← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 1-2 — cu Matthew Henry

Geneza 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În orele liniștite ale reflecției de dimineață, ne întoarcem din nou la paginile de început ale Scripturii cu vocea de încredere a lui Matthew Henry alături de noi. Comentariul său la Geneza 1-2 ne invită să zăbovim asupra primelor fapte ale Creatorului și să le primim ca temelie sigură pentru toată credința și închinarea. Prin expunerea atentă a lui Henry redescoperim minunea unei lumi rostite la ființă și a lui Dumnezeu care susține încă fiecare clipă. Să lase acest mărturisitor antic inimile noastre statornice pe măsură ce începem ziua în tovărășia sa.
Citește

Citire

Așază-te într-o postură de ascultare atentă. Citește Geneza capitolele 1 și 2 încet, îngăduind refrenului repetat 'și a zis Dumnezeu' să răsune în duhul tău. Observă frumusețea ordonată care iese din lipsa de formă și demnitatea specială dată neamului omenesc. Lasă textul însuși să-ți modeleze imaginația înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a stabili scopul relatării creației. Temelia întregii religii fiind pusă în relația noastră cu Dumnezeu ca Creator al nostru, era potrivit ca cartea revelațiilor divine care era menită să fie călăuza, sprijinul și regula religiei în lume să înceapă, așa cum face, cu o relatare clară și deplină a creației lumii — ca răspuns la prima întrebare a unei conștiințe bune: 'Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu?' (Iov 35:10). În privința aceasta, filozofii păgâni s-au rătăcit jalnic și au ajuns deșerți în închipuirile lor, unii afirmând veșnicia și autoexistența lumii, alții atribuind-o unei întâlniri fortuite de atomi: astfel 'lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu', dar și-a dat multă osteneală să-L piardă. Sfânta Scriptură, deci, intenționând prin religia revelată să mențină și să îmbunătățească religia naturală, să repare decăderile ei și să completeze lipsurile ei de la cădere, pentru a reînvia preceptele legii naturii, așază de la început acest principiu al luminii neumbrite a naturii: că această lume a fost, la începutul timpului, creată de o Ființă de înțelepciune și putere infinite, care a fost Însuși înainte de tot timpul și de toate lumile. Intrarea în Cuvântul lui Dumnezeu dă această lumină, Ps. 119:130. Primul verset al Bibliei ne oferă o cunoaștere mai sigură și mai bună, mai mulțumitoare și mai folositoare, despre originea universului decât toate volumele filozofilor. Credința vie a creștinilor smeriți înțelege această chestiune mai bine decât fantezia înălțată a celor mai mari minți, Evr. 11:3. Henry examinează apoi primul verset în detaliu. I. În rezumatul său, v. 1, unde găsim, spre mângâierea noastră, primul articol al crezului nostru: că Dumnezeu Tatăl Atotputernic este Făcătorul cerului și al pământului și ca atare credem în El. Henry consideră apoi autorul și felul creației. (2.) Autorul și cauza acestei mari lucrări — DUMNEZEU. Cuvântul ebraic este Elohim, care exprimă [1.] Puterea lui Dumnezeu Creatorul. El înseamnă Dumnezeul cel tare; și ce altceva decât putere atotputernică ar putea scoate toate lucrurile din nimic? [2.] Pluralitatea de persoane în Dumnezeire, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Acest nume plural al lui Dumnezeu, în ebraică, care vorbește despre El ca fiind mulți deși este unul, a fost pentru neamuri poate un miros de moarte spre moarte, întărindu-i în idolatrie; dar nouă ne este un miros de viață spre viață, întărind credința noastră în doctrina Treimii, care, deși doar întunecat sugerată în Vechiul Testament, este clar revelată în Noul. Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul și Înțelepciunea veșnică a Tatălui, era cu El când a făcut lumea (Prov. 8:30), ba chiar ni se spune adesea că lumea a fost făcută prin El și nimic nu a fost făcut fără El, Ioan 1:3, 10; Ef. 3:9; Col. 1:16; Evr. 1:2. O, ce gânduri înalte ar trebui să formeze aceasta în mințile noastre despre marele Dumnezeu la care ne apropiem în închinare religioasă și despre marele Mijlocitor în al cărui nume ne apropiem! Henry trece apoi la lucrarea zilei întâi. Avem aici o relatare mai deplină a lucrării zilei întâi, în care observăm: 1. Că prima dintre toate ființele văzute pe care Dumnezeu le-a creat a fost lumina; nu ca prin ea Însuși să vadă să lucreze (căci întunericul și lumina sunt amândouă la fel pentru El), ci ca prin ea noi să vedem lucrările Lui și slava Lui în ele și să ne facem lucrările cât este ziuă. Lucrările lui Satan și ale slujitorilor lui sunt lucrări ale întunericului; dar cel ce face adevărul și face binele vine la lumină și o dorește, ca faptele lui să fie arătate, Ioan 3:21. Lumina este marea frumusețe și binecuvântare a universului. Ca întâiul născut, ea seamănă, dintre toate ființele văzute, cel mai mult cu marele ei Părinte în curăție și putere, strălucire și binefacere; are mare afinitate cu un duh și este aproape de el; deși prin ea vedem alte lucruri și suntem siguri că este, totuși nu-i cunoaștem natura, nici nu putem descrie ce este sau prin ce cale este despărțită lumina, Iov 38:19, 24. Prin vederea ei să fim conduși la și ajutați în contemplarea cu credință a Aceluia care este lumină, lumină infinită și veșnică (1 Ioan 1:5) și Tatăl luminilor (Iac. 1:17) și care locuiește în lumină de neapropiat, 1 Tim. 6:16. În noua creație, primul lucru lucrat în suflet este lumina: Duhul binecuvântat captivează voința și afecțiunile luminând înțelegerea, venind astfel în inimă pe ușă, ca Păstorul cel bun ale cărui oi sunt ale Lui, în timp ce păcatul și Satan, ca hoții și tâlharii, urcă pe altă cale. Cei ce prin păcat erau întuneric prin har devin lumină în lume. 2. Că lumina a fost făcută prin cuvântul puterii lui Dumnezeu. El a zis: Să fie lumină; a voit și a rânduit-o și s-a făcut îndată: a fost lumină, o copie care a răspuns exact ideii originale din Mintea Veșnică. O, puterea cuvântului lui Dumnezeu! El a vorbit și s-a făcut, s-a făcut cu adevărat, cu putere și pentru veșnicie, nu doar în aparență și pentru un moment prezent, căci El a poruncit și a stat neclintit: la El a fost dictum, factum — un cuvânt și o lume. Cuvântul lui Dumnezeu (adică voia Lui și buna plăcere a ei) este viu și puternic. Hristos este Cuvântul, Cuvântul esențial veșnic, și prin El a fost produsă lumina, căci în El era lumina și El este lumina adevărată, lumina lumii, Ioan 1:9; 9:5. Lumina divină care strălucește în sufletele sfințite este lucrată prin puterea lui Dumnezeu, puterea cuvântului Său și a Duhului de înțelepciune și de descoperire, deschizând înțelegerea, risipind negurile neștiinței și ale greșelii și dând cunoașterea slavei lui Dumnezeu pe fața lui Hristos, așa cum la început Dumnezeu a poruncit luminii să strălucească din întuneric, 2 Cor. 4:6. Întunericul ar fi fost veșnic pe fața omului căzut dacă Fiul lui Dumnezeu n-ar fi venit și nu ne-ar fi dat o înțelegere, 1 Ioan 5:20. 3. Că lumina pe care Dumnezeu a voit-o, când a fost produsă, a aprobat-o: Dumnezeu a văzut lumina că era bună. Era exact cum a proiectat-o și era potrivită să răspundă scopului pentru care a proiectat-o. Era folositoare și profitabilă; lumea, care acum este un palat, ar fi fost un temniță fără ea. Era plăcută și frumoasă. Cu adevărat lumina este dulce (Ecl. 11:7); bucură inima, Prov. 15:30. Ceea ce poruncește Dumnezeu va aproba și va primi cu har; va fi bine plăcut de lucrarea mâinilor Sale. Aceea este cu adevărat bună care este așa în ochii lui Dumnezeu, căci El nu vede cum vede omul. Dacă lumina este bună, cât de bun este Cel ce este izvorul luminii, de la care o primim și căruia Îi datorăm toată lauda pentru ea și toate slujirile pe care le facem prin ea! 4. Că Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric, punându-le astfel despărțite încât să nu poată fi niciodată unite sau împăcate; căci ce părtășie are lumina cu întunericul? 2 Cor. 6:14. Și totuși a împărțit timpul între ele, ziua pentru lumină și noaptea pentru întuneric, într-o succesiune constantă și regulată una față de alta. Deși întunericul a fost acum risipit de lumină, totuși nu a fost osândit la o alungare veșnică, ci își ia rândul cu lumina și are locul său, pentru că are folosul său; căci, așa cum lumina dimineții ajută lucrarea zilei, tot așa umbrele serii ajută odihna nopții și trag perdelele în jurul nostru, ca să dormim mai bine. Vezi Iov 7:2. Dumnezeu a împărțit astfel timpul între lumină și întuneric, pentru că ar vrea să ne amintească zilnic că aceasta este o lume a amestecurilor și a schimbărilor. În cer este lumină desăvârșită și veșnică și deloc întuneric; în iad, întuneric deplin și nicio rază de lumină. În acea lume între acestea două este o prăpastie mare pusă; dar în această lume ele sunt schimbate și trecem zilnic de la una la alta, ca să învățăm să așteptăm aceleași alternanțe în providența lui Dumnezeu, pace și necaz, bucurie și întristare, și să punem una împotriva celeilalte, adaptându-ne la amândouă așa cum ne adaptăm la lumină și întuneric, primind pe amândouă cu bucurie și făcând ce e mai bun din amândouă. 5. Că Dumnezeu le-a despărțit una de alta prin nume deosebite: El a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Le-a dat nume, ca Domn al amândurora; căci ziua este a Lui, noaptea de asemenea este a Lui, Ps. 74:16. El este Domnul timpului și va fi așa până când ziua și noaptea vor ajunge la sfârșit și șuvoiul timpului va fi înghițit în oceanul veșniciei. Să-L recunoaștem pe Dumnezeu în succesiunea constantă a zilei și a nopții și să le sfințim pe amândouă spre cinstea Lui, lucrând pentru El în fiecare zi și odihnindu-ne în El în fiecare noapte și meditând în legea Lui zi și noapte. 6. Că aceasta a fost lucrarea zilei întâi și o lucrare bună a fost. Seara și dimineața au fost ziua întâi. Întunericul serii a fost înaintea luminii dimineții, ca să-i slujească drept contrast, să o pună în evidență și să o facă să strălucească mai tare. Aceasta nu a fost doar prima zi a lumii, ci prima zi a săptămânii. O observ spre cinstea acelei zile, pentru că lumea nouă a început de asemenea în prima zi a săptămânii, în învierea lui Hristos, ca lumina lumii, dis-de-dimineață. În El răsăritul de sus a vizitat lumea; și fericiți suntem noi, veșnic fericiți, dacă steaua zilei răsare în inimile noastre.
Considerați

Considerare

Henry extrage lecții practice din versetele de început. 2. Să învățăm de aici: (1.) Că ateismul este nebunie, iar ateii sunt cei mai mari nebuni din natură; căci văd că există o lume care nu s-a putut face singură și totuși nu vor recunoaște că există un Dumnezeu care a făcut-o. Fără îndoială, sunt fără scuză, dar dumnezeul acestei lumi le-a orbit mințile. (2.) Că Dumnezeu este Domn suveran al tuturor printr-un drept de netăgăduit. Dacă El este Creatorul, fără îndoială că este și proprietarul și stăpânul cerului și al pământului. (3.) Că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință și de aceea fericiți sunt oamenii care Îl au pe El ca Dumnezeul lor și al căror ajutor și nădejde stau în numele Lui, Ps. 121:2; 124:8. (4.) Că Dumnezeul pe care Îl slujim este vrednic de și totuși este înălțat mult mai presus de toată binecuvântarea și lauda, Neemia 9:5, 6. Dacă El a făcut lumea, nu are nevoie de slujirile noastre, nici nu poate fi ajutat de ele (Faptele 17:24, 25), și totuși le cere pe drept și merită lauda noastră, Apoc. 4:11. Dacă toate sunt de la El, toate trebuie să fie pentru El. Henry încheie secțiunea reflectând asupra rolului Duhului. 2. Duhul lui Dumnezeu a fost primul mișcător: El Se mișca pe deasupra apelor. Când considerăm pământul fără chip și pustiu, mi se pare că este ca valea plină de oase moarte și uscate. Pot acestea să trăiască? Poate această masă confuză de materie să fie formată într-o lume frumoasă? Da, dacă un duh de viață de la Dumnezeu intră în ea, Ezech. 37:9. Acum este nădejde cu privire la acest lucru; căci Duhul lui Dumnezeu începe să lucreze și, dacă El lucrează, cine sau ce va împiedica? Dumnezeu este spus că face lumea prin Duhul Său, Ps. 33:6; Iov 26:13; și prin același lucrător puternic este împlinită noua creație. El Se mișca pe deasupra adâncului, așa cum Ilie s-a întins peste copilul mort — așa cum cloșca își adună puii sub aripi și plutește deasupra lor, ca să-i încălzească și să-i hrănească, Mat. 23:37 — așa cum vulturul își mișcă cuibul și flutură deasupra puilor săi (este același cuvânt care este folosit aici), Deut. 32:11. Să învățăm de aici: Că Dumnezeu nu este doar autorul întregii ființe, ci izvorul vieții și izvorul mișcării. Materia moartă ar fi veșnic moartă dacă El n-ar învia-o. Și aceasta ne face credibil că Dumnezeu ar învia morții. Acea putere care a scos o astfel de lume ca aceasta din confuzie, goliciune și întuneric, la începutul timpului, poate, la sfârșitul timpului, să scoată trupurile noastre josnice din mormânt, deși este un pământ al întunericului ca întunericul însuși și fără nicio rânduială (Iov 10:22), și să le facă trupuri slăvite.
Răspunde

Răspuns

1. Cum afectează amintirea că Dumnezeu a creat toate lucrurile din nimic felul în care îți vezi propriile limitări astăzi? 2. În ce domeniu al vieții ești cel mai ispitit să uiți că același Dumnezeu care a vorbit lumina la ființă lucrează încă? 3. Unde ai putea practica un ritm simplu de a primi atât lumina cât și întunericul ca daruri de la Domnul timpului?
Roagă-te

Rugăciune

Creator al cerului și al pământului, Te lăudăm pentru mărturia sigură a Cuvântului Tău că Tu singur ai adus ordine din haos și lumină din întuneric. Formează-ne prin același Duh care a plutit peste ape, ca să umblăm ca niște copii ai luminii și să ne odihnim inimile în lucrarea împlinită a Fiului Tău. Ține-ne în minte că fiecare zi începe și se sfârșește sub Cuvântul Tău suveran, astfel încât munca și odihna noastră să Te onoreze numai pe Tine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →