum era Israel. Toate națiunile de pe pământ fiind ale Sale, putea alege pe care voia pentru deosebita Sa, și acționa într-un mod de suveranitate. [2.] El își însușește pe Israel pentru Sine, În primul rând, Ca un popor drag Lui. Veți fi o comoară deosebită; nu că Dumnezeu era îmbogățit de ei, ca un om de comoara sa, ci era mulțumit să-i prețuiască și să-i estimeze ca un om își estimează comoara; erau prețioși în ochii Săi și onorabili (Isa. xliii. 4); Și-a pus dragostea asupra lor (Deut. vii. 7), i-a luat sub grija și protecția Sa specială, ca o comoară ținută sub cheie. El privea restul lumii doar ca gunoi și lemnărie în comparație cu ei. Dându-le revelație divină, rânduieli instituite, și promisiuni care includ viața veșnică, trimițându-și profeții printre ei, și revărsându-și Duhul asupra lor, i-a deosebit de, și i-a înălțat deasupra, tuturor popoarelor. Și această onoare o au toți sfinții; ei sunt pentru Dumnezeu un popor deosebit (Tit. ii. 14), ai Lui când își adună nestematele. În al doilea rând, Ca un popor închinat Lui, spre onoarea și slujirea Sa (v. 6), o împărăție de preoți, o națiune sfântă. Toți israeliții, dacă sunt comparați cu alte popoare, erau preoți pentru Dumnezeu, atât de aproape erau de El (Ps. cxlviii. 14), atât de mult angajați în slujirea Sa imediată, și o astfel de comuniune intimă aveau cu El. Când au fost făcuți întâi un popor liber a fost ca să jertfească Domnului Dumnezeului lor, ca preoți; erau sub guvernarea imediată a lui Dumnezeu, și tendința legilor date lor era să-i deosebească de alții, și să-i angajeze pentru Dumnezeu ca o națiune sfântă. Astfel toți credincioșii sunt, prin Hristos, făcuți pentru Dumnezeul nostru împărați și preoți (Apoc. i. 6), o seminție aleasă, o preoție împărătească, 1 Pet. ii. 9. Trecând la capitolul douăzeci, Henry prezintă cele zece porunci așa cum au fost rostite de Dumnezeu. Toate fiind pregătite pentru promulgarea solemnă a legii dumnezeiești, avem, în acest capitol, I. Cele zece porunci, așa cum le-a rostit Dumnezeu însuși pe Muntele Sinai (v. 1-17), o porțiune de scriptură la fel de remarcabilă ca oricare alta din Vechiul Testament. II. Impresiile făcute asupra poporului prin ele, v. 18-21. III. Unele instrucțiuni particulare pe care Dumnezeu le-a dat în particular lui Moise, pentru a fi comunicate de el poporului, referitoare la închinarea Sa, v. 22, etc.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a reflecta asupra autorului divin și a rostirii legii. Aici este, I. Prefața scriitorului legii, Moise: Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, v. 1. Legea celor zece porunci este, 1. O lege a lui Dumnezeu. Ele sunt poruncite de Maiestatea infinită și veșnică a cerului și pământului. Și unde este cuvântul Împăratului împăraților, cu siguranță este putere. 2. Este o lege a vorbirii Sale proprii. Dumnezeu are multe căi de a vorbi copiilor oamenilor (Iov xxxiii. 14); odată, ba chiar de două ori — prin Duhul Său, prin conștiință, prin providențe, prin glasul Său, la toate acestea trebuie să luăm seama cu grijă; dar El nu a vorbit niciodată, în niciun timp, cu nicio ocazie, așa cum a vorbit cele zece porunci, pe care de aceea trebuie să le ascultăm cu și mai multă atenție. Ele nu au fost rostite doar audibil (așa a recunoscut Răscumpărătorul printr-un glas din cer, Mat. iii. 17), ci cu multă pompă înfricoșătoare. Această lege Dumnezeu o dăduse omului mai înainte (era scrisă în inima lui prin natură); dar păcatul ștersese atât de mult acea scriere încât era necesar, în acest mod, să reînvie cunoașterea ei.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează amintirea eliberării anterioare a lui Dumnezeu disponibilitatea voastră de a asculta glasul Său astăzi? În ce feluri ați putea cultiva pregătirea plină de reverență pe care o descrie Henry înainte de a aborda Cuvântul lui Dumnezeu? Unde simțiți invitația de a vă apropia echilibrată de chemarea de a onora sfințenia lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne al Sinaiului și Mântuitor al păcătoșilor, Îți mulțumim pentru cuvântul pe care l-ai tunat odinioară și pe care acum îl șoptești prin Duhul Tău. Dă-ne inimi gata să primească legea Ta cu reverență și să se odihnească în dragostea legământului care ne-a adus aproape. Păzește-ne de prezumție, totuși atrage-ne aproape prin Mijlocitorul care singur poate sta în gol. Fie ca același har care a chemat pe Israel să fie o împărăție de preoți să marcheze viețile noastre cu sfințenie și bucurie. În numele lui Isus ne rugăm, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →