Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 133-134 — cu Matthew Henry
Deschidere
În această lecție ne întoarcem din nou la Matthew Henry, a cărui expunere statornică deschide ferestre proaspete asupra Scripturilor. Reflecțiile sale asupra Psalmilor 133 și 134 ne atrag în frumusețea unității și ritmul statornic al închinării care marchează poporul lui Dumnezeu. Henry scrie cu căldură pastorală, arătând cum aceste scurte cântări ale înălțării mai modelează și astăzi inimile. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne trezească dorința de pace între frați și de laudă continuă înaintea Domnului. Cuvintele sale să ne călăuzească spre o afecțiune mai adâncă pentru comuniunea sfinților și binecuvântarea care curge din Sion.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Psalmii 133 și 134 cu glas tare sau în tăcere. Observă chemarea blândă de a locui împreună în unitate și chemarea de seară de a binecuvânta pe Domnul. Lasă imaginile cu untdelemn și rouă să se așeze în duhul tău și primește făgăduința binecuvântării poruncite. Aceste scurte cântări pregătesc inima atât pentru comunitate, cât și pentru rugăciune.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a stabili contextul și scopul Psalmului 133.
Acest psalm este o scurtă laudă a unității și a dragostei frățești, pe care, dacă nu am vedea nenorocirile neînțelegerii între oameni, le-am socoti de prisos; dar nu putem spune prea mult, ar fi bine dacă am putea spune îndeajuns, ca să-i îndemnăm pe oameni să trăiască împreună în pace. Unii presupun că David a scris acest psalm cu prilejul unirii dintre seminții când toate s-au întâlnit în unanimitate ca să-l facă rege. Este un psalm de folos general pentru toate societățile, mai mici și mai mari, civile și sfinte. Aici este, I. Doctrina enunțată despre fericirea dragostei frățești, v. 1. II. Ilustrarea acelei doctrine, în două asemănări, v. 2, 3. III. Dovada ei, printr-un motiv bun dat pentru ea (v. 3); și apoi suntem lăsați să facem aplicarea, pe care trebuie s-o facem cântându-l, provocându-ne pe noi înșine și pe alții la dragoste sfântă. Cuprinsul acestui psalm în Bibliile noastre este scurt, dar foarte potrivit; este „folosul comuniunii sfinților”.Henry detaliază apoi natura locuirii fraților împreună în unitate.
Aici vedeți, I. Ce este lăudat — locuirea fraților împreună în unitate, nu doar fără certuri și fără a se devora unii pe alții, ci bucurându-se unii de alții cu afecțiuni reciproce și promovând bunăstarea fiecăruia cu slujiri reciproce. Uneori se alege, ca cel mai bun mijloc de păstrare a păcii, ca frații să locuiască despărțiți și la distanță unii de alții; aceasta poate într-adevăr preveni dușmănia și certurile (Geneza 13:9), dar bunătatea și plăcerea sunt ca frații să locuiască împreună și astfel să locuiască în unitate, să locuiască chiar ca unul (așa citesc unii), ca având o singură inimă, un singur suflet, un singur interes. David a avut mulți fii de la multe soții; probabil a scris acest psalm pentru instruirea lor, ca să-i îndemne să se iubească unii pe alții și, dacă ar fi făcut aceasta, mult din răul care a apărut în familia sa ar fi fost fericit prevenit. Semințiile lui Israel au avut mult timp interese separate în timpul guvernării Judecătorilor și adesea a avut consecințe rele; dar acum că erau uniți sub un singur cap comun, el ar fi vrut ca ei să simtă cât de mult era probabil să fie spre avantajul lor, mai ales că acum chivotul era așezat și odată cu el locul de întâlnire pentru închinarea publică și centrul unității lor. Acum să trăiască în dragoste.Henry arată apoi cât de vrednică de laudă este o astfel de unitate.
II. Cât de vrednică de laudă este: Iată, ce bine și ce plăcut este! Este bun în sine, potrivit voii lui Dumnezeu, conformitatea pământului cu cerul. Este bun pentru noi, pentru cinstea și mângâierea noastră. Este plăcut și plăcut lui Dumnezeu și tuturor oamenilor buni; aduce desfătare continuă celor care trăiesc astfel în unitate. Iată, ce bine! Nu putem concepe sau exprima bunătatea și plăcerea lui. Iată, este un lucru rar și de aceea admirabil. Iată și minunează-te că ar trebui să fie atâta bunătate și plăcere între oameni, atâta din cer pe acest pământ! Iată, este un lucru iubitor, care ne va atrage inimile. Iată, este un lucru exemplar, care, acolo unde este, trebuie să fie imitat de noi cu o sfântă emulație.Henry încheie secțiunea urmărind binecuvântarea pe care Dumnezeu o poruncește peste poporul iubitor.
IV. Dovada excelenței dragostei frățești. Oamenii iubitori sunt oameni binecuvântați. Căci, 1. Ei sunt binecuvântați de Dumnezeu și de aceea binecuvântați cu adevărat: Acolo, unde frații locuiesc împreună în unitate, Domnul poruncește binecuvântarea, o binecuvântare complexă, incluzând toate binecuvântările. Este prerogativa lui Dumnezeu să poruncească binecuvântarea, omul nu poate decât să ceară o binecuvântare. Binecuvântările potrivit făgăduinței sunt binecuvântări poruncite, căci El a poruncit legământul Său pentru totdeauna. Binecuvântările care au efect sunt binecuvântări poruncite, căci El vorbește și se face. 2. Ei sunt binecuvântați veșnic. Binecuvântarea pe care Dumnezeu o poruncește peste cei ce locuiesc în dragoste este viața veșnică; aceasta este binecuvântarea binecuvântărilor. Cei ce locuiesc în dragoste nu doar locuiesc în Dumnezeu, ci deja locuiesc în cer. Așa cum desăvârșirea dragostei este fericirea cerului, tot așa sinceritatea dragostei este arvuna acelei fericiri. Cei ce trăiesc în dragoste și pace Îl vor avea pe Dumnezeul dragostei și al păcii cu ei acum și vor fi cu El în curând, cu El pentru totdeauna, în lumea dragostei și păcii fără sfârșit. Cât de bine este atunci și cât de plăcut!
Considerați
Consideră
Henry se întoarce apoi la Psalmul 134 și chemarea sa la veghea de noapte.
Acesta este ultimul dintre cele cincisprezece cântări ale treptelor; și, dacă erau cântate vreodată toate împreună în slujba templului, este potrivit să fie făcut încheierea lor, căci scopul lui este de a-i îndemna pe slujitori să-și continue lucrarea noaptea, când solemnitățile zilei s-au încheiat. Unii fac din acest psalm un dialog. I. În primele două versete, preoții sau leviții care stăteau toată noaptea ca să păzească casa Domnului sunt chemați să-și petreacă timpul cât erau de pază, nu în vorbărie deșartă, ci în faptele evlaviei. II. În ultimul verset, cei care au fost astfel chemați să-L laude pe Dumnezeu se roagă pentru cel ce le-a dat îndemnul, fie marele preot, fie căpitanul gărzii. Sau astfel: cei ce făceau acea slujbă se îndemnau reciproc și se rugau unii pentru alții. Cântând acest psalm trebuie atât să ne trezim pe noi înșine să dăm slavă lui Dumnezeu, cât și să ne încurajăm pe noi înșine să nădăjduim în îndurare și har de la El.Henry încheie arătând cum Dumnezeu întoarce binecuvântarea celor ce Îl binecuvântează.
II. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, și anume a face bine pentru noi, pe care suntem învățați aici să o dorim, v. 3. Fie că este binecuvântarea străjerilor asupra căpitanului lor, fie a leviților asupra marelui preot, fie oricine era căpetenia lor (cum iau mulți, pentru că este la singular, Domnul să te binecuvânteze), fie că binecuvântarea este rostită de unul asupra multora („Domnul să te binecuvânteze, pe fiecare dintre voi în parte, pe tine și pe tine; voi care Îl binecuvântați pe Dumnezeu, Domnul să vă binecuvânteze”), nu contează. Putem învăța, 1. Că nu trebuie să dorim mai mult ca să fim fericiți decât să fim binecuvântați de Domnul, căci cei pe care El îi binecuvântează sunt cu adevărat binecuvântați. 2. Că binecuvântările din Sion, binecuvântările duhovnicești, binecuvântările legământului și ale comuniunii cu Dumnezeu, sunt cele mai bune binecuvântări, pentru care ar trebui să fim cei mai stăruitori. 3. Este o mare încurajare pentru noi, când venim la Dumnezeu pentru o binecuvântare, că El este Cel ce a făcut cerul și pământul și de aceea are la dispoziție toate binecuvântările ambelor, izvoarele de sus și de jos. 4. Trebuie să cerem aceste binecuvântări nu doar pentru noi, ci și pentru alții; nu doar „Domnul să mă binecuvânteze”, ci „Domnul să te binecuvânteze”, mărturisind astfel credința noastră în plinătatea binecuvântărilor dumnezeiești, că este de ajuns pentru alții ca și pentru noi, și bunăvoința noastră față de alții. Trebuie să ne rugăm pentru cei ce ne îndeamnă. Deși cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare (Evrei 7:7), totuși cel mai mare trebuie rugat de cel mai mic.
Răspunde
Unde în viața ta te invită Domnul să urmărești o unitate mai adâncă cu ceilalți credincioși? Cum ai putea practica ridicarea mâinilor sfinte în laudă chiar în ore obișnuite sau de noapte? În ce feluri poți atât primi, cât și extinde binecuvântarea care curge din Sion către alții din jurul tău?
Roagă-te
Părinte milostiv, Te lăudăm pentru unitatea pe care o poruncești în poporul Tău, prețioasă ca untdelemnul ce curge din cap și răcoritoare ca roua pe munți. Unește inimile noastre în dragoste, ca binecuvântarea Ta să se odihnească peste noi și să curgă spre alții. Ține mâinile noastre ridicate în sanctuarul Tău și sufletele noastre dependente de Duhul Tău, ca să locuim în viața pe care numai Tu o dai. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →