Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 5 — cu Whedon
Deschidere
În orele liniștite ale devoțiunii de dimineață ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, acel martor wesleyan robust al relatării apostolice. Cu atenție reverentă ne punem sub același Duh care a însuflețit și a judecat Biserica prunc. Expunerea clar arminiană a lui Whedon ne invită să privim sfințenia care păzește comuniunea credincioșilor și mila care încă cheamă pe păcătoși la pocăință. Fie ca Domnul care i-a cercetat pe Anania și Safira să ne cerceteze și inimile noastre, ca să umblăm în adevăr înaintea Lui.
Citește
Citire
Să citim acum capitolul al cincilea din Faptele Apostolilor, ascultând glasul aceluiași Duh care a mișcat pe primii credincioși. Să luăm aminte la judecata sobră asupra ipocriziei și la mărturia îndrăzneață care a urmat, cerând Domnului să însuflețească cuvântul în inimile noastre pentru o viață sfântă și o mărturie curajoasă.
Studiu
Whedon deschide studiul încadrând relatarea despre Anania și Safira în desfășurarea puterii penale a Bisericii Penticostale.
Versetele 1-11. IV. DESFĂȘURAREA BISERICII PENTICOSTALE ÎN PUTERE PENALĂ. 1. Anania și Safira, Faptele Apostolilor 5:1-11. Duhul luminii și al iubirii care locuiește în această Biserică Penticostală este de asemenea Duhul judecății. Și, după cum Duhul și-a arătat acum puterea iubirii, tot așa în această Biserică este locul potrivit să arate cât de sever este standardul său absolut de judecată. Iar acest lucru se face acum în cazul lui Anania și Safira. Ofensa lor, după standardul obișnuit al moralei omenești, nu era una foarte gravă. Săvârșind un mare act de milostenie, nu au fraudat pe nimeni cu un ban. Pur și simplu au reținut o parte din banii lor și apoi au negat faptul. Dacă un negustor din zilele noastre, de dragul unui credit nemeritat de generozitate, ar pretinde că a donat jumătate din venit când a dat doar un sfert, aceasta ar fi socotită doar o prevaricare dezonorantă, dar nu suficient de criminală pentru a fi supusă legii omenești.El abordează apoi aparenta severitate a sorții lor în ochii lumii.
Pentru oamenii lumești, așadar, soarta acestor două persoane va părea întotdeauna nejustificat de severă. Respingem toate soluțiile naturaliste, cum ar fi cele care susțin că morțile nu au fost miraculoase, ci efectele naturale ale terorii. Nici nu se obține vreo soluție prin împărțirea păcatului în diverse părți, așa cum au făcut unii comentatori, și arătând la câte păcate a însumat. Nici o persoană nu poate fi probabil mulțumită dacă nu vede validitatea următoarelor considerații: 1. Duhul Divin fiind prezent cu o putere fără precedent în Biserică, păcatul, după cum spune Petru (Faptele Apostolilor 5:3-4), este direct împotriva Lui. Păcătosul vine direct în contact cu Absolutul curat și este judecat și executat de Puritatea și Legea absolută. Acum, minunea este, când realizăm acea Prezență, nu că cineva ar trebui să fie lovit de moarte, ci că oricine, chiar și cel mai sfânt dintre muritorii slabi, ar putea trăi măcar o clipă.Whedon subliniază că Duhul căruia i s-a mințit nu este altul decât Dumnezeu însuși.
Versetul 4. 4. Nu al tău propriu El ar fi putut să-și păstreze al său și să fie socotit ca își menține dreptul propriu necontestat. Vândut Aceste întrebări ale lui Petru arată că dăruirea bunurilor era perfect voluntară și nu o lege, iar crima a fost un act liber și deliberat în etapele sale succesive. A mințit Crima lui a fost o minciună și înaintea lui Dumnezeu orice mincinos este vrednic de moarte. Minunea nu este că un mincinos ar trebui să fie lovit de moarte, ci că mincinoșii ar trebui să fie lăsați de Dumnezeu să trăiască. Păcătoșilor moderni li se cuvine nu să cârtească la soarta lui Anania, ci să se minuneze de mila că nu este a lor. Lui Dumnezeu Adică, Duhului lui Dumnezeu. Acel Duh, așadar, este o Persoană Divină. El nu este doar o emanație de la Dumnezeu, ci este Dumnezeu emanând de la Dumnezeu, Dumnezeu în emanație, Dumnezeu mergând înainte în sfințenia și puterea Sa. Acesta este, așadar, un text important în explicarea personalității Duhului.
Considerați
Considerare
Whedon încheie notând aceasta ca declarație a lui Dumnezeu despre meritele ipocriților deliberati.
Aceasta a fost, în fiecare caz, un semn primordial și o declarație pentru tot viitorul, care, dacă ar fi aplicate cu exactitate, sunt adevăratele merite și pedepse ale celui care încalcă. Astfel de pedepse sunt de la început protestul divin împotriva concluziei că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de păcat este vreo contradicție a meritului fatal al păcatului. Ele sunt exemple atârnate la început, o dată pentru totdeauna, că plata păcatului este moartea, o moarte pe care Dumnezeu are dreptul să o aplice în orice moment. Acum, acest cuplu prezent era oricum ipocriți deliberati, pozitivi, îngâmfați și intenționat permanenți. Moartea lor a fost declarația lui Dumnezeu pentru toate veacurile viitoare despre adevăratele merite ale tuturor ipocriților deliberati din Biserica lui Hristos. Această pedeapsă specială nu a fost aplicată, așadar, din faptul că acești doi erau păcătoși mai presus de toți ceilalți. Păcătoși mai răi, atât în Biserica apostolică cât și în cea de mai târziu, au trăit și au murit în mod firesc.În cele din urmă, el extrage viziunea mângâietoare că această manifestare a fost o milă infinită.
Și pe aceasta Romanismul și Papa ei au întemeiat acel teribil drept de excomunicare în fața căruia au tremurat odinioară regi și națiuni, prin care a fost înființată Inchiziția înflăcărată și sângeroasă, iar dizidenții de la Papism, cu miile, au fost uciși cu cruzime. Totuși, este fără îndoială adevărat că apostolii au fost uneori agenții necesari ai pedepsei divine și că cuvintele Sfântului Pavel descriu un caz ca acesta al lui Anania. Și de acolo, până la urmă, deducem viziunea mângâietoare că această manifestare a mâniei a fost o milă infinită. Probabil a fost distrugerea cărnii pentru ca duhul să fie mântuit în ziua Domnului Isus, 1 Corinteni 5:5. Așadar, nu recunoaștem acesta ca un caz de păcat împotriva Duhului Sfânt. Căci nu orice insultă adusă Duhului este recunoscută de Duhul Sfânt ca blasfemie împotriva sa. (Vezi nota la Matei 12:32.)
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea aș putea fi ispitit să par mai generos sau mai sfânt decât sunt cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale?
2. Cum mă încurajează îndrăzneala apostolică sub persecuție să rostesc numele lui Isus fără teamă?
3. În ce feluri învăț să respect Duhul Sfânt prezent atât ca Mângâietor cât și ca Judecător?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al Bisericii, care ai trimis Duhul Tău în putere la Cincizecime, dă-ne har să umblăm în lumina sfințeniei Tale. Curățește din inimile noastre orice urmă de ipocrizie și autoînșelare, ca darurile noastre să fie curate și cuvintele noastre adevărate. Întărește-ne, așa cum i-ai întărit pe apostoli, să Te ascultăm mai degrabă pe Tine decât pe oameni și să ne bucurăm dacă suntem socotiți vrednici să suferim rușine pentru numele Tău. Fie ca același Duh care i-a judecat pe Anania și Safira să ne umple acum cu sfântă teamă și iubire tandră, ca Biserica să fie din nou marcată de adevăr, unitate și mărturie îndrăzneață. Prin Isus Hristos, Domnul nostru înălțat. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →