Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel
1 Sam 1-2 — cu Matei Henry
Deschidere
Astăzi explorăm capitolele de început ale 1 Samuel prin expunerea atentă a lui Matei Henry. Reflecțiile sale ne ghidează în povestea Hannei, a adâncii sale aflicțiuni și a puterii rugăciunii persistente înaintea Domnului. Pe măsură ce urmăm perspectivele sale, descoperim cum durerea personală poate deveni chiar calea către întâlnirea divină și dedicare. Lucrarea lui Henry ne invită să zăbovim asupra fiecărui verset cu reverență și așteptare, permițând narațiunii antice să ne modeleze propria noastră umblare în credință.
Citește
Citire
Instalează-te într-un spațiu liniștit și citește 1 Samuel capitolele 1 și 2 încet. Observă durerea sterilității, tensiunea din gospodărie și momentul în care Hanna își varsă sufletul la cortul întâlnirii. Lasă cuvintele Scripturii să se așeze înainte de a ne întoarce la îndrumarea lui Matei Henry pentru o înțelegere mai profundă.
Studiu
Henry începe prin a examina familia în care s-a născut Samuel.
Avem aici o relatare a stării familiei în care s-a născut Samuel prorocul. Numele tatălui său era Elcana, un levit și din familia cohatită (casa cea mai cinstită a acelui trib), după cum reiese din 1 Cronici 6:33, 34. Strămoșul său Țuf era un efrateu, adică din Betleemul lui Iuda, care se numea Efrata, Rut 1:2. Acolo s-a așezat mai întâi această familie a leviților, dar o ramură a ei, cu timpul, s-a mutat la muntele lui Efraim, de unde se trage Elcana. Levitul lui Mica a venit din Betleem la muntele lui Efraim, Judecători 17:8. Probabil că se menționează că erau inițial efratei pentru a arăta legătura lor cu David. Acest Elcana locuia la Rama sau Ramataim, care înseamnă dubla Rama, cetatea de sus și cea de jos, aceeași cu Arimateea din care era Iosif, numită aici Ramataim-Țofim. Țofim înseamnă străjeri; probabil aveau acolo una dintre școlile prorocilor, căci prorocii sunt numiți străjeri: parafraza caldeeană îl numește pe Elcana ucenic al prorocilor. Dar mi se pare că prorocia a reînviat în Samuel, înainte de vremea lui nefiind, pentru multă vreme, nicio vedenie deschisă, 1 Samuel 3:1. Nici nu se pomenește de vreun proroc al Domnului de la Moise la Samuel, cu excepția Judecători 6:8. Așa că nu avem motive să credem că a existat vreo pepinieră sau colegiu de proroci aici până când Samuel însuși a întemeiat unul, 1 Samuel 19:19, 20. Aceasta este relatarea despre originea lui Samuel și locul nașterii sale. Să observăm acum starea familiei.Henry examinează apoi răspunsul lui Elcana la suferința soției sale.
(2.) El a făcut tot ce a putut pentru a o încuraja pe Hanna și pentru a-i menține spiritul sub aflicțiunea ei, v. 4, 5. La sărbătoare a adus jertfe de pace, pentru a cere pace în familia sa; și când el și familia sa trebuiau să mănânce partea lor din jertfă, ca semn al comuniunii lor cu Dumnezeu și cu altarul Său, deși a împărțit Peninei și copiilor ei porții potrivite, totuși Hannei i-a dat o porție vrednică, bucata cea mai aleasă care venea la masă, bucata (oricare ar fi fost) care se obișnuia să fie dată în astfel de ocazii celor mai prețuiți; aceasta a făcut-o ca semn al dragostei sale față de ea și pentru a-i da toate asigurările posibile. Observă, [1.] Elcana nu și-a iubit soția mai puțin pentru că era stearpă. Hristos își iubește Biserica, în ciuda neputințelor ei, a sterilității ei; și tot așa trebuie să-și iubească bărbații soțiile, Efeseni 5:25. A diminua dragostea noastră dreaptă față de orice rudă din cauza vreunei neputințe pe care nu o pot ajuta și care nu este păcatul lor, ci aflicțiunea lor, înseamnă a face ca providența lui Dumnezeu să se certe cu porunca Sa și a adăuga, într-un mod foarte neplăcut, aflicțiune celui aflat în necaz. [2.] El s-a străduit să-și arate dragostea cu atât mai mult cu cât ea era întristată, insultată și cu spiritul jos. Este înțelepciune și datorie să-i sprijinim pe cei mai slabi și să-i ridicăm pe cei doborâți. [3.] Și-a arătat marea dragoste față de ea prin partea pe care i-a dat-o din jertfele sale de pace. Astfel ar trebui să ne mărturisim afecțiunea față de prietenii și rudele noastre, prin abundența rugăciunii pentru ei. Cu cât îi iubim mai mult, cu atât mai mult loc să le dăm în rugăciunile noastre.Henry explorează apoi caracterul rugăciunii Hannei.
1. Devotamentul cald și viu care era în ea, care apărea în mai multe cazuri, pentru îndrumarea noastră în rugăciune. (1.) Ea a folosit durerea și necazul prezent al spiritului ei pentru a trezi și a însufleți afecțiunile sale evlavioase în rugăciune: Fiind cu amărăciune în suflet, s-a rugat, v. 10. Acest folos bun ar trebui să-l facem din necazurile noastre, ele ar trebui să ne facă mai vii în adresările noastre către Dumnezeu. Însuși Mântuitorul nostru binecuvântat, fiind în agonie, s-a rugat mai stăruitor, Luca 22:44. (2.) Ea a amestecat lacrimi cu rugăciunile sale. Nu a fost o rugăciune uscată: a plâns mult. Ca un adevărat israelit, a plâns și a făcut cerere (Osea 12:4), cu ochiul la îndurarea gingașă a Dumnezeului nostru, care cunoaște sufletul tulburat. Rugăciunea venea din inima ei, așa cum lacrimile din ochii ei. (3.) A fost foarte precisă și totuși foarte modestă în cererea sa. A cerut un copil, un copil de parte bărbătească, ca să fie potrivit să slujească în cort. Dumnezeu ne dă voie, în rugăciune, nu numai să cerem lucruri bune în general, ci să menționăm acel bine special de care avem mai multă nevoie și dorință. Totuși ea nu spune, ca Rahela, Dă-mi copii, Geneza 30:1. Va fi foarte recunoscătoare pentru unul. (4.) A făcut un legământ solemn sau o promisiune că, dacă Dumnezeu îi va da un fiu, îl va închina lui Dumnezeu, v. 11. El ar fi prin naștere un levit și astfel dedicat slujirii lui Dumnezeu, dar prin legământul ei ar fi un nazireu, iar însăși copilăria lui ar fi sfântă. Este probabil că îl înștiințase pe Elcana de scopul ei înainte și primise consimțământul și aprobarea lui. Observă, Părinții au dreptul să-și închine copiii lui Dumnezeu, ca jertfe vii și preoți duhovnicești; și prin aceasta se pune asupra lor o obligație de a sluji lui Dumnezeu cu credincioșie în toate zilele vieții lor. Observă mai departe, Este foarte potrivit, atunci când urmărim orice îndurare, să ne legăm propriile suflete cu un legământ ca, dacă Dumnezeu ni-l dă, să-l închinăm cinstei Sale și să-l folosim cu bucurie în slujba Sa. Nu ca prin aceasta să pretindem că merităm darul, dar astfel suntem calificați pentru el și pentru mângâierea lui. În nădejdea îndurării, să promitem datoria. (5.) A vorbit toate acestea atât de încet încât nimeni nu a putut s-o audă. Buzele ei se mișcau, dar glasul ei nu se auzea, v. 13. Prin aceasta și-a mărturisit credința în cunoștința lui Dumnezeu despre inimă și dorințele ei. Gândurile sunt cuvinte pentru El, nici nu este El unul dintre acei dumnezei cărora trebuie să li se strige cu glas tare, 1 Împărați 18:27. A fost de asemenea o dovadă a smereniei și a sfintei sale rușini în apropierea de Dumnezeu. Ea nu era dintre aceia care își fac glasul auzit de sus, Isaia 58:4. A fost o rugăciune tainică și, de aceea, deși făcută într-un loc public, a fost făcută astfel în taină și nu, ca fariseii, ca să fie văzuți de oameni. Este adevărat că rugăciunea nu este un lucru de care să ne rușinăm, dar trebuie să evităm orice aparență de ostentație. Ceea ce trece între Dumnezeu și sufletele noastre să fie ținut pentru noi înșine.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea reflectând asupra schimbării de ton a lui Eli.
4. Ispășirea pe care a făcut-o Eli pentru judecata sa pripită și neprietenoasă, printr-o binecuvântare blândă și părintească, v. 17. El nu a făcut (cum sunt mulți înclinați să facă într-un astfel de caz) să considere o ofensă faptul că greșeala sa a fost îndreptată și că a fost convins de eroarea sa, nici nu l-a scos din fire. Dimpotrivă, acum a încurajat devoțiunile Hannei la fel de mult pe cât le descurajase înainte; nu numai că a dat de înțeles că era mulțumit de nevinovăția ei prin acele cuvinte, Mergi în pace, dar, fiind mare preot, ca unul care avea autoritate, a binecuvântat-o în numele Domnului și, deși nu știa care era binecuvântarea particulară pentru care se rugase, totuși își pune Aminul la ea, atât de bună părere își făcuse acum despre prudența și evlavia ei: Dumnezeul lui Israel să-ți împlinească cererea, oricare ar fi ea, pe care ai cerut-o de la El. Observă, Prin purtarea noastră blândă și smerită față de cei care ne ocărăsc pentru că nu ne cunosc, îi putem face poate prietenii noștri și le putem transforma judecățile despre noi în rugăciuni pentru noi.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața ta ar putea fi rugăciunea stăruitoare următorul pas credincios? 2. Cum poți sprijini pe cineva care se întristează în tăcere fără a-i adăuga la povară? 3. Ce legământ sau dedicare te-ar putea invita Domnul să faci ca răspuns la o rugăciune ascultată?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, așa cum Ana și-a vărsat sufletul înaintea Ta în sterpiciunea ei și s-a legat cu jurământ să-Ți înapoieze ceea ce vei da, învață-ne să-Ți aducem cele mai adânci dorințe cu aceeași încredere sinceră. Prin Duhul Tău, păstrează-ne inimile statornice în devoțiune chiar când răspunsurile întârzie sau ne costă mult, ca să ne putem oferi viețile de bunăvoie pentru slava Ta. Întărește-ne să umblăm în aceeași predare, odihnindu-ne în promisiunea Evangheliei că Tu auzi și împlinești scopurile Tale bune. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →