Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 57-58 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi ne inspirăm din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre Psalmii 57 și 58. Aceste capitole dezvăluie o inimă ancorată în Dumnezeu în mijlocul opoziției aprige și fluctuațiilor interioare. Maclaren ne ghidează prin hotărârea Psalmistului de a cânta laude chiar și atunci când circumstanțele apasă greu. Expunerea sa evidențiază modul în care o inimă fixă susține comuniunea continuă mai degrabă decât izbucniri sporadice de devoțiune. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne examinăm propria experiență oscilantă în raport cu acest standard antic al încrederii statornice. Lecția ne cheamă să trecem dincolo de înaltele și joasele emoționale spre o hotărâre statornică ce ține prin fiecare anotimp.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți Psalmii 57 și 58 încet și cu rugăciune. Lăsați cuvintele Psalmistului, scrise în peștera ascunderii, să vorbească circumstanțelor voastre prezente. Observați tensiunea dintre amenințările înconjurătoare și declarația repetată a unei inimi fixate. Permiteți textului să expună atât piedicile în calea credinței statornice cât și mijloacele prin care o asemenea credință este susținută. Luați-vă timp cu fiecare verset, cerând Duhului să vă pregătească inima pentru expunerea care urmează.
Studiu
Maclaren începe prin a considera declarația Psalmistului în mijlocul întunericului înconjurător.
Este ușor să spui asemenea lucruri când viața merge lin cu noi. Dar acest Psalmist, fie David fie altul, spune aceasta și o înțelege astfel, când toate lucrurile sunt întunecate și amenințătoare în jurul lui. Suprascrierea atribuie cuvintele lui David însuși, fugind de Saul și ascunzându-se în peșteră. Fie că este așa sau nu, circumstanțele în care Psalmistul cântă sunt în mod evident cele ale unei mari dificultăți și asupriri. Dar el se cântă pe sine în încredere și bună dispoziție. În întuneric crede în lumină. Sunt unele flori care își dau parfumul după apus și sunt mai dulci când cad rourile nopții. Adevărata viață religioasă este asemenea acestora. O inimă cu adevărat întemeiată pe Dumnezeu și odihnită în El nu respiră un parfum atât de înmiresmat și puternic ca în întunericul întristării. Repetarea 'Inima mea este fixată' adaugă accent expresiei hotărârii de nestrămutat. Inima fixată este hotărâtă să 'cânte și să laude' în ciuda a tot ce ar putea face suspinele și lacrimile să înăbușe cântarea.El dezvăluie apoi ce necesită o inimă fixată în hotărâre, afecțiune și gând.
Pentru o inimă fixată trebuie să am o hotărâre fixată și nu o simplă intenție fluctuantă și curând ruptă. Trebuie să am o afecțiune statornică și nu doar o iubire fluturată, care, asemenea unui fluture, se așază acum pe aceasta, acum pe cealaltă floare dulce, ci care are un zbor drept ca porumbelul voiajor spre colivia sa, care să mă poarte direct la Dumnezeu. Și trebuie să am o realizare continuă a dependenței mele de Dumnezeu și a îndestulării dulci a lui Dumnezeu, mergând cu mine prin toată ziua prăfuită. O hotărâre fermă, o iubire statornică, un gând constant, acestea cel puțin sunt încurajate în cuvintele textului meu. 'Inima mea este fixată, Dumnezeule! inima mea este fixată.'Maclaren arată apoi spre credința continuă ca secretul care stabilizează inima.
Există un alt psalm unde aceeași expresie este folosită cu o adăugire foarte importantă și luminătoare, în care citim: 'Inima lui este fixată, încrezându-se în Domnul.' Acesta este secretul unei inimi fixate — credința continuă înrădăcinată și întemeiată în El. Această fire fluturată, schimbătoare, nesigură și emoțională a mea va fi făcută calmă și statornică prin credință, iar îndatoririle împlinite în credința lui Dumnezeu mă vor lega de El; iar întristările purtate și bucuriile primite în credința lui Dumnezeu vor fi verigi în lanțul care îl unește pe El de mine.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie subliniind comuniunea solitară ca hrană esențială pentru o viață uniformă.
Dar fiți siguri de aceasta, nu va exista o asemenea uniformitate a experienței religioase de-a lungul vieților noastre decât dacă vor fi timpuri frecvente în ele în care intrăm în camerele noastre și ne închidem ușile în jurul nostru și ținem comuniune cu Tatăl nostru în taină. Tot ce este nobil și mare în viața creștină este hrănit de singurătate, iar tot ce este sărac și josnic și ipocrit și de ton jos este hrănit de absența continuă de la locul tainic al Celui Preaînalt. Trebuie să fie clipe de comuniune solitară, dacă vor fi ore de slujire stăruitoare și o viață de consacrare continuă.
Răspunde
Răspuns
Unde în ritmurile voastre zilnice simțiți cea mai mare atracție departe de o inimă fixată? Ce practică simplă de comuniune solitară ați putea începe săptămâna aceasta pentru a vă întări hotărârea? Cum s-ar schimba răspunsul vostru la încercările actuale dacă ați reînnoi conștient declarația: 'Inima mea este fixată'?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, fixează inimile noastre cu statornicie pe dragostea Ta statornică, așa cum a cântat psalmistul în necaz, adăpostindu-ne la umbra aripilor Tale. Prin Duhul Tău, reînnoiește încrederea noastră în mila care se întinde până la ceruri, ca să Te lăudăm cu buze vesele și să umblăm în dependență neclintită de Evanghelia Fiului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →