← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 1 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)

1 Corinteni 1Eterniseed Original — Vocea Reformată21 min
Deschidere
Deschiderea acestei epistole pune înaintea bisericii din Corint ordinea statornicită a rânduielii dumnezeiești. Pavel scrie nu din înclinație personală, ci ca unul pus deoparte prin voia lui Dumnezeu pentru slujba de apostol. Adunarea însăși există doar pentru că Dumnezeu a chemat-o la ființă într-o cetate dată idolilor și facțiunilor. Din prima propoziție, suveranitatea lui Dumnezeu guvernează fiecare relație: cel care trimite, cel trimis și cei cărora li se adresează. Scrisoarea începe deci prin a statornici că autoritatea în biserică se întemeiază pe chemarea dumnezeiască, nu pe preferința omenească, și că evanghelia vestită printre ei este aceeași putere care i-a adunat mai întâi din lume. În acest fel apostolul pregătește terenul pentru îndreptările care urmează, aducând aminte sfinților că starea lor se sprijină pe aceeași har ales care i-a chemat la părtășie cu Hristos.
Citește
Citește capitolul o dată fără întrerupere, luând seama la accentul repetat pus pe chemarea dumnezeiască și la contrastul tras între înțelepciunea lumii și cuvântul crucii. Observă cum Pavel își întemeiază propria slujire, existența bisericii și rezolvarea dezbinărilor ei pe singurul fapt al scopului ales al lui Dumnezeu. Ia seama la lipsa oricărei chemări la realizarea omenească și la întoarcerea statornică la ceea ce a făcut Dumnezeu în Hristos. Notează versetele de încheiere unde apostolul declară că cel care se laudă trebuie să se laude doar în Domnul și cugetă cum această declarație încadrează întreaga argumentare care o precede.
Studiu

Studiază

Capitolul se deschide prin a așeza atât pe scriitor cât și pe cititori în scopurile statornicite ale lui Dumnezeu. Pavel este apostol prin chemarea lui Dumnezeu, nu prin căutarea sa proprie. Biserica din Corint este de asemenea sfințită în Hristos Isus și chemată să fie sfinți, împreună cu toți cei care în orice loc cheamă numele Domnului. Acest accent dublu pus pe chemare statornicește de îndată că relația dintre slujitor și adunare se întemeiază pe inițiativa dumnezeiască, nu pe consimțământ mutual sau merit personal. Mulțumirea urmează, însă este mulțumire pentru harul dat în Hristos, nu pentru vreo excelență firească a corintenilor înșiși. Darurile pe care le posedă sunt urmărite până la credincioșia lui Dumnezeu, care îi va întări fără vină în ziua Domnului. Astfel apostolul asigură autoritatea mesajului său, îndreptând în același timp orice încredere departe de destinatari și spre Cel care i-a chemat. Raportul despre dezbinările dintre ei este introdus în continuare. Unii pretind pe Pavel, alții pe Apolo, alții pe Chefa, iar alții pe Hristos. Aceste facțiuni izvorăsc dintr-o atașare greșită de unelte omenești, nu de Domnul care singur dă creștere. Pavel întreabă deci dacă Hristos a fost împărțit și dacă vreun apostol a fost răstignit pentru ei sau dacă au fost botezați în numele unui om. Întrebările descoperă dezordinea: biserica a început să-și trateze învățătorii ca niște capete rivale, nu ca niște slujitori ai singurului Cap. Argumentul se întoarce apoi la substanța mesajului însuși. Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier, însă pentru cei ce sunt mântuiți este puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut nebună înțelepciunea lumii, căci lumea prin înțelepciunea ei nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Lui Dumnezeu I-a plăcut în schimb să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Apostolul citează cuvântul profetic că Dumnezeu va nimici înțelepciunea celor înțelepți, arătând că umilirea prezentă a evangheliei este mijlocul rânduit prin care înțelepciunea dumnezeiască este arătată. Nici un trup să nu se laude în prezența lui Dumnezeu. Nu mulți înțelepți, puternici sau nobili sunt chemați; mai degrabă Dumnezeu a ales lucrurile nebune, slabe și de jos ale lumii ca să le nimicească pe cele ce sunt. Scopul este enunțat limpede: ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Capitolul se încheie cu declarația că Hristos a devenit pentru credincioși înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare, astfel încât cel ce se laudă să se laude doar în Domnul. De-a lungul întregului text se menține că fiecare aspect al vieții bisericii — originea, slujirea, păstrarea și nădejdea finală — izvorăște din voia suverană a lui Dumnezeu și este asigurat prin lucrarea împlinită a lui Hristos.
Considerați

Cugetă

Același tipar apare și în alte locuri din Scriptură ori de câte ori Dumnezeu adună un popor pentru Sine. Chemarea lui Avraam, eliberarea lui Israel din Egipt și rânduirea profeților toate pornesc din inițiativa dumnezeiască, nu din calificarea omenească. În evanghelii Domnul îi alege pe cei doisprezece nu din pricina preeminenței lor, ci ca să arate că împărăția înaintează prin cuvântul rostit prin vase de lut. Epistolele către Romani și către Efeseni de asemenea urmăresc alegerea, chemarea și perseverența până la sfatul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. În tradiția Reformei acest accent a slujit la a păzi biserica de orice formă de merit sau autoritate centrată pe om, îndreptând toată slava spre Dumnezeu care îndreptățește pe cel nelegiuit și își zidește biserica pe stânca lucrării împlinite a lui Hristos, nu pe preferințele schimbătoare ale oamenilor.
Răspunde
La ce atașament prezent față de învățătorii favoriți sau darurile admirate poți fi ispitit să împărți cinstea care aparține doar lui Hristos? Cum te corectează amintirea că Dumnezeu a ales ce este slab și disprețuit în lume orice încredere rămășiță în propria ta înțelegere sau stare? În ce fel anume în ziua aceasta îți vei îndrepta lauda departe de orice unealtă omenească și o vei așeza pe Domnul care a devenit înțelepciunea, dreptatea, sfințirea și răscumpărarea ta?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeule, care ai chemat biserica Ta la ființă prin voia Ta suverană și ai pus deoparte slujitori ca să vestească cuvântul crucii, dă-ne ca să primim această epistolă ca pe rânduiala Ta proprie. Păzește-ne de orice facțiune care ar înălța pe oameni mai presus de Domnul care singur a fost răstignit pentru noi. Învață-ne să socotim toate darurile noastre ca semne ale credincioșiei Tale, nu ca prilejuri de laudă. Întărește-ne fără vină până în ziua lui Isus Hristos, ca să stăm nu în propria noastră înțelepciune, ci în puterea lui Dumnezeu. Lasă ca cuvântul crucii să rămână singura noastră încredere și dă ca în toate lucrurile Hristos să aibă întâietatea. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Reformată · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.