← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Ios 19-20 — cu Matei Henry

Iosua 19-20Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matei Henry asupra cărții Iosua 19–20 ne invită să urmărim cum promisiunile antice ale lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea concretă în împărțirea pământului lui Israel. Cu discernământ pastoral, Henry arată rânduiala atentă a moștenirilor semințiilor și îndurarea providenței cetăților de refugiu. Reflecțiile sale amintesc cititorilor de astăzi că credincioșia dumnezeiască se întinde la fiecare amănunt al vieții și al dreptății. Urmărindu-i comentariul, descoperim tipare ale proniei care încă ne întăresc încrederea în călăuzirea lui Dumnezeu. Cuvintele lui Henry ne atrag mai adânc în mesajul viu al Scripturii.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi cu încetineală și cu rugăciune capitolele 19 și 20 din Iosua. Observă enumerarea atentă a hotarelor și cetăților semințiilor, moștenirea specială acordată lui Iosua și întemeierea cetăților de refugiu. Lasă textul să scoată în evidență atât prevederea precisă a lui Dumnezeu, cât și dreptatea Sa milostivă. Oprește-te după fiecare secțiune pentru a simți greutatea acestor rânduieli străvechi pentru poporul lui Dumnezeu.
Studiu
Henry începe prin a rezuma structura împărțirii pământului consemnate în capitolul 19. În descrierea sorților lui Iuda și Beniamin avem socoteală atât de hotarele care îi înconjurau, cât și de cetățile cuprinse în ei. La Efraim și Manase avem hotarele, dar nu și cetățile; în acest capitol Simeon și Dan sunt descriși doar prin cetățile lor, nu prin hotare, pentru că se aflau în mare parte în Iuda, mai ales cel dintâi; celorlalți li se descriu atât hotarele, cât și numele cetăților, mai ales la margini. Aici este: I. Sorțul lui Simeon, v. 1-9. II. Al lui Zabulon, v. 10-16. III. Al lui Isahar, v. 17-23. IV. Al lui Așer, v. 24-31. V. Al lui Neftali, v. 32-39. VI. Al lui Dan, v. 40-48. În cele din urmă, moștenirea dată lui Iosua însuși și familiei sale, v. 49-51. Henry reflectă apoi asupra așezării sorțului lui Simeon înăuntrul moștenirii lui Iuda. I. Așezarea sorțului lor era înăuntrul celui al lui Iuda (v. 1) și a fost luată din el, v. 9. Se pare că cei care au măsurat întâi pământul l-au socotit mai mare decât era și că ar fi ajuns să dea fiecărei seminții o parte pe măsura celei tăiate pentru Iuda; dar, la o cercetare mai de aproape, s-a văzut că nu ajungea (v. 9): partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei, mai mult decât le trebuia și mai mult, cum s-a dovedit, decât le-a căzut parte. Totuși Dumnezeu nu a micșorat-o prin sorț, ci a lăsat la chibzuința și grija lor de mai târziu să descopere și să îndrepte greșeala; când au făcut-o, 1. Bărbații lui Iuda nu s-au împotrivit luării cetăților care, prin prima împărțire, căzuseră în hotarul lor, când s-au convins că aveau mai mult decât partea lor. În toate asemenea cazuri greșelile trebuie exceptate și o nouă cercetare admisă dacă este nevoie. Deși, în rigoare, ceea ce le căzuse în sorț era dreptul lor împotriva lumii întregi, totuși nu au insistat când s-a văzut că o altă seminție ar duce lipsă de ceea ce ei aveau de prisos. Observație: trebuie să ne uităm la lucrurile altora, nu numai la ale noastre. Belșugul unora trebuie să acopere lipsa altora, ca să fie o oarecare egalitate, pentru care poate fi dreptate acolo unde nu este lege. 2. Ceea ce a fost astfel luat de la Iuda pentru a fi pus într-un nou sorț, Pronia l-a îndreptat spre seminția lui Simeon, ca să se împlinească profeția lui Iacov despre această seminție: „Îi voi împărți în Iacov”. Cetățile lui Simeon erau risipite în Iuda, cu care seminție erau înconjurați, afară de partea spre mare. Aceasta i-a adus într-o alianță cu seminția lui Iuda (Jud. i. 3), și mai târziu a fost o fericită pricină ca mulți din această seminție să se alipească de casa lui David, la vremea revoltei celor zece seminții către Ieroboam. 2 Cron. xv. 9, din Simeon au venit la Asa în număr mare. Este bine să fii într-o vecinătate bună. Henry se îndreaptă apoi spre moștenirea specială dată lui Iosua însuși. Înainte ca această socoteală a împărțirii pământului să fie încheiată solemn, în ultimul verset, care arată că lucrul a fost făcut spre mulțumirea tuturor, este dată socoteală de moștenirea deosebită încredințată lui Iosua. 1. El a fost servit ultimul, deși cel mai vârstnic și mai mare om din tot Israelul și care, după ce a condus cucerirea Canaanului, ar fi putut cere prima așezare în el pentru sine și familia sa. Dar a vrut să arate că în tot ce a făcut a căutat binele țării sale, nu vreun interes privat al său. A fost mulțumit să rămână neașezat până i-a văzut pe toți așezați; și aici este un mare exemplu pentru toți cei din slujbe publice: să prefere bunăstarea obștească înaintea mulțumirii lor particulare. Să fie servit întâi obștea. 2. El și-a primit sorțul după cuvântul Domnului. Este probabil ca, atunci când Dumnezeu i-a spus prin Moise lui Caleb ce moștenire va avea (cap. xiv. 9), să fi dat o făgăduință asemănătoare lui Iosua, la care acesta s-a uitat când și-a făcut alegerea: aceasta i-a făcut partea îndoit de plăcută, că a avut-o nu ca ceilalți prin pronie obișnuită, ci prin făgăduință specială. 3. A ales-o în muntele Efraim, care aparținea seminției sale, cu care astfel s-a pus în comun, când ar fi putut prin prerogativă să-și aleagă moștenirea într-o altă seminție, de pildă Iuda, și astfel să se deosebească de ei. Să nu facă preferința sau cinstea nici unui om să se rușineze de familia sau de țara sa, sau să se înstrăineze de ea. Cortul a fost așezat în sorțul lui Efraim, și Iosua a vrut să prevadă să nu fie departe de el. 4. Copiii lui Israel sunt zişi că i-au dat-o (v. 49), ceea ce vorbește de smerenia sa, că n-a vrut să și-o ia fără consimțământul și aprobarea poporului, ca și cum ar fi vrut astfel să se recunoască pe sine, deși mai mare decât fiecare în parte, totuși mai mic decât întregul, și să țină chiar averea familiei sale, sub Dumnezeu, prin darea poporului. 5. Era o cetate care trebuia zidită înainte de a fi potrivită de locuit. În timp ce alții locuiau în case pe care nu le-au zidit, Iosua a trebuit să ridice pentru sine (ca să fie pildă de hărnicie și mulțumire cu lucruri smerite) astfel de clădiri pe care le putea ridica în grabă, fără curiozitate sau măreție. Domnul nostru Iisus a venit astfel și a locuit între noi, nu în fast, ci în sărăcie, dându-ne odihnă, dar El însuși n-avea unde să-Și plece capul. Nici Hristos nu Și-a plăcut Sieși. Henry trece la capitolul 20 introducând cetățile de refugiu. Acest scurt capitol este despre cetățile de refugiu, despre care citim adesea în scrierile lui Moise, dar aceasta este ultima dată când le mai găsim pomenite, căci acum acea chestiune a fost pe deplin așezată. Aici este: I. Legea pe care Dumnezeu a dat-o cu privire la ele, v. 1-6. II. Desemnarea de către popor a cetăților anume pentru acest scop, v. 7-9. Iar această lege tămăduitoare era o preînchipuire a lucrurilor bune ce aveau să vină.
Considerați

Considerare

Henry explorează mai departe scopul și însemnătatea cetăților de refugiu așa cum au fost stabilite prin lege dumnezeiască. Multe lucruri au fost rânduite prin legea lui Moise să fie făcute când au venit în Canaan și aceasta printre celelalte, numirea unor sanctuare pentru ocrotirea celor vinovați de ucidere fără voie, care era un privilegiu pentru tot Israelul, deoarece nici un om nu putea fi sigur că nu cumva, la o vreme sau alta, ar putea fi cazul său; și era spre interesul țării ca sângele unui om nevinovat, a cărui mână era vinovată, dar nu și inima, să nu fie vărsat, nici chiar de răzbunătorul sângelui: de această lege, care era atât de mult spre folosul lor, Dumnezeu îi amintește aici, ca ei să-și amintească de celelalte legi pe care le dăduse, care priveau cinstea Sa. 1. Se dau porunci pentru numirea acestor cetăți (v. 2), și foarte la timp în clipa aceasta când pământul fusese proaspăt măsurat, și astfel erau mai în stare să împartă țărmurile lui în trei părți, cum le poruncise Dumnezeu, pentru așezarea mai potrivită a acestor cetăți de refugiu, Deut. xix. 3. Totuși este probabil că nu s-a făcut decât după ce leviții și-au primit partea ce li se dăduse în
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața ta ai văzut rânduiala precisă a lui Dumnezeu aducând binecuvântare neașteptată altora? 2. Cum ar putea principiul de a face loc altora să-ți pună la încercare propriul simț al dreptului? 3. În ce fel îndreptarea spre refugiu te îndreaptă astăzi spre mila lui Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Te lăudăm pentru moștenirea pe care o aloci în mod suveran poporului Tău, rânduind fiecare parte după desăvârșita Ta înțelepciune. Învață-ne să ne odihnim în providența Ta plină de har și să fugim la Hristos după adăpost, adevărata noastră cetate de scăpare. Prin Duhul Tău, modelează inimile noastre să umble în dreptatea și mila care izvorăsc din Cuvântul Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →