Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 13-14 — cu Benson
Deschidere
În spiritul cald al devoțiunii wesleyene, ne întoarcem astăzi la Comentariul asupra Vechiului și Noului Testament al lui Joseph Benson. Expunerea atentă a lui Benson asupra capitolelor treisprezece și paisprezece din Iosua ne invită să urmărim cum Domnul desăvârșește ceea ce începe, împărțind atât teritoriul cucerit cât și cel rămas, în timp ce trezește inimile poporului Său la acțiune credincioasă. Perspectiva sa pastorală ne atrage în povestea antică pentru ca să primim același curaj pe care l-a arătat Caleb și să ne odihnim în aceeași credincioșie divină care a susținut Israelul. Să ascultăm cu inimi deschise, gata să fim însuflețiți în propria noastră peregrinare.
Citește
Citire
Cu reverență liniștită, să citim capitolele treisprezece și paisprezece din Iosua, luând aminte la porunca Domnului de a împărți pământul și la cererea îndrăzneață a lui Caleb pentru Hebron. Pe măsură ce cuvintele sunt rostite, Duhul Sfânt să trezească în noi un simțământ proaspăt al promisiunilor neclintite ale lui Dumnezeu și chemarea noastră de a le lua în stăpânire prin credință și ascultare.
Studiu
Benson începe prin a aborda anii înaintați ai lui Iosua și urgența sarcinii rămase.
Versetul 1. Iosua 13:1. Acum Iosua era bătrân. Câți ani avea Iosua nu putem determina, pentru că nu știm câți ani avea când israeliții au ieșit din Egipt. Unii cred că avea patruzeci și trei de ani atunci și apoi optzeci și trei când au intrat în Canaan. Iar acum, se poate deduce din conjecturi probabile, că nu-i lipsea mult până la o sută. Și, la această vârstă în declin, nu putea spera să trăiască ca să cucerească ce mai rămăsese din pământul necucerit și de aceea trebuia să se ocupe de o altă lucrare, și anume împărțirea lui. Domnul i-a zis: Ești bătrân. De aceea nu întârzia să faci lucrarea pe care ți-am poruncit s-o faci. Este bine ca cei ajunși la ani înaintați să li se amintească că sunt așa, ca să fie însuflețiți să facă lucrarea vieții și să se pregătească pentru moarte, care vine repede.Benson dezvăluie apoi promisiunea Domnului de a-i alunga pe locuitori, chemând totodată Israelul la efort ascultător.
Versetul 6. Iosua 13:6. Eu îi voi alunga. Oricare ar fi soarta noastră, oricât de mult am fi lăsați deoparte ca niște vase zdrobite, Dumnezeu își va face lucrarea la timpul Său. O voi face prin Cuvântul Meu; așa zice și Chaldeea aici, ca și în multe alte locuri: prin Cuvântul veșnic, căpetenia oștirii Mele. Dar promisiunea de a-i alunga dinaintea copiilor lui Israel presupune că israeliții trebuie să-și folosească propriile eforturi, trebuie să meargă împotriva lor. Dacă Israel, prin lene sau lașitate, îi lasă în pace, este puțin probabil să fie alungați. Trebuie să ieșim în războiul nostru creștin și atunci Dumnezeu va merge înaintea noastră.Benson arată apoi înțelepciunea de a împărți atât teritoriul cucerit cât și cel necucerit între seminții.
Versetul 7. Iosua 13:7. Acum, deci, împarte această țară. Atât cea care fusese cucerită cât și cea care rămăsese necucerită trebuia împărțită, pentru ca fiecare seminție să știe ce îi aparținea prin darul lui Dumnezeu și să fie încurajată să încerce cucerirea ei când va fi în stare; să fie păstrată de la a intra în vreun legământ sau societate cu cei care le țineau moștenirea de la ei; și de asemenea cu scopul de a împiedica popoarele necucerite să-și unească forțele pentru a-și recăpăta țara, israeliții locuind în cetățile și câmpurile care se aflau între ei.
Considerați
Considerare
Benson subliniază rodul urmării cu toată inima în puterea statornică a lui Caleb.
Versetele 10-11. Iosua 14:10-11. Domnul m-a ținut în viață acești patruzeci și cinci de ani, dintre care treizeci și opt au fost petrecuți în pustiu și șapte de când au intrat în Canaan. Cu cât trăim mai mult, cu atât mai mult ar trebui să fim conștienți de bunătatea lui Dumnezeu față de noi în a ne ține în viață! De grija Sa în prelungirea vieților noastre fragile, de răbdarea Sa în prelungirea vieților noastre pierdute! Și oare viața astfel ținută prin providența Sa nu trebuie închinată laudei Sale? Sunt tot atât de puternic în ziua aceasta, etc. Deși avea optzeci și cinci de ani, era tot atât de vioi și puternic ca atunci când avea patruzeci. Cum era puterea mea atunci, așa este și acum. Aceasta a fost rodul promisiunii și a depășit ceea ce Dumnezeu exprimase; căci Dumnezeu nu numai că dă ceea ce promite, ci și mai mult. Dacă promite viață, va adăuga sănătate și putere și tot ceea ce va face ca viața promisă să fie o binecuvântare și o mângâiere. Caleb menționează aceasta aici spre slava lui Dumnezeu și ca motiv pentru cererea sa de o parte pe care trebuia să o smulgă din mâinile uriașilor. Pentru război. Nu numai pentru sfat, ci pentru acțiune; pentru marș și luptă. Și de aceea acest dar nu va fi risipit pe o persoană nefolositoare și neserviciabilă. Să iasă și să intre. Să îndeplinească toate îndatoririle locului său. Moise spusese că la optzeci de ani chiar și puterea noastră era trudă și durere. Dar Caleb a fost o excepție de la această regulă: la optzeci și cinci de ani, puterea lui era încă ușurință și bucurie. Aceasta a dobândit-o urmând pe Domnul pe deplin.Despre cererea lui Caleb, Benson încheie cu dependența smerită de prezența Domnului pentru biruință.
Versetul 12. Iosua 14:12. Acum, deci, dă-mi acest munte. Țara muntoasă unde se afla Hebronul (Iosua 11:21), care era locul promis lui. El numește țara mai degrabă decât cetatea, pentru că aceea a fost dată leviților, Iosua 21:11-13. Ai auzit în ziua aceea. Ai înțeles, atât din rapoartele altora cât și din propria ta observație. Auzirea, simțul prin care dobândim cunoștință, este adesea pus pentru a ști sau a înțelege. Dacă Domnul va fi cu mine. Acestea nu sunt cuvintele neîncrederii, ci o recunoaștere smerită și evlavioasă că nimic nu putea fi întreprins cu succes fără ajutorul plin de har al lui Dumnezeu; de care Caleb era fără îndoială profund conștient. Prin această expresie el semnifică atât necesitatea absolută a ajutorului lui Dumnezeu, cât și teama sa evlavioasă, ca nu cumva, pentru păcatele sale, Dumnezeu să-i refuze ajutorul; căci deși era bine asigurat, în general, că Dumnezeu va încununa poporul Său cu succes în acest război, totuși putea să se îndoiască de succesul său particular în această sau acea întreprindere. Atunci voi fi în stare să-i alung. Din fortărețele lor, unde mai rămăseseră. Caleb dorește această lucrare grea ca mărturie a propriei sale credințe și ca motiv pentru a-i însufleți pe frații săi la încercări asemănătoare.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea sunt ispitit să amân lucrarea pe care Dumnezeu a poruncit-o deja? Cum mă invită mărturia lui Caleb despre a fi ținut în viață și întărit să am încredere în puterea de păstrare a lui Dumnezeu? În ce teritoriu m-a chemat Domnul să merg înainte în credință ascultătoare mai degrabă decât să rămân mulțumit cu o stăpânire parțială?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, care l-ai ținut pe Caleb puternic acești patruzeci și cinci de ani și ai împlinit fiecare cuvânt rostit de Moise, dă-ne aceeași inimă statornică. Însuflețește-ne, așa cum ne amintesc paginile lui Benson, să terminăm lucrarea pe care ne-ai pus-o înainte fără întârziere. Alungă orice vrăjmaș care ne-ar ține departe de moștenirea noastră și lasă prezența Ta să meargă cu noi în fiecare loc muntos pe care trebuie încă să-l revendicăm. Fie ca zilele noastre de pe urmă să fie marcate de aceeași credință vie care l-a umplut pe Caleb, ca să Te slăvim în putere și în odihnă. Prin Hristos Căpetenia noastră, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →