Eterniseed › Curriculum › Iov
De la onoare la bălegar: Hristos umilit, Biserica batjocorită
Deschidere
Iov privește înapoi, iar privirea doare. 'O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păzea; când candela Lui strălucea pe capul meu.' Își amintește de onoarea sa: cum tinerii se ascundeau și bătrânii se ridicau; cum prinții se abțineau de la vorbire; cum 'urechea care mă auzea mă binecuvânta.' Și își amintește de ce - pentru că era ochii orbului și picioarele șchiopului, 'tată al săracilor', care îi elibera pe săracii care strigau și pe orfani și făcea inima văduvei să cânte. Apoi vine căderea: 'Dar acum cei mai tineri decât mine mă batjocoresc... Sunt cântecul lor, da, sunt vorba lor de ocară. Mă urăsc... și nu se feresc să scuipe în fața mea.' Sfântul Grigore cel Mare citește această coborâre ca însăși modelul lui Hristos și al Bisericii Sale: onoarea, mila față de săraci, batjocura subită, scuipatul. Iov amintindu-și de candela care strălucea este sufletul amintindu-și de pacea sa; Iov batjocorit pe bălegar este Hristos umilit și Biserica disprețuită la sfârșitul lumii.
Citește
Citire
Citește Iov 29-30 - plângerea lui Iov pentru onoarea pierdută: când candela lui Dumnezeu strălucea pe capul său; când ieșea la poartă și tinerii se ascundeau, bătrânii stăteau, prinții tăceau; 'urechea care mă auzea mă binecuvânta'; 'pentru că i-am eliberat pe săracii care strigau și pe orfani'; binecuvântarea celui gata să piară venea asupra lui; făcea inima văduvei să cânte; 'M-am îmbrăcat cu dreptate și ea m-a îmbrăcat.' Apoi răsturnarea din capitolul 30: 'dar acum cei mai tineri decât mine mă batjocoresc', cei mai de jos dintre oameni, 'acum sunt cântecul lor, da, sunt vorba lor de ocară; mă urăsc, fug departe de mine și nu se feresc să scuipe în fața mea'; 'El mi-a slăbit funia și m-a chinuit.'
Studiu
Înregistrarea milei lui Iov este, pentru Grigore, portretul lucrărilor de iubire pe care Biserica nu încetează să le facă, atât în trup cât și în duh. Respectul câștigat de Iov nu a fost obținut prin etalare, ci prin fapte: 'urechea care mă auzea mă binecuvânta', spune el -
Căci mai sus s-a spus ce a arătat el în privința învățăturii- și acum spune ce a dat în milă. Iar mila, insistă Grigore, este dublă:
aceste lucrări de milostivire, pe care le-am numit mai sus. Sfânta Biserică le arată deodată trupeșteși duhovnicește - hrănește trupul și iartă păcatele săracilor care strigă după iertare. Când Iov spune că a fost îmbrăcat cu dreptate, Grigore aude haina fără cusur a unei vieți fără nicio parte lăsată goală pentru păcat:
care se apără din toate părțile cu bună practică și nu lasă nicio parte a purtării sale goală pentru păcat. Aceasta este onoarea care durează - nu poarta și lauda, ci dreptatea care acoperă un om cu totul și strălucește, chiar când lumea întoarce spatele.
Considerați
Considerare
Apoi batjocura cade - și Grigore o citește ca soarta lui Hristos și a Trupului Său în zilele umilirii ei. Cei mai de jos îi batjocoresc pe cei sfinți; credința devine ocară; 'Sunt vorba lor de ocară.' Pentru Grigore, adevăratul semn al slujitorilor lui Dumnezeu nu a fost niciodată miraculosul, ci smerita iubire față de alții:
nu miracolele, ci numai dragostea dovedește adevărații slujitori ai lui Dumnezeu. Așa că atunci când cei răi 'fug departe' de Biserică, ei fug nu prin distanță, ci prin întreaga înclinație a vieții lor:
nu prin pașii picioarelor, ci prin caracterul practicilor. Iar chiar și scuipatul și vorba de ocară nu o pot întuneca, căci ea aparține lui Hristos, Răsăritul:
prin lumina căruia noaptea nedreptății noastre este luminată. Domnul care l-a lăsat pe Iov să cadă îi lasă pe ai Săi să fie încercați - nu părăsindu-i, ci dovedindu-i - ca, asemenea lui Hristos umilit și înviat, să se ridice mai strălucitori pentru că au fost plecați.
Răspunde
Răspuns
Două lucruri din acest capitol cer ceva de la tine. Mai întâi, mila: onoarea lui Iov nu stătea pe rangul său, ci pe lucrările sale de iubire - săracii care strigau eliberați, orfanii ajutați, inima văduvei făcută să cânte. Dacă vrei un nume care să dureze, clădește-l acolo, în milostenie, 'nu prin miracole, ci numai prin milostenie', îmbrăcându-ți întreaga viață în dreptate fără nicio parte lăsată goală. În al doilea rând, batjocura: nu te mira când credincioșia aduce disprețul lumii mai degrabă decât poarta și lauda ei. Hristos a mers de la adorația mulțimilor la scuipatul soldaților; Biserica merge de la onoare la a fi o vorbă de ocară; iar ucenicul nu este mai presus de Învățătorul său. Când ești batjocorit pentru dreptate, amintește-ți că este modelul, nu eșecul, sfinților - și că Dumnezeu care 'a slăbit funia lui Iov' nu își părăsește pe ai Săi, ci îi dovedește, ca cei umiliți să fie înălțați în Răsăritul a cărui lumină nicio noapte nu o poate stinge.
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Iisuse Hristoase, care ai trecut de la onoarea mulțimilor la scuipat și disprețul bălegarului și care ai făcut din Biserica suferindă Trupul Tău: îmbracă-mă cu totul în dreptate, ca nicio parte a vieții mele să nu rămână goală pentru păcat. Fă-mă tată al săracilor și mângâiere văduvei, ca milostenia mea, și nu vreo minune, să mă dovedească slujitorul Tău. Când batjocura cade și devin o vorbă de ocară pentru Numele Tău, să nu fiu doborât, ci să-mi amintesc că Tu ai fost umilit înaintea mea și că nu mă părăsești, ci doar mă dovedești. Ridică-mi noaptea prin lumina dreptății Tale, O, Răsărit de sus, și după smerirea acestei clipe scurte înălță-mă în Tine; Ție, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →