Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 13 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Capitolul al treisprezecelea din a doua epistolă către Corinteni prezintă hotărârea apostolului de a vizita biserica a treia oară, nu cu îngăduință, ci cu autoritatea încredințată lui de Hristos cel înviat. În această parte, Duhul se adresează unei adunări marcate de neînțelegeri și dezordine morală, îndreptând atenția de la mesager spre Domnul care vorbește prin el. Poporul legământului este chemat să socotească realitatea stării sale înaintea lui Dumnezeu, căci prezența lui Hristos în mijlocul lor nu este un lucru indiferent. Aici suveranitatea scopului divin apare în încercarea credinței, în descoperirea a ceea ce este fals și în păstrarea celor ce aparțin Domnului. Capitolul se încheie cu o binecuvântare care adună biserica sub numele întreit, amintind credincioșilor că orice har și orice legătură de părtășie pornesc de la Dumnezeul întreit care și-a întemeiat legământul în Hristos.
Citește
Citire
Pe măsură ce textul este citit, luați aminte la insistența repetată că Hristos vorbește în slăbiciunea apostolului și că același Hristos trebuie găsit locuind în ascultători. Observați cum chemarea la autoexaminare este unită cu avertizarea că Domnul nu va lăsa nepedepsit ceea ce necinstește numele Său. Notați trecerea de la hotărârea apostolică la responsabilitatea adunării și în cele din urmă la invocarea Dumnezeului întreit. Pasajul nu zăbovește asupra simțămintelor omenești, ci îndeamnă biserica să discearnă dacă viața ei este în acord cu evanghelia care a chemat-o la existență.
Studiu
Capitolul începe cu declarația că aceasta va fi a treia vizită și că orice pricină va fi stabilită prin mărturia a doi sau trei martori. Un asemenea limbaj amintește de cerința legământului pentru o judecată ordonată în poporul lui Dumnezeu. Pavel nu acționează din impuls personal; el procedează potrivit rânduielii pe care Domnul a rânduit-o pentru ocrotirea bisericii Sale. Avertizarea că nu va cruța pe cei ce stăruie în păcat subliniază că autoritatea încredințată unui apostol rămâne subordonată lui Hristos cel suveran care va judeca casa Sa. Corintenii căutaseră dovada că Hristos vorbește în Pavel. Răspunsul dat este că orice încercare îndreptată împotriva mesagerului încearcă în cele din urmă pe Domnul Însuși, căci cuvântul vestit nu este de origine omenească. Când evanghelia este primită, Hristos este primit; când este lepădată, răbdarea aceluiași Domn este pusă la încercare. Porunca de a se cerceta pe ei înșiși dacă sunt în credință urmează în mod direct. Încercarea nu este conformitatea exterioară, ci prezența lăuntrică a lui Hristos. Dacă Hristos nu este în ei, sunt osândiți; totuși faptul că au primit odinioară cuvântul arată că același Hristos care i-a chemat trebuie recunoscut din nou. Apostolul leagă propria slujire de starea lor: puterea arătată în slăbiciunea lui a fost mijlocul prin care Hristos a fost format în ei. De aceea a tăgădui pe mesager înseamnă a tăgădui lucrarea deja împlinită printre ei. Pavel se roagă ca ei să nu facă rău, nu ca să se îndreptățească pe sine, ci ca ei să fie desăvârșiți. Dorința pentru restabilirea lor este cârmuită de adevărul că biserica există pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru reputația vreunui slujitor. Îndemnurile de a fi cu un singur gând și de a trăi în pace nu sunt un simplu sfat moral; ele sunt rodul legăturii legământului care unește pe credincioși cu Hristos și între ei. Unde această legătură este cinstită, Dumnezeul dragostei și al păcii este prezent. Capitolul se încheie cu binecuvântarea cunoscută. Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Duhului Sfânt nu sunt trei daruri separate, ci unica lucrare a Domnului întreit care a răscumpărat un popor pentru Sine. Fiecare îndemn din capitol se întemeiază în cele din urmă pe această realitate: biserica stă în picioare pentru că Dumnezeu și-a pus numele asupra ei.
Considerați
Considerare
Aceeași rânduială apare în toate scrierile apostolice. În prima epistolă către Corinteni, apostolul avertizase deja că lucrarea fiecărui om va fi încercată prin foc. Aici încercarea este adusă în viața prezentă a adunării. Chemarea la autoexaminare răsună cuvântul Domnului din evanghelii că nu oricine zice 'Doamne, Doamne' va intra în împărăție. În canonul mai larg, încercarea apartenenței la legământ nu este niciodată despărțită de făgăduința că Domnul îi cunoaște pe ai Săi. Binecuvântarea însăși adună descoperirea Dumnezeului întreit care pornește din Geneza prin profeți și este pe deplin vestită în Fiul. Citirea protestantă istorică a văzut în mod constant în acest capitol atât necesitatea unei credințe care poate fi examinată, cât și asigurarea că o asemenea examinare este posibilă numai pentru că Hristos și-a luat deja locuința prin Duhul. Suveranitatea lui Dumnezeu nu este pusă împotriva responsabilității omenești; dimpotrivă, porunca de a se dovedi pe sine izvorăște din realitatea anterioară că biserica aparține Domnului care a cumpărat-o cu sângele Său.
Răspunde
Răspuns
În ce practici concrete ale vieții voastre din această săptămână prezența lui Hristos devine măsura după care judecați purtarea voastră? Cum schimbă cunoașterea că Domnul nu va cruța ceea ce necinstește legământul Său felul în care priviți neînțelegerile statornice sau nepăsarea morală din cadrul părtășiei? În ce fel modelează binecuvântarea înțelegerea voastră despre harurile pe care le primiți zilnic de la Dumnezeul întreit?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, care ai întemeiat legământul Tău în sângele Fiului Tău și ai trimis pe Duhul Tău să locuiască în mijlocul poporului Tău, dă-ne ca să ne cercetăm pe noi înșine după cuvântul Tău și nu după judecata oamenilor. Păzește-Ți biserica de ocara celor ce poartă numele Tău, dar tăgăduiesc puterea Ta. Fie ca Hristos să fie găsit în noi, ca slăbiciunea noastră să fie prilejul puterii Tale. Unește-ne într-un singur gând și în pacea care curge din dragostea Ta și păstrează-ne sub binecuvântarea întreită a harului, a dragostei și a părtășiei până în ziua când credința va face loc vederii. Cerem acestea pentru Isus Hristos, căruia împreună cu Tine și cu Duhul Sfânt să-I fie toată cinstea și stăpânirea, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.