Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel
1 Samuel 7-8 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 1 Samuel capitolele 7 și 8 ne invită într-un timp de pocăință națională și de reînnoită dependență de Domnul. Prin conducerea lui Samuel poporul se întoarce de la idoli, se adună la rugăciune și este martor la ajutorul hotărât al lui Dumnezeu împotriva vrăjmașilor. Henry arată cum tânguirea duce la reformare și cum mijlocirea credincioasă a unui singur om aduce izbăvire. Reflecțiile sale ne amintesc că adevărata trezire începe în inimă și este pecetluită de puterea lui Dumnezeu. Pe măsură ce studiem aceste capitole vedem atât costul îndepărtării de Dumnezeu cât și bucuria întoarcerii la El. Să lăsăm observațiile lui Henry să ne călăuzească propria noastră cale de pocăință și încredere astăzi.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești 1 Samuel 7-8 încet și cu rugăciune. Observă tânguirea poporului după Domnul, chemarea lui Samuel la întoarcere din toată inima și biruința care urmează la Mițpa. Observă de asemenea cererea de mai târziu pentru un rege și ce descoperă ea despre inima lui Israel. Cere Duhului să scoată în evidență un verset sau o frază care vorbește despre starea ta actuală. Lasă textul să se așeze în mintea ta înainte de a trece la observațiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a schița mișcările principale ale capitolului în vremea judecătoriei lui Samuel.
În acest capitol avem: I. Umbrirea slavei chivotului prin faptul că a stat ascuns la Chiriat-Iearim mulți ani, v. 1, 2. II. Arătarea slavei lui Samuel în slujirile sale publice pentru binele lui Israel, pentru care a fost ridicat ca judecător și a fost ultimul care a purtat acest titlu. Acest capitol ne dă tot ce știm despre el când era în puterea vârstei; căci ce am avut înainte era din copilăria lui (cap. II și III); ce avem despre el mai târziu este din bătrânețe, cap. VIII, 1. Îl vedem aici activ: 1. În reformarea lui Israel de la idolatrie, v. 3, 4. 2. În reînvierea religiei printre ei, v. 5, 6. 3. În rugăciunea pentru ei împotriva filistenilor care invadau (v. 7-9), peste care Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunea lui, le-a dat o biruință slăvită, v. 10, 11. 4. În ridicarea unei amintiri de mulțumire pentru acea biruință, v. 12. 5. În folosirea acelei biruințe, v. 13, 14. 6. În administrarea dreptății, v. 15-17. Și acestea au fost lucrurile pentru care Dumnezeu îl pregătea, prin harul Său revărsat timpuriu asupra lui.Henry trece apoi la intervenția potrivită a lui Samuel când poporul se tânguie.
Ne putem întreba unde era Samuel și ce făcea tot acest timp, căci nu l-am mai întâlnit numit până acum, de la cap. IV, 1, nu ca și cum nu i-ar fi păsat, ci lucrarea lui printre oameni nu este menționată până când apare rodul ei. Când a văzut că au început să se tânguie după Domnul, a lovit cât fierul era fierbinte și două lucruri a căutat să facă pentru ei, ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu și un prieten credincios al lui Israel al lui Dumnezeu:Reflectând la invazie, Henry observă cum binele iese din răul aparent.
Aici, I. Filistenii invadează Israelul (v. 7), luând prilej de la acea adunare generală de pocăință și rugăciune ca și cum ar fi fost o adunare de război și, dacă așa stăteau lucrurile, au socotit înțelept să țină războiul departe de țara lor. Nu aveau niciun temei drept pentru această bănuială; dar cei ce caută să facă rău altora vor fi gata să-și închipuie că alții plănuiesc rău împotriva lor. Vedem aici: 1. Cum răul pare uneori să iasă din bine. Adunarea religioasă a israeliților la Mițpa a adus necaz asupra lor din partea filistenilor, ceea ce poate i-a ispitit să dorească să fi rămas acasă și să-l învinuiască pe Samuel că i-a chemat. Dar putem fi pe calea lui Dumnezeu și totuși să întâlnim necaz; ba chiar, când păcătoșii încep să se pocăiască și să se reformeze, trebuie să ne așteptăm ca Satana să-și adune toată puterea împotriva lor și să-și pună uneltele la lucru ca să li se împotrivească și să-i descurajeze. Dar, 2. Cum binele este, în cele din urmă, scos din acel rău. Israel nu a putut fi amenințat mai la timp decât acum, când se pocăiau și se rugau, nici nu ar fi putut fi mai bine pregătiți să primească vrăjmașul; nici filistenii nu ar fi putut acționa mai neînțelept pentru ei înșiși decât făcând război împotriva lui Israel acum, când își făceau pace cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu le-a îngăduit să facă aceasta, ca să aibă prilejul imediat de a încununa reformarea poporului Său cu semne ale bunăvoinței Sale și de a întări cuvintele trimisului Său, care le asigurase că dacă se vor pocăi, Dumnezeu îi va izbăvi din mâna filistenilor. Astfel El face ca mânia omului să-L laude și slujește scopurile harului Său față de poporul Său chiar prin planurile răuvoitoare ale vrăjmașilor lor împotriva lor, Mica IV, 11, 12.Henry detaliază răspunsul plin de har al lui Dumnezeu care cinstește rugăciunea lui Samuel.
IV. Dumnezeu a dat un răspuns plin de har la rugăciunea lui Samuel (v. 9): Domnul l-a ascultat. El însuși era un Samuel, cerut de la Dumnezeu, și mulți Samuel, multe îndurări ca răspuns la rugăciune, i-a dat Dumnezeu. Fiii rugăciunii trebuie să fie vestiți pentru rugăciune, așa cum a fost Samuel printre cei ce cheamă Numele Lui, Ps. XCIX, 6. Răspunsul a fost un răspuns real: filistenii au fost înfrânți (v. 10, 11), total învinși, și aceasta într-un mod care a mărit foarte mult rugăciunea lui Samuel, puterea lui Dumnezeu și vitejia lui Israel. 1. Rugăciunea lui Samuel a fost cinstită; căci chiar în clipa când aducea jertfa și rugăciunea împreună cu ea, lupta a început și s-a întors îndată împotriva filistenilor. Astfel, în timp ce el încă vorbea, Dumnezeu a auzit și a răspuns în tunet, Isaia LXV, 24. Dumnezeu a arătat că rugăciunea și jertfa lui Samuel erau cele la care avea respect și prin aceasta a făcut cunoscut lui Israel că, așa cum într-o înfruntare anterioară cu filistenii îi mustrase cu dreptate încrederea lor trufașă în prezența chivotului, purtat pe umerii a doi preoți necurați, acum a primit cu plăcere dependența lor smerită de rugăciunea credinței din gura și inima unui proroc evlavios. 2. Puterea lui Dumnezeu a fost mult cinstită; căci El a luat lucrarea în mâna Sa și i-a înfrânt, nu cu grindină mare, care i-ar fi ucis (ca Iosua X, 11), ci cu un tunet puternic, care i-a înspăimântat și i-a aruncat într-o asemenea groază și consternare încât au leșinat și au devenit o pradă foarte ușoară pentru sabia lui Israel, înaintea căreia, fiind astfel tulburați, au fost loviți. Iosif adaugă că pământul s-a cutremurat sub ei când au început atacul și în multe locuri s-a deschis și i-a înghițit, și că, pe lângă groaza tunetului, fețele și mâinile le-au fost arse de fulgere, ceea ce i-a silit să fugă. Și, fiind astfel alungați de mâna imediată a lui Dumnezeu (pe care nu L-au temut atât de mult cât se temuseră de chivotul Lui, cap. IV, 7), atunci, 3. Onoare a fost dată oștilor lui Israel; au fost folosiți pentru desăvârșirea biruinței și au avut plăcerea de a triumfa asupra asupritorilor lor: Au urmărit pe filisteni și i-au lovit. Cât de repede au simțit ei folosul pocăinței, al reformării și al întoarcerii la Dumnezeu! Acum, când L-au angajat astfel pentru ei, niciunul dintre vrăjmașii lor nu poate sta înaintea lor.
Considerați
Considerare
Henry încheie observațiile despre chivot considerând lunga lui ascundere.
II. Totuși ne este foarte greu să-l lăsăm aici, dorindu-ne să fie iarăși la Silo, dar acesta este pustiit (Ieremia VII, 14), sau cel puțin dorindu-ne să fie la Nob sau la Gabaon sau oriunde sunt cortul și altarele; dar, se pare, trebuie să stea deoparte din lipsă de oameni cu spirit public care să-l aducă la locul lui cuvenit. 1. Timpul cât a stat aici a fost lung, foarte lung, peste patruzeci de ani a stat în aceste câmpuri ale pădurii, un loc îndepărtat, obscur, privat, nefrecventat și aproape neluat în seamă (v. 2): Timpul cât a stat chivotul la Chiriat-Iearim a fost lung, până când David l-a adus de acolo. A fost foarte ciudat că tot timpul cât Samuel a condus, chivotul nu a fost adus niciodată la locul lui în Sfânta Sfintelor, o dovadă a decăderii râvnei sfinte printre ei. Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-i pedepsească pentru neglijarea chivotului când era la locul lui și să arate că marele accent pus de instituție pe chivot era doar o prefigurare a lui Hristos și a acelor bunuri viitoare care nu pot fi clătinate, Evrei IX, 23; XII, 27. A fost un reproș îndreptățit adus preoților că unul care nu era din rânduiala lor a fost sfințit să păzească chivotul. 2. Douăzeci de ani din acest timp au trecut înainte ca casa lui Israel să simtă lipsa chivotului. Septuaginta citește ceva mai clar decât noi: și au fost douăzeci de ani, și (adică atunci) toată casa lui Israel a căutat iarăși după Domnul. Atât de mult timp a rămas chivotul în ascundere, iar israeliții nu au simțit neplăcerea și nici nu au făcut vreo cercetare după el, ce s-a întâmplat cu el; deși, în lipsa lui din cort, semnul prezenței speciale a lui Dumnezeu lipsea și nici nu puteau ține Ziua Ispășirii cum trebuie. Erau mulțumiți cu altarele fără chivot; atât de ușor pot credincioșii formali să se mulțumească cu un șir de fapte exterioare, fără niciun semn al prezenței sau al primirii lui Dumnezeu. Dar în cele din urmă s-au gândit și au început să se tânguie după Domnul, treziți la aceasta, probabil, prin propovăduirea lui Samuel, la care s-a adăugat o lucrare extraordinară a Duhului lui Dumnezeu. O înclinație generală spre pocăință și reformare apare acum în tot Israelul și încep să privească spre Cel pe care L-au disprețuit și să se jelească, Zaharia XII, 10. Dr. Lightfoot socotește că acesta a fost un fapt și un timp la fel de remarcabil ca aproape oricare altul din Scriptură; și că marea convertire din Faptele 2 și 3 este singura paralelă. Observă: (1.) Cei ce știu să prețuiască rânduielile lui Dumnezeu nu pot socoti decât un lucru foarte de plâns lipsa lor. (2.) Adevărata pocăință și convertire încep prin a se tângui după Domnul; trebuie să fim conștienți că prin păcat L-am provocat să Se retragă și suntem pierduți dacă rămânem într-o stare de depărtare de El și nu avem odihnă până nu I-am recăpătat bunăvoința și am primit întoarcerile Sale pline de har. Era mai bine cu israeliții când duceau lipsă de chivot și se tânguiau după el, decât când aveau chivotul și îl cercetau sau se făleau cu el. Mai bine să vezi oameni dorind în lipsa mijloacelor harului decât să-i vezi dezgustându-se în belșugul lor.La încheiere, Henry scoate în evidență amintirea de mulțumire ridicată de Samuel.
V. Samuel a ridicat o amintire de mulțumire pentru această biruință, spre slava lui Dumnezeu și spre încurajarea lui Israel, v. 12. A ridicat un Eben-Ezer, piatra ajutorului. Dacă vreodată inimile împietrite ale poporului vor pierde impresiile acestei providențe, această piatră fie va trezi amintirea ei și îi va face recunoscători, fie va rămâne un martor statornic împotriva lor pentru lipsa lor de recunoștință. 1. Locul unde a fost ridicată această amintire a fost același unde, cu douăzeci de ani înainte, israeliții fuseseră învinși de filisteni, căci acela era lângă Eben-Ezer, cap. IV, 1. Păcatul care a pricinuit acea înfrângere mai înainte fiind iertat prin pocăința lor, iertarea a fost pecetluită prin această biruință slăvită chiar în locul unde au suferit atunci pierderea; vezi Osea I, 10. 2. Samuel însuși s-a îngrijit să ridice acest monument. El fusese instrument prin rugăciune pentru a obține îndurarea și de aceea s-a socotit în mod deosebit obligat să facă această recunoaștere plină de recunoștință. 3. Motivul pe care îl dă pentru nume este: Până aici Domnul ne-a ajutat, în care vorbește cu recunoștință despre cele trecute, dând slava biruinței numai lui Dumnezeu, care adăugase aceasta la toate binefacerile Sale de mai înainte; și totuși vorbește oarecum cu îndoială despre viitor: 'Până aici lucrurile au mers bine, dar ce va mai face Dumnezeu cu noi nu știm, aceea o lăsăm în seama Lui; dar să-L lăudăm pentru ce a făcut.' Observă: Începuturile îndurării și ale izbăvirii trebuie recunoscute de noi cu recunoștință atât cât merg, chiar dacă nu sunt desăvârșite pe deplin, ba chiar dacă rezultatul pare nesigur. Având ajutor de la Dumnezeu, am ajuns până aici, spune fericitul Pavel, Faptele XXVI, 22.
Răspunde
Răspuns
Unde simți în viața ta nevoia de a te tângui după Domnul și de a îndepărta idolii care te atrag? Cum ai putea imita modelul lui Samuel de a mijloci pentru alții chiar când împrejurările par amenințătoare? Ce amintire simplă ai putea ridica în această săptămână ca să-ți amintești de ajutorul recent al lui Dumnezeu și să ții vie recunoștința?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Îți mulțumim că ai ridicat conducători ca Samuel care cheamă poporul Tău înapoi la o devotare din toată inima. Dă-ne curaj să lepădăm orice idol care concurează pentru afecțiunea noastră. Învață-ne să ne rugăm neîncetat când vrăjmașii apasă, încrezându-ne că Tu auzi și acționezi spre slava Ta. Ajută-ne să marcăm credincioșia Ta cu pietre de aducere-aminte ca generațiile viitoare să știe că ne-ai ajutat. Fie ca pocăința noastră să fie adevărată și încrederea noastră în Tine neclintită. În numele lui Isus, care mijlocește pentru noi pururea, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →