Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 51-52 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne îndreptăm spre expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmului 51, unde reformatorul trasează calea de la profunda convingere de păcat la speranța reînnoită în mila lui Dumnezeu. Calvin arată cum mărturisirea lui David depășește regretul superficial către o recunoaștere deplină a corupției umane și a nevoii de curățire interioară. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm inimile cu aceeași onestitate. Pe măsură ce ascultăm, să folosească Duhul perspectivele lui Calvin pentru a ne adânci pocăința și a ne întări încrederea în îndurarea abundentă a Domnului.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima pe măsură ce citim împreună Psalmii 51 și 52. Lasă cuvintele mărturisirii lui David să te învăluie, observând mișcarea de la strigătul disperat la asigurarea statornică. Permite onestității psalmistului să-ți călăuzească propria reflecție asupra păcatului și harului înainte de a studia comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a examina strigătul stăruitor al lui David pentru milă în versetul 1.
1. Ai milă de mine. David începe, așa cum am remarcat deja, prin a se ruga pentru iertare; iar păcatul său fiind de o gravitate sporită, se roagă cu o stăruință neobișnuită. Nu se mulțumește cu o singură cerere. După ce a menționat bunătatea iubitoare a Domnului, adaugă mulțimea îndurărilor Sale, pentru a arăta că o milă obișnuită nu ar fi de ajuns pentru un păcătos atât de mare. Dacă s-ar fi rugat ca Dumnezeu să fie binevoitor doar potrivit îndurării sau bunătății Sale, chiar și aceasta ar fi însemnat o mărturisire că situația sa era rea; dar când vorbește despre păcatul său ca fiind iertabil doar prin nenumărata mulțime a îndurărilor lui Dumnezeu, îl prezintă ca fiind deosebit de atroce. Există o antiteză implicită între măreția îndurărilor căutate și măreția fărădelegii care le cerea. Și mai emfatică este expresia care urmează, înmulțește spălările peste mine. Unii iau hrvh, [258] herebeh, drept substantiv, dar aceasta este o abatere prea mare de la idiomul limbii. Sensul, în acea ipoteză, ar rămâne același, că Dumnezeu l-ar spăla din abundență și cu spălări înmulțite; dar prefer acea formă de exprimare care se potrivește cel mai bine cu idiomul ebraic. Cel puțin, este sigur din expresia pe care o folosește că a simțit pata păcatului său ca fiind adâncă și necesitând spălări înmulțite. Nu ca și cum Dumnezeu ar putea întâmpina vreo dificultate în curățirea celui mai mare păcătos, dar cu cât păcatul unui om este mai grav, cu atât dorințele sale firești sunt mai stăruitoare de a fi eliberat de spaimele conștiinței.Calvin continuă să exploreze motivul din spatele rugăciunilor stăruitoare ale lui David în versetul 3.
3. Căci îmi cunosc păcatele [259] El descoperă acum motivul pentru care imploră iertarea cu atâta vehemență, și acesta era neliniștea dureroasă pe care i-o pricinuiau păcatele sale și care nu putea fi alinată decât prin obținerea împăcării cu Dumnezeu. Aceasta dovedește că rugăciunea sa nu a izvorât din prefăcătorie, căci mulți vor fi găsiți lăudând harul lui Dumnezeu în termeni înalți, deși, în realitate, nu le pasă prea mult de el, nefiind simțit niciodată amărăciunea de a fi expuși neplăcerii Sale. David, dimpotrivă, declară că este supus de păcatul său unei angoase constante a minții și că tocmai aceasta îi conferă o asemenea stăruință rugăciunilor sale. Din exemplul său putem învăța cine sunt aceia care pot fi singurii despre care se spune că caută împăcarea cu Dumnezeu într-un mod cuvenit. Aceștia sunt cei ale căror conștiințe au fost rănite de simțământul păcatului și care nu pot găsi odihnă până nu au obținut asigurarea milei Sale. Nu ne vom ruga niciodată cu seriozitate lui Dumnezeu pentru iertare, până nu vom avea o astfel de vedere asupra păcatelor noastre încât să ne inspire teamă. Cu cât suntem mai ușor mulțumiți sub păcatele noastre, cu atât îl provocăm mai mult pe Dumnezeu să le pedepsească cu asprime, și dacă dorim cu adevărat absolvirea din mâna Sa, trebuie să facem mai mult decât să ne mărturisim vina în cuvinte; trebuie să instituim o scrutare rigidă și înfricoșătoare asupra caracterului fărădelegilor noastre. David nu spune pur și simplu că își va mărturisi păcatele omului, ci declară că are un simțământ adânc lăuntric al acestora, un simțământ al lor care l-a umplut de cea mai ascuțită agonie. Spiritul său era cu totul diferit de cel al ipocritului, care afișează o indiferență completă față de acest subiect sau, când acesta se impune asupra lui, încearcă să îngroape amintirea lui. El vorbește despre păcatele sale la plural. Fărădelegea sa, deși a izvorât dintr-o singură rădăcină, era complicată, incluzând, pe lângă adulter, trădare și cruzime; și nu un singur om l-a trădat, ci întreaga armată care fusese chemată pe câmp pentru apărarea Bisericii lui Dumnezeu. El recunoaște în consecință multe păcate particulare ca fiind înfășurate în ea.Despre versetul 5, Calvin scrie despre adâncimea păcatului originar.
5 Iată, m-am născut în nelegiuire, etc. El merge acum mai departe decât simpla recunoaștere a unuia sau a multor păcate, mărturisind că nu a adus nimic altceva decât păcat cu el în lume și că natura sa era cu totul depravată. El este astfel condus de considerarea unei singure ofense de o atrocitate deosebită la concluzia că s-a născut în nelegiuire și era absolut lipsit de orice bine spiritual. Într-adevăr, fiecare păcat ar trebui să ne convingă de adevărul general al corupției naturii noastre. Cuvântul ebraic ychmtny, yechemathni, înseamnă literal 's-a încălzit de mine', de la ychm, yacham, sau chmm, chamam, a încălzi; dar interpreții l-au redat foarte potrivit 'm-a zămislit'. Expresia arată că suntem hrăniți în păcat din prima clipă în care suntem în pântece. David, deci, este adus aici, prin reflectarea asupra unei anumite fărădelegi, să arunce o privire retrospectivă asupra întregii sale vieți trecute și să descopere în ea nimic altceva decât păcat. Și să nu ne închipuim că el vorbește despre corupția naturii sale doar așa cum o fac uneori ipocriții, pentru a-și scuza greșelile, spunând: 'Am păcătuit poate, dar ce puteam face? Suntem oameni și înclinați prin natură spre tot ce este rău.' David nu recurge la astfel de stratageme pentru a evita sentința lui Dumnezeu și se referă la păcatul originar cu scopul de a-și agrava vina, recunoscând că nu a contractat acest sau acel păcat pentru prima dată recent, ci s-a născut în lume cu sămânța fiecărei nelegiuiri.
Considerați
Considerare
Calvin încheie secțiunea rezumând exercițiul spiritual al psalmistului pentru imitația noastră.
Ni s-a pus astfel înainte exercițiul psalmistului în acest timp. Mai întâi, am văzut că este adus la o mărturisire a măreției ofensei sale: aceasta îl conduce la un simțământ al depravării complete a naturii sale: pentru a-și adânci convingerile, își îndreaptă apoi gândurile spre judecata strictă a lui Dumnezeu, care nu privește la înfățișarea exterioară, ci la inimă; și, în cele din urmă, se referă la particularitatea cazului său, ca unul care nu se bucurase de o măsură obișnuită a darurilor Duhului și merita din această cauză o pedeapsă mai aspră. Exercițiul este de un fel pe care ar trebui cu toții să ne străduim să-l imităm. Dacă suntem conștienți că am comis vreun păcat, să fie mijlocul de a ne reaminti și pe altele, până când suntem aduși să ne prosternăm înaintea lui Dumnezeu într-o adâncă smerire de sine. Iar dacă a fost privilegiul nostru să ne bucurăm de învățătura specială a Duhului lui Dumnezeu, ar trebui să simțim că vina noastră este în plus grea, fiindcă am păcătuit în acest caz împotriva luminii și am călcat în picioare darurile prețioase cu care am fost încredințați.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți nevoia spălărilor înmulțite pe care Calvin le subliniază? Cum afectează recunoașterea păcatului originar modul în care te apropii astăzi de mila lui Dumnezeu? În ce domeniu te invită Duhul să treci de la recunoaștere la adevărul lăuntric descris de David?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, după mulțimea îndurărilor Tale milostive, șterge fărădelegile noastre și curățește-ne de greșelile ascunse, ca adevărul să locuiască înlăuntrul nostru. Creează în noi inimi curate, înnoiește duhuri drepte în noi prin Duhul Tău cel Sfânt și restaurează bucuria mântuirii Tale, susținându-ne doar prin harul Tău suveran. Prin lucrarea împlinită a Fiului, dă-ne inimi statornice ca să-i învățăm pe cei ce calcă Legea căile Tale și să vestim dreptatea Ta în veci. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →