Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Ps 107-108 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Psalmii 107 și 108 ne îndreaptă inimile spre îndurarea statornică a lui Dumnezeu arătată în orice împrejurare omenească. În aceste capitole psalmistul sărbătorește eliberarea dumnezeiască din exil, lanțuri, boală și mări înfurioate, urmărind totodată mâna lui Dumnezeu în ridicarea și căderea națiunilor și a gospodăriilor. Reflecțiile lui Henry ne invită să-L recunoaștem pe Domnul atât ca Împărat al sfinților cât și ca Împărat al națiunilor, gata oricând să asculte strigătul celor necăjiți. În timp ce deschidem această lecție, să ne pregătim să primim aceste cuvinte străvechi cu recunoștință proaspătă și încredere reînnoită în Dumnezeul care și astăzi adună, vindecă și restaurează.
Citește
Întoarce-te acum la Psalmii 107 și 108 și citește-i cu încetineală, lăsând refrenul repetat al mulțumirii să răsune în duhul tău. Observă cum psalmistul trece de la izbăviri personale la mișcările largi ale istoriei, îndreptând mereu lauda înapoi către Domnul. Lasă imaginile vii ale rătăcitorilor prin pustiu, ale prizonierilor, ale celor bolnavi și ale marinarilor prinși în furtună să-ți trezească propriile amintiri despre intervențiile credincioase ale lui Dumnezeu. În timp ce citești, cere Duhului să-ți deschidă ochii spre îndurarea veșnică sărbătorită în fiecare verset.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a sublinia pe cei răscumpărați ai Domnului.
II. O cerere deosebită în acest sens din partea celor răscumpărați ai Domnului, care poate fi aplicată duhovnicește celor ce au parte de marele Răscumpărător și sunt mântuiți de El din păcat și din iad. Ei au, mai mult decât toți oamenii, motiv să spună că Dumnezeu este bun și îndurarea Lui este veșnică; aceștia sunt copiii lui Dumnezeu care au fost risipiți, pe care Hristos a murit ca să-i adune laolaltă într-unul singur, din toate țările, Ioan 11:52; Matei 24:31. Dar aici pare să fie vorba de o eliberare vremelnică, săvârșită pentru ei când, în necazul lor, au strigat către Domnul, v. 6. Este cineva necăjit? Să se roage. Se roagă cineva? Dumnezeu va auzi și va ajuta cu siguranță. Când necazurile devin extreme, atunci este vremea omului să strige; cei ce șopteau rugăciunea înainte strigă atunci cu glas tare, și atunci este vremea lui Dumnezeu să ajute. În munte El va fi văzut. 1. Ei se aflau într-o țară vrăjmașă, dar Dumnezeu a lucrat eliberarea lor: I-a răscumpărat din mâna vrăjmașului (v. 2), nu prin putere sau tărie, poate (Zaharia 4:6), nici prin preț sau răsplată (Isaia 45:13), ci prin Duhul lui Dumnezeu lucrând asupra duhurilor oamenilor. 2. Ei erau risipiți ca niște lepădați, dar Dumnezeu i-a adunat din toate țările în care fuseseră împrăstiați în ziua noroasă și întunecată, ca să fie din nou uniți, v. 3. Vezi Deuteronom 30:4; Ezechiel 34:12. Dumnezeu îi cunoaște pe ai Săi și știe unde să-i găsească. 3. Ei erau rătăciți, nu aveau drum pe care să meargă, nici loc de odihnă, v. 4. Când au fost răscumpărați din mâna vrăjmașului și adunați din țări, erau în primejdie de a pieri la întoarcerea acasă prin pustiurile uscate și sterpe. Au rătăcit în pustiu, unde nu era cale bătută, nici tovărășie, ci un drum singuratic, fără adăpost, fără mijloace, fără adăposturi, fără cetate locuită unde să poată avea loc de poposire sau răcorire. Dar Dumnezeu i-a condus pe calea cea dreaptă (v. 7), i-a îndrumat spre un han, ba chiar i-a îndrumat spre o casă, ca să ajungă într-o cetate de locuit, care era locuită, ba chiar pe care ei înșiși aveau s-o locuiască. Aceasta poate face trimitere la călătorii săraci în general, mai ales la cei al căror drum trecea prin sălbăticiile Arabiei, unde putem presupune că erau adesea pierduți; și totuși mulți în acea strâmtorare au fost minunatește ajutați, așa încât puțini au pierit. De notat: Trebuie să luăm seama la mâna bună a providenței lui Dumnezeu peste noi în călătoriile noastre, la plecare și la întoarcere, îndrumându-ne pe cale și asigurându-ne locuri atât de poposire cât și de odihnă. Sau (cum cred unii) are în vedere rătăcirile copiilor lui Israel în pustiu timp de patruzeci de ani; se spune (Deuteronom 32:10) că Dumnezeu i-a condus împrejur, și totuși aici i-a condus pe calea cea dreaptă. Calea lui Dumnezeu, deși ni se pare ocolită, va apărea la urmă ca fiind calea cea dreaptă. Este aplicabil la starea noastră în această lume; suntem aici ca într-un pustiu, nu avem aici cetate care să rămână, ci locuim în corturi ca niște străini și călători. Dar suntem sub călăuzirea providenței Sale înțelepte și bune, și, dacă ne încredințăm ei, vom fi conduși pe calea cea dreaptă spre cetatea care are temelii. 4. Erau gata să piară de foame (v. 5): Sufletul lor chiar le leșina în ei. Erau istoviți de oboseala drumului și gata să cadă din lipsă de răcorire. Cei ce au îndestulare necurmată și sunt hrăniți în fiecare zi până la saț nu știu ce stare nenorocită este să fii flămând și însetat și să nu ai cu ce te hrăni. Aceasta a fost uneori starea lui Israel în pustiu și poate a altor călători săraci; dar providența lui Dumnezeu găsește căi să satisfacă sufletul care tânjește și să umple sufletul flămând cu bunătate, v. 9. Lipsurile lui Israel au fost împlinite la timp, și mulți au fost minunatește ajutați când erau gata să piară. Același Dumnezeu care ne-a condus ne-a hrănit toată viața până în ziua aceasta, ne-a hrănit cu hrană potrivită, a asigurat hrană pentru suflet și a umplut sufletul flămând cu bunătate. Cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, după Dumnezeu, Dumnezeul cel viu, și după comuniunea cu El, vor fi îmbelșugat săturați cu bunătatea casei Sale, atât în har cât și în slavă. Pentru toate acestea, cei ce primesc îndurare sunt chemați să aducă mulțumiri (v. 8): O, de-ar lăuda oamenii (se înțelege mai ales pe acei oameni pe care Dumnezeu i-a ajutat cu har) pe Domnul pentru bunătatea Sa față de ei în particular și pentru lucrările Sale minunate față de alți fii ai oamenilor! De notat: (1.) Lucrările de îndurare ale lui Dumnezeu sunt lucrări minunate, lucrări de putere minunată ținând seama de slăbiciune și de har minunat ținând seama de nevrednicia celor cărora le arată îndurare. (2.) Se așteaptă de la cei ce primesc îndurare de la Dumnezeu să-I aducă laudă. (3.) Trebuie să recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu față de fiii oamenilor la fel ca față de copiii lui Dumnezeu, față de alții la fel ca față de noi înșine.Henry examinează apoi pe prizonieri și captivi.
Trebuie să luăm seama la bunătatea lui Dumnezeu față de prizonieri și captivi. Observă: 1. O descriere a acestei necazuri. Prizonierii se spune că stau în întuneric (v. 10), în temnițe întunecate, închisori strâmte, ceea ce arată că sunt părăsiți și fără mângâiere; stau la umbra morții, ceea ce arată nu numai mare necaz și strâmtorare, ci și mare primejdie. Prizonierilor li se hotărăște adesea moartea; stau deznădăjduiți să iasă, dar hotărâți să facă ce pot mai bine. Sunt legați în necaz și adesea în fier, ca Iosif. Atât de grea nenorocire este închisoarea, ceea ce ar trebui să ne facă să prețuim libertatea și să fim recunoscători pentru ea. 2. Cauza acestei necazuri, v. 11. Este pentru că s-au răzvrătit împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. Păcatul voit este răzvrătire împotriva cuvintelor lui Dumnezeu; este o contrazicere a adevărurilor Sale și o călcare a legilor Sale. Au disprețuit sfatul Celui Preaînalt și au socotit că nu au nevoie de el și nici nu pot fi mai buni prin el; și cei ce nu vor fi sfătuiți nu pot fi ajutați. Cei ce disprețuiesc proorocia, care nu iau în seamă mustrările propriilor conștiințe nici mustrările drepte ale prietenilor lor, disprețuiesc sfatul Celui Preaînalt, și pentru aceasta sunt legați în necaz, atât ca să-i pedepsească pentru răzvrătirile lor cât și ca să-i întoarcă din ele. 3. Scopul acestei necazuri, și anume să le coboare inima (v. 12), să-i smerească pentru păcat, să-i facă smeriți în ochii lor, să doboare orice gând înalt, mândru și ambițios. Providențele necăjitoare trebuie folosite ca providențe smeritoare; și nu numai că pierdem folosul lor, dar zădărnicim planurile lui Dumnezeu și umblăm împotriva Lui în ele dacă inimile noastre rămân nesmerite și nefrânte, la fel de înalte și de tari ca mai înainte sub ele. Dacă averea a fost coborâtă prin muncă, cinstea s-a prăbușit? Cei ce s-au înălțat pe ei înșiși au căzut și nu este nimeni să-i ajute? Să coboare duhul ca să mărturisească păcatul, să primească pedeapsa lui și să ceară cu smerenie îndurare și har. 4. Datoria acestei stări necăjite, și anume să se roage (v. 13): Atunci au strigat către Domnul în necazul lor, deși poate mai înainte Îl neglijaseră. Prizonierii au timp să se roage, ei care, când erau în libertate, nu puteau găsi timp; văd că au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, deși mai înainte socoteau că se pot descurca bine fără El. Simțirea îi face pe oameni să strige când sunt în necaz, dar harul îi va îndruma să strige către Domnul, de la care vine necazul și care singur îl poate îndepărta. 5. Eliberarea lor din necaz: Au strigat către Domnul și El i-a mântuit, v. 13. I-a scos din întuneric la lumină, lumină binevenită și apoi îndoit de dulce și plăcută, i-a scos de la umbra morții la mângâierile vieții, și libertatea lor a fost pentru ei viață din morți, v. 14. Erau ferecați? Le-a sfărâmat legăturile. Erau închiși în cetăți tari? A sfărâmat porțile de aramă și zăvoarele de fier cu care acele porți erau întărite; nu le-a dat înapoi, ci le-a tăiat. De notat: Când Dumnezeu va lucra eliberare, cele mai mari greutăți care stau în cale vor fi socotite ca nimic. Porțile de aramă și zăvoarele de fier, după cum nu-L pot ține pe El afară de la poporul Său (El a fost cu Iosif în temniță), tot așa nu-i pot ține pe ei înăuntru când vine vremea, vremea hotărâtă, pentru eliberarea lor. 6. Răspunsul cerut de la cei ale căror legături Dumnezeu le-a desfăcut (v. 15): Să laude pe Domnul pentru bunătatea Sa și să ia prilej din propria lor experiență a ei și să se împărtășească din ea, ca să binecuvânteze bunătatea de care este plin pământul, lumea și cei ce locuiesc în ea.Henry se ocupă apoi de vindecarea din boala trupească.
II. Că prin puterea și îndurarea lui Dumnezeu suntem vindecați de boală, și atunci este datoria noastră să fim recunoscători. Compară cu Iov 33:18, 28. 1. Când cei bolnavi cheamă pe Dumnezeu, El le răspunde cu pace. Ei strigă către El și El îi mântuiește din necazurile lor (v. 19); le îndepărtează durerile și le previne temerile. (1.) O face cu ușurință: A trimis cuvântul Său și i-a vindecat, v. 20. Aceasta poate fi aplicat la vindecările minunate pe care le-a săvârșit Hristos când era pe pământ, printr-un cuvânt rostit; a zis: Fii curat, fii întreg, și lucrarea s-a făcut. Poate fi aplicat și la vindecările duhovnicești pe care le lucrează Duhul harului în regenerare; El trimite cuvântul Său și vindecă sufletele, le convinge, le convertește, le sfințește, și toate prin cuvânt. În cazurile obișnuite de vindecare din boală, Dumnezeu în providența Sa doar vorbește și se face. (2.) O face cu putere: Îi izbăvește din distrugerile lor, ca să nu fie nici distruși nici tulburați de teama de a fi astfel. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeul acela care omoară și învie, coboară la mormânt și ridică, care întoarce pe om aproape la nimicire și totuși zice: Întoarce-te. 2. Când cei ce au fost bolnavi sunt restaurați, trebuie să-I răspundă lui Dumnezeu cu laudă (v. 21, 22): Să laude toți oamenii pe Domnul pentru bunătatea Sa și să petreacă, în mod deosebit cei cărora Dumnezeu le-a dat astfel o viață nouă, în slujba Sa; să jertfească cu mulțumire, nu numai să aducă o jertfă de mulțumire la altar, ci o inimă mulțumitoare lui Dumnezeu. Mulțumirile sunt cele mai bune jertfe de mulțumire și vor plăcea Domnului mai mult decât un bou sau un vițel. Și să vestească lucrările Sale cu bucurie, spre slava Lui și spre încurajarea altora. Cei vii, cei vii, Îl vor lăuda.
Considerați
Cugetă
Henry încheie urmărind ridicarea și căderea familiilor sub providență.
2. Familiile lipsite sunt ridicate și îmbogățite, în timp ce familiile prospere sunt sărăcite și ajung la decădere. Dacă privim larg în lume, (1.) Vedem mulți care sporesc mult, a căror început a fost mic și ai căror strămoși au fost umili și nu au făcut figură, v. 36-38. Cei ce erau flămânzi sunt făcuți să locuiască în pământuri roditoare; acolo prind rădăcină și capătă o așezare și pregătesc o cetate de locuit pentru ei și pentru urmașii lor. Providența pune pământ bun sub mâinile lor și ei zidesc pe el. Cetățile au luat naștere din familii care se ridicau. Dar după cum pământurile nu sunt de ajuns pentru oameni fără locuințe, și de aceea trebuie să pregătească o cetate de locuit, tot așa locuințele, oricât de potrivite, nu sunt de ajuns fără pământuri, și de aceea trebuie să semene ogoarele și să planteze vii (v. 37), căci și împăratul este slujit de la câmp. Și totuși ogoarele, deși sunt favorizate cu izvoare de apă, nu vor da rod de înmulțire dacă nu sunt semănate, nici vii nu vor fi dacă nu sunt plantate; truda omului trebuie să însoțească binecuvântarea lui Dumnezeu, și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va încununa truda omului. Rodnicia pământului trebuie să îndemne, căci ea încurajează, la sârguință; și, de obicei, mâna celui sârguincios, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, îmbogățește, v. 38. El îi binecuvântează de asemenea, așa încât, într-un timp scurt, se înmulțesc foarte mult, și nu le micșorează vitele. Ca la început, tot așa și acum, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, pământul și toate făpturile se înmulțesc (Facere 1:22), și depindem de Dumnezeu pentru înmulțirea vitelor la fel ca pentru înmulțirea pământului. Vitele ar scădea în multe feluri dacă Dumnezeu ar îngădui, și oamenii ar suferi curând din pricina aceasta. (2.) Vedem mulți care s-au ridicat astfel deodată s-au scufundat deodată și au fost aduși la nimic (v. 39): Din nou sunt micșorați și coborâți prin providențe potrivnice și își sfârșesc zilele tot atât de jos pe cât le-au început; sau familiile lor după ei pierd tot atât de repede pe cât au câștigat și risipesc ce au adunat. De notat: Bogăția lumească este un lucru nesigur și adesea cei ce sunt plini de ea, înainte de a-și da seama, devin atât de siguri și de senzuali cu ea încât, înainte de a-și da seama, o pierd din nou. De aceea este numită bogăție înșelătoare și mamonul nedreptății. Dumnezeu are multe căi de a-i face pe oameni săraci; poate face aceasta prin asuprire, necaz și durere, așa cum l-a ispitit pe Iov și l-a coborât.
Răspunde
1. Unde ai experimentat recent lucrarea de răscumpărare sau de adunare a lui Dumnezeu în propria ta poveste? 2. Cum ar putea modelul strigătului și al primirii eliberării să-ți modeleze viața de rugăciune în această săptămână? 3. În ce domeniu al vieții ești invitat să aduci mulțumiri în public pentru bunătatea lui Dumnezeu față de fiii oamenilor?
Roagă-te
Tată Milostiv, în fiecare pustiu, închisoare și furtună cu care ne confruntăm, învață-ne să strigăm către Tine, încrezători că Cuvântul Tău încă vindecă și mâna Ta eliberează potrivit promisiunii acestor psalmi. Prin Duhul Tău, întărește inimile noastre șovăitoare ca să mulțumim pentru dragostea Ta statornică și lucrările Tale minunate, ca viețile noastre să devină mărturii vii care să-i îndemne pe alții să Te laude. Ridică pe cei smeriți și lasă ca gurile noastre să se reverse de recunoștință pentru mila Ta mântuitoare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →