← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 97-98 — cu Ioan Calvin

Psalmii 97-98Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ascultăm din nou glasul lui Ioan Calvin în timp ce deschide comoara Psalmilor 97 și 98. Calvin ne călăuzește prin chemarea universală la bucurie că Domnul domnește, prin maiestatea înfricoșătoare care înconjoară tronul Său și prin mila surprinzătoare care poartă mântuirea până la marginile pământului. Expunerea sa arată cum aceeași dreptate care odinioară părea ascunsă acum strălucește deschis în Hristos, smerind idolii și mângâind pe cei drepți. Suntem invitați să stăm cu teamă sfântă, să lepădăm orice pretenție rivală și să ne odihnim sub lumina pe care Dumnezeu a semănat-o pentru cei ce-L iubesc. Fie ca cuvintele grijulii ale lui Calvin să ne lărgească închinarea și să ne întărească nădejdea astăzi.
Citește

Citire

Ia Biblia ta și citește Psalmii 97 și 98 cu încetineală. Observă chemările repetate la bucurie, imaginile cu foc și lumină, judecata asupra idolilor și făgăduința că tot pământul va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la expunerea lui Calvin asupra acelorași versete.
Studiu
Calvin începe prin a explica chemarea de a se bucura în domnia lui Iehova. 1 Iehova domnește. Chemarea Sa adresată oamenilor de a se bucura este o dovadă că domnia lui Dumnezeu este legată în mod inseparabil de mântuirea și fericirea deplină a omenirii. Iar bucuria despre care vorbește fiind comună întregii lumi și regiunilor de dincolo de mări, este evident că el prezice lărgirea împărăției lui Dumnezeu, care fusese limitată la hotarele înguste ale Iudeii, la o întindere mult mai mare. Psalmistul, înfățișând în cele patru versete următoare diferitele aspecte ale slavei dumnezeiești, caută să insufle tuturor oamenilor o teamă plină de respect față de El. Astfel ne oferă o reprezentare a maiestății înfricoșătoare care Îl înconjoară pe Dumnezeu, pentru a zdrobi și a smeri încrederea deșartă și mândria trupească. Un cer înnorat ne înspăimântă mai mult decât unul senin, deoarece întunericul produce un efect deosebit asupra simțurilor. Psalmistul folosește acest simbol, fără îndoială, pentru a impresiona lumea cu o mai mare venerație față de Dumnezeu. Alții interpretează cuvintele mai subtil și socotesc că norii sunt zişi a fi în jurul lui Dumnezeu pentru a opri îndrăzneala și trufia omenească și a stăvili acea curiozitate excesivă care ar cerceta mai mult decât se cuvine tainele dumnezeirii. Aceasta este o interpretare a cuvintelor care le face să transmită o lecție foarte folositoare; dar eu mă opun tuturor interpretărilor subtile și socotesc că Psalmistul a intenționat, asociind întunericul cu Dumnezeu, să insufle inimilor oamenilor în general o teamă de El. [97] Aceeași însemnătate reiese din contextul următor, când se spune că focul merge înaintea Lui și arde pe vrăjmașii Săi, că fulgerele Lui zguduie pământul, iar munții se topesc. Dacă cineva obiectează că aceasta nu se potrivește cu ceea ce s-a spus despre bucuria pe care o răspândește împărăția Sa, aș putea răspunde, mai întâi, că deși Dumnezeu este gata din partea Sa să reverse fericirea oriunde domnește, nu toți sunt în stare s-o prețuiască. În afară de aceasta, după cum am arătat deja, adevărul este de folos credincioșilor, smerind mândria firii și adâncindu-le adorarea față de Dumnezeu. Tronul lui Dumnezeu este înfățișat ca întemeiat pe dreptate și judecată, pentru a arăta binele pe care-l primim de la el. Cea mai mare nenorocire care poate fi concepută este aceea de a trăi fără dreptate și judecată, iar Psalmistul menționează aceasta ca motiv de laudă datorat exclusiv lui Dumnezeu, că atunci când El domnește, dreptatea reînvie în lume. El neagă la fel de clar că putem avea vreo dreptate până când Dumnezeu nu ne supune jugului Cuvântului Său, prin influențele blânde dar puternice ale Duhului Său. O mare parte dintre oameni se împotrivesc și resping cu îndârjire cârmuirea lui Dumnezeu. De aceea Psalmistul a fost nevoit să-L înfățișeze pe Dumnezeu în aspectul Său mai aspru, pentru a-i învăța pe cei răi că împotrivirea lor perversă nu va rămâne nepedepsită. Când Dumnezeu Se apropie de oameni în îndurare, iar ei nu-L primesc cu reverența și respectul cuvenit, aceasta implică o nelegiuire de o gravitate foarte mare; din această pricină limbajul de osândă se potrivește cu împărăția lui Hristos. Psalmistul arată că aceia care-L vor disprețui pe Dumnezeu în persoana Fiului Său Unul-Născut vor simți la timpul potrivit și cu siguranță greutatea înfricoșătoare a maiestății Sale. Atât de mult este cuprins în expresia folosită — Pământul va vedea. Căci cei răi, când văd că încercările lor de a lupta împotriva lui Dumnezeu sunt zadarnice, recurg la subterfugii și ascunzători. Psalmistul declară că ei nu vor reuși prin niciun astfel de artificiu deșart să se ascundă de Dumnezeu. Despre declarația cerurilor, Calvin scrie: 6 Cerurile au vestit dreptatea Lui. Aici el arată că va fi o manifestare atât de strălucită a dreptății lui Dumnezeu, încât cerurile înseși o vor vesti. Înțelesul nu este același ca la începutul psalmului al nouăsprezecelea: „Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu”, etc. În acel psalm David nu înseamnă decât că înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu sunt la fel de vizibile în structura cerurilor ca și cum Dumnezeu le-ar afirma cu un glas auzit. Înțelesul pasajului de față este că dreptatea spirituală a lui Dumnezeu va fi manifestată atât de evident sub domnia lui Hristos încât să umple și cerul și pământul. Există multă forță în această personificare, în care cerurile, ca și cum ar fi pătrunse de simțul dreptății lui Dumnezeu, sunt înfățișate ca vorbind despre ea. Este la fel de probabil, totuși, ca cerurile să însemne aici îngerii, care sunt cuprinși în cer, prin figura metonimiei sau sinecdochei, în timp ce, în propoziția corespunzătoare, în loc să fie menționat pământul, el vorbește despre popoarele care locuiesc pe el. Îngerii pot fi foarte bine zişi că vestesc și celebrează slava dumnezeiască. Calvin abordează apoi încurcarea închinătorilor la idoli. 7 Să fie rușinați toți cei ce slujesc chipurilor cioplite. Psalmistul face aici o distincție clară, ca și în psalmul următor, între adevăratul Dumnezeu și dumnezeii falși pe care și-i fac oamenii. El face aceasta pentru ca lauda pe care i-o adusese să nu fie aplicată decât adevăratului Dumnezeu. Toți oamenii sunt gata să admită că trebuie să celebreze laudele lui Dumnezeu, dar, fiind înclinați din fire spre superstiție, puțini vor fi constrânși să-L închine pe Dumnezeu în modul care este drept. De îndată ce au de-a face cu Dumnezeu, ei deviază în cele mai neîntemeiate iluzii. Fiecare își făurește un dumnezeu pentru sine, iar toți aleg ceea ce li se potrivește mai bine în amestecul de invenții. Aceasta este pricina pentru care scriitorii sacri, temându-se ca oamenii să nu se întoarcă la dumnezei falși, atunci când dau îndemnuri la închinarea lui Dumnezeu, enunță în același timp cine este adevăratul Dumnezeu. Ordinea urmată de Psalmist sugerează observația că superstițiile corupte nu vor fi niciodată îndepărtate până când adevărata religie nu va fi statornicită. Împiedicați să ajungă la adevăratul Dumnezeu de încetineala priceperii lor spirituale, oamenii nu pot decât să rătăcească în deșertăciunile proprii; iar cunoașterea adevăratului Dumnezeu este cea care le risipește, așa cum soarele risipește întunericul. Toți au în mod natural ceva din religie născut cu ei, [100] dar din cauza orbirii și prostiei, precum și a slăbiciunii minților noastre, înțelegerea pe care o concepem despre Dumnezeu este imediat pervertită. Religia este astfel începutul tuturor superstițiilor, nu prin natura ei proprie, ci prin întunericul care s-a așezat peste mințile oamenilor și care îi împiedică să deosebească între idoli și adevăratul Dumnezeu. Adevărul lui Dumnezeu este eficace când este descoperit în risipirea și dizolvarea superstițiilor. Oare soarele absoarbe vaporii care se interpun în aer, și prezența lui Dumnezeu Însuși nu va fi cu mult mai eficace? Nu trebuie să ne mirăm atunci că Psalmistul, prezicând Împărăția lui Dumnezeu, triumfă asupra neamurilor nelegiuite, care se lăudau cu chipurile cioplite, așa cum face Isaia, vorbind despre ridicarea Evangheliei, când adaugă,
Considerați

Considerare

Calvin aplică făgăduința luminii la experiența celor drepți. 11. Lumină a fost semănată pentru cel drept. El confirmă adevărul tocmai enunțat și anticipează o obiecție care ar putea fi adusă împotriva lui. Am văzut că poporul Domnului este adesea tratat cu cea mai mare cruzime și nedreptate și pare a fi părăsit furiei vrăjmașilor săi. Psalmistul ne amintește, spre încurajarea noastră, că Dumnezeu, chiar atunci când nu-Și izbăvește îndată copiii, îi susține prin puterea Sa ascunsă. [104] În prima parte a versetului există o dublă metaforă. Prin lumină se înțelege bucurie sau un rezultat prosper, (conform unei expresii obișnuite în Scriptură,) după cum întunericul denotă nenorocire. Cea de-a doua metaforă, a semănatului, este ceva mai greu de înțeles. [105] Unii socotesc că bucuria este semănată pentru cei drepți, ca o sămânță care, aruncată în pământ, moare sau zace îngropată în pământ un timp considerabil înainte de a germina. Această idee poate fi bună; dar, poate, cel mai simplu înțeles al cuvintelor este următorul: deși cei drepți pot fi aproape alungați din lume și incapabili să se aventureze în public, ascunși de priviri, Dumnezeu va răspândi bucuria lor ca pe o sămânță sau va scoate la iveală lumina bucuriei lor care fusese închisă. A doua parte a versetului este o explicație a primei — lumina fiind interpretată ca însemnând bucurie, iar cei drepți ca fiind cei cu inima curată. Această definiție a dreptății este demnă de remarcat: că ea nu constă într-o simplă înfățișare exterioară, ci cuprinde integritatea inimii, fiind nevoie de mai mult pentru a ne face drepți înaintea lui Dumnezeu decât să ne ferim pur și simplu limba, mâinile sau picioarele de răutate. În versetul final el îndeamnă poporul Domnului la recunoștință, ca, privind la Dumnezeu ca la Răscumpărătorul lor, să ducă o viață potrivită cu îndurarea pe care au primit-o și să se odihnească mulțumiți sub toate relele pe care le întâlnesc, cu conștiința că se bucură de ocrotirea Lui.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai nevoie cel mai mult să auzi că Domnul domnește și că dreptatea stă la temelia tronului Său? Cum vorbește avertismentul lui Calvin împotriva idolilor despre iubirile mai mici care încă concurează pentru închinarea ta? În ce loc ascuns aștepți lumina pe care Dumnezeu a semănat-o pentru cei cu inima curată?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Suveran, care domnești peste tot pământul în dreptate, ne bucurăm că judecățile Tale au fost făcute cunoscute neamurilor și că țărmurile au văzut mântuirea Ta. Izbăvește-ne de orice idol și de mândria care se împotrivește sfintei Tale domnii; seamănă lumina Ta în inimile noastre, ca să umblăm cu dreptate și să ne odihnim în siguranță sub credincioșia legământului Tău. Umple cântecele noastre cu amintirea sfințeniei Tale, până când Hristos Se va întoarce să judece lumea cu dreptate. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →