Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi stăm cu Ioan Calvin în timp ce el deschide capitolul 6 din Faptele Apostolilor și urmărește cum tânăra biserică a întâmpinat prima sa tensiune internă. Expunerea răbdătoare a lui Calvin arată cum apostolii transformă un moment de plângere într-o soluție ordonată care protejează slujirea Cuvântului. Cuvintele sale ne invită să privim cum Duhul modelează atât conducerea cât și smerenia printre primii credincioși. Pe măsură ce ascultăm, descoperim principii care încă întăresc congregațiile ce se confruntă cu creștere și fricțiuni. Comentariul lui Calvin ne ține privirile îndreptate spre înaintarea evangheliei chiar atunci când nevoile practice apasă greu. Lăsați lectura sa atentă să ne pregătească inimile pentru text.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 6 din Faptele Apostolilor. Observați murmurul care apare, răspunsul măsurat al apostolilor și alegerea celor șapte. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă. Acordați atenție modului în care rugăciunea și Cuvântul rămân centrale chiar și atunci când este aranjată slujirea practică. Când terminați, reveniți gata să ascultați expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a explica prilejul numirii diaconilor.
1. Luca declară aici cu ce prilej, în ce scop și, de asemenea, cu ce rânduială au fost făcuți diaconii pentru prima oară. El spune că, atunci când s-a ivit un murmur printre ucenici, acesta a fost potolit prin acest remediu, după cum se spune în proverbul obișnuit: legile bune și-au luat începutul din obiceiuri rele. Și poate părea un lucru ciudat, văzând că această slujire este atât de excelentă și atât de necesară în Biserică, de ce nu le-a venit apostolilor în minte de la început, înainte de a exista vreun asemenea prilej, să numească diaconi și de ce Duhul lui Dumnezeu nu le-a dat acum sfatul pe care îl iau, fiind, ca să zicem așa, constrânși la aceasta. Dar ceea ce s-a întâmplat a fost mai bun atunci și este, de asemenea, mai folositor pentru noi astăzi, ca să ne fie nouă pildă. Dacă apostolii ar fi vorbit despre alegerea diaconilor înainte ca vreo necesitate să o ceară, ei nu ar fi avut poporul atât de gata; ar fi părut că evită osteneala și necazul; mulți nu ar fi oferit atât de darnic în mâinile altor oameni. De aceea, a fost necesar ca credincioșii să fie convinși prin experiență ca să poată alege diaconi de bunăvoie, pe care îi vedeau că nu îi pot lipsi; și aceasta din vina lor.El arată apoi cum biserica învață prin prima sa dezordine.
Învățăm din această istorie că Biserica nu poate fi astfel întocmită de îndată, încât să nu mai rămână ceva de îndreptat; nici o clădire atât de mare nu poate fi atât de desăvârșită într-o singură zi, încât să nu se poată adăuga ceva ca să o facă desăvârșită. Mai mult, învățăm că nu există nicio rânduială a lui Dumnezeu atât de sfântă și lăudabilă, care să nu fie sau stricată sau făcută nefolositoare prin vina oamenilor. Ne mirăm că lucrurile nu sunt niciodată atât de bine rânduite în lume, încât să nu fie întotdeauna amestecat ceva rău cu binele; dar aceasta este răutatea și stricăciunea firii noastre care pricinuiesc aceasta. Aceea era, într-adevăr, o rânduială evlavioasă, despre care Luca a pomenit mai înainte, când bunurile tuturor oamenilor, fiind închinate lui Dumnezeu, erau împărțite fiecăruia după cum avea nevoie; când apostolii, fiind, ca să zicem așa, administratorii lui Dumnezeu și ai săracilor, aveau conducerea principală a milosteniilor. Dar îndată după aceea se ridică un murmur care tulbură această rânduială. Aici apare acea stricăciune a oamenilor despre care am vorbit, care nu ne îngăduie să ne folosim de lucrurile noastre bune. Trebuie să marcăm, de asemenea, subtilitatea Satanei, care, ca să ne ia folosirea darurilor lui Dumnezeu, se străduiește neîncetat ca acestea să nu rămână curate și sănătoase; ci, fiind amestecate cu alte neajunsuri, să fie mai întâi bănuite, apoi urâte și, în cele din urmă, cu desăvârșire luate. Dar apostolii ne-au învățat, prin pilda lor, că nu trebuie să cedăm unor asemenea unelte ale Satanei. Căci ei nu socotesc potrivit, fiind supărați de murmur, să ia acea slujire pe care o știu că Îi place lui Dumnezeu; ci mai degrabă născocesc un remediu prin care ofensa să fie luată și să fie păstrat ceea ce este al lui Dumnezeu. Așa trebuie să facem și noi. Căci oricâte ofense ar ridica Satana, trebuie să luăm bine seama ca el să nu ne ia acele rânduieli care sunt altfel sănătoase.Despre declarația apostolilor că slujirea la mese nu trebuie să împiedice Cuvântul, Calvin scrie:
Nu le este pe plac. Este în greacă [ouk areston]. Prin acest cuvânt, grecii exprimă acum orice opinie sau hotărâre care este mai bună decât alta sau care trebuie preferată ca fiind mai bună. Socot mai degrabă că apostolii declară ceea ce este folositor decât pur și simplu ceea ce au hotărât. Dar dacă nu le este cuviincios să se amestece în această treabă, ei par acum să recunoască vreo vină în aceea că au slujit până acum. Și cu siguranță este adevărat că obiceiul este tatăl înțelepciunii. De aceea nu va fi nicio absurditate dacă vom spune că apostolii doresc de la Biserică să fie descărcați de acea slujire, după ce au încercat că nu le este cuviincios. Dar dacă a fost vreo vină, ea trebuie mai degrabă atribuită necesității decât lor; căci ei nu și-au luat această povară asupra lor cu lăcomie, ci, văzând că nu era altă cale încă, au preferat să se împovăreze pe ei înșiși peste măsură decât ca săracii să fie neglijați. Și când spun că nu este cuviincios ca ei să fie ocupați cu îngrijirea săracilor, înțelesul lor este că nu pot îndura ambele poveri, astfel încât trebuie neapărat să lase una singură. Căci este ca și cum ar spune: Dacă vrei să te bucuri de slujirea noastră în propovăduirea evangheliei, eliberează-ne de grija săracilor, pentru că nu suntem în stare să facem amândouă. Dar aceasta pare spusă de ei în afara timpului, pentru că ei nu părăsiseră grija învățăturii înainte, deși aveau supravegherea milosteniilor. Răspund că, întrucât administrarea era confuză, ei erau atât de încurcați încât nu puteau să se consacre cu totul doctrinei cum se cuvenea. De aceea refuză acea slujire care îi trage de la slujirea liberă și desăvârșită a învățăturii. Totuși, nu trebuie să socotim că ei au lepădat cu desăvârșire toată grija față de săraci, ci că au căutat doar să fie ușurați și odihniți, ca să poată veghea asupra slujbei lor. Și, între timp, ei declară că slujirea Cuvântului este atât de trudnică încât cere un om întreg și nu îi va îngădui să fie ocupat cu vreo altă treabă; ceea ce, dacă ar fi fost bine chibzuit, ar fi fost luată o cu totul altă rânduială în Biserică.
Considerați
Considerare
Calvin scoate în evidență prioritatea continuă a slujirii Cuvântului.
Dar, omițând aceste lucruri, să marcăm această sentință. Știm ce lucru sfânt este să fii grijuliu față de săraci. De aceea, întrucât apostolii preferă propovăduirea evangheliei înaintea acesteia, adunăm de aici că nicio ascultare nu este mai plăcută lui Dumnezeu. Totuși, este declarată și greutatea, când spun că nu pot împlini ambele îndatoriri. Cu siguranță nu suntem mai buni decât ei. De aceea, fiecare dintre noi care este chemat la slujba învățăturii să se consacre cu totul ca să își rânduiască bine starea sa. Căci suntem înclinați la nimic mai mult decât să cădem în lenevie. Din nou, firea ne dă mantii și culori frumoase, astfel încât acei oameni nu pot vedea îndată că sunt abătuți de la chemarea lor cei care se încurcă în treburi străine. De aceea, ca slujitorii să se îndemne pe ei înșiși la împlinirea datoriei, să își amintească adesea această zicere a apostolilor, în care declară că, întrucât sunt chemați la slujba învățăturii, nu trebuie să mai ia asupra lor grija săracilor. De aceea, ce scuze au treburile profane, luate chiar pentru vreun câștig particular, acolo unde este lăsată deoparte aceea care este altfel socotită nu o mică parte din închinarea lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde ar putea nevoile practice din comunitatea voastră să tragă în tăcere atenția de la rugăciune și Cuvânt? Cum vorbește accentul lui Calvin pe numirea ordonată a slujitorilor despre felul în care priviți rolurile de conducere? În ce domeniu vă invită Domnul să eliberați o povară ca alta să poată fi purtată mai credincios?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, care prin Duhul ai pus deoparte bărbați plini de credință ca să slujească nevoilor zilnice ale bisericii, pentru ca apostolii să poată continua neclintiți în rugăciune și în slujirea Cuvântului, dă-ne același har ca să ne rânduim viața împreună după înțelepciunea Ta. Păstrează-i pe conducătorii noștri devotați predicării lui Hristos, păzește-ne de murmurare când creșterea aduce tensiuni noi și ridică slujitori care să satisfacă nevoile practice fără a distrage de la evanghelie. Astfel, poporul legământului Tău să crească atât în număr cât și în rânduială evlavioasă, spre slava harului Tău suveran. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →