Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Să se laude cel ce se laudă în a Mă cunoaște: Dumnezeul cel viu și idolii cei morți
Deschidere
Ieremia, profetul plângător, începe această secțiune cerând o fântână de lacrimi ca să plângă poporul său zi și noapte. Fericitul Teodoret al Cirului — un mare Părinte al Răsăritului creștin, voce sobră a școlii antiohiene, literal-istoric dar mereu referind textul la Hristos — preia aceste două capitole ca un singur contrast: între tot ce ar putea un om să se laude și singura slavă care dăinuie. Iuda s-a încrezut în bogăția sa, înțelepciunea sa, puterea sa, circumcizia sa; și pe lângă acestea, în dumnezei fără viață din lemn și aur care au nevoie de ciocan și cuie pentru a fi făcuți. Împotriva tuturor acestora, profetul așază un imn Dumnezeului celui viu care a făcut cerurile. Și astfel cuvântul Domnului vine pe care Biserica nu l-a uitat niciodată: 'Să nu se laude înțeleptul în înțelepciunea lui… ci să se laude cel ce se laudă în aceasta, că Mă înțelege și Mă cunoaște pe Mine.' Teodoret ne învață unde se află adevărata slavă, și de ce mustrarea care cade peste cei nepocăiți este mâna dreaptă și părintească a singurului Dumnezeu adevărat.
Citește
Citește Ieremia 9-10 — profetul care ar fi o fântână de lacrimi pentru cei uciși ai poporului său; limba mincinoasă îndoită ca un arc; avertizarea de a nu te încrede nici în prieten nici în frate; Domnul care îi va topi și îi va încerca; înțeleptul chemat să declare de ce a pierit țara — pentru că au părăsit legea și au umblat după idoli; cuvântul vestit, 'Să nu se laude înțeleptul în înțelepciunea lui, nici viteazul în puterea lui, să nu se laude bogatul în bogățiile lui: ci să se laude cel ce se laudă în aceasta, că Mă înțelege și Mă cunoaște pe Mine, că Eu sunt Domnul care fac milostivire, judecată și dreptate pe pământ'; chemarea de a circumcide inima și nu doar trupul; apoi batjocorirea idolilor — 'sunt drepți ca palmierul, dar nu vorbesc' — pusă împotriva imnului, 'Dar Domnul este Dumnezeul cel adevărat, El este Dumnezeul cel viu și Împărat veșnic'; Făcătorul care a întemeiat lumea prin înțelepciunea Sa; și rugăciunea de încheiere, 'O, Doamne, îndreptează-mă, dar cu judecată; nu în mânia Ta.'
Studiu
Studiază
De ce adună profetul bogatul, înțeleptul și puternicul doar ca să le interzică lauda? Teodoret citește aceasta ca marea răsturnare a locului unde își așază un suflet slava. Morții zac groși ca iarba cosită, și peste acea ruină profetul întoarce ochii supraviețuitorilor de la orice lucru pieritor:
îi sfătuiește să nu se laude în aceste lucruri, ci în cunoașterea lui Dumnezeu și în purtarea dreaptă. Același Părinte care nu lasă sufletul să se laude nu îl lasă nici să-și închipuie că judecata este crudă sau arbitrară; pedeapsa este fapta unui Judecător care ar fi nedrept să facă altfel:
Căci este absurd ca un astfel de Judecător să lase o atât de mare nelegiuire nepedepsită. Și îndepărtează ultima încredere falsă — lauda trupului, a circumciziei ca semn exterior — învățând că Scripturile din vechime au poruncit deja circumcizia care contează, curățirea inimii, astfel încât semnul exterior fără întoarcerea lăuntrică nu este nimic:
El învață deci și folosul circumciziei duhovnicești arătate în Scripturile străvechi și nepotrivirea necircumciziei trupești.
Considerați
Cugetă
După ce a golit sufletul de orice slavă falsă, Teodoret lasă profetul să îl umple cu cea adevărată — Dumnezeul cel viu pus împotriva dumnezeilor morți. El îl privește pe Ieremia demascând întreaga înșelăciune a idolatriei, dumnezeul care trebuie extras din carieră, ciocănit, aurit și bătut în cuie la loc, și apoi izbucnind în laudă:
Arătând astfel idolii ca ridicoli, Profetul țese un imn Dumnezeului tuturor. Balamaua contrastului este cea mai simplă și mai adâncă dintre toate deosebiri — aceste lucruri sunt moarte; Dumnezeu este viu și dă viață:
Idolii, spune el, nu trăiesc, dar Dumnezeu este și dătător de viață și Dumnezeul celor vii și Împărat veșnic. Iar Teodoret, mereu teologul atent, duce la limită proba adevăratei dumnezeiri — numai Făcătorul necreat este Dumnezeu, de aceea, notează el, Fiul care a făcut toate lucrurile nu este creatură, ci cu adevărat Dumnezeu:
Căci este propriu lui Dumnezeu să creeze, nu să fie creat de altul. Acesta este Dumnezeul pe care profetul ne îndeamnă să Îl cunoaștem și să ne lăudăm în El; și chiar toiagul care cade peste Iuda este al Său — capitolele se încheie cu rugămintea ca El să îndrepteze, dar ca un Tată, cu judecată și nu cu mânie, căci cârma lumii nu este în nicio altă mână.
Răspunde
Așază cele două coloane una lângă alta așa cum face profetul. În una: înțelepciune, putere, bogății, orice semn exterior în care te încrezi — toate acestea, spune Teodoret, ți se sfătuiește să nu te lauzi în ele. În cealaltă: cunoașterea lui Dumnezeu și purtarea dreaptă, singura slavă pe care focul judecății nu o poate topi. Din ce coloană ai trăit? Examinează-ți și idolii — nu chipuri grosolane acum, ci orice lucru fără viață pe care l-ai extras din carieră, l-ai aurit și l-ai așezat ca să te mântuiască, care 'nu trăiește' și nu poate da viață. Întoarce-te de la el la Dumnezeu care este 'dătătorul de viață', singurul Făcător necreat, și lasă imnul profetului să devină al tău. Iar când mâna Sa cade greu, nu o numi cruzime: Cel ce mustră este același Judecător care ar fi nedrept să lase marea nelegiuire singură, Tatăl care cârmuiește cu înțelepciune întreaga lume și îndreptează cu judecată, nu cu mânie. Roagă-te cu Ieremia, 'îndreptează-mă, dar cu judecată', și laudă-te numai în aceasta — că Îl înțelegi și Îl cunoști.
Roagă-te
O, Doamne, Dumnezeul cel adevărat și viu, dătătorul de viață și Împărat veșnic: izbăvește-mă de orice slavă pe care o va topi focul — lauda înțelepciunii mele, a puterii mele, a bogăției mele, a semnului exterior fără inima lăuntrică — și dăruiește-mi singura slavă care dăinuie, ca să Te înțeleg și să Te cunosc pe Tine, care faci milostivire, judecată și dreptate pe pământ. Dărâmă idolii fără viață pe care i-am extras din carieră, i-am aurit și i-am încrezut, dumnezeii care nu trăiesc și nu pot mântui, și lasă-mă să țes cu profetul un imn doar Ție, Făcătorul necreat al cerului și al pământului. Când mâna Ta cade asupra mea, să nu o numesc cruzime, ci să o primesc ca îndreptarea dreaptă și părintească a Judecătorului care cârmuiește cu înțelepciune întreaga lume; îndreptează-mă, Doamne, dar cu judecată, nu în mânia Ta. Prin Hristos Dumnezeul nostru, cu care, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul Duh, fie slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →