Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 5-6 — cu Whedon
Deschidere
În spiritul cercetării metodiste episcopale și al încrederii arminiene în harul preventiv, deschidem Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament pentru capitolele 5–6 din Iov. Expunerea cumpătată a lui Whedon ne călăuzește prin sfatul lui Elifaz și răspunsul pasionat al lui Iov, reamintindu-ne că orice încercare este ținută în scopurile înțelepte și iubitoare ale lui Dumnezeu. Ascultăm cu evlavie, gata să primim atât avertisment cât și mângâiere, pe măsură ce Duhul aplică cuvântul la inimile noastre.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite prin rugăciune, să citim cu glas tare capitolele 5 și 6 din Iov. Să-l auzim pe Elifaz îndemnând la supunere față de Cel Atotputernic și pe Iov apărând adâncimea suferinței sale. Lăsați cadența textului să se așeze în suflet, observând unde durerea întâlnește doctrina și unde doctrina îl întâlnește pe Dumnezeul cel viu care și rănește și leagă.
Studiu
Whedon începe prin a urmări avertismentul lui Elifaz împotriva durerii pasionale.
Versetul 2. 2. Căci mânia כעשׂ înseamnă și durere. Durerea pasională, precum cea pe care Iov o îngăduise, ucide pe cel nebun. 2 Corinteni 7:10. În cuvântul căci, Elifaz reia gândul principal al acestui discurs: oamenii seceră ceea ce seamănă. Patimile unui om, de pildă „invidia” (gelozia), o invidie care privește cu dor chiar la neexistență, (Iov 3:3) nu sunt doar ruina unui om, ci sunt semnele „unui nebun”, אויל, un cuvânt pe care îl repetă în versetul următor. „Violența păcatului nu aduce ajutor, ci distrugere, sieși, ceea ce este nervul a tot ce spune Elifaz: Iov 5:6-7.” DAV. La începutul dezbaterii, implicația împotriva lui Iov este de nebunie, manifestându-se prin gelozie și murmurări pasionale împotriva lui Dumnezeu, mai degrabă decât de crimă. Aceasta din urmă este rezervată unei acuzații directe, pe care Elifaz, acum curtenitor, o aduce el însuși împotriva lui Iov într-o etapă ulterioară a dezbaterii; cap. 22. Totuși, aceste cuvinte pătrund adânc în inima lui Iov, după cum se vede prin aluzia sa (Iov 6:2) la acest cuvânt mânie.El desfășoară apoi a doua strofă despre rânduiala divină a suferinței.
Versetul 6. A doua strofă: Suferința este de rânduială divină, Iov 5:6-7. Aceasta se arată prin faptul că este inseparabilă de constituția naturii. 6. Deși Mai degrabă, căci. El continuă să dea motivul pentru care este nebunesc să murmuri din pricina necazului: răul nu este fortuit, ci se datorează răutății omului. Necazul און; rău. Izbucnește Răsare ca buruienile. Necazul omului nu este o creștere sau un vlăstar al naturii, ci o rânduială divină din pricina păcatului. El aparține unei scheme posterioare celei a naturii, în care omul, o rasă păcătoasă, crește spre necaz tot atât de firesc precum planta răsare din pământ sau scânteia țâșnește în sus din cărbunele aprins. Izvorul adevărat al nenorocirii nu este în natură, ci în omul însuși.Whedon prezintă apoi hotărârea lui Elifaz de a căuta pe Dumnezeu direct.
Versetul 8. A patra strofă dublă: CÂRMUIREA MORALĂ A LUI DUMNEZEU, Iov 5:8-16. Prima strofă: Cârmuirea Sa este tot atât de binefăcătoare în lumea morală ca și în cea naturală, Iov 5:8-11. 8. Aș căuta Literal, Dar eu, eu aș căuta. Cât despre mine, orice ar face alții, eu aș căuta la Dumnezeu. El propune să meargă, nu la sfinți sau îngeri, sau prin mijlocirea sfinților sau a îngerilor, ci direct la Dumnezeu însuși. Dumnezeu Primul nume al lui Dumnezeu este El, al doilea Elohim. Prima desemnare a lui Dumnezeu Îl prezintă ca pe Cel puternic; a doua, ca „Dumnezeu în totalitatea firii Sale manifestate în felurite chipuri”. El se întoarce cu cea mai puternică aversiune de la gândul strigătelor deznădăjduite ale lui Iov, în același fel ca mai târziu (Iov 22:18) de la spectacolul păcătoșilor antediluvieni care au avut succes, și se îndreaptă spre Dumnezeu.În cele din urmă ajunge la rezultatele binecuvântate ale supunerii de bunăvoie.
Versetul 17. A cincea strofă dublă: REZULTATELE BINECUVÂNTATE ALE SUPUNERII, Iov 5:17-27. Prima strofă: Fericirea celui care se predă de bunăvoie mustrărilor iubitoare ale Celui Atotputernic, Iov 5:17-21. 17. Iată, fericit Iată, binecuvântat este omul. Una dintre cele mai timpurii fericiri; atât de importantă, încât atenția noastră este invitată în mod special. Ea apare din nou în Psalmi, (94), în Proverbe, (3), și în Evrei, (12). „Lumea”, spune A.H. Hallam, „a fost iubită în Hristos singur. Frații erau mădulare ale trupului Său mistic. Toate celelalte legături care fixaseră spiritul universului la rotirea noastră îngustă a pământului erau nimic în comparație cu acest lanț de aur al suferinței și al jertfirii de sine, care a prins deodată inima omului de Unul care, asemenea lui, a fost cunoscător al durerii. Durerea este lucrul cel mai adânc pe care îl avem în firea noastră, iar unirea [cu Dumnezeu] prin durere a părut întotdeauna mai reală și mai sfântă decât oricare alta.”
Considerați
Considerare
Whedon încheie capitolul observând mărturia unită a prietenilor.
Versetul 27. 27. Am cercetat-o El îi angajează astfel pe ceilalți doi prieteni la sentimentele pe care le-a exprimat, iar ei, prin tăcerea lor, consimt. Iov presupune aceasta în răspunsul său. Spre binele tău Ca în margine, pentru tine însuți. Aceste principii, dovedite prin experiență, Iov le poate lua pentru sine. Lipsa rece de simpatie însoțește cuvântarea până la sfârșitul ei amar. Mârza gâlbejită poate tresări Iov este în mâinile unui Dumnezeu drept, să sufere. „Elifaz îl blamează pe Iov pentru murmurarea sa și îl îndeamnă să-și primească necazul cu recunoașterea păcătoșeniei omenești și a scopului dumnezeiesc spre bine. Astfel începe controversa.” Delitzsch.El se întoarce îndată la primul răspuns al lui Iov și la apelul său mai adânc.
Introducere. PRIMUL RĂSPUNS AL LUI IOV. Răspunsul lui Iov conține un apel mișcător către om, (cap. 6), și unul mult mai mișcător către Dumnezeu, (capitolul 7), apeluri pe care Ewald le numește „monologul disperării”. Starea sa mizerabilă este de așa fel încât el lasă deocamdată deoparte considerarea argumentului rece și didactic al lui Elifaz. El își apără plângerea, (cap. 3), ca izbucnirea firească a unei inimi zdrobite de durere, dar admite că vorbise imprudent. În loc de balsamul prieteniei și de izvoarele dătătoare de viață ale simpatiei, el găsește o dispoziție căutătoare de a profita de cuvintele sale de durere care fuseseră stoarse dintr-o inimă sângerândă. În apelul său către Dumnezeu el pledează scurtimea și deșertăciunea vieții, neînduplecarea morții, propria sa neînsemnătate, ca motive pentru eliberare de povara vizitărilor divine.
Răspunde
Răspuns
Unde am confundat durerea pasională cu bocetul credincios? Cum mă mângâie chemarea de a-L căuta pe Dumnezeu direct în mijlocul încercării de acum? În ce feluri sunt invitat să primesc mustrarea ca pe un semn al grijii divine mai degrabă decât doar al mâniei?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule milostiv și atotputernic, a cărui înțelepciune a vestit-o Elifaz și a cărui îndurare a căutat-o Iov, dă-ne har să primim mustrarea Ta fără a murmura. Duhul să ne păzească de nebunie, păstrându-ne totodată de disperare. Leagă rănile noastre, Doamne, și învață-ne să Te căutăm doar pe Tine. Cuvântul Tău să locuiască bogat în noi, formând răbdare, nădejde și dragoste. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, care a purtat săgețile dreptății Tale pentru noi, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →