← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni

2 Corinteni 10 — cu Simeon

2 Corinteni 10Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În ritmul măsurat al căii de mijloc, ne îndreptăm astăzi spre Horae Homileticae a lui Charles Simeon despre capitolul al zecelea din a doua epistolă către Corinteni. Notele de predică ale lui Simeon, născute din meditația disciplinată asupra apărării apostolului, ne invită să examinăm cum Evanghelia își duce războiul blând, dar hotărât, în cetatea inimii omenești. În trei cuvântări el urmărește răsturnarea închipuirilor mândre, nădejdea crescândă a slujitorului credincios și singura laudă care vine de la Domnul. Fie ca aceste paragrafe străvechi să servească în continuare ca instrumente vii pentru lucrarea prezentă a Duhului printre noi.
Citește

Citire

Să dăm acum ascultare capitolului al zecelea din a doua epistolă către Corinteni, auzind cuvintele măsurate ale apostolului despre arme nu trupești, gânduri aduse în robie și lauda care rămâne numai la Dumnezeu. Să citim cu încetineală, lăsând fiecare propoziție să se așeze în conștiință, ca același Duh care l-a întărit pe Pavel să cerceteze și să înnoiască închipuirile noastre.
Studiu
Simeon începe prin a lăsa deoparte controversa imediată pentru a desfășura o privire de ansamblu asupra efectelor Evangheliei. Dar dacă o desprindem de particularitățile izvorâte din împrejurare, vom găsi în ea o privire de ansamblu asupra efectelor produse de Evanghelie în mintea apostolului însuși și, prin mijlocirea lui, și în mințile altora. Vorbind despre ea, vom fi conduși să arătăm: I. Opoziția pe care păcătoșii o fac lui Dumnezeu. Aici am putea dezvălui faptele oamenilor și am arăta contrarietatea lor față de poruncile lui Dumnezeu. Dar textul vorbește despre „închipuiri și lucruri înalte care se înalță”, nu doar împotriva autorității, ci „chiar împotriva cunoașterii lui Dumnezeu”. Trebuie deci să marcăm răzvrătirea oamenilor așa cum se arată în „gândurile” lor care servesc ca „tari cetăți” în care sunt întăriți și fortificați și prin care Îl exclud pe Dumnezeu din inimile lor. Ei se fortifică atunci, 1. El arată apoi opoziția pe care păcătoșii o ridică prin gândurile lor fortificate. Prin gânduri mândre. [Este aproape de necrezut ca o astfel de insectă ca omul să se înalțe cu o asemenea prezumție nelegiuită în prezența Dumnezeului său. Dacă afirmăm autoritatea lui Dumnezeu și îi apărăm dreptul asupra inimilor lor, ei răspund, ca Faraon: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui? Nu-L cunosc pe Domnul și nici nu voi asculta de glasul Lui [Notă: Exodul 5:2. Vezi și Psalmii 12:4 și Ieremia 44:16.].”] 2. Prin gânduri necredincioase. [Noi vestim care va fi cu siguranță sfârșitul luptei; și că, dacă nu se vor pleca sub sceptrul harului Său, vor fi zdrobiți cu un toiag de fier [Notă: Psalmii 2:9.]: și că, dacă nu vor vrea ca Hristos să domnească peste ei, El va chema pe călăii Săi să-i ucidă înaintea Lui [Notă: Luca 19:27.]. Dar ei nu vor crede nici un cuvânt din acestea. Ei tăgăduiesc că Dumnezeu va împlini vreodată amenințările Sale sau că au ceva de temut din partea Lui [Notă: Psalmii 94:7. Simeon arată apoi mijloacele prin care Dumnezeu biruie aceste cetăți tari. Mijloacele prin care Dumnezeu le biruie. Dumnezeu în acest război nu folosește „arme trupești”. [Sabia magistratului civil nu este necesară aici. Ea poate fi folosită în mod potrivit pentru a înăbuși relele care vatămă societatea și pentru a-i ocroti pe cei evlavioși în bucuria liberă a libertății religioase [Notă: Romani 13:3-4.]: dar nu trebuie folosită pentru a propaga adevărul [Notă: Zaharia 4:6.]. Lăsați-i pe mahomedani să-și scalde săbiile în sânge și pe papistași să aprindă focurile lor pentru a face prozeliți religiei lor; dar Dumnezeu urăște asemenea măsuri și a declarat că „cei ce iau sabia de sabie vor pieri” [Notă: Matei 26:52.]. Nici slujitorii Săi nu trebuie să cheme în ajutor viclenia. Ei trebuie, într-un anumit sens, „să se facă toate tuturor, ca prin orice mijloc să mântuiască pe unii” [Notă: 1 Corinteni 9:22. El declară caracterul desăvârșit și complet al biruințelor astfel dobândite. ]: dar este „puternic prin Dumnezeu”; și, când este însoțit de lucrările Duhului Său, îl silește pe cel mai îndârjit răzvrătit să predea cheile cetății sale și să se predea fără condiții.] Biruințele câștigate prin aceasta sunt desăvârșite și complete. [Biruințele obținute prin arme trupești pot fi urmate de supunerea poporului învins: dar nici un cuceritor nu putea aștepta ca supușii săi nou dobândiți să devină îndată aliații săi activi și credincioși. Totuși aceasta urmează întotdeauna triumfurilor Evangheliei: păcătosul învins începe să lupte tot atât de râvnitor pentru Dumnezeu pe cât a luptat împotriva Lui. Mai mult, așa cum gândurile și închipuirile lui erau cetățile tari și fortificațiile prin care își menținea poziția împotriva lui Dumnezeu, tot așa acum ele sunt folosite în slujba Lui și sunt instrumente pentru a respinge toate atacurile vrăjmașilor săi: „ele sunt aduse nu numai în robie, ci și în ascultare de Hristos”.
Considerați

Cugetare

Despre proba adevăratei convertiri, el insistă: Cum să judecăm convertirea noastră. [Cuvintele sau faptele noastre sunt un criteriu foarte neîndestulător pentru a judeca: căci, deși ele trebuie să fie în mod necesar bune dacă suntem convertiți, iar lipsa de evlavie în ele ne va dovedi incontestabil neconvertiți, totuși poate să nu fie nimic vădit condamnabil în ele, în timp ce suntem încă necunoscători de Hristos și de mântuirea Lui. Dar gândurile vor forma o regulă infailibilă de judecată. „Cum gândește omul în inima lui”, zice Solomon, „așa este el” [Notă: Proverbele 23:7.]. Cercetați deci dacă gândurile mândre, necredincioase, lumești, dreptcredincioase și deznădăjduite sunt supuse în voi; și dacă gândurile smerite, pline de grijă, recunoscătoare și hotărâte sunt în exercițiu obișnuit. El încheie cu sfat despre păzirea inimii odată ce harul și-a început lucrarea. Inima este pântecele în care se zămislește mai întâi orice lucru, fie bun, fie rău [Notă: Iacov 1:15.]. Din prisosul care este acolo va vorbi gura și vor lucra mădularele [Notă: Matei 12:34-35.]. Să luăm deci aminte la sfatul lui Solomon: „Păzește-ți inima cu toată strădania, căci din ea ies izvoarele vieții” [Notă: Proverbele 4:23.]. Să ne străduim să deprindem gândurile pentru Dumnezeu. Să nu le lăsăm să rătăcească fără frâu; ci să le oprim adesea și să le cercetăm firea și tendința. Atunci vom deveni podoabe pentru sfânta noastră mărturisire și vom dobândi o tot mai mare potrivire pentru cer, unde „orice” gând va fi cu adevărat robit ascultării și bucuriei lui Hristos.
Răspunde

Răspuns

Unde mai servesc încă gânduri mândre sau necredincioase ca întărituri în mine? În ce măsură a adus deja propovăduirea simplă a lui Hristos închipuirile mele în ascultarea Lui? Cum voi veghea, împreună cu ascultătorii lui Simeon, asupra primelor mișcări ale inimii, ca orice gând să slujească Domnului care l-a răscumpărat?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Hristoase, care singur ești puternic să dobori orice lucru înalt care se înalță împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, dă-ne har să primim armele Duhului Tău mai degrabă decât născocirile înțelepciunii noastre. Formează în noi gânduri smerite, pline de grijă și recunoscătoare, ca să fim găsiți nu lăudându-ne pe noi înșine, ci primiți de Tine. Lărgește Biserica Ta, Te rugăm, și fă-ne împreună-lucrători cu toți cei ce propovăduiesc Evanghelia Ta în ținuturi depărtate; prin același Iisus Hristos, Domnul nostru, care viețuiește și împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →