← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Iosua 23-24 — cu Maclaren

Iosua 23-24Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la expunerile clasice ale lui Alexandru Maclaren din Sfânta Scriptură pentru o călătorie în șase bătăi prin capitolele 23 și 24 din Iosua. Maclaren ne călăuzește în ultimele fapte publice ale lui Iosua, în timp ce Israelul stă la pragul vieții așezate în țară. Expunerea sa scoate în evidență greutatea reînnoirii legământului, chemarea la slujire din toată inima și provocarea statornică de a trăi cu credincioșie înaintea unui Dumnezeu sfânt. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să lăsăm aceste cuvinte străvechi să ne modeleze propriile angajamente și afecțiuni. Desfășurarea atentă a textului de către Maclaren deschide ferestre proaspete atât asupra istoriei lui Israel, cât și asupra modelului uceniciei creștine.
Citește

Citire

Oprește-te acum și citește capitolele 23 și 24 din Iosua încet și cu rugăciune. Ascultă tonul ultimei îndemnări a lui Iosua și răspunsul repetat al poporului. Observă cadrul de la Sihem și chemarea de a lepăda idolii. Lasă cuvintele legământului și ale avertizării să pătrundă înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a localiza scena finală a adunării legământului. Ajungem în acest pasaj la încheierea unei epoci. El povestește ultima faptă publică a lui Iosua și ultima a poporului adunat înainte ca ei să se risipească 'fiecare la moștenirea sa'. Era potrivit ca trecerea de la stadiul nomad la cel al locuirii așezate în țară să fie marcată de reînnoirea solemnă a legământului, care este astfel declarat ca fiind legea acceptată de bunăvoie pentru viitoarea viață națională. Avem aici scena finală a acelei adunări solemne pusă înaintea noastră. El abordează apoi răspunsul dornic, dar superficial al poporului. Partea anterioară a acestui capitol arată că poporul, prin reprezentanții săi, a răspuns cu promptitudine — care lui Iosua i s-a părut prea grăbită — la îndemnarea sa și a enumerat cu limbi prea lesne izbăvirile și binefacerile lui Dumnezeu. Urechea sa trebuie să fi prins unele tonuri de ușurătate, dacă nu de nesinceritate, în jurământul făcut cu ușurință. Așadar, el îl întâmpină cu un duș de apă rece în Ios_24:19 - Ios_24:20, pentru că dorește să condenseze hotărârile vaporoase în ceva mai tangibil și mai statornic. Răceala, aplicată cu judecată, solidifică. Descurajările, puse cum se cuvine, încurajează. Cel mai bun mod de a adânci și întări hotărârile bune care au fost formate prea repede și fără chibzuință este să se arate foarte limpede toată dificultatea de a le păstra. Mâna care pare să respingă atrage adesea cel mai puternic. Nu există un mod mai bun de a transforma un 'vom face' oarecum nepăsător într-un 'nu, dar vom face' statornic decât să se interpună un 'nu puteți'. Maclaren dezvăluie apoi caracterul lui Dumnezeu care modelează adevărata slujire. Observă apoi punctele din caracterul lui Dumnezeu asupra cărora insistă, ca indicând punctele care au fost lăsate în afara vederii de către popor și ca fiind potrivite să le îndrepte noțiunile despre slujire. Mai întâi, 'El este un Dumnezeu sfânt'. Ideea scripturală despre sfințenia lui Dumnezeu are o cuprindere mai largă decât recunoaștem adesea. Ea înseamnă în mod fundamental înălțarea sa supremă și inaccesibilă deasupra făpturii; care, desigur, se manifestă în despărțirea sa desăvârșită de tot păcatul, dar nu privește numai la aceasta. Iosua insistă aici asupra distanței infinite dintre om și Dumnezeu și mai ales asupra distanței morale infinite, pentru a impune o concepție mai profundă despre ceea ce ține de slujirea lui Dumnezeu. Un Dumnezeu sfânt nu poate avea închinători nesfinți. Slujirea sa nu poate fi doar o ceremonie, ci trebuie să fie plecarea întregului om înaintea maiestății sale, aspirația întregului om după înălțimea sa, transformarea întregului om în oglindirea curăției sale, apropierea celui nesfânt de Cel Sfânt prin jertfa care îndepărtează păcatul.
Considerați

Considerare

Maclaren încheie prin a aduce avertizarea la fiecare generație. Există încă nevoie abundentă de avertizarea lui Iosua. Ne bucurăm că este atât de puțin nevoie ca să fii creștin, încât cel mai slab și mai simplu act de credință leagă sufletul de Hristos cel care iartă pe deplin. Dar să nu uităm că, pe de altă parte, este greu să fii cu adevărat creștin; căci înseamnă 'a părăsi tot ce avem' și a-L iubi pe Dumnezeu cu toate puterile noastre. Măsura iubirii sale este măsura 'geloziei' sale și ne iubește nu mai puțin decât a iubit pe Israel. Dacă noțiunile noastre despre slujirea sa nu se bazează pe recunoașterea sfințeniei sale și pe cererea ca noi să-i dăm totul, și noi 'nu putem sluji Domnului'.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea îi ofer lui Dumnezeu un jurământ grăbit sau parțial? Cum remodelează sfințenia lui Dumnezeu înțelegerea mea despre ce înseamnă a-L sluji? Ce idoli mai port încă și care trebuie îngropați sub stejarul de la Sihem?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule sfânt și gelos, venim înaintea Ta așa cum a stat odinioară Israel la Sihem. Cercetează inimile noastre și descoperă orice afecțiune rivală. Dă-ne har să socotim prețul urmării Tale și să răspundem chemării Tale cu predare de bunăvoie, nu cu cuvinte ușoare. Fie ca amintirea credincioșiei Tale să ne întărească hotărârea, iar viziunea sfințeniei Tale să ne purifice slujirea. Leagă-ne din nou de Tine prin legământul pecetluit în Hristos și ține-ne statornici până vom intra în moștenirea noastră veșnică. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →