← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Plângerile lui Ieremia

Plângerile 2 — cu Whedon

Plângerile lui Ieremia 2Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament pentru o expunere cuviincioasă a capitolului 2 din Plângeri. Citirea atentă wesleyană a lui Whedon luminează dreapta judecată a Domnului asupra Sionului, lamentarea care rezultă din partea prorocului și chemarea urgentă la rugăciune care se ridică din credincioșia legământului. Accentul său arminian ne amintește că suveranitatea divină nu anulează niciodată responsabilitatea omenească, totuși mila rămâne ultima nădejde pentru orice inimă pocăită. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne trezească propria întristare pentru păcat și încrederea noastră în Dumnezeul care disciplinează, dar nu își părăsește poporul.
Citește

Citire

Cu inimi liniștite, să citim acum cu glas tare capitolul 2 din Plângeri. Auzi cadența măsurată a durerii pe măsură ce prorocul descrie mânia aprigă a Domnului, prăbușirea templului și a cetății și strigătele amare ale copiilor înfometați. Lasă textul sfânt să trezească atât întristarea pentru păcat, cât și dorul după mila restauratoare a Domnului. Citește încet, oprindu-te după fiecare strofă, ca Duhul să aplice aceste lamentații străvechi la umblarea noastră prezentă în credință.
Studiu
Whedon începe prin a explica judecata asupra fiicei Sionului. Versetul 1. JUDECATA, Plângerile 2:1-10. 1. Acoperit. Cuvântul original este o denumire derivată din substantivul pentru nor, astfel încât redarea literală este: Cum acoperă Domnul cu un nor pe fiica Sionului! Mânia lui Dumnezeu se așază peste Ierusalim ca un nor întunecat de furtună. Prin fiica Sionului (și frumusețea lui Israel) se înțelege Ierusalimul, care cuprindea „casa sfântă și frumoasă”, templul, și chivotul, care era scăunașul picioarelor Sale. Aruncat jos. Nu, cum au sugerat unii, prin aruncarea unui trăsnet, ci mai degrabă precum o stea este aruncată din cer. El descrie apoi lamentația care se revarsă din inima zdrobită a prorocului. Versetele 11-12. LAMENTAȚIA, Plângerile 2:11-16. 11, 12. Fierea este vărsată… pământ. Această expresie nu apare nicăieri altundeva în Vechiul Testament, iar sensul ei exact este îndoielnic. „Sufletul meu este vărsat” apare în două pasaje, dar acesta este mai ușor. S-ar părea că „fierea” este luată ca reprezentând viscerele mari, de obicei grupate sub numele general de măruntaie și privite ca sediul emoțiilor. Dacă este așa, expresia înseamnă că el nu mai putea stăpâni simțămintele; durerea lui trebuia să-și găsească ieșire în exprimare. Leșin. Mai degrabă slăbire; sau, cu Keil, ofilire. Niciun aspect al nenorocirii obișnuite, pustiirea desăvârșită a poporului, nu este mai grăitor sau mai dureros decât căderea copiilor pe stradă din pricina foamei și strigătul lor jalnic și repetat: Unde este grâu și vin? până când în cele din urmă își dau sufletul în brațele mamelor lor nenorocite. În cele din urmă prezintă rugăciunea pe care amintirea legământului o silește pe popor să o înfățișeze. Versetul 20. RUGĂCIUNEA, Plângerile 2:20-22. 20. Iată, Doamne, etc. Rugăciunea prorocului. Tabloul înfricoșător a fost văzut, strigătele de necaz și agonie au fost auzite, iar prorocul țese din ele un argument de rugăciune. Căruia I-ai făcut aceasta. Un apel la legământul pe care se întemeia însăși existența lor. Rodul lor. Adică rodul trupului lor. Copii de o palmă. Copiii îngrijirii lor gingașe; cuvântul venind de la un verb, שׂפח, care înseamnă a îngriji cu gingășie.
Considerați

Considerare

Whedon subliniază cum dispariția Legii și a viziunii semnalează cea mai gravă pierdere dintre toate. Versetul 9. 9. Legea nu mai este… nicio viziune de la Domnul. Astfel dispare prima, dar și ultima, mare slavă distinctivă a lui Israel. „Legea” și prorocia, sau „viziunea”, erau marile distincții cuprinzătoare ale poporului evreu, germenii din care au crescut toate formele vieții lor. Despre chemarea la rugăciune arată că scopul divin înaintează neclintit spre împlinirea sa hotărâtă. Versetul 17. CHEMAREA LA RUGĂCIUNE, Plângerile 2:17-19. 17. A plăsmuit. Mai bine, a hotărât. Această nenorocire nu a fost un eveniment întâmplător, nici doar o plăsmuire a lui Iehova, ci pur și simplu înaintarea roților carului administrației divine. Națiunea evreiască persistase în a se pune pe sine și interesele sale în calea acestora și astfel, desigur, rezultatul inevitabil trebuia să fie pieirea.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea Domnul a părut să-și retragă mâna protectoare și cum ne invită această retragere la o pocăință mai adâncă? 2. Ce „lege și viziune” am neglijat și trebuie acum să le recâștig prin atenție reînnoită la Scriptură și la mărturia Duhului? 3. Cum mă voi alătura strigătului neîncetat al prorocului după milă în seara aceasta, încrezându-mă că același Domn care a hotărât judecata hotărăște și restaurarea?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne al oștirilor, care nu necăjești de bunăvoie pe fiii oamenilor, ne plecăm înaintea tainei judecăților Tale drepte. Dă-ne harul adevăratei lamentații, ca să ne întristăm după voia lui Dumnezeu și să nu fim împietriți de înșelăciunea păcatului. Adu-Ți aminte de legământul Tău, Te rugăm, și nu lăsa lumina Legii Tale și glasul prorociei să se depărteze de la Biserica Ta. Ridică în noi un duh de rugăciune neîncetată, ca zi și noapte lacrimile noastre să curgă până când Te vei întoarce și vei avea milă de noi. Prin Hristos, Mijlocitorul nostru, care trăiește pururea ca să mijlocească, amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →