← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel

1 Samuel 25-26 — cu Matei Henry

1 Samuel 25-26Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 1 Samuel 25–26 oferă o perspectivă pastorală constantă asupra întorsăturilor surprinzătoare ale providenței care modelează anii de pustie ai lui David. În aceste capitole observăm moartea unui profet, confruntarea cu un nebun și curajul liniștit al unei femei înțelepte care previne vărsarea de sânge. Reflecțiile măsurate ale lui Henry ne amintesc că protecția lui Dumnezeu sosește adesea prin instrumente neașteptate și că reținerea sub provocare este ea însăși o formă de încredere. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, suntem invitați să observăm atât pericolele mâniei pripite, cât și frumusețea înțelepciunii la timp. Lecția de astăzi se inspiră direct din tratarea sa a acestor evenimente, astfel încât povestea antică să poată instrui în continuare propriile noastre răspunsuri la provocare și milă.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești 1 Samuel capitolele 25 și 26 într-o singură ședință. Ascultă contrastul dintre nebunia lui Nabal și prudența Abigailei și observă cum inima lui David este pusă la încercare și în cele din urmă întărită. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă, acordând o atenție specială momentelor în care mila întrerupe răzbunarea. Revino la text după citire și pregătește-te să iei în considerare observațiile lui Henry asupra acelorași evenimente.
Studiu

Studiază

Henry deschide capitolul schițând mișcarea sa generală. Avem aici o oarecare întrerupere a necazurilor lui David de la Saul. Providența l-a favorizat cu un timp de răgaz, și totuși acest capitol ne oferă exemple ale necazurilor lui David. Dacă o supărare pare să fi trecut, nu trebuie să fim în siguranță; o furtună poate apărea din alt punct, ca aici pentru David. I. Vestea morții lui Samuel nu putea decât să-l tulbure, v. 1. Dar, II. Abuzul primit de la Nabal este consemnat mai pe larg în acest capitol. 1. Caracterul lui Nabal, v. 2, 3. 2. Cererea smerită trimisă lui, v. 4-9. 3. Răspunsul său grosolan, v. 10-12. 4. Reacția furioasă a lui David la acesta, v. 13, 21, 22. 5. Grija prudentă a Abigailei de a preveni răul pe care era probabil să-l aducă asupra familiei sale, v. 14-20. 6. Adresarea ei către David pentru a-l potoli, v. 23-31. 7. Primirea favorabilă a acesteia de către David, v. 32-35. 8. Moartea lui Nabal, v. 36-38. 9. Căsătoria Abigailei cu David, v. 39-44. Henry oferă apoi un portret concis al lui Nabal. I. O scurtă descriere a lui, cine și ce era (v. 2, 3), un om despre care nu am fi auzit niciodată dacă nu ar fi existat vreo legătură între el și David. Observă, 1. Numele său: Nabal — un nebun; așa înseamnă. Era o minune că părinții săi i-au dat acest nume și un semn rău al ceea ce s-a dovedit a fi caracterul său. Totuși, într-adevăr, toți merităm să fim numiți astfel când venim în lume, căci omul se naște ca un măgar sălbatic și nebunia este legată de inimile noastre. 2. Familia sa: Era din casa lui Caleb, dar era într-adevăr de un alt duh. A moștenit averea lui Caleb; căci Maon și Carmel se aflau lângă Hebron, care a fost dat lui Caleb (Ios. xv. 54, 55; xiv. 14), dar era departe de a-i moșteni virtuțile. Era o rușine pentru familia sa, și atunci nu era nicio onoare pentru el. Degeneranti genus opprobrium — O extracție bună este o ocară pentru cel care degenerează de la ea. LXX. și alte versiuni antice îl citesc apelativ, nu, El era un Calebite, ci El era un om câinos, de o dispoziție câinească, morocănos și mușcător, și mereu mârâind. Era anthropos kynikos — un om care era un cinic. 3. Bogăția sa: Era foarte mare, adică foarte bogat (căci bogățiile îi fac pe oameni să pară mari în ochii lumii), altfel, pentru cel care își ia măsurile corect, el părea cu adevărat foarte mic. Bogățiile sunt binecuvântări comune, pe care Dumnezeu le dă adesea Nabaliților, cărora nu le dă nici înțelepciune, nici har. 4. Soția sa — Abigail, o femeie de mare înțelegere. Numele ei înseamnă bucuria tatălui ei; totuși el nu și-a putut promite multă bucurie de la ea când a căsătorit-o cu un astfel de soț, cercetând mai mult după averea lui decât după înțelepciunea lui. Multe copii sunt aruncate pe o grămadă mare de noroiul bogăției lumești, căsătorite cu acesta și cu nimic altceva de dorit. Înțelepciunea este bună cu o moștenire, dar o moștenire este bună pentru puțin fără înțelepciune. Multe Abigail sunt legate de un Nabal; și dacă este așa, fie ca înțelegerea ei, ca a Abigailei, oricât de mare, să fie suficientă pentru exercițiile ei. 5. Caracterul său. Nu avea simț nici de onoare, nici de cinste; nu de onoare, căci era grosolan, morocănos și cu fire rea; nu de cinste, căci era rău în faptele sale, dur și asupritor, și un om căruia nu-i păsa ce fraudă și violență folosea pentru a obține și a economisi, doar să poată obține și economisi. Acesta este caracterul dat lui Nabal de cel care știe ce este fiecare om. Henry examinează apoi răspunsul lui Nabal la slujitorii lui David. III. Răspunsul grosolan al lui Nabal la această cerere modestă, v. 10, 11. Nu s-ar fi putut imagina posibil ca vreun om să fie atât de grosolan și de rău condiționat ca Nabal. David s-a numit fiul său și a cerut pâine și pește, dar în loc de acestea, Nabal i-a dat o piatră și un scorpion; nu doar l-a refuzat, ci l-a și abuzat. Dacă nu ar fi considerat potrivit să-i trimită provizii de teamă de soarta lui Ahimelec, care a plătit scump pentru bunătatea sa față de David; totuși ar fi putut da un răspuns civilizat și să facă refuzul la fel de modest ca cererea. Dar, în loc de asta, cade într-o pasiune, așa cum sunt înclinați oamenii zgârciți când li se cere ceva, gândind astfel să acopere un păcat cu altul și abuzând pe săraci pentru a se scuza de a-i ajuta. Dar Dumnezeu nu va fi astfel batjocorit. 1. Vorbește disprețuitor despre David ca despre un om nesemnificativ, care nu merită atenție. Filistenii puteau spune despre el: Acesta este David, regele țării, care a ucis zecile sale de mii (cap. xxi. 11), totuși Nabal, vecinul său apropiat și unul din același trib, afectează să nu-l cunoască sau să nu-l cunoască ca pe un om de vreun merit sau distincție: Cine este David? Și cine este fiul lui Iese? Nu putea fi ignorant de cât de mult îi era țara îndatorată lui David pentru serviciile sale publice, dar sufletul său îngust nu se gândește să plătească nicio parte din acea datorie, nici măcar să o recunoască; vorbește despre David ca despre un om neînsemnat, obscur și care nu trebuie luat în seamă. Nu socoti ciudat dacă oamenii mari și meritele mari sunt astfel discreditate. 2. Îi reproșează necazul prezent și profită de el pentru a-l reprezenta ca pe un om rău, care era mai potrivit să fie pus în butuci ca un vagabond decât să i se arate vreo bunătate. Cât de natural vorbește limbajul grosolan și țăranesc al celor care urăsc să dea milostenie! Sunt mulți slujitori în zilele noastre (ca și cum nu ar fi existat astfel în zilele de odinioară) care rup pe fiecare om de stăpânul său, sugerând că David era unul dintre ei însuși ('Ar fi putut să-și păstreze locul cu stăpânul său Saul și atunci nu ar fi avut nevoie să-mi trimită pentru provizii'), și de asemenea că primea și adăpostea pe cei fugari ca el. Ar face sângele cuiva să fiarbă să aud un om atât de mare și bun ca David astfel vilificat și reproșat de un astfel de ticălos de bază ca Nabal. Dar omul josnic va vorbi ticăloșie, Isa. xxxii. 5-7. Dacă oamenii se aduc în strâmtorări prin propria lor nebunie, totuși ei trebuie compătimiți și ajutați, și nu călcați în picioare și înfometați. Dar David a fost redus la acest necaz, nu prin vreo greșeală, nici prin vreo imprudență a sa, ci pur și simplu prin bunele servicii aduse țării sale și onorurile pe care Dumnezeul său i le-a pus asupra lui; și totuși a fost reprezentat ca un fugar și un vagabond. Să ne ajute aceasta să purtăm astfel de reproșuri și reprezentări greșite ale noastre cu răbdare și voioșie și să ne facă ușori sub ele, că adesea a fost soarta celor mai excelenți ai pământului. Unii dintre cei mai buni oameni cu care a fost vreodată binecuvântată lumea au fost socotiți ca gunoiul tuturor lucrurilor, 1 Cor. iv. 13. 3. Insistă mult asupra proprietății pe care o avea asupra proviziilor de la masa sa și nu va admite în niciun caz pe nimeni să împartă din ele. 'Este pâinea mea și carnea mea, da, și apa mea (deși usus communis aquarum — apa este proprietatea fiecăruia), și este pregătită pentru tunsorii mei', mândrindu-se că totul era al său; și cine a negat-o? Cine s-a oferit să-i conteste titlul? Dar aceasta, crede el, îl va justifica să o păstreze toată pentru sine și să nu-i dea lui David nimic; căci nu poate face ce vrea cu ale sale? În timp ce greșim dacă credem că suntem stăpâni absoluți a ceea ce avem și putem face ce vrem cu ea. Nu, suntem doar administratori și trebuie să o folosim așa cum ni se indică, amintindu-ne că nu este a noastră, ci a celui care ne-a încredințat-o. Bogățiile sunt ta allotria (Luca xvi. 12); sunt ale altuia și nu trebuie să vorbim prea mult despre faptul că sunt ale noastre. Henry se îndreaptă în cele din urmă către acțiunea decisivă a Abigailei. Avem aici o relatare a conducerii prudente a Abigailei pentru a-și păstra soțul și familia de la distrugerea care venea asupra lor; și aflăm că și-a făcut partea admirabil de bine și a răspuns pe deplin caracterului său. Pasiunea nebunilor face adesea acele breșe într-un timp scurt pe care înțelepții, cu toată înțelepciunea lor, au mult de lucru să le repare din nou. Este greu de spus dacă Abigail era mai nefericită cu un astfel de soț sau Nabal fericit cu o astfel de soție. O femeie virtuoasă este o coroană pentru soțul ei, pentru a proteja cât și pentru a împodobi, și îi va face bine și nu rău. Înțelepciunea într-un astfel de caz ca acesta era mai bună decât armele de război. 1. Era înțelepciunea ei că ceea ce a făcut a făcut repede și fără întârziere; s-a grăbit, v. 18. Nu era timp de a trândăvi sau a zăbovi când totul era în pericol. Cei care doresc condiții de pace trebuie să trimită când dușmanul este încă departe, Luca xiv. 32. 2. Era înțelepciunea ei că ceea ce a făcut a făcut ea însăși, deoarece, fiind o femeie de mare prudență și cu un adres foarte fericit, știa mai bine cum să gestioneze decât orice slujitor pe care îl avea. Femeia virtuoasă va privi ea însăși bine căile casei sale și nu va delega această datorie în întregime altora.
Considerați

Consideră

Henry se oprește pentru a cântări prima hotărâre aprinsă a lui David. II. Hotărârea pripită a lui David în legătură cu aceasta. Și-a încins sabia și a poruncit și oamenilor săi să facă la fel, în număr de 400, v. 13. Și ceea ce a spus ni se spune, v. 21, 22. 1. S-a pocăit de bunătatea pe care o făcuse lui Nabal și a privit-o ca aruncată pe el. A spus: 'Cu siguranță în zadar am păzit tot ce avea acest om în pustie. Am crezut că-l voi obliga și-l voi face prietenul meu, dar văd că nu folosește la nimic. Nu are simț al recunoștinței și nu este capabil să primească impresiile unei fapte bune, altfel nu ar fi putut să mă trateze astfel. Mi-a răsplătit răul cu bine.' Dar, când suntem astfel răsplătiți, nu trebuie să ne pocăim de binele pe care l-am făcut și nici să fim înapoiați să facem bine altă dată. Dumnezeu este bun cu cei răi și nemulțumitori și de ce nu am putea fi și noi? 2. A hotărât să-l distrugă pe Nabal și pe tot ce-i aparținea, v. 22. Aici David nu a acționat ca el însuși. Hotărârea sa era sângeroasă, să taie toți bărbații din casa lui Nabal și să nu cruțe pe nimeni, nici bărbat, nici copil de parte bărbătească. Ratificarea hotărârii sale era pasională: Așa și mai mult să facă Dumnezeu (urma să spună mie, dar asta ar fi mai potrivit gurii lui Saul, cap. xiv. 44, decât a lui David, și de aceea o întoarce decent) dușmanilor lui David. Este acesta glasul tău, o, Davide? Poate omul după inima lui Dumnezeu să vorbească astfel necugetat cu buzele sale? A fost atât de mult timp în școala suferinței, unde ar fi trebuit să învețe răbdarea, și totuși atât de pasional? Este acesta cel care obișnuia să fie mut și surd când era reproșat (Ps. xxxviii. 13), care cu doar o zi înainte a cruțat pe cel care căuta viața lui și totuși acum nu va cruța nimic din ceea ce aparține celui care a pus doar un afront asupra solilor săi? Cel care în alte timpuri obișnuia să fie calm și chibzuit este acum pus într-o astfel de căldură de câteva cuvinte grele încât nimic nu le va ispăși decât sângele unei întregi familii. Doamne, ce este omul! Ce sunt cei mai buni dintre oameni, când Dumnezeu îi lasă pe ei înșiși, pentru a-i încerca, ca să știe ce este în inimile lor? De la Saul David aștepta nedreptăți și împotriva acelora era pregătit și stătea de pază și astfel își păstra cumpătul; dar de la Nabal aștepta bunătate și de aceea afrontul pe care i l-a dat a fost o surpriză pentru el, l-a găsit nepregătit și, printr-un atac brusc și neașteptat, l-a pus pentru moment în dezordine. Ce nevoie avem să ne rugăm: Doamne, nu ne duce în ispită!
Răspunde
1. Unde în circumstanțele tale actuale ar putea un singur cuvânt înțelept să prevină un rău inutil? 2. Cum răspunzi de obicei când bunătatea ta este întâmpinată cu dispreț? 3. Ce practici te ajută să aștepți timpul lui Dumnezeu mai degrabă decât să-ți forțezi propria răzbunare?
Roagă-te
Părinte milostiv, în relatarea nebuniei lui Nabal și a intervenției înțelepte a Abigailei, învață-ne să ne înfrânăm mânia așa cum a făcut în cele din urmă David și să ne încredem în Tine că vei apăra cauza Ta și vei răsplăti orice nedreptate. Umple-ne cu Duhul Tău, ca să răspundem la provocare cu prudență, să lăsăm răzbunarea în mâinile Tale și să arătăm bunătate oriunde Tu deschizi calea. Ține-ne inimile ațintite asupra milei Evangheliei care ne-a acoperit, ca să umblăm în dependență răbdătoare doar de ocrotirea Ta. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →