Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deuteronomul 11-12 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolelor 11 și 12 din Deuteronom. Calvin îi călăuzește pe cititori prin chemarea urgentă a lui Moise de a-și aminti faptele mărețe ale lui Dumnezeu și de a răspunde cu dragoste și ascultare din toată inima. Comentariul său evidențiază relația legământului care modelează închinarea și viața de fiecare zi a lui Israel. Ascultăm cum Calvin arată că recunoștința pentru eliberare duce la păzirea credincioasă a Legii. Cuvintele sale ne invită să reflectăm la aceleași temelii pentru propria noastră umblare cu Dumnezeu. Prin aceste porunci străvechi Calvin ne îndreaptă spre unitatea și curăția pe care Dumnezeu le dorește în poporul Său. Să ne pregătim inimile pentru a primi această învățătură cu evlavie și atenție.
Citește
Citire
Deschidem acum capitolele 11 și 12 din Deuteronom și ascultăm glasul Domnului prin Moise. Aceste capitole amintesc faptele mari ale lui Dumnezeu și stabilesc binecuvântările care urmează ascultării. Ele avertizează de asemenea împotriva abaterii spre alți dumnezei și stabilesc locul central al închinării. Pe măsură ce citiți, observați chemarea repetată de a-L iubi pe Domnul și de a păzi poruncile Sale cu toată inima. Observați cum promisiunea țării este legată de păzirea credincioasă a legământului. Lăsați cuvintele să se așeze adânc în timp ce ne pregătim să studiem reflecțiile lui Calvin asupra lor.
Studiu
Calvin începe prin a explica temelia ascultării.
1. De aceea să iubești pe Domnul Dumnezeul tău. Întreaga cuvântare are acest scop, ca poporul să-și arate recunoștința prin ascultare și astfel, atras de bunătățile lui Dumnezeu, să îmbrățișeze cu evlavie Legea Sa. Din această pricină, el cere mai întâi să-L iubească pe Dumnezeu, înainte de a-i îndemna să asculte Legea însăși. Căci, deși ar fi putut să le poruncească cu autoritate și amenințare, a preferat să-i conducă cu blândețe la ascultare, punând înaintea lor dulceața harului Său. În rezumat, îi îndeamnă ca, invitați de dragostea lui Dumnezeu, să-L iubească la rândul lor. Între timp, este bine de observat că afecțiunea liberă este temelia și începutul ascultării cuvenite a Legii, căci ceea ce este făcut din constrângere sau din frică slugarnică nu poate plăcea lui Dumnezeu. El desemnează poruncile Legii prin nume diferite, pentru ca ei să se aplice cu râvnă și atenție la ascultarea de Dumnezeu, care n-a omis nimic din ceea ce este menit să le reglementeze viața; căci, prin această varietate de cuvinte, el arată că Dumnezeu i-a învățat familiar și desăvârșit tot ce era cerut. Cât despre ultimele trei cuvinte, 'rânduielile Sale, judecățile Sale și poruncile Sale', ceea ce am observat în Geneza și în Psalmi poate fi aplicat. Cuvântul msmvt, [254] meshamroth, sau păziri, (custodiae,) care stă aici primul, este rostit în laudă a Legii pe acest temei, că ea împrejmuiește viața noastră, ca și cu niște bariere, ca nu cumva să fie expusă greșelilor la dreapta și la stânga. La sfârșitul versetului îi îndeamnă la perseverență, pentru că nu era îngăduit ca amintirea eliberării lor să înceteze vreodată.Despre avertizarea împotriva abaterii, Calvin scrie:
16 Luați seama la voi înșivă. Prin faptul că repetă adesea același lucru, și anume că trebuie să ia seama cu sârguință, el acuză indirect înclinarea omului spre superstiție; și acest lucru este din nou exprimat în cuvintele 'ca nu cumva inima voastră să fie amăgită'; căci prin ele el arată că, dacă nu iau seama cu sârguință la ei înșiși, nimic nu va fi mai ușor decât să cadă în cursele lui Satana. De aceea, obrăznicia papistașilor este cu atât mai de neiertat, care își îmbată mințile proprii și pe ale altora cu siguranță, când Dumnezeu îi îndeamnă neîncetat la vigilență. Să învățăm, așadar, că, deoarece multe înșelătorii și amăgiri ne asediază din toate părțile, vom fi înclinați imediat să cădem în ele din pricina deșertăciunii firii noastre, dacă nu ne păzim cu grijă. Prin expresia 'a se abate', el implică ceea ce s-a spus mai înainte, că oricine se abate de la închinarea stricată cade în mod nelegiuit de la adevăratul Dumnezeu. Necredincioșii gândesc puțin așa, căci pentru ei este o greșeală ușoară să depășească în acest sens; și ei ar orbi de bunăvoie ochii lui Dumnezeu cu invențiile lor (commentis), ba chiar nu este nimic prea prostesc pe care să nu dorească să fie aprobat și sancționat de Dumnezeu. Dar dacă li se obiectează că ascultarea este mai bună decât jertfa, ei se apără sub acoperământul intenției lor bune, ca și cum Dumnezeu n-ar avea libertatea să respingă ceea ce ei îi impun în mod nechibzuit. În orice caz, ei se complac atât de stăruitor în zelul lor necugetat, încât abia recunosc cea mai mică greșeală în el. Dar, pe de altă parte, Dumnezeu declară că toți sunt apostați cei care nu se limitează la simplitatea Legii. O amenințare este din nou adăugată, că Dumnezeu va răzbuna încălcarea închinării Sale și va blestema pământul lor, până când îi va nimici prin secetă și foamete; și, în cele din urmă, El rostește că vor pieri de pe pământul acela pe care Dumnezeu li-l promisese pentru ca El să fie acolo închinat în curăție.Calvin se îndreaptă apoi spre interzicerea imitării practicilor neamurilor.
4 Să nu faceți așa Domnului Dumnezeului vostru. Principala deosebire, în ceea ce privește exercițiile exterioare ale evlaviei, este aici stabilită între închinarea legitimă a lui Dumnezeu și toate riturile închipuite pe care le-au inventat neamurile; și anume, că Dumnezeu vrea un singur sanctuar și un singur altar, care să fie un simbol al deosebirii dintre El și toți idolii; și astfel ca adevărata religie să nu aibă nicio afinitate cu superstițiile. La aceasta se referă interdicția ca israeliții să nu se poarte față de Dumnezeu așa cum se purtau neamurile față de idolii lor; ci să se ridice o barieră care să-i despartă [103] de întreaga lume. Întreaga profesie exterioară a închinării lui Dumnezeu este anexată în mod potrivit la a Doua Poruncă, pentru că de ea depinde și nu are alt scop decât păzirea ei cuvenită. Dar când încep să vorbesc despre cort, preoție și jertfe, intru într-un ocean adânc și vast, în care mulți interpreți, cedând curiozității lor, au urmat un drum sălbatic și rătăcitor. Avertizat, așadar, de exemplul lor, îmi voi strânge pânzele și voi atinge doar câteva puncte care duc la edificare în credință. Dar cititorilor mei li se cere acum nu numai să mă ierte pentru că mă abțin de la speculații subtile, ci și să se țină de bunăvoie în limitele simplității. Mulți au urechi care mănâncă; și în deșertăciunea noastră firească, cei mai mulți oameni se bucură mai mult de alegorii prostești decât de o erudiție solidă. Dar cei care vor dori să profite în școala lui Dumnezeu să învețe să stăpânească această dorință perversă de a ști mai mult decât le este de folos, deși le poate gâdila mintea. Acum să luăm în considerare cuvintele lui Moise.
Considerați
Considerare
Calvin leagă aceasta de prezentarea binecuvântării și blestemului.
26. Iată, pun astăzi înaintea voastră. El cuprinde acum ambele puncte deodată, și anume că vor fi binecuvântați dacă se vor strădui cu ardoare să păzească Legea, și blestemați dacă vor scutura jugul ei și se vor desfăta în poftele lor. Dar, când spune că pune aici înaintea lor o binecuvântare și un blestem, este ca și cum ar declara că nu le spune doar ce este drept, ci că răsplata este pregătită dacă ascultă; și dacă nu, că pedeapsa este de asemenea la îndemână. Astfel vedem că doctrina pe care o predase până acum este pecetluită prin nădejde și frică, deoarece nu și-ar pierde osteneala dacă ar asculta, nici nu ar rămâne nepedepsiți dacă ar respinge. Dar, pentru ca ei să învețe să îmbrățișeze cu siguranță promisiunile și să se teamă de amenințări, el repetă ceea ce am întâlnit mai înainte, [203] că Dumnezeu, care este și un Răsplătitor credincios și un Judecător aspru, este Autorul Legii; totuși, în același timp, el își mărește propriul slujitor, [204] deoarece se cuvenea ca ei să depindă de Dumnezeu și să se mulțumească cu poruncile Sale, într-un mod în care totuși să se supună Profetului Său. Căci mândria oamenilor este astfel încât doresc să zboare deasupra norilor pentru a-L asculta pe Dumnezeu; în timp ce El vrea să fie auzit în slujitorii Săi, prin gura cărora vorbește. Moise, așadar, ar impune din nou această smerenie, când afirmă că poruncește ceea ce Dumnezeu a poruncit, ca și cum s-ar numi pe sine organul Duhului Sfânt.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește amintirea lucrărilor trecute ale lui Dumnezeu hotărârea ta de a-L asculta astăzi? În ce domenii ale vieții ai putea fi ispitit să te abați de la o devoțiune simplă față de Domnul? Ce pași poți face pentru a păstra Cuvântul lui Dumnezeu central în ritmurile tale zilnice și în gospodăria ta?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, care prin harul Tău suveran ne-ai răscumpărat din robie și ne-ai așezat în dragostea legământului, dă-ne să Te iubim cu toată inima noastră și să păzim poruncile Tale cu ascultare bucuroasă. Păzește-ne de orice idol care ar abate inimile noastre și atrage-ne să ne închinăm doar Ție în locul și în felul pe care le-ai rânduit. Fă ca cuvintele Tale să locuiască din belșug în noi și să fie învățate cu credincioșie copiilor noștri, ca ei să umble în căile Tale în toate zilele lor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →