Eterniseed › Curriculum › Judecători
Judecători 13-14 — cu Simeon
Deschidere
În ritmul măsurat al căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a teologiei expozitive făurită pentru Biserica Angliei. În Judecători 13 și 14 Simeon urmărește lucrările misterioase ale lui Dumnezeu cu gospodăria lui Manoah și victoria ciudată ascunsă în enigma lui Samson. Cuvintele sale, rostite de la amvonul Sfintei Treimi, Cambridge, ne cheamă încă să primim Scriptura ca vocea vie a lui Hristos. Să stăm deci la picioarele sale, ca același Duh care l-a călăuzit pe judecător să ne lumineze inimile.
Citește
Citire
Cu atenție liniștită să auzim capitolele al treisprezecelea și al paisprezecelea din Cartea Judecătorilor. Narațiunea trece de la pântecele sterp la carnea leului, de la vizita îngerească la ospățul de nuntă. Pe măsură ce textul este citit, Domnul să ne pregătească să primim înțelepciunea omiletică pe care Simeon a extras-o din aceste scene antice pentru edificarea turmei lui Hristos.
Studiu
Simeon deschide discursul relatând revelația acordată lui Manoah și soției sale.
Dar Dumnezeu, prin harul și mila Sa, a ridicat pentru ei un eliberator. Alți eliberatori fuseseră ridicați deodată și la timpul precis când eliberarea trebuia împlinită: dar, în cazul de față, persoana care urma să fie instrumentul lui Dumnezeu pentru binele națiunii nici măcar nu fusese concepută în pântece. El urma să se nască, precum Isaac și Iacov, dintr-o mamă care era stearpă; pentru ca el să apară mai cu seamă ca un dar special al lui Dumnezeu. „Era un om din familia daniților, al cărui nume era Manoah; și soția lui era stearpă și nu năștea. Și Îngerul Domnului i s-a arătat femeii și i-a spus că va concepe și va naște un fiu”, care va fi închinat ca nazireu Domnului și va deveni la timpul potrivit, cel puțin în parte, un mântuitor pentru țara sa [Notă: ver. 2–5,].El examinează apoi teama care l-a cuprins pe Manoah la recunoașterea vizitatorului dumnezeiesc.
Manoah, neștiind cine era acest înger, dacă era doar un om sau un înger în chip omenesc, sau dacă nu cumva era Îngerul Legământului, chiar Fiul lui Dumnezeu însuși în chip omenesc, a cerut îngăduința de a-i pune înainte un ospăț sau o jertfă, după cum s-ar fi potrivit mai bine caracterului său: dar după ce a adus o jertfă, focul, probabil din stâncă sau din cer, a mistuit jertfa; și Îngerul s-a înălțat în flacără la cer; și prin aceasta a mărturisit primirea atât a persoanelor cât și a jertfei lor.] Să observăm acum, II. Efectul produs asupra lor— Mare a fost credința atât a lui Manoah cât și a soției sale: dar ea, fiind mai de seamă dintre cei doi, a trăit un efect cu totul diferit. Revelația a produs, 1. În Manoah, teamă— [El a perceput și a știut acum că persoana care îi vestise aceste vești era Dumnezeu, în chip omenesc: și de aceea a socotit că atât el cât și soția sa trebuie să moară.Apoi prezintă încrederea contrastantă care a susținut-o pe soția lui Manoah.
Ea a socotit îndurările deja acordate ca semne de bine: căci de ce ar fi conferit Dumnezeu o asemenea cinste deosebită asupra lor, dacă intenționa să-i omoare? De ce a primit din mâinile lor arderea de tot? De ce s-a coborât să le dea asemenea informații? De ce le-a dat asemenea făgăduințe pline de har? Oare toate acestea s-au făcut ca să-i batjocorească? Într-adevăr, dacă i-ar omorî, cum s-ar putea împlini făgăduințele? sau cu ce scop au fost date? Aceasta era o modalitate justă de a argumenta; căci asemenea îndurări erau atât dovezi cât și chezășii ale iubirii Sale: și de aceea trebuiau socotite mai degrabă ca arvune ale binecuvântărilor viitoare, decât ca vestitori ai răului. Aceasta era exact perspectiva pe care Pavel o avea despre îndurările primite de la Dumnezeu, „care”, spune el, „ne-a izbăvit de o moarte atât de mare și ne izbăvește: în care nădăjduim că ne va mai izbăvi [Notă: 2 Corinteni 1:10 .
Considerați
Considerare
Simeon extrage prima lecție practică privind gândurile nevrednice despre Dumnezeu.
]:” și aceasta este lumina adevărată în care trebuie privită fiecare instanță a bunătății Sale.] Să învățăm deci de aici, 1. Să ne păzim de gânduri josnice și nevrednice despre Dumnezeu— [Este într-adevăr un gând deloc neobișnuit, chiar și printre oamenii buni, că binecuvântările lor sunt prea mari ca să dureze mult timp. Acest sentiment nu izvorăște dintr-o vedere a instabilității treburilor omenești, ci dintr-o teamă că o continuare a binecuvântărilor lor este un lucru prea mare pentru a-l aștepta chiar și de la Dumnezeu însuși, și că harul Său, deși bogat, nu este suficient de larg pentru un asemenea dar. Dar cât de necinstitor este aceasta față de Dumnezeu! și ce răspuns nevrednic pentru toată bunătatea Sa față de noi! De ce să nutrim o asemenea bănuială? de ce să adăpostim asemenea gânduri negeneroase? de ce să-i limităm astfel desăvârșirile Sale glorioase?El încheie aplicând enigma la persoana și lucrarea lui Hristos însuși.
Nu trebuie oare mai degrabă să presupunem că cel mai mare rău posibil trebuie să decurgă din ea, chiar condamnarea mai agravată a întregii lumi? Totuși iată, „din cel ce mănâncă a ieșit hrană”; din ceea ce ne-am fi închipuit că va dovedi distrugerea întregii rase omenești a ieșit mântuirea omului căzut! În această lumină a fost vestită această taină lui Adam în Paradis; „Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei: el îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul [Notă: Geneza 3:15 .].” Aici rănile pe care Satana trebuia să le pricinuiască Domnului Isus sunt prezentate ca mijloacele de a împlini propria Sa distrugere. Isaia vorbește în același sens, că Mesia, făcându-și sufletul Său jertfă pentru păcat, și-ar asigura o sămânță care va trăi veșnic [Notă: Isaia 53:10 ; Isaia 53:12 .].
Răspunde
Răspuns
Unde în propria mea viață am confundat semnele favorii lui Dumnezeu cu semne ale unei judecăți viitoare? Cum ar putea amintirea îndurărilor deja primite să-mi întărească încrederea când apar încercări noi? În ce fel crucea însăși rămâne exemplul suprem al dulcelui scos din putere?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne, care ai trimis odinioară Îngerul Tău în casa lui Manoah și ai ascuns victoria în carnea leului, dă-ne har să citim lucrările Tale cu aceeași credință care a susținut-o pe soția lui Manoah. Păzește-ne de orice gând josnic și necredincios despre bunătatea Ta; învață-ne să privim îndurările Tale trecute ca chezășii ale unor binecuvântări și mai mari. Mai presus de toate, fixează-ne privirile asupra Fiului Tău, în a cărui moarte a fost adusă viața și a cărui biruință asupra celui puternic a devenit dulceața noastră veșnică. Așa modelează inimile noastre prin Duhul Tău încât să umblăm înaintea Ta în lumina celor vii, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →