Eterniseed › Curriculum › Efeseni
Efeseni 5 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry deschide o fereastră bogată către Efeseni 5, călăuzindu-ne prin chemarea apostolului la o viață sfântă. Cu căldură pastorală și expunere atentă, Henry arată cum Evanghelia modelează atât afecțiunile noastre cât și purtarea noastră. Lecția de astăzi ne invită să zăbovim asupra perspectivelor sale pentru ca adevărurile Scripturii să pătrundă adânc în inimă și în practică. Pe măsură ce îi urmăm firul gândirii, descoperim motive proaspete pentru a umbla vrednici de chemarea noastră în Hristos. Cuvintele sale să trezească recunoștință, convingere și hotărâre reînnoită de a trăi ca fii ai luminii.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 5 din Efeseni. Ascultă temele gemene ale iubirii și curăției care străbat pasajul. Observă cum Pavel trece de la motive evanghelice înalte la îndrumări foarte practice pentru viața de fiecare zi. Lasă Duhul să evidențieze orice cuvânt sau frază care pare menit în mod special pentru tine astăzi. Când termini, revino gata să explorezi reflecțiile lui Matthew Henry asupra acelorași versete.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a expune structura capitolului și legătura sa cu îndemnurile precedente.
Am avut mai multe îndemnuri importante la sfârșitul capitolului anterior și ele continuă în acesta: în mod deosebit, I. Avem aici un îndemn la iubire și caritate reciprocă, v. 1, 2. II. Împotriva oricărei forme de necurăție, cu argumente și remedii potrivite propuse împotriva unor astfel de păcate: și se adaugă alte avertismente, iar alte îndatoriri sunt recomandate, v. 3-20. III. Apostolul îndrumă la împlinirea conștiincioasă a îndatoririlor relative, începând de la v. 21, pe tot parcursul acestui capitol și la începutul celui următor.Henry expune apoi chemarea de a-L urma pe Dumnezeu în iubire ca niște copii preaiubiți.
Aici avem îndemnul la iubire reciprocă sau la caritatea creștină. Apostolul insistase asupra acestui lucru în capitolul anterior și în mod deosebit în ultimele versete ale acestuia, la care particula 'de aceea' se referă și leagă ceea ce spusese acolo cu ceea ce este cuprins în aceste versete, astfel: 'Pentru că Dumnezeu, pentru dragostea lui Hristos, v-a iertat, de aceea fiți și voi următori ai lui Dumnezeu sau imitatori ai Lui;' căci așa înseamnă cuvântul. Persoanele evlavioase trebuie să-L imite pe Dumnezeu pe care Îl adoră, atât cât S-a revelat El ca fiind imitabil de către ei. Ele trebuie să se conformeze exemplului Său și să aibă chipul Său reînnoit asupra lor. Aceasta pune o mare cinste asupra religiei practice, că este imitarea lui Dumnezeu. Trebuie să fim sfinți cum este Dumnezeu sfânt, milostivi cum este El milostiv, desăvârșiți cum este El desăvârșit. Dar nu există niciun atribut al lui Dumnezeu mai recomandat imitării noastre decât acela al bunătății Sale. Fiți imitatori ai lui Dumnezeu sau asemănați-vă cu El în orice har și mai ales în iubirea Sa și în bunătatea Sa iertătoare. Dumnezeu este iubire; și cei ce locuiesc în iubire locuiesc în Dumnezeu și Dumnezeu în ei. Astfel El Și-a proclamat numele, Milostiv și îndurător și bogat în bunătate. Ca niște copii preaiubiți, ca niște copii (care sunt de obicei mult iubiți de părinții lor) de obicei se aseamănă cu ei în trăsăturile feței și în dispozițiile și calitățile minții; sau cum se cuvine copiilor lui Dumnezeu, care sunt iubiți și îngrijiți de Tatăl lor ceresc. Copiii sunt obligați să-și imite părinții în ceea ce este bun, mai ales când sunt mult iubiți de ei. Caracterul pe care îl purtăm de copii ai lui Dumnezeu ne obligă să ne asemănăm cu El, mai ales în iubirea și bunătatea Sa, în mila și disponibilitatea Sa de a ierta. Și numai aceia sunt copiii preaiubiți ai lui Dumnezeu care Îl imită în acestea. Urmează: Și umblați în iubire, v. 2. Acest har dumnezeiesc trebuie să conducă și să influențeze întreaga noastră conversație, ceea ce se înțelege prin a umbla în ea. Trebuie să fie principiul din care acționăm; trebuie să îndrume scopurile pe care le urmărim. Trebuie să fim mai atenți să dăm dovadă de sinceritatea iubirii noastre unii față de alții. După cum și Hristos ne-a iubit pe noi. Aici apostolul ne îndreaptă spre exemplul lui Hristos, pe care creștinii sunt obligați să-L imite și în care avem o pildă a celei mai libere și generoase iubiri care a existat vreodată, acea mare iubire cu care ne-a iubit. Suntem cu toții împreună-părtași la acea iubire și la mângâierea ei și de aceea trebuie să ne iubim unii pe alții, Hristos iubindu-ne pe toți și dând o astfel de dovadă a iubirii Sale față de noi; căci El S-a dat pe Sine pentru noi. Apostolul se extinde în mod intenționat asupra subiectului; căci ce ne poate oferi materie mai plăcută pentru contemplare decât aceasta? Hristos S-a dat pe Sine să moară pentru noi; iar moartea lui Hristos a fost marea jertfă de ispășire: O jertfă și un sacrificiu adus lui Dumnezeu; sau o jertfă, chiar un sacrificiu — o jertfă de ispășire, pentru a expia vina noastră, care fusese prefigurată în jertfele și sacrificiile legale; și aceasta pentru un miros plăcut. Unii observă că jertfele pentru păcat nu au fost niciodată spuse a fi de un miros plăcut; dar aceasta se spune despre Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Așa cum S-a oferit pe Sine cu scopul de a fi primit de Dumnezeu, tot așa Dumnezeu a primit, a fost mulțumit și împăcat prin acel sacrificiu. Observă, Așa cum sacrificiul lui Hristos a fost eficace cu Dumnezeu, tot așa exemplul Său trebuie să fie convingător pentru noi și trebuie să-L copiem cu grijă.Apoi Henry abordează avertismentele urgente împotriva oricărei forme de necurăție.
Aceste versete conțin un avertisment împotriva oricărei forme de necurăție, cu remedii și argumente potrivite propuse: se adaugă alte avertismente și se recomandă alte îndatoriri. Poftele murdare trebuie înăbușite, pentru a susține iubirea sfântă. Umblați în iubire și feriți-vă de desfrânare și de toată necurăția. Desfrânarea este nebunia săvârșită între persoane necăsătorite. Toată necurăția include toate celelalte feluri de pofte murdare, care erau prea obișnuite printre neamuri. Sau lăcomia, care fiind astfel legată și menționată ca un lucru care nu trebuie numit nici măcar o dată, unii o înțeleg, în stilul cast al Scripturii, ca poftă nenaturală; în timp ce alții o iau în sensul mai obișnuit, ca o dorință nemăsurată de câștig sau o iubire nesățioasă de bogății, care este adulter spiritual; căci prin aceasta sufletul, care era logodit cu Dumnezeu, se rătăcește de la El și îmbrățișează sânul unui străin și de aceea cei lumești trupești sunt numiți adulteri: Voi, adulteri și adultere, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Acum aceste păcate trebuie temute și detestate în cel mai înalt grad: Să nu se numească nici măcar o dată printre voi, niciodată într-un mod de aprobare și nici fără scârbă, cum se cuvine sfinților, persoane sfinte, care sunt despărțite de lume și închinate lui Dumnezeu. Apostolul nu numai că avertizează împotriva faptelor grosolane ale păcatului, ci și împotriva a ceea ce unii ar putea fi înclinați să ia în ușor și să creadă că este scuzabil. Nici murdărie (v. 4), prin care se pot înțelege toate gesturile și comportamentele necuviincioase și nerușinate; nici vorbire nebunească, discurs obscen și desfrânat, sau, mai general, un astfel de discurs zadarnic care trădează multă nebunie și indiscreție și este departe de a edifica pe ascultători; nici glumă. Cuvântul grecesc eutrapelia este același pe care Aristotel, în Etica sa, îl face o virtute: plăcerea conversației. Și nu există nicio îndoială o glumă inocentă și inofensivă, pe care nu putem presupune că apostolul o interzice aici. Unii îl înțeleg ca referindu-se la astfel de reflecții injurioase și abuzive care tind să expună pe alții și să-i facă să pară ridicoli. Aceasta este destul de rău: dar contextul pare să-l restrângă la o astfel de plăcere a discursului care este murdară și obscenă, pe care o poate desemna și prin acea comunicare coruptă sau putredă și stricată despre care vorbește în cap. iv. 29. Despre aceste lucruri spune: Ele nu sunt potrivite. Într-adevăr, există mai mult decât neplăcere, chiar o mare cantitate de rău în ele. Ele sunt atât de departe de a fi profitabile încât îi poluează și îi otrăvesc pe ascultători. Dar sensul este: Acele lucruri nu se potrivesc creștinilor și sunt foarte nepotrivite profesiei și caracterului lor. Creștinilor li se permite să fie veseli și plăcuți; dar ei trebuie să fie veseli și înțelepți. Apostolul adaugă: Ci mai degrabă mulțumire: atât de departe să fie calea de veselie a creștinului de aceea a spiritului obscen și profan, încât el să-și poată încânta mintea și să se facă vesel printr-o amintire recunoscătoare a bunătății și milei lui Dumnezeu față de el și prin a-L binecuvânta și a-L lăuda pe El din cauza acestora. Observă, 1. Trebuie să luăm toate ocaziile pentru a aduce mulțumiri și laude lui Dumnezeu pentru bunătatea și favorurile Sale față de noi. 2. O reflecție asupra harului și bunătății lui Dumnezeu față de noi, cu scopul de a ne trezi recunoștința față de El, este potrivită pentru a reîmprospăta și a încânta mintea creștinului și a-l face vesel. Dr. Hammond crede că eucharistia poate însemna discurs grațios, evlavios, religios în general, prin opoziție cu ceea ce condamnă apostolul. Veselia noastră, în loc să izbucnească în ceea ce este zadarnic și păcătos și o profanare a numelui lui Dumnezeu, ar trebui să se exprime așa cum se cuvine creștinilor și în ceea ce poate tinde spre slava Sa. Dacă oamenii ar abundă mai mult în expresii bune și evlavioase, nu ar fi atât de înclinați să rostească cuvinte rele și nepotrivite; căci vor ieși din aceeași gură binecuvântare și blestem, desfrânare și mulțumiri?Henry continuă să prezinte argumentele care întăresc pe credincioși împotriva acestor păcate.
1. El aduce mai multe argumente, Ca, (1.) Gândiți-vă că acestea sunt păcate care îi exclud pe oameni din cer: Căci știți aceasta, etc., v. 5. Ei o știau, fiind informați despre ea de religia creștină. Prin om lăcom, unii înțeleg un libertin lasciv, care se lasă pradă acelor pofte josnice care erau considerate semnele sigure ale unui păgân și ale unui idolatru. Alții o înțeleg în accepțiunea comună a cuvântului; și un astfel de om este un idolatru pentru că există idolatrie spirituală în iubirea acestei lumi. Așa cum epicureul își face un dumnezeu din pântecele său, tot așa omul lacom își face un dumnezeu din banii săi, pune acele afecțiuni asupra lor și plasează acea speranță, încredere și încântare în bunurile lumești, care ar trebui rezervate numai lui Dumnezeu. El slujește lui Mamona în loc de Dumnezeu. Despre aceste persoane se spune că nu au moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu; adică, împărăția lui Hristos, care este Dumnezeu, sau împărăția care este a lui Dumnezeu prin natură și a lui Hristos ca Mediator, împărăția pe care Hristos a cumpărat-o și pe care Dumnezeu o dăruiește. Cerul este descris aici ca o împărăție (ca și în alte locuri) cu privire la eminența și slava sa, la plinătatea și suficiența sa, etc. În această împărăție sfinții și slujitorii lui Dumnezeu au o moștenire; căci este moștenirea sfinților în lumină. Dar cei care sunt nepocăiți și se lasă pradă fie poftelor cărnii fie iubirii lumii nu sunt într-adevăr creștini și astfel nu aparțin împărăției harului, nici nu vor ajunge vreodată la împărăția slavei. Să fim atunci treziți să fim în gardă împotriva acelor păcate care ne-ar exclude și ne-ar închide afară din cer. (2.) Aceste păcate aduc mânia lui Dumnezeu asupra celor vinovați de ele: 'Să nu vă amăgească nimeni cu cuvinte deșarte, etc., v. 6. Să nu vă măgulească nimeni, ca și cum astfel de lucruri ar fi tolerabile și de permis în creștini, sau ca și cum nu ar fi foarte provocatoare și ofensatoare pentru Dumnezeu, sau ca și cum ați putea să vă lăsați pradă lor și totuși să scăpați cu impunitate. Acestea sunt cuvinte deșarte.' Observă, Cei care se măgulesc pe ei înșiși și pe alții cu speranțe de impunitate în păcat nu fac decât să pună o înșelătorie asupra lor înșiși și asupra altora. Astfel Satana i-a amăgit pe primii noștri părinți cu cuvinte deșarte când le-a spus: Nu veți muri negreșit. Ele sunt într-adevăr cuvinte deșarte; căci cei care se încred în ele se vor găsi jalnic impuși, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Prin fiii neascultării pot fi înțeleși neamurile, care nu au crezut și au refuzat să se conformeze și să se supună Evangheliei: sau, mai general, toți păcătoșii îndărătnici, care nu vor fi revendicați, ci sunt dați pradă neascultării. Neascultarea este însăși malignitatea păcatului. Și este printr-un ebraism obișnuit că astfel de păcătoși sunt numiți fii ai neascultării; și într-adevăr ei sunt astfel din copilărie, rătăcind de îndată ce s-au născut. Mânia lui Dumnezeu vine peste astfel de din cauza păcatelor lor; uneori în această lume, dar mai ales în cea următoare. Și îndrăznim noi să luăm în ușor ceea ce ne va pune sub mânia lui Dumnezeu? O, nu. De aceea nu fiți părtași cu ei, v. 7. 'Nu fiți părtași cu ei în păcatele lor, ca să nu împărtășiți pedeapsa lor.' Ne facem părtași cu alți oameni în păcatele lor nu numai când trăim în același mod păcătos ca ei și consimțim și ne conformăm ispitelor și solicitărilor lor la păcat, ci când îi încurajăm în păcatele lor, îi îndemnăm la păcat și nu îi prevenim și nu îi împiedicăm, atât cât ne stă în putere. (3.) Gândiți-vă la obligațiile sub care sunt creștinii de a trăi la un alt ritm decât trăiesc astfel de păcătoși: Căci odinioară erați întuneric, dar acum, etc., v. 8. Înțelesul este: 'Astfel de căi sunt foarte nepotrivite stării voastre prezente; căci, pe când în starea voastră de neamuri și neregenerată erați întuneric, ați suferit acum o mare schimbare.' Apostolul numește starea lor anterioară întuneric în abstract, pentru a exprima marele întuneric în care se aflau. Ei trăiau vieți rele și profane, fiind lipsiți de lumina învățăturii din afară și de iluminarea și harul Duhului binecuvântat dinăuntru. Observă, O stare de păcat este o stare de întuneric. Păcătoșii, ca niște oameni în întuneric, merg nu știu încotro și fac nu știu ce. Dar harul lui Dumnezeu produsese o schimbare puternică în sufletele lor: Acum sunteți lumină în Domnul, luminați mântuitor prin Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu. Acum, prin credința voastră în Hristos și primirea Evangheliei. Umblați ca niște copii ai luminii. Copiii luminii, conform dialectului ebraic, sunt cei care sunt într-o stare de lumină, înzestrați cu cunoștință și sfințenie. 'Acum, fiind astfel, lăsați-vă conversația să fie potrivită stării și privilegiilor voastre și trăiți în consecință potrivit obligației sub care sunteți prin acea cunoștință și acele avantaje de care vă bucurați — Dovedind ce este plăcut Domnului (v. 10), examinând și căutând cu sârguință ceea ce Dumnezeu a revelat a fi voia Sa și arătând că o aprobați prin conformarea voastră la ea.' Observă, Nu trebuie doar să ne temem și să evităm ceea ce este neplăcut lui Dumnezeu, ci să întrebăm și să considerăm ce va fi plăcut Lui, căutând Scripturile cu acest scop, ținându-ne astfel la cea mai mare distanță de aceste păcate.
Considerați
Consideră
Henry încheie secțiunea prescriind remedii practice care păzesc inima.
2. Apostolul prescrie unele remedii împotriva lor. Ca, (1.) Dacă nu vrem să fim încurcați de poftele cărnii, trebuie să aducem roadele Duhului, v. 9. Aceasta se așteaptă de la copiii luminii, ca, fiind luminați, să fie și sfințiți de Duhul și, prin urmare, să aducă rodul Său, care este în toată bunătatea, o înclinație de a face binele și de a arăta milă, și dreptate, care înseamnă dreptate în relațiile noastre. Astfel ele sunt luate mai strict; dar, mai general, toată religia este bunătate și dreptate. Și în și cu acestea trebuie să fie adevărul, sau sinceritatea și dreptatea inimii. (2.) Nu trebuie să avem nicio părtășie cu păcatul sau cu păcătoșii, v. 11. Lucrările păcătoase sunt lucrări ale întunericului: ele vin din întunericul neștiinței, ele caută întunericul ascunderii și ele duc la întunericul iadului. Aceste lucrări ale întunericului sunt lucrări neroditoare; nu se câștigă nimic din ele pe termen lung, oricât profit s-ar pretinde prin păcat, el nu va echilibra în niciun fel pierderea; căci ea duce la ruinarea și distrugerea totală a păcătosului nepocăit. Trebuie deci să nu avem nicio părtășie cu aceste lucrări neroditoare; așa cum nu trebuie să le practicăm noi înșine, tot așa nu trebuie să-i încurajăm pe alții în practicarea lor. Există multe moduri prin care suntem părtași la păcatele altora, prin laudă, sfat, consimțământ sau ascundere. Și, dacă împărtășim cu alții în păcatele lor, trebuie să ne așteptăm să împărtășim cu ei în plăgile lor. Ba mai mult, dacă avem astfel părtășie cu ei, vom fi în cel mai mare pericol de a acționa ca ei în curând. Dar, mai degrabă decât să avem părtășie cu ei, trebuie să-i mustrăm, implicând că dacă nu mustrăm păcatele altora avem părtășie cu ele. Trebuie să mărturisim cu prudență și în locurile noastre împotriva păcatelor altora și să ne străduim să-i convingem de păcătoșenia lor, când putem face aceasta la timp și în mod potrivit, prin cuvintele noastre; dar mai ales prin sfințenia vieților noastre și printr-o conversație religioasă. Mustră-le păcatele prin abundența în îndatoririle contrare. Un motiv dat este: Căci este rușinos chiar și să se vorbească despre acele lucruri, etc., v. 12. Ele sunt atât de murdare și abominabile încât este rușinos să le menționezi, cu excepția într-un mod de mustrare, cu atât mai mult trebuie să fie rușinos să ai vreo părtășie cu ele. Lucrurile care sunt făcute de ei în ascuns. Apostolul pare să vorbească aici despre idolatrii neamurilor și despre misterele lor oribile, care abundau în răutate detestabilă și la care nimeni nu era permis să divulge sub pedeapsa morții. Observă, Un om bun se rușinează să vorbească ceea ce mulți oameni răi nu se rușinează să facă; dar, pe măsură ce răutatea lor apare, ea trebuie mustrată de oamenii buni. Urmează un alt motiv pentru o astfel de mustrare: Dar toate lucrurile care sunt mustrate sunt făcute vădite de lumină, v. 13. Înțelesul acestui pasaj poate fi acesta: 'Toate acele lucrări neroditoare ale întunericului la care sunteți chemați să mustrați sunt descoperite și făcute să apară în culorile lor proprii păcătoșilor înșiși, prin lumina doctrinei sau a Cuvântului lui Dumnezeu în gurile voastre, ca mustrători credincioși, sau prin acea lumină instructivă care este răspândită de sfințenia vieților voastre și de umblarea voastră exemplară.' Observă, Lumina Cuvântului lui Dumnezeu și exemplificarea ei într-o conversație creștină sunt mijloace potrivite pentru a convinge pe păcătoși de păcatul și răutatea lor. Urmează: Căci tot ce face vădit este lumină; adică, este lumina care descoperă ceea ce era ascuns înainte în întuneric; și în consecință se cuvine celor care sunt copii ai luminii, care sunt lumină în Domnul, să descopere altora păcatele lor și să se străduiască să-i convingă de răul și pericolul lor, strălucind astfel ca niște lumini în lume. Apostolul mai îndeamnă această îndatorire din exemplul lui Dumnezeu sau al lui Hristos: De aceea zice, etc. (v. 14); ca și cum ar fi spus: 'Făcând aceasta, veți copia după marele Dumnezeu, care S-a pus pe Sine să trezească pe păcătoși din somnul lor și să-i ridice din moartea păcatului, ca să primească lumină de la Hristos.' El zice. Domnul spune constant în Cuvântul Său ceea ce este exprimat mai particular în Isa. lx. 1. Sau, Hristos, prin slujitorii Săi, care propovăduiesc Evanghelia veșnică, cheamă continuu pe păcătoși la acest efect: Trezește-te, tu care dormi, și ridică-te din morți. Același lucru în esență este desemnat de aceste expresii diferite; și ele servesc să ne amintească de marea stupiditate și de securitatea jalnică a păcătoșilor, cât de insensibili sunt la pericolul lor și cât de nepotriviți sunt ei în mod natural la mișcări, senzații și acțiuni spirituale. Când Dumnezeu îi cheamă să se trezească și să se ridice, intenția Sa este ca ei să-și rupă păcatele prin pocăință și să intre pe o cale de ascultare sfântă, și El îi încurajează să încerce și să facă tot ce le stă în putință în acea direcție, prin acea promisiune plină de har: Și Hristos îți va da lumină; sau Hristos te va lumina sau va străluci asupra ta. 'El te va aduce într-o stare de cunoștință, sfințenie și mângâiere, ajutându-te cu harul Său și reîmprospătându-ți mintea cu bucurie și pace aici și răsplătindu-te cu slavă veșnică la urmă.' Observă, Când ne străduim să convingem pe păcătoși și să-i reformăm din păcatele lor, Îl imităm pe Dumnezeu și pe Hristos în ceea ce este marele lor plan de-a lungul Evangheliei. Unii înțeleg într-adevăr aceasta ca o chemare la păcătoși și la sfinți: la păcătoși să se pocăiască și să se întoarcă; la sfinți să se trezească la datoria lor. Cei dintâi trebuie să se ridice din moartea lor spirituală; iar cei din urmă trebuie să se trezească din moartea lor spirituală. (3.) Un alt remediu împotriva păcatului este circumspecția, grija sau prudența (v. 15): Vedeți deci, etc. Aceasta poate fi înțeleasă fie cu privire la ceea ce precede imediat, 'Dacă trebuie să mustrați pe alții pentru păcatele lor și ați fi credincioși datoriei voastre în acest aspect particular, trebuie să aveți grijă de voi înșivă și de propriul vostru comportament și purtare' (și, într-adevăr, numai aceia sunt potriviți să mustre pe alții care umblă cu circumspecție și grijă cuvenită ei înșiși): sau altfel avem aici un alt remediu sau mai degrabă un mijloc de păstrare de păcatele menționate mai înainte; și acesta cred că este planul apostolului, fiind imposibil să menții puritatea și sfințenia inimii și vieții fără mare circumspecție și grijă. Umblați cu circumspecție sau, cum înseamnă cuvântul, cu acuratețe, exact, pe calea cea dreaptă, pentru care trebuie să consultăm frecvent regula noastră și îndrumările pe care le avem în oracolele sacre. Nu ca niște nebuni, care umblă la întâmplare și care nu au înțelegere a datoriei lor, nici a valorii sufletelor lor și prin neglijență, apatie și lipsă de grijă cad în păcat și se distrug pe ei înșiși; ci ca niște înțelepți, ca persoane învățate de Dumnezeu și înzestrate cu înțelepciune de sus. Umblarea cu circumspecție este efectul adevăratei înțelepciuni, dar contrariul este efectul nebuniei. Urmează: răscumpărând vremea (v. 16), literal, cumpărând ocazia. Este o metaforă luată de la negustori și comercianți care observă și folosesc cu sârguință anotimpurile pentru negoț și comerț. Este o mare parte a înțelepciunii creștine să răscumpere vremea. Creștinii buni trebuie să fie buni gospodari ai timpului lor și să aibă grijă să-l folosească la cele mai bune scopuri, prin veghere împotriva ispitelor, prin a face binele cât timp este în puterea mâinilor lor și prin a-l umple cu ocupații potrivite — un mijloc special de păstrare de păcat. Ei ar trebui să facă cel mai bun folos posibil din anotimpurile prezente ale harului. Timpul nostru este un talant dat nouă de Dumnezeu pentru un scop bun și este risipit și pierdut când nu este folosit conform planului Său. Dacă ne-am pierdut timpul până acum, trebuie să ne străduim să-l răscumpărăm prin dublarea sârguinței noastre în împlinirea datoriei pentru viitor. Motivul dat este pentru că zilele sunt rele, fie din cauza răutății celor ce locuiesc în ele, fie mai degrabă 'fiindcă sunt vremuri tulburi și periculoase pentru voi care trăiți în ele.' Acelea erau vremuri de persecuție în care apostolul a scris aceasta: creștinii erau în primejdie în fiecare ceas. Când zilele sunt rele avem un argument adăugat pentru a răscumpăra vremea, mai ales pentru că nu știm cât de curând pot fi mai rele. Oamenii sunt foarte înclinați să se plângă de vremuri rele; ar fi bine dacă asta i-ar trezi să răscumpere vremea. 'De aceea,' spune apostolul (v. 17), 'din cauza răutății vremurilor, nu fiți neînțelepți, ignoranți de datoria voastră și nepăsători față de sufletele voastre, ci înțelegând care este voia Domnului. Studiați, considerați și familiarizați-vă mai mult cu voia lui Dumnezeu, ca determinând datoria voastră.' Observă, Ignoranța de datoria noastră și neglijarea sufletelor noastre sunt dovezi ale celei mai mari nebunii; în timp ce familiarizarea cu voia lui Dumnezeu și grija de a ne conforma cu ea vorbesc despre cea mai bună și mai adevărată înțelepciune.
Răspunde
1. Unde în viața mea este chemarea de a 'umbla în iubire' cel mai necesară acum? 2. Care avertisment împotriva necurăției sau lăcomiei vorbește cel mai direct unei ispite actuale? 3. Cum pot 'răscumpăra vremea' mai deliberat în zilele ce vin?
Roagă-te
Tată Ceresc, dă-ne har să Te imităm ca niște copii iubiți și să umblăm în dragostea cu care Hristos S-a dat pe Sine pentru noi ca o jertfă de miros plăcut. Umple-ne cu Duhul Tău ca să trăim ca niște copii ai luminii, discernând ce este plăcut Ție și dând în vileag lucrările întunericului. Dă-ne înțelepciune să umblăm cu băgare de seamă, răscumpărând vremea, pentru că zilele sunt rele, ca viețile noastre să răsune de mulțumire prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →