← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 5-6 — cu Ioan Calvin

Exodul 5-6Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi stăm cu Ioan Calvin în timp ce el deschide confruntarea dramatică dintre Moise și Faraon în capitolele 5 și 6 din Exod. Expunerea lui Calvin evidențiază strategia deliberată a lui Dumnezeu în depășirea opoziției înrădăcinate și testarea credinței care însoțește adesea eliberarea promisă. Cuvintele sale ne invită să observăm cum lucrează puterea divină prin aparente eșecuri și să ne considerăm propria atitudine atunci când promisiunile lui Dumnezeu par întârziate. Pe măsură ce ascultăm, atenția atentă a lui Calvin la text să ne întărească inimile și să ne adâncească încrederea în timpul suveran al Domnului.
Citește

Citire

Acordă-ți timp acum să citești capitolele 5 și 6 din Exod cu încetineală. Observă cererea îndrăzneață pe care Moise și Aaron o aduc înaintea Faraonului, răspunsul sfidător al regelui, creșterea imediată a poverilor poporului și primele semne de descurajare printre israeliți. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă, astfel încât comentariul lui Calvin să poată mai târziu lumina înțelesul ei.
Studiu
Calvin începe prin a arăta câte și cât de mari au fost dovezile puterii lui Dumnezeu arătate în eliberarea poporului Său. 1. Și după aceea Moise și Aaron au intrat. Moise începe aici să arate câte și cât de mari au fost dovezile puterii lui Dumnezeu arătate în eliberarea poporului Său. Căci, deoarece mândria, nebunia și încăpățânarea regelui erau de neînvins, orice ușă era închisă, până când a fost ruptă în mod miraculos și prin mijloace felurite. Era, desigur, cu putință ca Dumnezeu să-l copleșească dintr-o dată, printr-o singură mișcare din cap, astfel încât să cadă mort chiar la vederea lui Moise; dar, așa cum am arătat deja pe scurt și el însuși va declara îndată, El a ales, în primul rând, să-Și descopere mai limpede puterea; căci dacă Faraon ar fi cedat de bunăvoie sau ar fi fost învins fără efort, slava biruinței nu ar fi fost atât de strălucită. În al doilea rând, El a dorit ca acest monument să existe al iubirii Sale singulare față de poporul Său ales; căci, luptând atât de stăruitor și atât de puternic împotriva încăpățânării acestui rege atât de puternic, El a dat o dovadă fără echivoc a iubirii Sale față de Biserica Sa. În al treilea rând, El a dorit să obișnuiască pe slujitorii Săi din toate veacurile cu răbdarea, ca să nu leșine în sufletele lor, dacă nu le răspunde îndată rugăciunilor și nu-i scapă la fiecare clipă din necazurile lor. În al patrulea rând, El a dorit să arate că, împotriva tuturor strădaniilor și uneltirilor lui Satana, împotriva nebuniei celor nelegiuiți și a tuturor piedicilor lumești, mâna Sa trebuie să biruiască întotdeauna; și să nu ne lase niciun loc de îndoială că tot ce vedem împotrivindu-se nouă va fi în cele din urmă biruit de El. În al cincilea rând, descoperind iluziile lui Satana și ale magilor, El voia să facă Biserica Sa mai prevăzătoare, ca să vegheze cu grijă împotriva unor astfel de uneltiri și ca credința ei să rămână de neînvins împotriva tuturor mașinațiilor rătăcirii. În sfârșit, El voia să convingă pe Faraon și pe egipteni că nebunia lor nu putea fi scuzată prin nicio pretenție de neștiință; și, în același timp, prin acest exemplu, El voia să ne arate cât de groaznică întunecime stăpânește mințile celor osândiți, când le-a luat lumina Duhului Său. Aceste lucruri trebuie observate cu atenție în cursul narațiunii, dacă dorim să tragem folos din ea. Calvin se ocupă apoi de întrebarea arogantă a Faraonului: 'Cine este Domnul?' 2. Și Faraon a zis: Cine este Domnul? Este cu greu de crezut că poate exista o asemenea nebunie într-un muritor, ca, disprețuind astfel cu îndrăzneală pe Dumnezeu, să zboare, ca să zicem așa, în fața cerului! Dar trebuie să observăm că tiranul, fiind devotat idolatriei, a insultat astfel pe Dumnezeul lui Israel, ca să-și arate marea sa evlavie față de dumnezeii săi mincinoși. Căci batjocura lui, aruncând cu dispreț numele lui Iehova, trebuie raportată la cuvintele lui Moise, ca și cum ar fi zis: De ce aduceți împotriva mea acest spectru necunoscut sub titlul de Dumnezeu veșnic, ca și cum n-am avea propriul nostru dumnezeu? Astfel, Pilat, când Hristos a zis: 'Pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul', întreabă ironic și nu fără batjocură: 'Ce este adevărul?' (Ioan 18:37, 38.) Pe scurt, Faraon nu a socotit că dezonorează Divinitatea, când a respins acest Dumnezeu fals (prodigiosum), după cum credea el. Totuși, eroarea lui nu l-a putut justifica, deoarece a izvorât din îndrăzneală nebună și dispreț față de Dumnezeu. Admite că nu a vrut ca cineva să disprețuiască idolii săi și că și-a închipuit astfel că împlinește o datorie religioasă; totuși a fost un act de impietate foarte grosolană să repudieze atât de nepăsător numele adevăratului Dumnezeu și chiar să-l atace cu batjocură. Putem remarca o nebunie asemănătoare la toți idolatrii. Fiind beți de erorile lor, ei batjocoresc cu îndrăzneală pe Dumnezeu și nu se demnează să facă cercetări despre El. Strigătul papistașilor din zilele noastre este că noi impunem lumii un Dumnezeu nou; și, aplaudându-se în delirurile lor cele mai sălbatice, ei nu ezită să condamne întreaga noastră învățătură ca fiind nelegiuită; nu pentru că sunt convinși că ei înșiși se închină lui Dumnezeu în chip drept; ci sunt orbi de bunăvoie, ca să poată eluda cu nepedepsire maiestatea sfântă a lui Dumnezeu, să-și amorțească conștiințele și să-și păstreze somnul lor de moarte. Li se pare că sunt isteți și spirituali când își bat joc de noutatea doctrinei noastre; deși adevărul ei ar fi destul de limpede, dacă și-ar deschide ochii. Epicureii, de asemenea (sectă molipsitoare de care lumea este acum plină), deși spumegă și se înfurie împotriva lui Dumnezeu, totuși se refugiază invariabil într-un nor oarecare, sub care nebunia lor detestabilă poate fi ascunsă: căci ei pretind că, în mijlocul unei asemenea mulțimi de opinii, este cu greu cu putință să discerni cine este Dumnezeu sau ce poruncește El. Totuși, acesta este obiectul lor constant, și anume ca să nu aibă nimic de-a face cu Dumnezeu și totuși să ascundă prin glume rușinea impietății lor; ca și cum le-ar fi îngăduit să respingă ceea ce ignoră de bunăvoie. Dar după ce Faraon a batjocorit indirect mesajul lui Moise, ca pe o treabă ridicolă, el își varsă mândria mai deschis și mai disprețuitor, dând de înțeles că nu-i pasă de acel Dumnezeu cu al cărui nume Moise și Aaron ar vrea să-l înspăimânte. Despre răspunsul lui Moise și Aaron, Calvin scrie: 3. Și ei au zis: Dumnezeul evreilor. Moise și Aaron își continuă mesajul; nici mândria tiranului nu le micșorează sau nu le slăbește curajul de a proclama slava Unuia singur Dumnezeu adevărat, care Se atașase în mod deosebit de ei. Și, desigur, acesta este atributul credinței, de a călca în picioare tot ce se înalță pe pământ; deoarece adevărul lui Dumnezeu este superior oricărei măreții omenești. Nici nu puteau să respingă mai eficient acel cuvânt profan și nelegiuit: 'Nu-L cunosc pe Domnul', decât reafirmând din nou că adevăratul Dumnezeu este Ocrotitorul națiunii lor și că aceasta le fusese descoperită printr-o manifestare deschisă a Sa. Amenințarea pe care au adăugat-o îl avertizează pe Faraon că răzvrătirea lui nu va rămâne nepedepsită, dacă va opri poporul de la închinarea adusă lui Dumnezeu; căci dacă El va lua răzbunare pe poporul care era ținut împotriva voinței sale, cum ar putea scăpa nepedepsit acela care intră în mod deliberat în ceartă cu Dumnezeu? Așadar, când declară că o nenorocire va veni peste ei dacă nu vor asculta chemarea lui Dumnezeu, ei dau de înțeles că Faraon trebuie să se ferească de o vizită mai mare.
Considerați

Considerare

Calvin trage o aplicație pentru credincioșii care se confruntă cu o opoziție sporită atunci când Dumnezeu începe să-i elibereze. 6. Și Faraon a poruncit. Vom percepe mai limpede, pe măsură ce narațiunea înaintează, că acești supraveghetori și ofițeri erau luați dintre copiii lui Israel, deși am citit mai înainte că unii erau egipteni. Dar, deoarece tiranii sunt ingenioși în asigurarea propriilor interese, Faraon, în viclenia sa, a dorit să facă în așa fel încât nimeni să nu scape, ci toți să fie aduși la rând la muncă. Căci unii, într-o asemenea mulțime, ar fi putut evita pe egipteni; dar, când sarcina a fost dată israeliților, cunoașterea lor familiară avea să împiedice pe oricine să scape. În afară de aceasta, este probabil că la acești supraveghetori era depus paiele, pe care le distribuiau fie grupurilor de câte zece, fie individual; el dublează deci lucrul în acest fel, poruncindu-le să adune paiele cu care se făceau cărămizile. Dar, potrivit proverbului că 'edictele regilor sunt monosilabice', Moise arată violența tiraniei prin concizia poruncii. Acest pasaj ne învață însă că, atunci când Dumnezeu a început să Se îngrijească de noi cu scopul de a ne ușura necazurile, El ia uneori prilejul de a spori presiunea poverilor noastre. Astfel, când Dumnezeu S-a angajat să fie eliberatorul israeliților, necazul lor a devenit mai mare, prin faptul că tiranul le-a adăugat sarcinilor lor obișnuite pe aceea de a aduna paiele pentru ei înșiși. Căci astfel Îi place lui Dumnezeu să încerce credința poporului Său; și astfel este de folos să ridice spre El mințile lor, care sunt prea mult ațintite spre pământ, în timp ce nu percep îndată rodul harului făgăduit lor, ba chiar simt că nimic altceva nu le este adus prin favoarea lui Dumnezeu, decât că starea lor devine mai rea. Este foarte folositor pentru noi să medităm la aceasta, ca să putem purta mai cu răbdare și mai cu calm faptul de a fi treziți la dragostea și dorința după binecuvântările cerești, prin cruci și adversități. În zilele noastre Evanghelia le procură ură multora, pe alții îi lipsește de plăcerile lor, pe alții îi degradează din onorurile lor, le aduce altora pierderea bunurilor, pe alții îi osândește la închisoare, pe alții la exil și pune în primejdie viața unora; într-un cuvânt, cu cât Dumnezeu Își exercită mai mult puterea, cu atât mai mult se aprinde furia lui Satana de cealaltă parte, iar cei răi devin mai aprig de cruzi. Această ofensă ne-ar zgudui foarte mult, dacă n-am ști, din avertizarea acestui exemplu, că harul neprețuit, care ni se oferă în Hristos, trebuie prețuit de noi în așa fel încât, în comparație cu el, bogățiile, onorurile și tot ce caută oamenii să fie socotite nimic; și să nu găsim nicio dificultate în a disprețui neplăcerile de orice fel.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai văzut opoziția intensificându-se chiar după o promisiune clară din partea lui Dumnezeu? Cum portretizează Calvin orbirea Faraonului și provoacă orice tendință de a scuza necredința în tine însuți sau în alții? În ce fel ar putea modelul eliberării întârziate să-ți întărească încrederea mai degrabă decât să o slăbească?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai jurat pe Numele Tău să scoți pe Israel din Egipt cu mână tare, întărește credința noastră când promisiunile legământului Tău întârzie și faraoni se ridică să reziste. Supune inimile noastre prin harul Tău suveran, ca să nu cârtim împotriva Cuvântului Tău, nici să deznădăjduim de izbăvirea Ta, ci să ne odihnim în credincioșia Ta până ce fiecare promisiune se va împlini. Prin Isus Hristos, Răscumpărătorul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →