Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 71-72 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Scripturii continuă să îndrume credincioșii spre o încredere și laudă mai profundă. În comentariul său la Psalmii 71 și 72, Calvin urmărește încrederea psalmistului de o viață în Dumnezeu de la naștere până la bătrânețe și în fața unei opoziții aprige. Perspectivele sale luminează modul în care credința autentică se agață de dreptatea Domnului atunci când puterea omenească eșuează. Astăzi îl urmăm pe Calvin în timp ce el dezvăluie rugăciunile încrezătoare ale lui David și jurămintele de mulțumire continuă. Fie ca aceste cuvinte străvechi, explicate de Reformator, să ne întărească propria noastră nădejde în Dumnezeul care nu-și părăsește niciodată pe ai Săi.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte glasul unui credincios în vârstă care a umblat cu Dumnezeu prin multe încercări. Citește Psalmii 71 și 72 încet, observând temele repetate ale încrederii de o viață, ale izbăvirii de dușmani și ale hotărârii de a lăuda dreptatea lui Dumnezeu pentru totdeauna. Lasă cuvintele psalmistului să devină propria ta rugăciune în timp ce te gândești cum Domnul își susține poporul de la tinerețe până la căruntețe.
Studiu
Calvin își deschide comentariul considerând sinceritatea încrederii lui David în Dumnezeu.
1. În Tine, o, Iehova, îmi pun încrederea. S-a crezut că prilejul alcătuirii acestui psalm a fost conspirația lui Absalom; iar referirea deosebită pe care David o face la bătrânețea sa face această presupunere nu improbabilă. Deoarece când ne apropiem de Dumnezeu, numai credința ne deschide calea, David, pentru a obține ceea ce căuta, protestează, după obiceiul său, că nu varsă la tronul harului rugăciuni ipocrite, ci se îndreaptă spre Dumnezeu cu sinceritate a inimii, pe deplin convins că mântuirea sa este păstrată în mâna dumnezeiască. Omul al cărui cuget este într-o stare de fluctuație constantă și a cărui nădejde este împărțită fiind întoarsă în direcții diferite, în fiecare dintre ele căutând izbăvire, sau care, sub influența fricii, se ceartă cu sine însuși, sau care refuză cu încăpățânare ajutorul dumnezeiesc, sau care se frământă și cedează în fața nerăbdării neliniștite, nu este vrednic să fie ajutat de Dumnezeu. Particula lvlm, leolam, la sfârșitul primului verset, pe care am tradus-o pentru totdeauna, admite un sens dublu, așa cum am arătat la [7]Psalmul 31:1. Fie implică tacit un contrast între nenorocirile prezente ale lui David și deznodământul fericit pe care îl anticipa; ca și cum ar fi spus: Doamne, zac acum în țărână ca unul tulburat; dar va veni vremea când Îmi vei da izbăvire. Sau a nu fi rușinat pentru totdeauna înseamnă a nu fi niciodată rușinat. Deoarece aceste versete corespund aproape cu începutul psalmului 31, m-aș referi la acel loc pentru acele observații explicative pe care le omit aici în mod intenționat, nedorind să pun la încercare răbdarea cititorilor mei prin repetări inutile.Calvin arată apoi cum experiența trecută din tinerețe oferă temeiuri pentru nădejdea prezentă.
5. Căci Tu ești așteptarea mea, o, Doamne Iehova! Psalmistul repetă aici ceea ce spusese puțin mai înainte despre încrederea sau siguranța sa. Dar unii, poate, ar fi înclinați să raporteze această propoziție mai degrabă la materia sau temeiul oferit pentru nădejde și siguranță decât la emoțiile inimii sale; presupunând că el înseamnă că, prin binefacerile pe care Dumnezeu i le-a acordat, a fost înzestrat cu o nădejde bine întemeiată. Și cu siguranță el nu declară aici pur și simplu că a nădăjduit în Dumnezeu, ci împreună cu aceasta unește experiența și recunoaște că chiar din tinerețe a primit semne ale favorii dumnezeiești, din care putea învăța că încrederea trebuie pusă numai în Dumnezeu. Aducând aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el, [106] el exprimă cauza reală a credinței (dacă pot vorbi astfel); și din aceasta putem percepe cu ușurință influența puternică pe care amintirea binefacerilor lui Dumnezeu a avut-o în hrănirea nădejdii sale.La versetul 14 Calvin descrie hotărârea reînnoită a psalmistului de a nădăjdui continuu.
14. Dar eu voi nădăjdui neîncetat. David, ca și cum ar fi obținut victoria, se pregătește din nou pentru mulțumire. Nu există, totuși, nicio îndoială că în timpul în care cei răi își băteau joc de simplitatea sa, el s-a luptat cu bărbăție în mijlocul necazurilor sale, așa cum se poate deduce din cuvântul nădejde. Deși, în aparență, nu exista nicio perspectivă de izbăvire din necazurile sale și deși cei răi nu încetau să reverse cu mândrie dispreț asupra încrederii sale în Dumnezeu, el totuși a hotărât să persevereze în exercițiul nădejdii; căci este o dovadă autentică a credinței să privești exclusiv la făgăduința dumnezeiască, pentru a fi călăuzit doar de lumina ei în mijlocul celui mai des întuneric al necazurilor. Puterea, deci, a nădejdii despre care vorbește David trebuie estimată prin conflictele pe care le-a susținut în acel timp. Spunând: Voi adăuga la toate laudele Tale, el arată încrederea cu care anticipa o scăpare dorită din necazurile sale. Este ca și cum ar fi spus: Doamne, am fost de mult obișnuit să primesc binefaceri de la Tine și această adăugare proaspătă la ele, nu mă îndoiesc, îmi va oferi materie nouă pentru a sărbători harul Tău.Calvin explică apoi ce înseamnă a merge înainte numai în puterea Domnului.
16. Voi merge în puterea Domnului Iehova! Aceasta poate fi tradusă de asemenea foarte potrivit: Voi merge în puteri; și această interpretare nu este mai puțin probabilă decât cealaltă. Deoarece frica și întristarea pun stăpânire pe mințile noastre în vreme de primejdie, pentru că nu reflectăm cu acea atenție profundă și serioasă care ni se cuvine asupra puterii lui Dumnezeu; astfel singurul remediu pentru a ne alina întristarea în necazurile noastre este să intrăm în puterile lui Dumnezeu, ca ele să ne înconjoare și să ne apere din toate părțile. Dar cealaltă lectură, care este primită mai general, am considerat potrivit să o păstrez, deoarece și ea este foarte potrivită, deși interpreții diferă în privința înțelesului ei. Unii o explică: Voi ieși la luptă bazându-mă pe puterea lui Dumnezeu. Dar aceasta este prea restrânsă. A merge este echivalent cu a rămâne într-o stare statornică, așezată și permanentă. Credincioșii adevărați, trebuie într-adevăr recunoscut, departe de a-și pune energiile fără dificultate și de a zbura cu promptitudine în cursa lor cerească, mai degrabă gem de oboseală; dar deoarece ei depășesc cu curaj invincibil toate obstacolele și dificultățile, fără a da înapoi sau a se abate de la calea dreaptă, sau cel puțin fără a eșua prin disperare, din acest motiv se spune că ei merg înainte până ce au ajuns la capătul cursului lor. Pe scurt, David se laudă că nu va fi niciodată dezamăgit de ajutorul lui Dumnezeu până ce va ajunge la țintă. Și deoarece nimic nu este mai rar sau mai dificil în starea prezentă de slăbiciune și neputință decât a continua perseverând, el își adună toate gândurile pentru a se bizui cu deplină încredere exclusiv pe dreptatea lui Dumnezeu. Când spune că va fi pomenitor de ea NUMAI, înțelesul este că, părăsind toate încrederile stricate cu care aproape întreaga lume este purtată, el va depinde cu totul de protecția lui Dumnezeu, nepermițându-și să rătăcească după propriile închipuiri sau să fie tras încoace și încolo de obiectele din jur.
Considerați
Considerare
Calvin stabilește o legătură teologică vitală între dreptatea lui Dumnezeu și perseverența credinciosului.
Augustin citează acest text de mai mult de o sută de ori ca argument pentru a răsturna meritul faptelor și opune plauzibil dreptatea pe care Dumnezeu o acordă în mod gratuit dreptății meritorii a oamenilor. Trebuie totuși recunoscut că el răstălmăcește cuvintele lui David și le dă un sens străin de înțelesul lor autentic, care este pur și simplu că el nu se bizuie pe propria sa înțelepciune, nici pe propria sa pricepere, nici pe propria sa putere, nici pe nici o bogăție pe care o poseda, ca temei pentru a nutri nădejdea încrezătoare a mântuirii, ci că singurul temei pe care își așază această nădejde este că, deoarece Dumnezeu este drept, este cu neputință ca Dumnezeu să-l părăsească. Dreptatea lui Dumnezeu, așa cum am observat tocmai acum, nu denotă aici acel dar gratuit prin care El împacă pe oameni cu Sine sau prin care îi regenerează la o viață nouă; ci credincioșia Sa în ținerea făgăduințelor Sale, prin care El vrea să arate că este drept, cinstit și adevărat față de slujitorii Săi. Acum, Psalmistul declară că dreptatea lui Dumnezeu singură va fi neîncetat înaintea ochilor săi și în amintirea sa; căci dacă nu ne ținem mințile fixate numai pe aceasta, Satana, care posedă mijloace minunate prin care să ademenească, va reuși să ne ducă în rătăcire după deșertăciune. De îndată ce nădejdi din direcții diferite încep să se strecoare în mințile noastre, nu este nimic de care să fim mai în primejdie decât de a cădea. Și oricine, nemulțumit cu harul lui Dumnezeu singur, caută în altă parte cea mai mică mângâiere, va cădea cu siguranță și va servi astfel ca exemplu pentru a-i învăța pe alții cât de zadarnic este să încerci să amesteci sprijinele lumii cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă David, în privința simplei sale condiții exterioare în viață, putea rămâne stabil și sigur numai renunțând la toate celelalte încrederi și aruncându-se asupra dreptății lui Dumnezeu; ce stabilitate, vă rog să luați în considerare, suntem noi susceptibili să avem, când referința este la viața spirituală și veșnică, dacă ne abatem, fie și cât de puțin, de la dependența noastră de harul lui Dumnezeu? Este, așadar, de netăgăduit că doctrina inventată de papistași, care împarte lucrarea perseverenței în sfințenie între voința liberă a omului și harul lui Dumnezeu, [114] prăbușește sufletele nenorocite în distrugere.
Răspunde
Răspuns
1. În ce domeniu al vieții ești ispitit să-ți împărți încrederea mai degrabă decât să te odihnești cu totul în Domnul?
2. Cum întărește amintirea grijii lui Dumnezeu din zilele tale cele mai timpurii nădejdea ta de astăzi?
3. Unde ar putea fi nevoie să părăsești alte încrederi și să te bizui numai pe dreptatea lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ai fost adăpostul nostru din tinerețe până la bătrânețe, susținându-ne prin harul Tău suveran când puterea slăbește și vrăjmașii se ridică. Fixează nădejdea noastră în neprihănirea Ta cea neclintită, ca să vestim lucrările Tale generației care vine și să ne odihnim în credincioșia legământului Fiului Tău, a cărui domnie dreaptă dăinuiește în veci. Umple gurile noastre cu lauda Ta și susține-ne prin puterea Ta singură până vom vedea fața Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →