Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni
1 Corinteni 5 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestant istoric)
Deschidere
Capitolul al cincilea din prima epistolă către corinteni prezintă mustrarea apostolului adresată unei biserici care îngăduise ca o imoralitate gravă să rămână neabordată în limitele ei. Problema privește pe cineva care luase pe soția tatălui său, o ofensă care încălca atât ordinea naturală cât și sfințenia legământului cerută de la cei chemați de Dumnezeu. În loc să se întristeze din cauza păcatului sau să acționeze pentru a-l îndepărta, adunarea continuase în lauda ei de mai înainte. Această tăcere dezvăluie o tulburare mai adâncă: eșecul de a socoti cu pretenția suverană a Domnului asupra poporului său ca un trup curățit. Textul trece deci de la expunerea ofensei la leacul prescris al despărțirii, subliniind că integritatea bisericii nu se întemeiază pe toleranța omenească, ci pe acțiunea hotărâtă a celor ce poartă numele lui Hristos. În aceasta apare suveranitatea lui Dumnezeu, căci numai El hotărăște termenii pe care poporul legământului Său poate rămâne în părtășie cu El și unii cu alții.
Citește
Citire
Citiți capitolul în întregime, urmărind șirul poruncii apostolului. Observați mai întâi relatarea abaterii specifice și răspunsul adunării de mândrie continuă. Notați chemarea la jale și la predarea celui ce a greșit satanei. Marcați imaginea extinsă a aluatului și îndepărtarea lui înaintea praznicului. Deosebiți judecățile cerute înăuntrul bisericii de cele lăsate lui Dumnezeu cu privire la cei din afară. Luați în seamă cum porunca finală de a îndepărta pe cel rău încheie argumentul și ce implică aceasta pentru curăția vizibilă a comunității legământului.
Studiu
Capitolul începe cu faptul unei uniri incestuoase raportate pe care biserica nu o judecase. Apostolul declară că o astfel de faptă nici nu trebuie numită printre sfinți, totuși adunarea rămăsese nemișcată. Lauda lor, deja mustrată în capitolul precedent ca întemeiată pe daruri mai degrabă decât pe har, apare acum și mai nepotrivită în prezența păcatului tolerat. Leacul prescris este adunarea în numele Domnului Isus, cu puterea Domnului de față, pentru a-l preda pe cel ce a greșit satanei spre nimicirea cărnii. Acest act de despărțire slujește atât cinstea lui Hristos cât și mântuirea posibilă a celui îndepărtat. Argumentul trece apoi la imaginea aluatului. Un pic de aluat dospește toată plămădeala; de aceea aluatul cel vechi trebuie curățit ca biserica să țină praznicul cu pâinea nedospită a curăției și adevărului. Imaginile pascale amintesc de răscumpărarea odată pentru totdeauna împlinită de Hristos, al cărei jertfă definește termenii părtășiei continue. Deosebirea dintre cei dinăuntru și cei din afară urmează îndată. Judecata celor dinăuntru aparține bisericii; cei din afară rămân sub judecata lui Dumnezeu. Capitolul se încheie cu porunca explicită de a îndepărta dintre voi pe cel rău. Pretutindeni textul presupune că biserica posedă autoritatea de a acționa în numele lui Hristos pentru păstrarea stării ei de legământ și că eșecul de a exercita această autoritate aduce ocară asupra evangheliei însăși.
Considerați
Considerare
Același principiu al despărțirii apare în învățătura Domnului despre ofensele particulare din Matei 18, unde fratele nepocăit trebuie tratat ca un păgân și un vameș odată ce pașii mustrării au fost epuizați. Cerința Vechiului Testament ca răul să fie îndepărtat din Israel furnizează fundalul pe care apostolul raționează, aplicat acum poporului noului legământ. Epistolele ulterioare întăresc tiparul: bisericii tesalonicenilor i se spune să se retragă de la orice frate care umblă neorânduit, iar scrisorile pastorale îndrumă tratarea celor ce stăruie în păcat. Recuperarea reformei a disciplinei ca semn al bisericii adevărate stă în continuitate cu această rânduială apostolică, recunoscând că sfințenia vizibilă aparține însăși definiției poporului adunat al lui Dumnezeu mai degrabă decât unei îmbunătățiri opționale a acesteia.
Răspunde
Răspuns
În ce feluri specifice continuarea tolerării păcatului cunoscut înăuntrul unei adunări astăzi contrazice porunca apostolului ca biserica să judece pe cei dinăuntrul părtășiei ei? Cum ar putea o recuperare a despărțirii deliberate, întreprinsă în numele lui Hristos și cu puterea Lui, să slujească atât curăției trupului cât și binele ultim al celui îndepărtat? Ce măsuri de siguranță implică textul ca fiind necesare pentru ca disciplina bisericească să rămână un act de credincioșie a legământului mai degrabă decât o expresie a mândriei omenești sau a părtinirii?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeule, care ai chemat un popor la Tine și ai așezat termenii părtășiei lor în sângele Fiului Tău, dăruiește ca bisericile Tale să umble vrednice de chemarea cu care au fost chemate. Unde păcatul este cunoscut și nepocăit, dă curaj celor ce poartă cârmuirea să acționeze în numele lui Hristos pentru îndepărtarea ofensei. Păzește poporul Tău de aluatul care strică toată plămădeala și ține-l în curăție și adevăr. Nu judeca pe robii Tăi după înțelegerea lor proprie, ci după cuvântul pe care l-ai rostit. Fie ca rânduiala vizibilă a casei Tale să mărturisească sfințenia Celui ce a cumpărat-o cu sângele Său, spre lauda harului Tău suveran singur. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.