← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Efeseni

Efeseni 2 — cu Matei Henry

Efeseni 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry deschide o fereastră către puterea transformatoare a harului descris în capitolul 2 din Efeseni. Expunerea sa atentă contrastează starea disperată a celor morți în păcat cu bogățiile milei care ridică credincioșii la o viață nouă în Hristos. Pe măsură ce îi urmăm astăzi perspectivele, suntem invitați să ne amintim propria noastră stare anterioară și să ne minunăm de marea schimbare pe care Dumnezeu a înfăptuit-o. Cuvintele lui Henry ne amintesc că același har care i-a înviat pe efeseni își continuă lucrarea în fiecare generație. Să ascultăm cu atenție în timp ce ne ghidează prin acest pasaj profund.
Citește

Citire

Luați un moment liniștit pentru a citi capitolul 2 din Efeseni în întregime. Lăsați cuvintele apostolului să se așeze în inima voastră înainte de a vă întoarce la reflecțiile lui Matei Henry. Observați mișcarea de la moarte în fărădelegi la viață împreună cu Hristos și de la înstrăinare la cetățenie în casa lui Dumnezeu. Pe măsură ce citiți, cereți Duhului să vă pregătească să primiți perspectivele comentariului cu smerenie și recunoștință.
Studiu
Henry începe prin a descrie starea mizerabilă a efesenilor prin natură. Starea mizerabilă a efesenilor prin natură este descrisă aici în parte. Se observă: 1. Sufletele neregenerate sunt moarte în fărădelegi și păcate. Toți cei care sunt în păcatele lor sunt morți în păcate; da, în fărădelegi și păcate, ceea ce poate însemna toate felurile de păcate, obișnuite și actuale, păcate ale inimii și ale vieții. Păcatul este moartea sufletului. Oriunde predomină acesta, există o lipsă a oricărei vieți spirituale. Păcătoșii sunt morți în stare, fiind lipsiți de principiile și puterile vieții spirituale; și tăiați de la Dumnezeu, izvorul vieții: și sunt morți în lege, așa cum un răufăcător condamnat este spus a fi un om mort. 2. O stare de păcat este o stare de conformitate cu această lume, v. 2. În primul verset el vorbește despre starea lor internă, în acesta despre conversația lor exterioară: În care, în acele fărădelegi și păcate, în trecut ați umblat, ați trăit și v-ați purtat într-un mod în care obișnuiesc să o facă oamenii lumii. 3. Suntem prin natură sclavi legați de păcat și de Satana. Cei care umblă în fărădelegi și păcate și potrivit cursului acestei lumi umblă potrivit prințului puterii văzduhului. Diavolul, sau prințul diavolilor, este astfel descris. Vezi Matei xii. 24, 26. Legiunile de îngeri apostati sunt ca o singură putere unită sub un singur șef; și de aceea ceea ce este numit puterile întunericului în altă parte este vorbit aici la numărul singular. Văzduhul este reprezentat ca sediul împărăției sale: și era opinia atât a evreilor cât și a păgânilor că văzduhul este plin de duhuri și că acolo ele se exercită și se manifestă. Diavolul pare să aibă o anumită putere (prin permisiunea lui Dumnezeu) în regiunea inferioară a văzduhului; acolo este la îndemână să ispitească pe oameni și să facă cât mai mult rău lumii: dar este mângâierea și bucuria poporului lui Dumnezeu că cel care este cap peste toate lucrurile pentru biserică l-a învins pe diavol și îl ține în lanț. Dar oamenii răi sunt sclavi ai Satanei, căci ei umblă potrivit cu el; ei își conformează viețile și acțiunile voinței și plăcerii acestui mare uzurpator. Cursul și tenorul vieților lor sunt potrivit sugestiilor sale și în conformitate cu ispitele sale; ei îi sunt supuși și sunt duși captivi de el după voia sa, de aceea el este numit dumnezeul acestei lumi și duhul care acum lucrează în copiii neascultării. Copiii neascultării sunt aceia care aleg să nu asculte de Dumnezeu și să slujească diavolului; în aceștia el lucrează foarte puternic și eficient. Așa cum Duhul cel bun lucrează ceea ce este bun în sufletele ascultătoare, tot așa acest duh rău lucrează ceea ce este rău în oamenii răi; și el lucrează acum, nu doar în trecut, ci chiar de când lumea a fost binecuvântată cu lumina evangheliei glorioase. Apostolul adaugă: Printre care și noi toți am avut conversația noastră în timpurile trecute, cuvinte care se referă la evrei, pe care îi semnifică aici că au fost în aceeași stare tristă și mizerabilă prin natură și că au fost la fel de vicioși și răi ca neamurile neregenerate înseși, și a căror stare naturală o descrie în continuare în cuvintele următoare. 4. Suntem prin natură truditori ai cărnii și ai afecțiunilor noastre corupte, v. 3. Prin împlinirea dorințelor cărnii și ale minții, oamenii contractează acea murdărie a cărnii și a duhului de la care apostolul îi îndeamnă pe creștini să se curețe, 2 Cor. vii. 1. Împlinirea dorințelor cărnii și ale minții include tot păcatul și răutatea care sunt săvârșite în și prin puterile inferioare și superioare sau mai nobile ale sufletului. Am trăit în săvârșirea efectivă a tuturor acelor păcate la care ne înclina natura coruptă. Mintea carnală face din om un sclav perfect al apetitului său vicios.—Împlinirea voințelor cărnii, așa pot fi redate cuvintele, denotând eficacitatea acestor pofte și ce putere au ele asupra celor care se predau lor. 5. Suntem prin natură copiii mâniei, chiar ca și alții. Evreii erau așa, la fel ca neamurile; și un om este la fel de mult așa ca altul prin natură, nu doar prin obicei și imitație, ci din momentul în care am început să existăm și din cauza înclinațiilor și apetitului nostru natural. Toți oamenii, fiind prin natură copii ai neascultării, sunt de asemenea prin natură copii ai mâniei: Dumnezeu este mânios pe cei răi în fiecare zi. Starea și cursul nostru sunt astfel încât merită mânie și s-ar sfârși în mânie veșnică, dacă harul divin nu ar interveni. Ce motiv au păcătoșii atunci să caute acel har care îi va face, din copii ai mâniei, copii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai slavei! Până aici apostolul a descris mizeria unei stări naturale în aceste versete, pe care îl vom găsi urmărind din nou în unele următoare. Henry arată apoi de către cine și în ce mod a fost efectuată schimbarea glorioasă. I. De către cine și în ce mod a fost adusă și efectuată. 1. Negativ: Nu din voi înșivă, v. 8. Credința noastră, convertirea noastră și mântuirea noastră veșnică nu sunt produsul pur al vreunei abilități naturale, nici al vreunui merit al nostru: Nu din fapte, ca nu cumva vreun om să se laude, v. 9. Aceste lucruri nu sunt aduse la îndeplinire prin nimic făcut de noi și de aceea orice laudă este exclusă; cel care se laudă nu trebuie să se laude în sine, ci în Domnul. Nu este loc pentru ca vreun om să se laude de propriile sale abilități și putere; sau ca și cum ar fi făcut ceva care ar putea merita astfel de favoruri imense de la Dumnezeu. 2. Pozitiv: Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, &c., v. 4. Dumnezeu însuși este autorul acestei mari și fericite schimbări, iar marea sa iubire este izvorul și cauza fontală a ei; de aici a hotărât să arate milă. Iubirea este înclinația sa de a ne face bine considerați pur și simplu ca creaturi; mila ne privește ca creaturi apostate și mizerabile. Observați, iubirea veșnică sau bunăvoința lui Dumnezeu față de creaturile sale este izvorul din care pornesc toate milele sale acordate nouă; și acea iubire a lui Dumnezeu este mare iubire, iar acea milă a sa este milă bogată, inexprimabil de mare și inepuizabil de bogată. Și atunci prin har sunteți mântuiți (v. 5), și prin har sunteți mântuiți prin credință—este darul lui Dumnezeu, v. 8. Notați, fiecare păcătos convertit este un păcătos mântuit. Astfel sunt eliberați de păcat și de mânie; sunt aduși într-o stare de mântuire și li s-a dat un drept prin har la fericirea veșnică. Harul care îi mântuiește este bunătatea și favoarea liberă și nemeritată a lui Dumnezeu; și îi mântuiește, nu prin faptele legii, ci prin credință în Hristos Isus, prin mijloacele cărora ei ajung să participe la marile binecuvântări ale evangheliei; și atât acea credință cât și acea mântuire asupra cărora are o influență atât de mare sunt darul lui Dumnezeu. Marile obiecte ale credinței sunt făcute cunoscute prin revelație divină și făcute credibile prin mărturia și dovada pe care Dumnezeu ni le-a dat; și că credem spre mântuire și obținem mântuire prin credință se datorează în întregime asistenței și harului divin; Dumnezeu a aranjat totul astfel încât întregul să apară a fi din har. Observați, Henry detaliază apoi în ce constă această schimbare în mai multe aspecte particulare. II. În ce constă această schimbare, în mai multe aspecte particulare, răspunzând la mizeria stării noastre naturale, unele dintre acestea fiind enumerate în această secțiune, iar altele fiind menționate mai jos. 1. Noi care eram morți suntem înviați (v. 5), suntem mântuiți de moartea păcatului și avem un principiu de viață spirituală implantat în noi. Harul în suflet este o viață nouă în suflet. Așa cum moartea închide simțurile, sigilează toate puterile și facultățile, tot așa o stare de păcat, în ceea ce privește orice lucru bun. Harul descuie și deschide totul și lărgește sufletul. Observați, un păcătos regenerat devine un suflet viu: el trăiește o viață de sfințire, fiind născut din Dumnezeu; și trăiește în sensul legii, fiind eliberat de vinovăția păcatului prin harul iertător și justificator. El ne-a înviat împreună cu Hristos. Viața noastră spirituală rezultă din unirea noastră cu Hristos; este în el că trăim: Pentru că eu trăiesc, veți trăi și voi. 2. Noi care eram îngropați suntem ridicați, v. 6. Ceea ce mai rămâne de făcut este vorbit aici ca și cum ar fi deja trecut, deși într-adevăr suntem ridicați în virtutea unirii noastre cu cel pe care Dumnezeu l-a înviat din morți. Când l-a înviat pe Hristos din morți, a înviat de fapt pe toți credincioșii împreună cu el, el fiind capul lor comun; și când l-a așezat la dreapta sa în locurile cerești, i-a înălțat și i-a glorificat în și cu el, capul și înaintașul lor înviat și înălțat.—Și ne-a făcut să ședem împreună în locurile cerești în Hristos Isus. Aceasta poate fi înțeleasă într-un alt sens. Păcătoșii se rostogolesc în țărână; sufletele sfințite șed în locurile cerești, sunt ridicate deasupra lumii; lumea este ca nimic pentru ei, comparată cu ceea ce a fost și comparată cu ceea ce este cealaltă lume. Sfinții nu sunt doar oamenii liberi ai lui Hristos, ci sunt asesori cu el; prin asistența harului său au urcat cu el deasupra acestei lumi pentru a conversa cu alta și trăiesc în așteptarea constantă a ei. Ei nu sunt doar slujitori ai celui mai bun dintre stăpâni în cea mai bună lucrare, ci sunt înălțați să domnească cu el; ei șed pe tron cu Hristos, așa cum el a șezut cu Tatăl său pe tronul său. Henry încheie secțiunea prin a enunța marele design și scop al lui Dumnezeu în producerea acestei schimbări. III. Observați care este marele design și scop al lui Dumnezeu în producerea și efectuarea acestei schimbări: Și aceasta, 1. Cu privire la alții: Ca în veacurile viitoare să poată arăta, &c. (v. 7), ca să poată da un specimen și o dovadă a marii sale bunătăți și mile, pentru încurajarea păcătoșilor în viitor. Observați, bunătatea lui Dumnezeu în convertirea și mântuirea păcătoșilor în trecut este o încurajare potrivită pentru alții în timp ulterior să spere în harul și mila sa și să se îndrepte spre acestea. Având Dumnezeu aceasta în designul său, săracii păcătoși ar trebui să ia mare încurajare de la aceasta. Și ce nu am putea spera de la un astfel de har și bunătate, de la bogății ale harului, cărora le este datorată această schimbare? Prin Hristos Isus, prin și prin care Dumnezeu transmite toată favoarea și binecuvântările sale nouă. 2. Cu privire la păcătoșii regenerați înșiși: Căci suntem lucrarea mâinilor sale, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, &c., v. 10. Se arată că totul este din har, deoarece toate avantajele noastre spirituale sunt de la Dumnezeu. Suntem lucrarea mâinilor sale; el înseamnă în privința noii creații; nu doar ca oameni, ci ca sfinți. Omul cel nou este o nouă creatură; și Dumnezeu este Creatorul său. Este o nouă naștere și suntem născuți sau zămisliți din voia sa. În Hristos Isus, adică pe baza a ceea ce el a făcut și a suferit și prin influența și operația Duhului său binecuvântat. Pentru fapte bune, &c. Apostolul, după ce a atribuit anterior această schimbare harului divin cu excluderea faptelor, ca nu cumva să pară astfel că descurajează faptele bune, observă aici că deși schimbarea trebuie atribuită nimic de acea natură (căci suntem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu), totuși Dumnezeu, în noua sa creație, ne-a proiectat și ne-a pregătit pentru fapte bune: Creați pentru fapte bune, cu un design ca să fim roditori în ele. Oriunde Dumnezeu prin harul său implantează principii bune, ele sunt destinate să fie pentru fapte bune. Pe care Dumnezeu le-a rânduit mai înainte, adică a hotărât și a numit. Sau cuvintele pot fi citite: La care Dumnezeu ne-a pregătit mai înainte, adică prin binecuvântarea noastră cu cunoașterea voii sale și cu asistența Duhului său Sfânt; și prin producerea unei astfel de schimbări în noi. Ca să umblăm în ele, sau să-L glorificăm pe Dumnezeu printr-o conversație exemplară și prin perseverența noastră în sfințenie.
Considerați

Considerare

Henry examinează în final marile privilegii pe care atât evreii convertiți cât și neamurile le primesc de la Hristos. Am ajuns acum la ultima parte a capitolului, care conține o relatare a marilor și puternicelor privilegii pe care atât evreii convertiți cât și neamurile le primesc de la Hristos. Apostolul arată aici că cei care erau într-o stare de dușmănie sunt împăcați. Între evrei și neamuri a existat o mare dușmănie; tot așa există între Dumnezeu și fiecare om neregenerat. Acum Isus Hristos este pacea noastră, v. 14. El a făcut pace prin jertfa de sine; și a venit să împace, 1. Pe evrei și neamuri unii cu alții. El i-a făcut pe amândoi una, împăcând aceste două diviziuni de oameni, care obișnuiau să se invidieze, să se urască și să se reproșeze reciproc înainte. El a dărâmat zidul de despărțire din mijloc, legea ceremonială, care a făcut marea ceartă și era semnul particularității evreilor, numit zidul de despărțire prin aluzie la despărțitura din templu, care separa curtea neamurilor de cea în care numai evreii aveau libertate să intre. Astfel a desființat în trupul său dușmănia, v. 15. Prin suferințele sale în trup, a luat puterea legătoare a legii ceremoniale (îndepărtând astfel acea cauză de dușmănie și distanță între ei), care este numită aici legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, deoarece impunea o mulțime de rituri și ceremonii externe și consta din multe instituții și numiri despre părțile exterioare ale închinării divine. Ceremoniile legale au fost abrogate de Hristos, având împlinirea lor în el. Luând acestea din cale, el a format o singură biserică de credincioși, fie că fuseseră evrei sau neamuri. Astfel a făcut în sine din doi un om nou. El i-a încadrat pe ambele părți într-o singură societate nouă, sau trup al poporului lui Dumnezeu, unindu-i pe el însuși ca cap comun al lor, ei fiind înnoiți de Duhul Sfânt și concurând acum într-un nou mod de închinare evanghelică, făcând astfel pace între aceste două părți, care erau atât de mult în dezacord înainte. 2. Există o dușmănie între Dumnezeu și păcătoși, fie evrei fie neamuri; și Hristos a venit să ucidă acea dușmănie și să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, v. 16. Păcatul naște o ceartă între Dumnezeu și oameni. Hristos a venit să rezolve cearta și să o aducă la sfârșit, împăcând atât pe evreu cât și pe neam, acum adunați și strânși într-un singur trup, cu un Dumnezeu provocat și ofensat: și aceasta prin cruce, sau prin jertfa de sine pe cruce, ucigând dușmănia prin aceasta. El, fiind ucis sau jertfit, a ucis dușmănia care era între Dumnezeu și săracii păcătoși. Apostolul continuă să ilustreze marile avantaje pe care ambele părți le câștigă prin mijlocirea Domnului nostru Isus Hristos, v. 17. Hristos, care a cumpărat pacea pe cruce, a venit, parțial în propria sa persoană, ca la evrei, care sunt spuși aici că au fost aproape, și parțial în apostolii săi, pe care i-a însărcinat să predice evanghelia neamurilor, care sunt spuși că au fost departe, în sensul care a fost dat înainte. Și a propovăduit pacea, sau a publicat termenii împăcării cu Dumnezeu și ai vieții veșnice. Notați aici, Când mesagerii lui Hristos își livrează adevărurile sale, este în efect același lucru ca și cum el ar face-o imediat el însuși. El este spus că propovăduiește prin ei, în așa măsură încât cel care îi primește pe ei îl primește pe el, și cel care îi disprețuiește (acționând în virtutea însărcinării sale și livrând mesajul său) disprețuiește și respinge pe Hristos însuși. Acum efectul acestei păci este accesul liber pe care atât evreii cât și neamurile îl au la Dumnezeu (v. 18): Căci prin el, în numele său și prin virtutea mijlocirii sale, amândoi avem acces sau admitere în prezența lui Dumnezeu, care a devenit Tatăl comun împăcat al ambilor: tronul harului este ridicat pentru noi să venim la el, și libertatea de apropiere de acel tron ne este permisă. Accesul nostru este prin Duhul Sfânt. Hristos a cumpărat pentru noi permisiunea de a veni la Dumnezeu, iar Duhul ne dă o inimă să venim și putere să venim, chiar har să slujim lui Dumnezeu în mod acceptabil. Observați, Ne apropiem de Dumnezeu, prin Isus Hristos, cu ajutorul Duhului. Efesenii, la convertirea lor, având un astfel de acces la Dumnezeu, la fel ca evreii, și prin același Duh, apostolul le spune: Acum deci nu mai sunteți străini și străini, v. 19. El menționează aceasta prin opoziție cu ceea ce observase despre ei în păgânismul lor: ei nu mai erau străini de comunitatea lui Israel și nu mai erau ceea ce evreii obișnuiau să considere toate națiunile pământului în afară de ei înșiși (și anume, străini de Dumnezeu), ci concetățeni cu sfinții și ai casei lui Dumnezeu, adică membri ai bisericii lui Hristos și având drept la toate privilegiile ei. Observați aici, Biserica este comparată cu un oraș, iar fiecare păcătos convertit este liber de el. Este de asemenea comparată cu o casă, iar fiecare păcătos convertit este unul dintre domestici, unul dintre familie, un slujitor și un copil în casa lui Dumnezeu. În v. 20 biserica este comparată cu o clădire. Apostolii și profeții sunt temelia acelei clădiri. Ei pot fi numiți astfel într-un sens secundar, Hristos însuși fiind temelia primară; dar mai degrabă trebuie să înțelegem prin doctrina livrată de profeții Vechiului Testament și apostolii Noului. Urmează: Isus Hristos însuși fiind piatra din capul unghiului. În el atât evreii cât și neamurile se întâlnesc și constituie o singură biserică; și Hristos susține clădirea prin puterea sa: În care toată clădirea, bine îmbinată împreună, &c., v. 21. Toți credincioșii, din care constă, fiind uniți cu Hristos prin credință și între ei prin dragoste creștină, cresc într-un templu sfânt, devin o societate sacră, în care există multă comuniune între Dumnezeu și poporul său, ca în templu, ei închinându-se și slujindu-i, el manifestându-se lor, ei aducând jertfe spirituale lui Dumnezeu și el împărțind binecuvântările și favorurile sale lor. Astfel clădirea, pentru natura ei, este un templu, un templu sfânt; căci biserica este locul pe care Dumnezeu l-a ales să-și pună numele acolo, și devine un astfel de templu prin har și putere derivată de la el însuși—în Domnul. Biserica universală fiind zidită pe Hristos ca piatra de temelie și unită în Hristos ca piatra din capul unghiului, ajunge în cele din urmă să fie glorificată în el ca piatra de vârf: În care și voi sunteți zidiți împreună, &c., v. 22. Observați, Nu doar biserica universală este numită templul lui Dumnezeu, ci bisericile particulare; și chiar fiecare credincios adevărat este un templu viu, este o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul. Dumnezeu locuiește în toți credincioșii acum, ei devenind templul lui Dumnezeu prin operațiile Duhului binecuvântat, iar locuirea sa cu ei acum este un arvun al locuirii lor împreună cu el în veșnicie.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria voastră poveste vedeți cel mai clar contrastul între moartea voastră anterioară și viața pe care Hristos v-a dat-o? Cum afectează amintirea că mântuirea este în întregime darul lui Dumnezeu modul în care priviți faptele voastre bune? În ce moduri practice puteți trăi astăzi ca unul care a fost ridicat și așezat cu Hristos în locurile cerești?
Roagă-te

Rugăciune

Tată preabun, îți mulțumim pentru bogățiile milei arătate în evanghelie. Îți mulțumim că ne-ai înviat când eram morți în fărădelegi și păcate și că ne-ai ridicat împreună cu Hristos. Ajută-ne să nu ne lăudăm niciodată în noi înșine, ci să ne odihnim cu totul pe darul harului primit prin credință. Fie ca același Duh care ne unește cu Hristos să producă în noi faptele bune pe care le-ai pregătit mai înainte. Ține-ne amintiți de înstrăinarea noastră anterioară ca să ne putem minuna continuu de apropierea noastră de tine. Fie ca viețile noastre să arate bogățiile nespuse ale harului tău generațiilor viitoare. În numele lui Isus ne rugăm, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →