← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Daniel 9 — cu Ioan Calvin

Daniel 9Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 9 din Daniel ne atrage în intercesiunea urgentă a profetului la încheierea celor șaptezeci de ani de exil. Calvin arată cum Scriptura însăși l-a stimulat pe Daniel la o rugăciune ferventă și la o mărturisire sinceră, reamintindu-ne că promisiunile lui Dumnezeu sunt menite să trezească credința mai degrabă decât să ne adoarmă în mulțumire. Prin ochii lui Calvin vedem că adevărata rugăciune începe cu o vedere clară a majestății lui Dumnezeu și a propriei noastre nevrednicii. Comentariul său ne invită să ne apropiem de același Dumnezeu care păstrează legământul cu cei care îl iubesc. Astăzi ascultăm din nou tratamentul lui Calvin asupra acestui capitol pivotal pentru ca propriile noastre rugăciuni să fie modelate de aceeași reverență și pocăință.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la capitolul 9 din Daniel și citește întregul capitol încet. Observă cum Daniel studiază mai întâi cuvântul profetic, apoi se întoarce la rugăciune stăruitoare și mărturisire. Observă echilibrul atent între recunoașterea dreptății lui Dumnezeu și dezvăluirea răzvrătirii poporului. Lasă textul să-ți pregătească inima pentru perspectivele lui Calvin asupra naturii pocăinței autentice și a speranței legământului.
Studiu
Calvin începe prin a contura cele două diviziuni principale ale capitolului. În acest capitol Daniel ne va explica două lucruri. Mai întâi, cât de arzător obișnuia el să se roage când se apropia timpul răscumpărării, specificat de Ieremia; și apoi, va relata răspunsul pe care l-a primit de la Dumnezeu la rugămințile sale stăruitoare. Acestea sunt cele două diviziuni ale acestui capitol. Mai întâi, Daniel ne informează cum s-a rugat când a înțeles din cărți numărul anilor. De aici deducem că Dumnezeu nu promite aici copiilor săi binecuvântări pământești, ci viața veșnică, și în timp ce ei devin torpizi și lasă deoparte orice grijă și preocupare spirituală, El îi îndeamnă cu și mai multă stăruință la rugăciune. Căci ce folos aduc promisiunile lui Dumnezeu, dacă nu le primim prin credință? Dar rugăciunea este exercițiul principal al credinței. Această observație a lui Daniel merită atenție. El a fost stimulat la rugăciune pentru că știa din cărți numărul anilor. Dar voi amâna restul până mâine. Calvin trece apoi la substanța rugăciunii lui Daniel înseși. Aici Daniel relatează substanța rugăciunii sale. El spune: S-a rugat și a mărturisit înaintea lui Dumnezeu. Cea mai mare parte a acestei rugăciuni este o cerere ca Dumnezeu să ierte poporul Său. Ori de câte ori cerem iertare, mărturia pocăinței trebuie să preceadă cererea noastră. Căci Dumnezeu anunță că va fi milostiv și ușor de înduplecat când oamenii se pocăiesc serios și din inimă. (Isaia 58:9.) Astfel, mărturisirea vinovăției este o metodă de a obține iertare; și din acest motiv Daniel umple cea mai mare parte a rugăciunii sale cu mărturisirea păcătoșeniei sale. El ne reamintește acest lucru, nu de dragul lăudăroșeniei, ci pentru a ne instrui prin propriul său exemplu să ne rugăm cum se cuvine. El spune, așadar, s-a rugat și a făcut mărturisire. Adăugarea 'Dumnezeului meu' la cuvântul Iehova nu este deloc de prisos. M-am rugat, spune el, Dumnezeului meu. El arată aici că nu rostea rugăciuni cu tremur, așa cum fac oamenii prea des, căci necredincioșii fug adesea la Dumnezeu, dar fără nicio încredere. Ei se ceartă cu ei înșiși dacă rugăciunile lor vor produce vreun rod; Daniel, așadar, ne arată deschis și distinct două lucruri, deoarece s-a rugat cu credință și pocăință. Prin cuvântul mărturisire el implică pocăința sa, iar spunând că s-a rugat lui Dumnezeu, el exprimă credința și absența oricărei pripeli în a-și arunca rugăciunile, așa cum fac necredincioșii când se roagă lui Dumnezeu în mod confuz și sunt tot timpul distrași de o varietate de gânduri intruzive. M-am rugat, spune el, Dumnezeului meu. Nimeni nu poate folosi acest limbaj fără o încredere fermă în promisiunile lui Dumnezeu și presupunând că El se va dovedi gata să fie înduplecat. El adaugă acum: Te rog, Doamne. Particula 'n', ana, este tradusă în mod variat; dar este, în mod corespunzător, în limbajul gramaticienilor, particula de implorare. Doamne Dumnezeule, spune el, mare și înfricoșător. Daniel pare să pună un obstacol în propria sa cale folosind acest limbaj; căci o asemenea sfințenie a lui Dumnezeu ne respinge la distanță de îndată ce o concepem în minte: de aceea această teroare pare să fie îndepărtată când căutăm o apropiere familiară de Cel Atotputernic. S-ar putea presupune că această metodă de rugăciune nu este deloc potrivită, deoarece Daniel Îl pune pe Dumnezeu înaintea ochilor săi ca mare și înfricoșător. Pare ceva ca și cum s-ar înspăimânta pe sine; totuși Profetul merită o cuvenită moderație, în timp ce pe de o parte recunoaște că Dumnezeu este mare și înfricoșător, iar pe de altă parte Îi permite să păstreze legământul față de cei care Îl iubesc și ascultă de poruncile Sale. Vom vedea mai târziu adăugat un al treilea punct -- Dumnezeu va primi pe cei nemulțumitori și pe toți cei care s-au abătut de la legământul Său. Profetul unește aceste două lucruri împreună. Calvin continuă prin a extinde mărturisirea vinovăției poporului. Daniel continuă aici mărturisirea păcatului. După cum am afirmat deja, el trebuie să înceapă aici, deoarece trebuie să remarcăm în general imposibilitatea de a-L plăcea pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre, dacă nu ne apropiem de El ca niște criminali și ne punem toate speranțele în mila Sa. Dar a existat un motiv special pentru natura extraordinară a rugăciunilor Profetului și folosirea postului, a sacului și a cenușii. Aceasta era metoda obișnuită de mărturisire prin care Daniel se unea cu restul poporului, în scopul de a mărturisi de-a lungul tuturor veacurilor dreptatea judecății pe care Dumnezeu o exercitase alungând pe israeliți din pământul făgăduit și dezmoștenindu-i complet. Daniel, așadar, insistă asupra acestui punct. Aici putem observa, în primul rând, cum rugăciunile nu sunt concepute în mod corect, dacă nu sunt întemeiate pe credință și pocăință, și astfel, nefiind conform legii, nu pot găsi nici har nici favoare înaintea lui Dumnezeu. Dar trebuie acordată o mare greutate frazelor în care Daniel folosește mai mult de un singur cuvânt spunând că poporul a acționat cu nelegiuire. El pune cht'nv, chetanu, am păcătuit, în primul rând, deoarece cuvântul nu implică niciun fel de greșeală, ci mai degrabă o crimă sau ofensă serioasă. Am păcătuit, așadar; apoi am făcut rău; după aceea am acționat cu nelegiuire; căci rs, reshegn, este mai puternic decât cht', cheta. Am făcut rău, am fost răzvrătiți, spune el, călcând legile și poruncile Tale. De unde această abundență de expresii, dacă nu Daniel a vrut să se stimuleze pe sine și pe întregul popor la pocăință? Căci deși suntem ușor induși să ne mărturisim vinovați înaintea lui Dumnezeu, totuși abia unul din o sută este afectat de remușcări serioase; și cei care îi depășesc pe alții și se tem de Dumnezeu în mod curat și cu reverență, sunt totuși foarte înceți și reci în a-și enumera păcatele. Mai întâi de toate, ei recunosc abia unul din o sută; apoi, dintre cele care le vin în minte, ei nu estimează pe deplin vina lor teribilă, ci mai degrabă diminuează magnitudinea lor; și, deși se percep vrednici de o sută de morți, totuși nu sunt atinși de amărăciunea lor și se tem să se umilească așa cum ar trebui, ba chiar abia dacă sunt nemulțumiți de ei înșiși și nu-și detestă propriile nelegiuiri. Daniel, așadar, nu acumulează atât de multe cuvinte în zadar, când vrea să-și mărturisească propriile păcate și pe cele ale poporului. Să învățăm atunci cât de departe suntem de pocăință, în timp ce recunoaștem doar verbal vinovăția noastră; apoi să percepem nevoia pe care o avem de multe stimulente pentru a ne trezi din lene; căci deși oricine poate simți mari spaime și tremura înaintea judecăților lui Dumnezeu, totuși toate acele sentimente de groază dispar prea curând. De aceea devine necesar să fixăm frica de Dumnezeu în inimile noastre cu un anumit grad de violență. Daniel ne arată acest lucru când folosește fraza: Poporul a păcătuit; a acționat nedrept; s-a purtat rău și a devenit răzvrătit și s-a abătut de la legile și poruncile lui Dumnezeu. Această doctrină, așadar, trebuie observată cu sârguință, deoarece, după cum am spus, toți oamenii cred că și-au îndeplinit datoria față de Dumnezeu, dacă se mărturisesc cu blândețe vinovați înaintea Lui și își recunosc greșeala într-un singur cuvânt. Dar deoarece pocăința reală este un lucru sacru, este o chestiune de mult mai mare importanță decât o ficțiune de acest fel. Deși mulțimea nu percepe cum se înșală doar pe sine când mărturisește o greșeală, totuși între timp ei nu fac decât să se joace cu Dumnezeu ca niște copii, în timp ce unii spun că sunt doar oameni, iar alții se adăpostesc în mulțimea celor care greșesc. 'Ce puteam face? Sunt doar un om; am urmat doar exemplul celor mulți.' În cele din urmă, dacă examinăm cu atenție mărturisirile oamenilor în general, vom găsi întotdeauna o ipocrizie latentă și că sunt foarte puțini cei care se prosternează înaintea lui Dumnezeu așa cum ar trebui. Trebuie să înțelegem, așadar, această mărturisire a lui Daniel ca stimulându-l pe sine și pe alții la frica de Dumnezeu și ca punând un mare accent pe păcatele poporului, pentru ca fiecare să simtă pentru sine spaime reale și serioase.
Considerați

Considerare

Calvin încheie secțiunea prin a contrasta dreptatea lui Dumnezeu cu rușinea omenească. El adaugă apoi: Ție, Doamne, Îi aparține dreptatea, iar nouă confuzia feței, așa cum este astăzi. Înțelesul este că mânia lui Dumnezeu, pe care o manifestă față de poporul Său, este dreaptă, și nu rămâne nimic altceva decât ca întregul popor să cadă în confuzie și să recunoască cu sinceritate că este condamnat pe drept. Dar acest contrast care unește clauze opuse trebuie de asemenea observat, deoarece deducem din cuvintele Profetului că Dumnezeu nu poate fi nici socotit drept nici echitatea Sa suficient de ilustră, decât atunci când gurile oamenilor sunt închise și toți sunt acoperiți și îngropați în dizgrație și mărturisesc că sunt supuși unei acuzații juste. Și după cum spune și Pavel: Să fie Dumnezeu drept, și să fie închise toate gurile oamenilor (Romani 3:4, 26); adică oamenii să înceteze să mai cârtească și să caute vreo alinare a vinovăției lor prin subterfugii. În timp ce, așadar, oamenii sunt astfel doborâți și prosternați, adevărata slavă a lui Dumnezeu este ilustrată. Profetul rostește acum aceeași învățătură unind aceste două clauze, de sens opus. Dreptatea este a Ta, dar rușinea este a noastră. Astfel nu putem lăuda pe Dumnezeu, și mai ales în timp ce El ne pedepsește și ne pedepsește pentru păcatele noastre, decât dacă ne rușinăm de păcatele noastre și ne simțim lipsiți de orice dreptate. În cele din urmă, când simțim și mărturisim echitatea condamnării noastre și când această rușine pune stăpânire pe mințile noastre, atunci începem să mărturisim dreptatea lui Dumnezeu; căci oricine nu poate suporta această auto-condamnare își arată disponibilitatea de a se certa cu Dumnezeu. Deși ipocriții mărturisesc în mod aparent dreptatea lui Dumnezeu, totuși ori de câte ori pretind ceva ca datorat propriei lor vrednicii, ei derogă în același timp de la judecătorul lor, deoarece este clar că dreptatea lui Dumnezeu nu poate străluci decât dacă ne îngropăm în rușine și confuzie. După cum este astăzi, spune Daniel. El adaugă acest lucru pentru a-și confirma învățătura; ca și cum ar fi spus: nelegiuirea poporului este suficient de evidentă din pedeapsa lor. Între timp, el susține principiul că poporul a fost pedepsit pe drept; căci ipocriții, când sunt siliți să recunoască puterea lui Dumnezeu, totuși strigă împotriva echității Sale. Daniel unește ambele puncte: astfel, Dumnezeu și-a pedepsit poporul, și acest fapt însuși dovedește că sunt răi și perfizi, nelegiuiți și răzvrătiți. După cum este astăzi, însemnând: Nu voi plânge de nicio rigoare excesivă, nu voi spune că Ți-ai tratat poporul cu cruzime; căci chiar dacă pedepsele pe care ni le-ai aplicat sunt severe, totuși dreptatea Ta strălucește în ele: mărturisesc, așadar, cât de pe deplin le merităm pe toate. Unui om din Iuda, spune el. Aici Daniel pare să vrea să smulgă în mod intenționat masca de pe israeliți, sub care ei credeau că se pot ascunde. Căci era un titlu onorabil să fii numit evreu, locuitor al Ierusalimului, israelit. Era o rasă sfântă, iar Ierusalimul era un fel de sanctuar și împărăție a lui Dumnezeu. Dar acum, spune el, deși am fost înălțați până acum atât de sus încât să depășim întreaga lume și deși Dumnezeu a binevoit să ne dăruiască atâtea favoruri și binecuvântări, totuși confuzia feței este asupra noastră: să fie Dumnezeul nostru drept. Între timp, să înceteze toate aceste laude goale, cum ar fi derivarea originii noastre de la părinți sfinți și locuirea într-un pământ sfânt; să nu ne mai agățăm de aceste lucruri, spune el, deoarece ele nu ne vor folosi la nimic înaintea lui Dumnezeu. Dar văd că sunt deja prea prolix.
Răspunde

Răspuns

Unde în propriile tale rugăciuni te mișcă cel mai des Scriptura la mărturisire? Cum afectează amintirea credincioșiei legământului lui Dumnezeu felul în care te apropii de El cu eșecurile tale? În ce domeniu al vieții este cel mai necesar acum accentul lui Calvin pe tăcerea smerită înaintea dreptății lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ții legământul și îndurarea statornică cu cei ce Te iubesc, venim înaintea Tronului Tău așa cum a făcut Daniel, mărturisind păcatele noastre și ale poporului Tău și implorând nu dreptatea noastră, ci îndurările Tale cele mari. Stăpânitorule Suveran al tuturor, împlinește promisiunile Tale străvechi la vremea hotărâtă, trimițând pe Unsul Tău ca să pună capăt fărădelegii și să aducă dreptatea veșnică. Prin Duhul Tău, dă-ne inimi care să se cutremure de maiestatea Ta, dar să se odihnească cu totul în harul care este numai al Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →