← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Isaia

Isaia 63-64 — cu Matthew Henry

Isaia 63-64Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Isaia 63–64 ne introduce în taina eliberării divine. Cu atenție atentă atât la istorie cât și la profeție, Henry arată cum Domnul înaintează în judecată și milă. Cuvintele sale ne invită să privim la Răscumpărătorul biruitor și să ne amintim de dragostea statornică care a purtat poporul lui Dumnezeu prin fiecare veac. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie mișcate să se încreadă în Cel care luptă singur, dar mântuiește deplin, și să răspundem cu credință și rugăciune reînnoite.
Citește
Întoarce-te acum la Isaia 63 și 64. Lasă viziunea profetului despre Biruitorul pătat de sânge și strigătul Bisericii după milă să te cuprindă. Citește încet, permițând imaginii judecății și tandreței bunătăților iubitoare amintite să-ți modeleze rugăciunile. Cere Duhului să-ți deschidă ochii spre Răscumpărătorul care calcă teascul singur de dragul celor răscumpărați ai Săi.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a distinge dimensiunile istorice și spirituale ale biruinței. Este o biruință glorioasă aceea despre care se cercetează mai întâi și apoi se dă socoteală. 1. Este o biruință dobândită prin providența lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor lui Israel; asupra babilonienilor (spun unii), pe care Cirus i-a biruit și Dumnezeu prin el, și vor ca profetul să facă prima descoperire a lui în întoarcerea sa triumfală când este în țara Edomului: dar aceasta nu poate fi admisă nicidecum, pentru că țara Babilonului este întotdeauna numită pământul nordului, pe când Edomul era la sud de Ierusalim, astfel încât biruitorul nu s-ar întoarce prin acea țară; biruința este deci dobândită asupra edomiților înșiși, care se bucuraseră de distrugerea Ierusalimului de către caldeeni (Ps. 137:7) și au ucis pe aceia care, fugind cât puteau de vrăjmaș, au scăpat la edomiți (Obadia 12, 13), și de aceea au fost socotiți când Babilonul a fost; căci fără îndoială profeția aceea s-a împlinit, deși nu întâlnim în istorie împlinirea ei (Ieremia 49:13), Boțra va ajunge o pustietate. Totuși această biruință asupra Edomului este pusă ca un exemplu sau specimen al biruințelor asemenea dobândite asupra altor neamuri care fuseseră vrăjmașe lui Israel. Aceasta asupra edomiților este numită din pricina vechii vrăjmășii a lui Esau împotriva lui Iacov (Facere 27:41) și poate cu o aluzie la triumfurile glorioase ale lui David asupra edomiților, prin care se pare că, mai mult decât prin oricare altă biruință a sa, și-a câștigat un nume, Ps. 60, titlu, 2 Samuel 8:13, 14. Dar nu este totul: 2. Este o biruință dobândită prin harul lui Dumnezeu în Hristos asupra vrăjmașilor noștri spirituali. Găsim hainele înmuiate în sânge împodobindu-L pe Cel al cărui nume este numit Cuvântul lui Dumnezeu, Apocalipsa 19:13. Și cine este acela știm foarte bine; căci prin El suntem mai mult decât biruitori asupra acelor stăpânii și puteri pe care pe cruce le-a jefuit și le-a biruit. Apoi Henry identifică pe biruitor ca Mântuitorul puternic care vorbește în dreptate. 1. El spune cine este: Eu, care vorbesc în dreptate, puternic ca să mântuiesc. El este Mântuitorul. Dumnezeu a fost Mântuitorul lui Israel din mâna asupritorilor lor; Domnul Isus este al nostru; numele Său, Isus, înseamnă Mântuitor, căci El își mântuiește poporul de păcatele lor. În mântuirea săvârșită El vrea ca noi să luăm seama, (1.) La adevărul făgăduinței Sale, care este împlinită acolo: El vorbește în dreptate și de aceea va împlini fiecare cuvânt pe care l-a rostit, cu care vrea ca noi să comparăm ce face El, astfel încât, punând cuvântul și lucrarea unul lângă altul, ceea ce face El să întărească ceea ce a spus și ceea ce a spus El să justifice ceea ce face. (2.) La eficacitatea puterii Sale, care este exercitată acolo: El este puternic ca să mântuiască, în stare să aducă la împlinire răscumpărarea făgăduită, oricare ar fi greutățile și împotrivirile care stau în calea ei. Henry detaliază apoi cum Răscumpărătorul câștigă biruința prin propria Sa putere singur. (1.) El câștigă biruința doar prin propria Sa putere: Am călcat teascul singur, v. 3. Când Dumnezeu și-a eliberat poporul și și-a nimicit vrăjmașii, dacă a folosit instrumente, nu a avut nevoie de ele. Dar printre poporul Său, pentru care mântuirea trebuia săvârșită, nicio ajutorare nu s-a oferit; ei erau slabi și neajutorați și nu aveau putere să facă ceva pentru propria lor ușurare; erau descurajați și fără voință și nu aveau inimă să facă nimic; nu erau dispuși să dea cea mai mică lovitură sau luptă pentru libertate, nici captivii înșiși, nici vreunul dintre prietenii lor pentru ei (v. 5): „M-am uitat și nu era nimeni care să ajute, cum s-ar fi așteptat cineva, nimic dintr-un duh îndrăzneț și activ nu apărea printre ei; ba chiar nu numai că nu era nimeni care să conducă, dar, ceea ce era și mai ciudat, nu era nimeni care să susțină, nimeni care să vină ca al doilea, care să aibă curajul să se alăture lui Cirus împotriva asupritorilor lor; de aceea brațul Meu a adus mântuirea; nu prin putere sau tărie creată, ci prin Duhul Domnului oștirilor, brațul Meu.” Observă, Dumnezeu poate ajuta când toți ceilalți ajutători dau greș; ba chiar aceea este vremea Lui de a ajuta și de aceea, din acest motiv, El Își va arăta puterea Sa cu atât mai glorios. Dar aceasta se aplică pe deplin biruințelor lui Hristos asupra vrăjmașilor noștri spirituali, pe care le-a obținut printr-o luptă singulară. El a călcat teascul mâniei Tatălui Său singur și a biruit stăpâniile și puterile în Sine Însuși, Coloseni 2:15. Din popor nu era nimeni cu El; căci, când a intrat în luptă cu puterile întunericului, toți ucenicii Lui L-au părăsit și au fugit. Nu era nimeni care să ajute, nimeni care să poată, nimeni care să îndrăznească; și El putea bine să se mire că printre fiii oamenilor, a căror preocupare era, nu numai că nu era nimeni care să susțină, ci că erau atât de mulți care să se împotrivească și să împiedice dacă ar fi putut.
Considerați

Cugetă

Henry se întoarce la recapitularea recunoscătoare a Bisericii a îndurărilor trecute ale lui Dumnezeu. I. Aici este o recunoaștere generală a bunătății lui Dumnezeu față de ei de-a lungul întregii vremi, v. 7. S-a spus, în general, despre profeții și poporul lui Dumnezeu (cap. 62:6) că au pomenit de Domnul; acum aici ni se spune ce anume din Dumnezeu ei se bucură mai ales să pomenească și anume bunătatea Lui, pe care profetul aici o pomenește ca și cum ar fi crezut că nu poate spune niciodată îndeajuns despre ea. El pomenește bunătatea lui Dumnezeu (care nu a apărut niciodată atât de evidentă, atât de eminentă, ca în dragostea Sa față de omenire trimițându-L pe Fiul Său să ne mântuiască, Tit 3:4), bunătatea Sa iubitoare, bunătate care se arată în tot ce este drag; ba chiar, atât de bogate sunt izvoarele și atât de felurite sunt șuvoaiele milei divine, încât el vorbește despre ea la plural — bunătățile Sale iubitoare; căci, dacă am număra roadele bunătății Sale iubitoare, ele sunt mai multe la număr decât nisipul. Cu bunătățile Sale iubitoare El pomenește laudele Sale, adică recunoștințele mulțumitoare pe care sfinții le aduc pentru bunătatea Sa iubitoare și îngerii de asemenea. Trebuie pomenit, spre cinstea lui Dumnezeu, ce tribut de laudă I se aduce de către toate făpturile Sale în considerarea bunătății Sale iubitoare. Vezi cât de bogat vorbește, 1. Despre bunătatea care vine de la Dumnezeu, darurile bunătății Sale iubitoare — tot ce Domnul ne-a dăruit nouă în particular, privitor la viață și evlavie, în capacitatea noastră personală și familială. Fiecare om să vorbească pentru sine, să vorbească cum a aflat și trebuie să recunoască că a primit mult de la dărnicia divină. Dar trebuie să pomenim și de favoarele dăruite Bisericii Sale, marea Sa bunătate față de casa lui Israel, pe care a dăruit-o lor. Observă, trebuie să binecuvântăm pe Dumnezeu pentru îndurările de care se bucură alții, ca și pentru cele de care ne bucurăm noi înșine, și să socotim ca dăruit nouă ceea ce este dăruit casei lui Israel. 2. Despre bunătatea care este în Dumnezeu. Dumnezeu face bine pentru că este bun; ceea ce ne-a dăruit nouă trebuie urmărit până la izvor; este după îndurările Sale (nu după meritele noastre) și după mulțimea bunătăților Sale iubitoare, care nu pot fi niciodată epuizate. Astfel trebuie să mărim bunătatea lui Dumnezeu și să vorbim cu cinste despre ea, nu numai când o chemăm în ajutor (ca David, Ps. 51:1), ci când o lăudăm.
Răspunde
Unde ai văzut pe Domnul luptând singur de partea ta? Cum întărește amintirea bunătăților Sale iubitoare de odinioară nădejdea ta astăzi? În ce domeniu ești ispitit să te încrezi în propria ta putere mai degrabă decât în brațul puternic al Răscumpărătorului?
Roagă-te
Doamne Isuse, puternic ca să mântuiești, Te lăudăm că ai călcat teascul singur și ai asigurat răscumpărarea noastră. Îți mulțumim pentru fiecare act de bunătate iubitoare pe care l-ai arătat poporului Tău din generație în generație. Când suntem slabi și fără ajutor, susține-ne prin propriul Tău braț. Mișcă-ne inimile să ne amintim de credincioșia Ta și să strigăm după mila Ta în fiecare necaz prezent. Fie ca râvna Ta pentru cei răscumpărați ai Tăi să continue până când anul deplin al eliberării va răsări. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →