Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 143-144 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Psalmii 143 și 144 ne atrage în inima strigătului unui credincios după îndurare în mijlocul unei mari suferințe. Calvin arată cum David refuză să se bizuie pe vreun merit al său și se aruncă în întregime pe credincioșia și dreptatea Domnului. Prin aceste cuvinte străvechi suntem invitați să ne cercetăm propriile rugăciuni și să descoperim același refugiu în harul liber al lui Dumnezeu. Expunerea atentă a lui Calvin scoate în evidență atât sinceritatea tânguirii cât și nădejdea statornică ce se ridică din aducerea aminte a îndurărilor trecute ale lui Dumnezeu. Urmând astăzi aceste perspective, fie ca duhurile noastre să fie întărite și încrederea noastră reînnoită în Dumnezeul care aude și izbăvește.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Psalmii 143 și 144 încet și cu rugăciune. Observă strigătele sincere după ajutor, aducerea aminte a lucrărilor de odinioară ale lui Dumnezeu și încrederea sigură că Dumnezeu va lucra din nou. Lasă cuvintele să-ți modeleze propriile rugăciuni pe măsură ce parcurgi capitolele. Permite Duhului să scoată în evidență frazele care vorbesc situației tale prezente. Când termini, revino aici pentru a studia sub îndrumarea lui Ioan Calvin.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a examina apelul lui David la dreptatea și credincioșia lui Dumnezeu.
1. Ascultă rugăciunea mea, o, Doamne! Este limpede că asuprirea vrăjmașilor săi trebuie să fi fost extremă, când David își plânge pricina în termeni atât de stăruitori și patetici. Cuvintele introductive arată că durerea pe care o simțea era mare. Motivul pentru care vorbește despre dreptatea și credincioșia lui Dumnezeu în legătură cu acestea l-am arătat în altă parte. Sub termenul dreptate sau neprihănire nu trebuie să înțelegem că vorbește despre merit sau plată, cum își închipuie unii în mod ignorant, ci despre acea bunătate a lui Dumnezeu care îl determină să-și apere poporul. În același sens vorbește și despre adevărul sau credincioșia lui Dumnezeu; căci cea mai bună dovadă pe care o poate da a credincioșiei sale este aceea de a nu-i părăsi pe cei pe care i-a promis să-i ajute. Ajutându-și poporul, El se arată a fi un Dumnezeu drept și adevărat, atât prin faptul că nu le zădărnicește așteptarea, cât și prin aceea că arată în această extindere a îndurării ce este firea Sa, astfel încât David se încurajează pe bună dreptate în rugăciune pomenind de amândouă.Despre versetul 4, Calvin scrie:
4. Iar duhul meu, etc. Până acum a vorbit despre necazurile din afară, acum recunoaște slăbiciunea duhului său, din care se vede limpede că puterea sa nu era ca aceea a stâncii, de neclintit sau fără simțire, ci că, deși copleșit de durere în ce privește simțirea firii, își datora sprijinul în întregime credinței și harului Duhului. Prin pilda sa suntem învățați să nu renunțăm la luptă în deznădejde, oricât de mult am fi slăbiți și chiar istoviți de necazuri, căci Dumnezeu ne va da putere să le biruim, dacă ne ridicăm la El cu inimile noastre în mijlocul tuturor neliniștilor noastre.Calvin se îndreaptă apoi spre postura de rugăciune a lui David cu mâinile întinse.
6. Mi-am întins mâinile către Tine. Aici apare bunul efect al meditației, că l-a trezit pe David la rugăciune; căci dacă reflectăm serios asupra lucrărilor lui Dumnezeu față de poporul Său și față de noi înșine în propria noastră experiență, aceasta ne va conduce în mod necesar mințile să-L căutăm, sub influența atrăgătoare a bunătății Sale. Rugăciunea izvorăște într-adevăr din credință; dar deoarece dovezile practice ale bunăvoinței și îndurării întăresc această credință, ele sunt mijloace potrivite în mod evident pentru a risipi moleșeala. El folosește o figură izbitoare pentru a arăta ardoarea afecțiunii sale, comparând sufletul său cu pământul uscat. În arșițe mari vedem că pământul se crapă și își deschide, parcă, gura către cer după umezeală. David arată deci că se apropia de Dumnezeu cu dorință fierbinte, ca și cum chiar seva vieții i-ar fi lipsit, așa cum arată mai pe deplin în versetul care urmează. Prin aceasta dă o altă dovadă a credinței sale extraordinare. Simțindu-se slab și gata să se prăbușească în mormânt, nu ezită între această și cealaltă nădejde de ușurare, ci își pune toată încrederea numai în Dumnezeu. Și oricât de grea a fost lupta pe care a dus-o cu propria slăbiciune simțită, leșinarea duhului despre care vorbește a fost un stimulent mai bun pentru rugăciune decât orice încăpățânare stoică pe care ar fi putut-o arăta în înăbușirea fricii, durerii sau neliniștii. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că, pentru a se îndemna să depindă exclusiv de Dumnezeu, îndepărtează din minte toate celelalte nădejdi și își face din extrema necesitate a cazului său un car în care se înalță în sus către Dumnezeu.
Considerați
Cugetă
Calvin reflectă asupra rolului Duhului în conducerea credinciosului.
10. Învață-mă să fac voia Ta. El se ridică acum la ceva mai înalt, rugându-se nu doar pentru izbăvire din necazurile din afară, ci, ceea ce este și mai important, pentru călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, ca să nu se abată nici la dreapta, nici la stânga, ci să fie ținut pe calea dreptății. Aceasta este o cerere care nu trebuie uitată niciodată când ispitele ne asaltează cu mare asprime, căci este deosebit de greu să ne supunem lui Dumnezeu fără a recurge la metode neîngăduite de ușurare. Cum neliniștea, frica, boala, moleșeala sau durerea îi ispitesc adesea pe oameni la pași anumiți, pilda lui David ar trebui să ne îndemne să ne rugăm pentru restrângere dumnezeiască și ca să nu fim grăbiți, prin impulsuri ale simțirii, în căi neîndreptățite. Trebuie să observăm cu atenție felul său de a se exprima, căci ceea ce cere nu este pur și simplu să fie învățat care este voia lui Dumnezeu, ci să fie învățat și adus la păzirea și împlinirea ei. Primul fel de învățare este mai puțin folositor, căci atunci când Dumnezeu ne arată datoria noastră, nu o urmăm în mod necesar, și este necesar ca El să ne atragă afecțiunile către Sine. Dumnezeu trebuie deci să fie stăpân și învățător pentru noi nu doar în litera moartă, ci prin mișcările lăuntrice ale Duhului Său; într-adevăr, sunt trei feluri în care El împlinește rolul de învățător al nostru, instruindu-ne prin Cuvântul Său, luminându-ne mințile prin Duh și sădind învățătura în inimile noastre, astfel încât să ajungem s-o păzim cu un consimțământ adevărat și din inimă. Simplul auzire a Cuvântului nu ar servi la nimic, nici nu este de ajuns să-l înțelegem; trebuie să fie pe lângă aceasta ascultarea de bunăvoie a inimii. Nici nu spune doar Învață-mă ca să fiu în stare să fac, cum își închipuie rătăciții papistași că harul lui Dumnezeu nu face mai mult decât să ne facă flexibili la ceea ce este bun, ci caută ceva ce trebuie făcut efectiv și în prezent.
Răspunde
Unde în viața ta ai cea mai mare nevoie să lași deoparte orice pretenție la merit și să te odihnești numai în îndurarea lui Dumnezeu? Cum ar putea aducerea aminte a credincioșiei trecute a lui Dumnezeu să schimbe felul în care te rogi astăzi? În ce domeniu ceri Duhului să te conducă astfel încât să umbli în voia lui Dumnezeu mai degrabă decât în impulsurile tale?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeul nostru, care ești drept în toate căile Tale și stăpân peste orice necaz, venim înaintea Ta mărturisind că niciun om viu nu este drept înaintea Ta. Prin Duhul Tău, modelează inimile noastre să caute și să împlinească voia Ta, iar când suntem copleșiți, adu-ne aminte după îndurările Tale de odinioară; întinde mâna Ta ca să ne conduci, pe măsură ce chemăm Numele Tău și ne odihnim numai în dreptatea Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →