Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 26 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Faptele Apostolilor 26 oferă o fereastră bogată în apărarea lui Pavel înaintea lui Agrippa. Henry urmărește cu atenție fundalul apostolului, convertirea și proclamarea îndrăzneață a speranței învierii. Perspectivele sale ne ajută să vedem cum Pavel a transformat un proces într-o mărturie. Pe măsură ce urmăm astăzi expunerea lui Henry, suntem invitați să ne considerăm propria pregătire de a da socoteală de speranța din noi. Cuvintele sale ne ghidează prin Scriptură cu claritate și reverență.
Citește
Pregătește-ți inima să asculți apărarea lui Pavel înaintea regelui Agrippa. Citește Faptele Apostolilor 26 încet, observând cum apostolul povestește viața sa de odinioară, întâlnirea dramatică cu Hristos și speranța sa neclintită în promisiunea făcută părinților. Lasă textul să trezească atât mintea cât și duhul pe măsură ce te pregătești să studiezi reflecțiile lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina adresarea respectuoasă a lui Pavel către Agrippa.
I. Pavel s-a adresat cu un respect deosebit lui Agrippa, v. 2, 3. El a răspuns cu bucurie înaintea lui Felix, pentru că știa că acesta fusese mulți ani judecător al acestui popor, Faptele Apostolilor 24:10. Dar părerea sa despre Agrippa merge mai departe. Observă, 1. Fiind acuzat de iudei și având multe lucruri josnice puse pe seama sa, se bucură că are ocazia să se apere; atât de departe este el de a-și imagina că faptul de a fi apostol îl scutește de jurisdicția puterilor civile. Magistratura este o rânduială a lui Dumnezeu, de care toți ne bucurăm și de aceea trebuie să ne supunem cu toții. 2. Deoarece este silit să răspundă pentru sine, se bucură că este înaintea regelui Agrippa, care, fiind el însuși un prozelit al religiei iudaice, înțelegea toate chestiunile legate de ea mai bine decât ceilalți guvernatori romani: Știu că ești priceput în toate obiceiurile și întrebările care sunt printre iudei. Se pare că Agrippa era un învățător și fusese îndeosebi familiarizat cu învățătura iudaică, era priceput în obiceiurile religiei iudaice și cunoștea natura lor, și că acestea nu erau menite să fie nici universale, nici veșnice. Era priceput și în întrebările care se ridicau din acele obiceiuri, în determinarea cărora iudeii înșiși nu erau toți de acord. Agrippa era bine versat în Scripturile Vechiului Testament și de aceea putea să judece mai bine controversa dintre el și iudei cu privire la faptul că Isus este Mesia decât altcineva. Este o încurajare pentru un predicator să aibă cui să vorbească oameni inteligenți, care pot discerne lucrurile care diferă. Când Pavel spune: Judecați voi ce spun, totuși vorbește ca unor oameni înțelepți, 1 Corinteni 10:15. 3. De aceea roagă-l să-l asculte cu răbdare, makrothymos—cu îndelungă răbdare. Pavel intenționează un discurs lung și roagă ca Agrippa să-l asculte până la capăt și să nu obosească; intenționează un discurs simplu și roagă ca acesta să-l asculte cu blândețe și să nu se mânie. Pavel avea motive să se teamă că, așa cum Agrippa, fiind iudeu, era bine versat în obiceiurile iudaice și deci judecător competent al cauzei sale, totuși era într-o anumită măsură acrit de aluatul iudaic și deci prejudiciat împotriva lui Pavel ca apostol al neamurilor; de aceea spune acestea ca să-l îndulcească: Te rog, ascultă-mă cu răbdare. Cu siguranță, cel mai puțin pe care îl putem aștepta când propovăduim credința lui Hristos este să fim ascultați cu răbdare.Henry arată apoi cum religia lui Pavel se întemeiază pe promisiunea străveche.
(1.) Religia sa este zidită pe promisiunea făcută de Dumnezeu părinților. Este zidită pe revelația divină, pe care o primește și o crede și pe care își pune sufletul; este zidită pe harul divin și pe acel har manifestat și transmis prin promisiune. Promisiunea lui Dumnezeu este călăuza și temelia religiei sale, promisiunea făcută părinților, care era mai veche decât legea ceremonială, legământul care a fost confirmat mai înainte de Dumnezeu în Hristos și pe care legea, care a venit abia după patru sute treizeci de ani, nu a putut să-l desființeze, Galateni 3:17. Hristos și cerul sunt cele două mari doctrine ale evangheliei — că Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, iar această viață este în Fiul Său. Acum acestea două sunt materia promisiunii făcute părinților. Poate privi înapoi până la promisiunea făcută tatălui Adam, cu privire la sămânța femeii, și acele descoperiri ale unei stări viitoare pe care primii patriarhi și-au pus credința și prin care au fost mântuiți; dar se referă mai ales la promisiunea făcută tatălui Avraam, că în sămânța lui vor fi binecuvântate toate familiile pământului și că Dumnezeu va fi Dumnezeu pentru el și pentru sămânța lui după el: prima însemnând pe Hristos, a doua cerul; căci, dacă Dumnezeu nu le-ar fi pregătit o cetate, s-ar fi rușinat să se numească Dumnezeul lor. Evrei 11:16.Henry apără apoi credibilitatea speranței învierii.
(5.) Aceasta era ceea ce voia să-i convingă pe toți cei care îl ascultau să primească din inimă (v. 8): De ce vi se pare vouă un lucru de necrezut că Dumnezeu învie morții? Aceasta pare să vină oarecum brusc; dar este probabil ca Pavel să fi spus mult mai mult decât este consemnat aici și că a explicat promisiunea făcută părinților ca fiind promisiunea învierii și a vieții veșnice și a dovedit că era pe calea cea bună în urmărirea speranței sale de acea fericire pentru că credea în Hristos care a înviat din morți, care era un zălog și o arvună a acelei învieri pentru care sperau părinții. Pavel este deci stăruitor să cunoască puterea învierii lui Hristos, ca prin ea să ajungă la învierea morților; vezi Filipeni 3:10, 11. Acum mulți dintre ascultătorii săi erau neamuri, cei mai mulți poate, mai ales Festus, și putem presupune că, atunci când l-au auzit vorbind atât de mult despre învierea lui Hristos și despre învierea din morți pentru care nădăjduiau cele douăsprezece seminții, au batjocorit, așa cum au făcut atenienii, au început să râdă de ea și au șoptit unii altora ce lucru absurd era, ceea ce l-a determinat pe Pavel să raționeze astfel cu ei. Ce! vi se pare vouă de necrezut că Dumnezeu învie morții? Așa se poate citi. Dacă este minunat în ochii voștri, ar fi minunat în ochii Mei, zice Domnul oștirilor? Zaharia 8:6. Dacă este mai presus de puterea firii, totuși nu este mai presus de puterea Dumnezeului firii. Observă, Nu există niciun motiv pentru care să socotim de necrezut că Dumnezeu învie morții. Nu ni se cere să credem ceva de necrezut, ceva ce implică o contradicție. Există motive de credibilitate suficiente pentru a ne purta prin toate doctrinele religiei creștine și în special prin aceasta a învierii morților. Oare nu are Dumnezeu o putere atotputernică, infinită, căreia nimic nu îi este cu neputință? Oare nu a făcut El lumea la început din nimic, printr-un cuvânt? Oare nu ne-a modelat trupurile, le-a format din lut și a suflat în noi suflarea vieții la început? Și oare nu poate aceeași putere să le formeze din nou din propriul lor lut și să le dea din nou viață? Oare nu vedem un fel de înviere în natură, la întoarcerea fiecărei primăveri? Are soarele o asemenea putere de a învia plantele moarte și ni s-ar părea de necrezut că Dumnezeu ar învia trupurile moarte?
Considerați
Consideră
Henry încheie secțiunea reflectând asupra fostei furii a lui Pavel împotriva Bisericii.
(2.) Ce furie era în practica sa, v. 10, 11. Nu există un principiu mai violent în lume decât conștiința greșit informată. Când Pavel socotea că este datoria sa să facă tot ce putea împotriva numelui lui Hristos, nu a cruțat nici osteneală, nici cheltuială. El dă socoteală de ceea ce a făcut de acest fel și îl agravează ca unul care era cu adevărat pocăit pentru aceasta: Am fost hulitor, prigonitor, 1 Timotei 1:13. [1.] A umplut închisorile cu creștini, ca și cum aceștia ar fi fost cei mai răi criminali, intenționând astfel nu numai să-i înspăimânte, ci să-i facă urâți poporului. El a fost diavolul care a aruncat pe unii dintre ei în închisoare (Apocalipsa 2:10), i-a luat în custodie, pentru a fi urmăriți. Pe mulți dintre sfinți i-am închis în închisoare (Faptele Apostolilor 26:10), atât bărbați cât și femei, Faptele Apostolilor 8:3. [2.] S-a făcut unealta preoților celor mai de seamă. De la ei a primit autoritate, ca un ofițer inferior, să pună în aplicare legile lor și era destul de mândru să fie om în autoritate pentru un asemenea scop. [3.] Era foarte zelos să voteze, fără să i se ceară, condamnarea la moarte a creștinilor, în special a lui Ștefan, la a cărui moarte Saul a consimțit (Faptele Apostolilor 8:1) și astfel s-a făcut părtaș la crimă. Poate că, pentru zelul său mare, deși tânăr, a fost făcut membru al sinedriului și acolo a votat pentru condamnarea la moarte a creștinilor; sau, după ce au fost condamnați, a justificat ceea ce s-a făcut și l-a lăudat și astfel s-a făcut vinovat ex post facto — după ce fapta a fost săvârșită, ca și cum ar fi fost judecător sau jurat. [4.] I-a supus la pedepse de natură inferioară, în sinagogi, unde erau biciuiți ca niște călcători ai regulilor sinagogii. A avut o parte în pedepsirea multora; ba chiar se pare că aceleași persoane au fost pedepsite de mai multe ori prin mijlocirea sa, așa cum el însuși a fost de cinci ori, 2 Corinteni 11:24. [5.] Nu numai că i-a pedepsit pentru religia lor, dar, luând mândrie în a triumfa asupra conștiințelor oamenilor, i-a silit să-și renege religia, punându-i la tortură: „I-am silit să-L hulească pe Hristos și să spună că este un înșelător și că ei au fost înșelați în El — i-am silit să-și renege Stăpânul și să renunțe la obligațiile față de El.” Nimic nu va apăsa mai greu asupra prigonitorilor decât silitul conștiințelor oamenilor, oricât de mult ar triumfa acum în prozeliții pe care i-au făcut prin violențele lor. [6.] Furia sa a crescut atât de mult împotriva creștinilor și a creștinismului încât Ierusalimul însuși era prea strâmt ca scenă pentru a acționa, dar, fiind nebun de furie împotriva lor, i-a prigonit chiar și în cetăți străine. Era nebun de ei, să vadă cât de mult aveau să spună pentru ei înșiși, în ciuda a tot ce făcea împotriva lor, nebun să vadă că se înmulțeau cu cât erau mai chinuiți. Era nebun peste măsură; șuvoiul furiei sale nu admitea maluri, nici hotare, dar era la fel de mare o teroare pentru sine însuși ca și pentru ei, atât de mare era necazul dinlăuntrul său că nu putea birui, precum și indignarea împotriva lor. Prigonitorii sunt oameni nebuni, iar unii dintre ei nebuni peste măsură. Pavel era nebun să vadă că cei din alte cetăți nu erau atât de înverșunați împotriva creștinilor și de aceea se făcea ocupat unde nu avea treabă și îi prigonea pe creștini chiar și în cetăți străine. Nu există un principiu mai neliniștit decât răutatea, mai ales aceea care pretinde conștiință.
Răspunde
Cum provoacă exemplul lui Pavel felul în care vorbești despre credința ta înaintea altora? În ce feluri te mai poți agăța încă de tipare vechi care se opun lui Hristos? Unde te invită Dumnezeu să te odihnești mai deplin astăzi pe promisiunile Sale străvechi?
Roagă-te
Părinte Milostiv, te lăudăm pentru Hristosul cel înviat care i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului și a împlinit fiecare făgăduință făcută părinților. Prin Duhul Tău, dă-ne aceeași îndrăzneală și limpezime ca să mărturisim nădejdea noastră înaintea conducătorilor și prietenilor, întorcând fiecare inimă ostilă la o devoțiune din toată inima. Fie ca Evanghelia învierii să fie încrederea noastră de fiecare zi, până ce Te vom vedea față în față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →