Eterniseed › Curriculum › Maleahi
Mal 1-2 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolele 1–2 din Maleahi oferă o examinare profundă a iubirii legământului, a eșecului preoțesc și a chemării la închinare autentică. Expunerea sa măsurată trece de la afirmația tandră a lui Dumnezeu despre iubirea Sa pentru Iacov la mustrarea aspră a jertfelor pângărite și a inimilor disprețuitoare. Urmând îndrumarea lui Henry, suntem invitați să vedem cum aceeași răbdare și dreptate divină se adresează și astăzi închinării noastre. Povara profetului devine oglinda noastră, revelând atât minunea harului ales cât și pericolul de a trata lucrurile sfinte ca pe niște lucruri obișnuite. Să lăsăm desfășurarea atentă a lui Henry să ne pregătească inimile să primim Cuvântul cu reverență și autoexaminare.
Citește
Întoarce-te acum la Maleahi 1–2 și citește povara profetului cu glas tare. Ascultă declarația de deschidere a Domnului despre iubire, întrebările defensive ale preoților și expunerea repetată a disprețului față de altar. Permite textului să înfrunte orice abordare neglijentă a închinării care s-ar fi putut strecura în propria ta viață. Citește încet, oprindu-te după fiecare oracol pentru ca greutatea acuzațiilor să se așeze. Cere Duhului să-ți deschidă urechile atât la avertisment cât și la promisiunea cuprinsă în aceste capitole.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a urmări fiecare binecuvântare până la izvorul iubirii alese a lui Dumnezeu.
I. Dumnezeu afirmă marea bunătate pe care a avut-o și pe care a exprimat-o adesea față de ei (v. 2): V-am iubit, zice Domnul. Astfel începe brusc predica, ca și cum Dumnezeu intenționa, oricare ar fi mustrările ce urmau să li se dea, să-i împace cu iubirea Sa și să aibă grijă ca ei să aibă totuși gânduri bune despre El. Pe toți cei pe care îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc. Astfel începe cu bunătate predica. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie mulțumit că El îi iubește și că este mereu conștient de iubirea Sa. Aceasta este aceeași cu ceea ce a spus odinioară fecioarei lui Israel, ca să-i atragă afecțiunile către Sine (Ier 31:3,4): Da, te-am iubit cu o iubire veșnică. În acest singur cuvânt Dumnezeu rezumă toate lucrările Sale pline de har față de ei; iubirea a fost izvorul tuturor; i-a iubit pentru că a vrut să-i iubească (Deut 7:7,8), i-a iubit în copilăria lor, Os 11:1. Plăcerea Sa era în ei, Is 62:4. 'V-am iubit, dar voi nu M-ați iubit pe Mine și nu Mi-ați făcut nicio întoarcere potrivită pentru iubirea Mea.' Observă, poporul lui Dumnezeu trebuie adesea reamintit de iubirea Sa față de ei.Henry cheamă apoi preoții să dea socoteală pentru administrarea lucrurilor sfinte.
Profetul este aici, printr-o însărcinare specială, chemând preoții la socoteală, deși ei înșiși fuseseră numiți judecători, ca să cheme poporul la socoteală. Să știe conducătorii din casa lui Dumnezeu că este unul mai presus de ei, care va socoti cu ei pentru administrările lor greșite. Astfel zice Domnul oștirilor către voi, o, preoților! v. 6. Dumnezeu va avea un cuvânt de spus slujitorilor necredincioși; și este de datoria celor ce vorbesc din partea lui Dumnezeu către poporul Său să audă și să ia aminte la ceea ce El le spune, ca să se mântuiască pe ei înșiși în primul rând, altfel cum ar putea ajuta la mântuirea celor ce îi ascultă? Este o mustrare aspră și fără îndoială dreaptă, care se dă aici preoților, pentru pângărirea lucrurilor sfinte ale lui Dumnezeu, cu care fuseseră încredințați; și, dacă aceasta a fost vina preoților, avem motive să ne temem că și poporul era vinovat de ea: astfel încât ceea ce se spune preoților se spune tuturor, ba chiar ni se spune nouă, care, ca creștini, ne mărturisim nu doar poporul lui Dumnezeu, ci preoți ai Lui. Observă aici,Henry expune apoi obligațiile firești ale filiației și ale slujirii pe care preoții le ignoraseră.
I. Ce aștepta Dumnezeu de la ei și cu ce temei bun aștepta (v. 6): Un fiu își cinstește tatăl, pentru că este tatăl său; natura a scris această lege în inimile copiilor, înainte ca Dumnezeu să o scrie la Muntele Sinai; ba chiar un slujitor, deși obligația sa față de stăpânul său nu este firească, ci prin învoială de bunăvoie, totuși socotește că este datoria sa să-l cinstească, să fie ascultător de poruncile sale și credincios intereselor sale. Copiii și slujitorii dau respect părinților și stăpânilor; oricine strigă rușine asupra lor dacă nu o fac, iar inimile lor nu pot decât să-i mustre și pe ei; astfel se menține ordinea familiilor și aceasta este frumusețea și avantajul lor. Dar preoții, care sunt copiii lui Dumnezeu și slujitorii Săi, nu se tem și nu-L cinstesc pe El. Ei erau tați și stăpâni ai poporului și se așteptau să fie numiți astfel (Jud 18:19, Mt 22:7,10) și să fie respectați și ascultați ca atare; dar și-au uitat Tatăl și Stăpânul din ceruri și datoria pe care I-o datorau. Fiecare dintre noi ne putem aduce aminte de ceea ce se aduce aminte preoților. Observă, 1. Fiecare dintre noi trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca Tată și Stăpân al nostru și pe noi înșine ca copiii și slujitorii Săi. 2. Relația noastră cu Dumnezeu ca Tată și Stăpân ne obligă cu putere să ne temem și să-L cinstim. Dacă cinstim și ne temem de tații trupului nostru, cu atât mai mult de Tatăl și Stăpânul duhurilor noastre, Evr 12:9. 3. Este un lucru de care trebuie să ne plângem și să ne întristăm pe drept, că Dumnezeu este atât de puțin temut și cinstit chiar și de cei ce Îl recunosc ca Tată și Stăpân al lor. Unde este cinstea Sa? Unde este teama de El?Henry procedează apoi la expunerea modurilor specifice în care preoții au pângărit altarul prin cuvintele și faptele lor.
(1.) Ei au disprețuit numele lui Dumnezeu prin ceea ce au spus, în opinia joasă pe care o aveau despre instituțiile Sale: 'Voi ziceți în inimile voastre și poate o spuneți când preoții se adună la paharele voastre, departe de auzul poporului, Masa Domnului este disprețuită' (v. 7) și iarăși (v. 12), 'Voi ziceți, Masa Domnului este pângărită; nu trebuie privită mai mult decât orice altă masă.' Fie masa din templu, pe care se punea pâinea punerii înainte, este aceea asupra căreia reflectă (neînțelegând taina ei, o disprețuiesc ca pe un lucru neînsemnat), fie mai degrabă altarul arderilor de tot este numit aici masă, căci acolo Dumnezeu, preoții Săi și poporul Său, ca să zicem așa, ospătau împreună din jertfe, în semn de prietenie. Aceasta o socoteau disprețuită. Mai înainte, în zilele superstiției, era socotită disprețuită în comparație cu altarele idolatre pe care le aveau păgânii și a fost pusă deoparte pentru a face loc uneia la modă nouă (2 Împ 16:14,15); acum este socotită disprețuită în comparație cu mesele lor și ale oamenilor lor mari: Rodul ei, chiar carnea lui, este disprețuit. Cei ce slujeau la altar trebuiau să trăiască de pe altar; dar ei se plângeau că trăiesc sărăcăcios și modest și că nu merită să se ocupe de slujba altarului pentru rodul și carnea lui, căci era foarte obișnuit și mereu același; nu aveau delicatese, varietăți, feluri alese. Ba chiar acea parte din jertfe care era dată lui Dumnezeu, sângele și grăsimea, o priveau cu dispreț, ca nedemnă de mulțimea legilor pe care Dumnezeu le făcuse despre ea; întrebau: 'Ce nevoie este de atâta zarvă despre arderea grăsimii și turnarea sângelui?' Observă, Cei ce profanează și pângăresc mult numele lui Dumnezeu disprețuiesc lucrarea religiei, deși este foarte cinstită, ca nevrednică de osteneală, și avantajele religiei, deși foarte valoroase, ca nevrednice de osteneală pentru ele. Cei ce trăiesc într-o neglijare nepăsătoare a rânduielilor sfinte, care vin la ele și le îndeplinesc cu lipsă de reverență și pleacă de la ele fără nicio îmbunătățire și fără nicio preocupare, spun de fapt: 'Masa Domnului este disprețuită; nu este nici virtute nici valoare în ea, nici cinste nici mângâiere din ea.'
Considerați
Consideră
Henry încheie secțiunea prin contrastul dintre pustiirea durabilă a Edomului și restaurarea promisă a hotarului lui Israel.
(2.) Israeliții vor fi făcuți monumente ale milei Sale și El va fi slăvit în mântuirea lor, v. 5. 'Edomiții vor fi stigmatizați ca un popor urât de Dumnezeu, dar ochii voștri vor vedea îndoielile voastre cu privire la iubirea Sa față de voi pentru totdeauna reduse la tăcere; căci veți zice și veți avea temei să ziceți: Domnul este și va fi mărit de la hotarul lui Israel, din fiecare parte și hotar al țării lui Israel.' Hotarul Edomului este un hotar al nelegiuirii și de aceea Domnul va avea indignare împotriva lui pentru totdeauna; dar hotarul lui Israel este un hotar al sfințeniei, hotarul sanctuarului (Ps 78:54), și de aceea Dumnezeu va face să se vadă (deși poate zăcea pentru o vreme pustiit) că are milă păstrată pentru el și de acolo va fi mărit; El va da poporului Său Israel și pricină și inimi să-L laude. Când hotarul Edomului rămâne încă pustiit și hotarul lui Israel este refăcut și umplut, atunci se va vedea că Dumnezeu l-a iubit pe Iacov. Observă, [1.] Cei ce se îndoiesc de iubirea lui Dumnezeu față de poporul Său vor primi, mai devreme sau mai târziu, dovezi convingătoare și de netăgăduit ale acesteia: 'ochii voștri vor vedea ceea ce nu veți crede.' [2.] Izbăvirile din necaz trebuie socotite dovezi ale bunăvoinței lui Dumnezeu față de poporul Său, deși pot fi lăsați să cadă în necaz, Ps 34:19. [3.] Favorurile deosebite sunt foarte obligatorii. Dacă Dumnezeu ridică din nou hotarul lui Israel, dar lasă hotarul Edomului în ruine, niciun israelit să nu întrebe, de rușine, 'În ce ne-ai iubit?' [4.] Înalțarea lui Israel este mărirea Dumnezeului lui Israel și, într-un fel sau altul, Dumnezeu va avea cinste de la poporul Său care se mărturisește. [5.] Bunătatea lui Dumnezeu fiind slava Sa, când ne face bine trebuie să-L proclamăm mare, căci aceasta înseamnă a-L mări. Este o dovadă a bunătății Sale că are plăcere în prosperitatea slujitorilor Săi și pentru aceasta cei ce iubesc mântuirea Sa zic: Domnul să fie mărit, Ps 35:27.
Răspunde
1. Unde am pus la îndoială iubirea lui Dumnezeu în loc să urmăresc fiecare îndurare până la harul Său ales?
2. În ce fapte obișnuite de închinare am început să tratez masa Domnului sau Cuvântul Său ca pe ceva obișnuit mai degrabă decât sfânt?
3. Cum ar putea Domnul să mă cheme la o reverență reînnoită atât în devoțiunea particulară cât și în închinarea adunată?
Roagă-te
Părinte milostiv, ne plecăm înaintea Ta atât ca Tată iubitor, cât și ca Stăpân suveran, mărturisind cât de des Ți-am adus o închinare cu jumătate de inimă și am tratat Numele Tău cu indiferență. Prin Duhul Tău, curățește inimile noastre, purifică motivele noastre și restaurează adevărata reverență buzelor și vieților noastre, ca jertfele pe care le aducem să fie sfinte și plăcute înaintea Ta. Fie ca hotarele devotamentului nostru să fie marcate de frică și dragoste, astfel încât Numele Tău să fie mărit printre neamuri. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →