← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 3 — cu Maclaren

Marcu 3Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Astăzi deschidem clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolul 3 din Marcu. Maclaren ne ghidează prin două întâlniri din ziua de Sabat care dezvăluie autoritatea lui Isus asupra formelor religioase și inima Lui pentru nevoile umane. Expunerea sa atentă extrage principii care încă modelează modul în care înțelegem mila, legea și Domnul Sabatului. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne grăbească auzirea astfel încât aceste scene antice să vorbească proaspăt la mersul nostru zilnic cu Hristos.
Citește

Citire

Ne întoarcem acum la capitolul 3 din Marcu. Luați un moment liniștit pentru a citi întregul capitol încet, observând cele două istorisiri din ziua de Sabat care stau în centrul său. Lăsați cuvintele Scripturii să se așeze înainte de a asculta expunerea lui Maclaren. Respirați adânc și cereți Domnului să vă deschidă inima la ceea ce El ne va arăta prin aceste versete.
Studiu
Maclaren începe prin a așeza cele două scene din ziua de Sabat în fluxul mai larg al lui Marcu 3. Aceste două scene din ziua de Sabat fac un punct culminant al paragrafelor precedente, în care Isus și-a afirmat dreptul de a trece peste rânduielile rabinice despre mâncatul cu păcătoșii și despre post. Aici El merge mult mai departe, pretinzând putere asupra rânduielii divine a Sabatului. Formaliștii sunt mișcați la o groază mai sfântă de manipularea liberă a formelor decât de erezie în privința principiilor. Astfel putem înțelege cum suspiciunile fariseilor au fost exacerbate până la ură ucigașă de aceste două incidente. Este îndoielnic dacă Marcu le pune împreună pentru că s-au întâmplat împreună sau pentru că se referă la același subiect. Ele tratează cele două clase de 'lucrări' pe care teologia creștină de mai târziu le-a recunoscut ca excepții legitime de la legea odihnei de Sabat; și anume, lucrări de necesitate și de milă. Maclaren examinează apoi principiul care guvernează obligațiile ceremoniale. Isus continuă să scoată la iveală principiul care a modelat exemplul pe care l-a dat. El nu îl enunță în forma sa cea mai largă, ci îl limitează la problema în discuție — obligațiile Sabatului. Legea ceremonială în toate părțile ei este stabilită ca un mijloc către un scop — binele suprem al oamenilor. Prin urmare, scopul este mai important decât mijloacele; și, în orice caz de coliziune aparentă, mijloacele trebuie să cedeze pentru ca scopul să fie asigurat. Observanțele exterioare nu au o obligație permanentă, de nealterat. Ele stau pe o temelie diferită de datoriile morale primordiale, care rămân la fel de imperative fie că împlinirea lor duce la bine fizic sau la rău. David și oamenii lui erau obligați să le păzească pe acestea, fie că mureau de foame sau nu; dar nu erau obligați să lase pâinile punerii înainte în sanctuar și să moară de foame. Maclaren se întoarce apoi la a doua scenă din ziua de Sabat și la accentul ei distinct. A doua scenă din ziua de Sabat tratează aceeași întrebare dintr-un alt punct de vedere. Lucrările de necesitate justificau depășirea legii Sabatului; lucrările de binefacere nu sunt încălcări ale ei. Există împrejurări în care este drept să faci ceea ce nu este 'îngăduit' în ziua de Sabat, căci astfel de lucrări ca vindecarea omului cu mâna uscată sunt întotdeauna 'îngăduite'.
Considerați

Considerare

Maclaren scoate la iveală scopul veșnic al Sabatului pentru toți oamenii. Dar observați că Domnul nostru, chiar în timp ce definește astfel limitele obligației, îi afirmă universalitatea. 'Sabatul a fost făcut pentru om' — nu pentru o națiune sau o epocă, ci pentru tot timpul și pentru întreaga rasă. Cei care ar dori să înlăture observarea zilei săptămânale de odihnă sunt încântați să citeze acest text; dar ei acordă puțină atenție primei sale clauze și nu observă că pasajul lor favorit răstoarnă principala lor pretenție și stabilește legea Sabatului ca o moștenire pentru lume pentru totdeauna. El nu este o povară, ci un privilegiu, făcut și menit pentru binele suprem al omului. Maclaren încheie secțiunea clarificând ce face și ce nu face domnia lui Isus. Aceasta nu este o abrogare a Sabatului, ci, dimpotrivă, o confirmare a rânduielii universale și milostive. Ea nu dă permisiunea de a-l păzi sau de a-l neglija, după capriciu sau de dragul distracției, dar trasează, puternic și clar, distincția dintre un rit pozitiv care poate fi modificat și o poruncă neschimbabilă a legii morale pe care este mai bine pentru un om să moară decât s-o neglijeze sau s-o încalce.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră simțiți că Isus vă invită să puneți mila mai presus de forma rigidă? Cum ați putea practica libertatea Sabatului ca pe un dar mai degrabă decât ca pe o povară în această săptămână? În ce domeniu vă cere Domnul să-I încredințați autoritatea Sa chiar atunci când alții obiectează?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, Tu ești Domn chiar și al Sabatului. Învață-ne să primim ziua Ta ca pe un dar menit binelui nostru. Ferește-ne de a-Ți preface milele în poveri și de a lăsa formele să alunge compasiunea. Dă-ne inimi care să se bucure în a face binele, chiar atunci când alții privesc cu suspiciune. Autoritatea Ta să ne modeleze odihna, lucrul și dragostea noastră pentru cei în nevoie. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →