← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Din Adânc: Psalmii 129 și 130

Psalmii 129-130Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Psalmii 129 și 130 sunt cele două cântări ale suferinței și ale nădejdii dintre Cântările Treptelor — iar Răsăritul se roagă zilnic al doilea dintre ei, De Profundis, la Vecernie. Psalmul 129 privește înapoi peste o lungă istorie de necaz: 'De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele, să zică acum Israel… dar nu au biruit împotriva mea.' Părinții aud în el întreaga luptă a poporului lui Dumnezeu — de la Egipt și războiul Macabeilor împotriva asupririi grecești, prin lunga bătălie a Bisericii împotriva păcatului 'din zilele dreptului Abel', și mai ales suferințele Capului Însuși, al cărui spate l-au brăzdat plugarii. Psalmul 130 coboară apoi în locul cel mai de jos de unde poate striga un suflet — 'Din adânc am strigat către Tine, Doamne' — și din acea adâncime rostește marele strigăt al pocăinței și răspunsul mai mare al milei: 'Dacă vei păzi, Doamne, fărădelegile, Doamne, cine va sta? Dar la Tine este îndurare.' Prima cântare ne învață să răbdăm; a doua ne învață unde să fugim când propriul nostru păcat, nu vrăjmașii, ne-a aruncat în adânc.
Citește

Citire

Citește-le pe amândouă ca o singură coborâre în adâncuri și o singură urcare în milă. Psalmul 129 începe cu lunga amintire a încercării: 'De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele, să zică acum Israel. Da, de multe ori m-au necăjit din tinerețile mele, dar nu au biruit împotriva mea. Plugarii au arat pe spatele meu și au făcut brazde lungi.' Apoi izbăvirea: 'Dar Domnul cel drept a sfărâmat lațurile celor nelegiuiți.' Și rugăciunea împotriva celor mândri care se împotrivesc Sionului: 'Să fie ca iarba care crește pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă.' Psalmul 130 se deschide apoi din adânc: 'Din adânc am strigat către Tine, Doamne; Doamne, ascultă glasul meu. Să ia urechile Tale aminte la glasul rugăciunii mele. Dacă vei păzi, Doamne, fărădelegile, Doamne, cine va sta? Căci la Tine este îndurare; de aceea Te vei teme.' Așteaptă cu dor: 'Sufletul meu așteaptă pe Domnul; în cuvântul Lui este nădejdea mea. Sufletul meu fuge la Domnul, mai înainte de straja dimineții, mai înainte de straja dimineții.' Și se sfârșește în belșugul răscumpărării: 'Israele, nădăjduiește în Domnul, că la Domnul este îndurare și la El este multă răscumpărare. Și El va răscumpăra pe Israel din toate fărădelegile lui.'
Studiu
'De multe ori s-au luptat cu mine din tinerețile mele… dar nu au biruit împotriva mea.' Părinții observă că însăși expresia 'de multe ori' este mângâiere, căci Ispititorul, odată biruit, se întoarce iar și iar — 'o singură bătălie, ba chiar o singură campanie nu ne este de ajuns într-un asemenea război.' Totuși Biserica nu este lăsată fără apărare, învață Părinții, căci i se dau aripi ca să fugă de prigonitori — aripa înțelepciunii împotriva cuvintelor de ocară, aripa răbdării împotriva loviturilor. Când Psalmul se întoarce să se roage împotriva celor mândri, care înfloresc ca iarba pe acoperișuri, Sfântul Grigore Dialogul citește iarba fără rădăcină ca pe ipocrit, care face paradă de lucruri foarte înalte, dar nu este întemeiat în gingașa sinceritate a inimii. Fericitul Augustin răspunde unei asemenea trufii cu un singur cuvânt pilduitor — că ar fi mai înțelept să crești mai jos și să înflorești mai bine. Apoi Psalmul 130 coboară, și din adânc sufletul învață ritmul adevăratei rugăciuni. Sfântul Grigore marchează timpul verbului — 'am strigat', nu 'strig' — învățându-ne să nu încetăm rugăciunea dacă pare la început neauzită, ci să stăruim până când va fi ascultată. Căci Dumnezeu se bucură de o sfântă stăruință, voind să fie biruit, ca să zicem așa, de stăruința noastră.
Considerați

Cugetare

Inima De Profundis este al treilea verset: 'Dacă vei păzi, Doamne, fărădelegile, Doamne, cine va sta?' Părinții observă umilința precisă a formulării — psalmistul nu se laudă 'pot sta', ci întreabă 'cine va sta?', 'văzând că niciun om nu este ferit de păcatele care urlă împrejurul lui, nimeni nu are conștiința cu desăvârșire neprihănită.' Răspunsul vine nu ca disperare, ci ca ușa milei: 'Dar la Tine este îndurare; de aceea Te vei teme.' Căci dacă Dumnezeu ar fi aspru la judecată, 'toți ar pieri în asprimea unei asemenea încercări și nu ar mai rămâne supuși ca să-L slujească, să se teamă și să-L iubească cu mulțumire.' Astfel versetul preface mila lui Dumnezeu în temei al fricii sfinte. Iar când textul grecesc face sufletul să spună 'Pentru numele Tău Te-am așteptat', Sfântul Ioan Gură de Aur dă glas întregii încrederi a pocăitului — nu încredere în propriul merit, ci în cinstea lui Dumnezeu pusă la încercare pentru slujitorul Său — știind că cinstea Ta este în joc la izbăvirea slujitorului Tău, în ciuda păcatelor mele. Acesta este argumentul lui Moise mijlocind pentru Israel după vițelul de aur; este rugăciunea fiecărui suflet din adânc care nu are altă pledare decât credincioșia Domnului. Iar Psalmul se sfârșește unde trebuie să se sfârșească pocăința — în răscumpărarea bogată, 'Sângele cel de mult preț atât de îmbelșugat în belșugul său încât să răscumpere păcatele lumii întregi, iudei și neamuri deopotrivă', mila care poate face 'pe păcătos drept, pe cel slab nemuritor.'
Răspunde

Răspuns

Lasă Psalmul 129 să te învețe răbdarea. Când plugarii ți-au brăzdat spatele — când ispita se întoarce după ce ai crezut-o biruită, când ocara și necazul vin 'de multe ori' — nu deznădăjdui, căci 'nu au biruit'. Bisericii i se dau aripi ca să fugă: aripa înțelepciunii împotriva cuvintelor de ocară, aripa răbdării împotriva loviturilor. Și nu invidia pe cei mândri care înfloresc o vreme ca iarba pe acoperișuri; se usucă înainte de a putea fi smulsă. Alege mai degrabă, cu Fericitul Augustin, 'să crești mai jos și să înflorești mai bine.' Apoi lasă Psalmul 130 să te învețe cum să te rogi din adânc. Când propriul tău păcat, nu vrăjmașul, te-a aruncat jos, nu tăcea și nu renunța; Dumnezeu iubește să fie rugat stăruitor, iar răspunsul drept la rugăciunea neascultată este să stăruiești, nu să încetezi. Mai presus de toate, nu lăsa al treilea verset să te zdrobească: dacă Dumnezeu ar socoti fărădelegile cu asprime, nimeni n-ar putea sta — dar 'la Tine este îndurare.' Nu pleda nevinovăția ta, ci credincioșia Lui, știind că cinstea Sa este legată de izbăvirea slujitorului Său. Așteaptă-L 'înainte de straja dimineții', mai cu dor decât priveghetorul așteaptă zorile, căci la Domnul este îndurare și răscumpărare bogată, și El te va răscumpăra din toate păcatele tale.
Roagă-te

Rugăciune

Din adânc am strigat către Tine, Doamne: Doamne, ascultă glasul nostru; să ia urechile Tale aminte la glasul plângerii noastre. Dacă vei păzi, Doamne, fărădelegile, Doamne, cine ar putea sta? Dar la Tine este îndurare și de aceea Te temi. Nu-Ți aducem nicio pledare din dreptatea noastră, căci niciun suflet nu are conștiința cu desăvârșire neprihănită și păcatele noastre urlă împrejurul nostru; pledăm doar credincioșia Ta, știind că cinstea Ta este în joc la izbăvirea slujitorului Tău, în ciuda păcatelor noastre. Învață-ne să nu încetăm rugăciunea când pare neauzită, ci să stăruim până când vei răspunde, căci Te bucuri să fii biruit de stăruința celor ce Te iubesc. Dă-ne aripi ca să fugim de prigonitori — aripa înțelepciunii și aripa răbdării — și fă-ne să creștem mai jos și să înflorim mai bine, smeriți și înrădăcinați, nu înflorind fără rădăcină ca iarba pe acoperișuri. Iar în dimineața milei Tale răscumpără pe Israel din toate păcatele lui, căci la Tine este răscumpărare bogată. Ție, Doamne, Răscumpărătorul nostru, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul Tău cel prea-sfânt, bun și de viață dătător, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →