← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 33-34 — cu Ioan Calvin

Exodul 33-34Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Ioan Calvin pentru a obține perspective asupra întâlnirilor dramatice dintre Moise și Domnul consemnate în Exodul 33 și 34. Expunerea atentă a lui Calvin ne ajută să urmărim modul în care Dumnezeu atât Se retrage cât și restaurează Prezența Sa printre un popor rătăcit. Comentariul său luminează tensiunea dintre sfințenia divină și mila legământului, arătând de ce îndepărtarea tabernacolului și promisiunea îndrumării reînnoite contează atât de profund. Pe măsură ce ascultăm vocea lui Calvin, suntem invitați să ne considerăm propria nevoie de prezența însoțitoare a lui Dumnezeu astăzi.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Exodul capitolele 33 și 34 încet și cu rugăciune. Observă mișcarea de la anunțul sever al lui Dumnezeu privind retragerea la îndrăzneata mijlocire a lui Moise și la reînnoirea finală a legământului. Lasă tensiunea și rezolvarea narațiunii să-ți modeleze ascultarea pe măsură ce te pregătești să studiezi reflecțiile lui Calvin asupra acestor scene cruciale.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a explica contextul poruncii lui Dumnezeu de a pleca. 1. Pleacă și suie de aici, tu și poporul. Am folosit timpul mai mult ca perfect; [360] căci aici se dă motivul pentru care Moise a fost stârnit la o asemenea vehemență în rugăciune, și anume pentru că, deși Dumnezeu nu părăsise cu totul grija poporului, totuși renunțase la legământul Său și le vestise că, după ce Își va fi împlinit odată angajamentul de a le da în stăpânire țara, nu va mai avea de-a face cu ei. De aceea, ceea ce se relatează aici a precedat, în ordine de timp, rugăciunea lui Moise; căci, fiind uimit de mesajul trist și aproape fatal, a izbucnit în acea cerere confuză și sălbatică, ca să fie șters din cartea vieții. Despre înțelesul pasajului, Calvin scrie: Să încercăm acum să scoatem adevăratul înțeles al pasajului. Este clar că atunci când Dumnezeu îi poruncește lui Moise să plece cu poporul, El renunță cu totul la grija pe care El Însuși o susținuse până atunci. El promite doar că îi va face să ajungă la moștenirea făgăduită, și nu că va prezida peste ei, că îi va păstra acolo în siguranță și chiar îi va îngriji, așa cum face un tată cu copiii săi; de fapt, că va împlini doar promisiunea făcută părinților lor. Și astfel El anticipează plângerile lor; căci ei ar putea răspunde că, în consecință, promisiunea Sa ar fi făcută zadarnică și ineficientă; dar, prin anticipare, El spune că, deși ar trebui să renunțe la ei, totuși ar trebui să mențină acest adevăr, pentru că va alunga pe locuitorii țării Canaanului, astfel încât locuința lor să fie liberă pentru ei. În rezumat, El îi repudiază, ca să nu se mai socotească poporul Său deosebit, sau să nu mai aștepte mai mult de la El, decât ca și cum ar fi străini. El menționează jurământul Său, ca să nu-L acuze de necredincioșie; ca și cum ar fi spus că va fi eliberat de angajamentul Său când vor fi obținut țara. Și astfel, în timp ce îi lipsește de nădejdea mântuirii și de harul înfierii, El afirmă totuși stabilitatea și statornicia legământului Său. Prin urmare, înțeleg cuvântul înger într-un sens diferit de cel pe care îl are chiar înainte și în multe alte pasaje ale acestei cărți; căci, când s-a făcut mai înainte mențiune de înger, prezența familiară a lui Dumnezeu era desemnată prin el, ba chiar era folosit interschimbabil cu numele lui Dumnezeu Însuși. Dar aici se spune că Dumnezeu va trimite pe înger în așa fel încât să Se despartă de popor. 'Nu voi sui (zice El) în mijlocul tău;' și motivul este adăugat, și anume pentru că nu putea îndura mai mult duhurile lor perverse. Din nou folosește o asemănare luată de la boii îndărătnici, care nu pot fi frânți ca să poarte jugul. Rezumatul este că, deoarece sunt atât de nestăpâniți, Dumnezeu nu poate îndeplini slujba de călăuză a lor fără să-i distrugă îndată. Referitor la îndepărtarea tabernacolului, Calvin scrie: 7. Și Moise a luat tabernacolul. Acesta a fost un semn al divorțului dintre Dumnezeu și israeliți, că tabernacolul să fie îndepărtat din tabără și înfipt la distanță, ca și cum Dumnezeu s-ar fi săturat de legătura Sa cu ei. El promisese ca o binecuvântare specială că va locui în mijlocul poporului; și acum, plecând în altă parte, El îi declară pângăriți. Într-un cuvânt, îndepărtarea tabernacolului a fost ca și ruperea tablelor; căci, așa cum prin ruperea tablelor Moise a desființat legământul lui Dumnezeu, tot așa i-a lipsit pe israeliți pentru o vreme de tovărășia și prezența Sa. [361] Explicația pe care o dau unii că ar fi fost tabernacolul propriu al lui Moise este respinsă de multe argumente temeinice. În primul rând, nu se spune că și-a luat propriul tabernacol, ci cuvântul tabernacol este folosit simplu și fără niciun afix, kat' exochen. În al doilea rând, nu și-a schimbat propriul loc de locuit, ci a ieșit doar din când în când acolo pentru a se închina sau, în orice caz, pentru a-L consulta pe Dumnezeu. În al treilea rând, nu ar fi fost deloc îngăduit să se atribuie numele sacru pe care Dumnezeu îl dăduse Sanctuarului Său unui tabernacol particular. În al patrulea rând, Dumnezeu, prin manifestarea slavei Sale acolo, a mărturisit că era propria Sa locuință. În al cincilea rând, ar fi fost absurd ca poporul să-L caute pe Dumnezeu în acea direcție, dacă locul nu ar fi fost sfânt. În al șaselea rând, trebuie luat în considerare scopul (îndepărtării), la care am făcut referire mai sus, căci Moise nu s-a retras de la popor, ci a continuat, după obiceiul său, în mijlocul taberei, și a dorit doar să arate că Dumnezeu S-a retras din acel loc profan ca să nu fie infectat de contagiune; astfel încât a fost un fel de excomunicare. Se spune, într-adevăr, că l-a înfipt pentru sine, totuși nu pentru uzul său privat, cum reiese clar din context, ci în conformitate cu forma obișnuită de exprimare, [362] în care lv, lo, este adesea redundant; totuși, vorbind propriu-zis, l-a înfipt pentru sine, căci el singur avea acces la el, separat de alții. Cei care înțeleg că a fost tabernacolul său privat presupun că opinia lor este susținută de ceea ce urmează, și anume că l-a numit tabernacolul Moed; [363] căci de acolo deduc că nu fusese înainte distins prin acel titlu de onoare. Dar această obiecție se depășește ușor, deoarece este mai probabil ca aceasta să fi fost inserată parantezic în text și, prin urmare, poate fi redată în mod corespunzător la timpul mai mult ca perfect. Căci prin această propoziție se aduce motivul pentru care Dumnezeu Se mutase în altă parte, și anume că locul pe care Îl rânduise pentru legământul cu poporul să rămână părăsit. Totuși, dacă l-am raporta la acest timp actual, nu va fi nepotrivit ca poporul, în momentul de față, să fie amintit de trista lor despărțire și ca Moise, pentru a le pricinui mai multă necinste și rușine, să-l fi numit tabernacolul adunării, deși era acum departe de tabără. Cât despre cuvântul Moed, nu voi repeta ceea ce am spus în altă parte. Cititorii mei să se refere, așadar, la el la sfârșitul capitolului 29. [364]
Considerați

Consideră

Despre promisiunea prezenței lui Dumnezeu mergând cu poporul, Calvin scrie: 14. Și a zis: Prezența Mea va merge cu tine. Din acest răspuns deducem care era dorința lui Moise, căci Dumnezeu, acceptând rugăciunea sa, afirmă într-un singur cuvânt că va merge înaintea lor așa cum obișnuia, și acesta era un semn sigur al prezenței Sale într-un mod cu totul deosebit. Căci, deși întreaga lume este cârmuită de providența Sa, totuși fața Sa nu apare acolo atât de evident ca în protecția bunăstării Bisericii. Și, de fapt, deoarece același Înger, care prezidase mai înainte peste tabără, își asumă acum sarcina de a călăuzi poporul, divinitatea veșnică a lui Hristos este dovedită clar de aici.
Răspunde
Cum afectează îndepărtarea prezenței lui Dumnezeu simțul tău de siguranță și identitate? În ce feluri ai putea fi ispitit să te mulțumești cu darurile lui Dumnezeu fără tovărășia Sa? Unde simți nevoia de o asigurare reînnoită că Domnul va merge cu tine?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care Ți-ai descoperit slava lui Moise și Ți-ai declarat îndurarea suverană unui popor îndărătnic, dă-ne acum prezența Duhului Tău ca să căutăm fața Ta mai presus de orice alt bine. Susține legământul pe care l-ai statornicit în Hristos, iartă-ne fărădelegile și fă ca slava Ta să treacă înaintea noastră, ca să umblăm în căile Tale cu smerită încredere. Condu-ne prin harul Tău în odihna pe care ai făgăduit-o și fie numele Tău partea noastră în ziua aceasta și în veci. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →