← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Isaia

Isaia 1-2 — cu Matei Henry

Isaia 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din comentariul clasic al lui Matei Henry la capitolele 1 și 2 din Isaia. Henry călăuzește cititorii prin mesajul de început al profetului cu o atenție atentă la structura sa, la contextul istoric și la greutatea spirituală. Expunerea sa evidențiază atât severitatea acuzației divine, cât și mila surprinzătoare care păstrează o rămășiță. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi înaintea Sfântului lui Israel. Fie ca acest timp de studiu să vă adâncească reverența față de Cuvântul lui Dumnezeu și să trezească pocăință și speranță proaspete.
Citește

Citire

Începeți prin a citi capitolele 1 și 2 din Isaia încet și cu rugăciune. Ascultați glasul Domnului în timp ce se adresează poporului Său prin profet. Observați contrastul dintre răzvrătire și chemarea la întoarcere, dintre judecată și promisiunea restaurării. Lăsați textul să cerceteze propria voastră viață în timp ce vă pregătiți să studiați alături de Matei Henry.
Studiu
Henry începe prin a examina numele și descendența profetului. Iată, I. Numele profetului, Isaia sau Iesaiahu (căci așa este în ebraică), care în Noul Testament este citit Esaias. Numele său înseamnă mântuirea Domnului — un nume potrivit pentru un profet prin care Dumnezeu dă cunoștința mântuirii poporului Său, mai ales pentru acest profet, care proorocește atât de mult despre Isus Mântuitorul și despre marea mântuire împlinită de El. Se spune că este fiul lui Amoț, nu Amos profetul (cele două nume în ebraică diferă mai mult decât în engleză), ci, după cum cred evreii, al lui Amoț, fratele sau fiul lui Amația, rege al lui Iuda, o tradiție la fel de nesigură ca acea regulă pe care o dau, anume că, acolo unde tatăl unui profet este numit, și el însuși a fost profet. Ucenicii și urmașii profeților sunt într-adevăr adesea numiți fiii lor, dar avem puține cazuri, dacă există vreunul, în care propriii lor fii să le fie urmași. Henry descrie apoi natura profeției ca o viziune. II. Natura profeției. Este o viziune, fiindu-i descoperită într-o viziune, când era treaz, și auzea cuvintele lui Dumnezeu și vedea viziunile Celui Atotputernic (cum vorbește Balaam, Num. xxiv. 4), deși poate că nu a fost la început o viziune atât de strălucită ca aceea de mai târziu, cap. vi. 1. Profeții erau numiți văzători sau oameni care văd, și de aceea profețiile lor sunt numite pe bună dreptate viziuni. Era ceea ce vedea cu ochii minții sale și prevedea la fel de clar prin descoperire divină, era la fel de sigur de ea, la fel de pe deplin conștient de ea și la fel de mult afectat de ea ca și cum ar fi văzut-o cu ochii trupești. Nota 1. Profeții lui Dumnezeu au văzut despre ce au vorbit, au știut ce au spus și nu cer credința noastră în nimic altceva decât în ceea ce ei înșiși au crezut și au fost siguri, Ioan vi. 69; 1 Ioan i. 1. 2. Ei nu au putut să nu spună ceea ce au văzut, pentru că au văzut cât de mult erau preocupați toți cei din jurul lor, Fap. iv. 20; 2 Cor. iv. 13. Apoi, Henry detaliază subiectul și scopul profeției. III. Subiectul profeției. Era ceea ce a văzut despre Iuda și Ierusalim, țara celor două seminții și cetatea care era metropola lor; și este puțin în ea referitor la Efraim sau la cele zece seminții, despre care se spune atât de mult în profeția lui Osea. Unele capitole din această carte se referă la Babilon, Egipt, Tir și alte națiuni vecine; dar își ia titlul de la ceea ce este substanța principală a ei și de aceea se spune că este despre Iuda și Ierusalim, celelalte națiuni despre care se vorbește fiind astfel de națiuni cu care poporul evreilor avea legătură. Isaia le aduce într-un mod special, 1. Învățătură; căci este privilegiul lui Iuda și al Ierusalimului ca la ei să aparțină oracolele lui Dumnezeu. 2. Mustrare și amenințare; căci dacă în Iuda, unde Dumnezeu este cunoscut, dacă în Salem, unde numele Lui este mare, se găsește nelegiuire, ei, mai curând decât oricare alții, vor fi socotiți pentru ea. 3. Mângâiere și încurajare în vremuri rele; căci copiii Sionului se vor bucura în Împăratul lor.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea reflectând asupra rămășiței păstrate prin har. VI. Se mângâie cu gândul la o rămășiță care ar fi monumentele harului și milei divine, în ciuda acestei stricăciuni și pustiiri generale, v. 9. Vedeți aici, 1. Cât de aproape erau de o extirpare totală. Erau aproape ca Sodoma și Gomora atât în privința păcatului, cât și a ruinei, deveniseră aproape atât de răi încât nu s-ar fi putut găsi zece oameni drepți printre ei și aproape la fel de nenorociți ca și cum niciunul nu ar fi rămas în viață, ci țara lor transformată într-un lac sulfuros. Dreptatea divină a spus: Faceți-i ca Adma; puneți-i ca Țeboim; dar Mila a spus: Cum să fac aceasta? Osea xi. 8, 9. 2. Ce anume i-a salvat de la aceasta: Domnul oștirilor le-a lăsat o rămășiță foarte mică, care au fost păstrați curați de apostazia comună și păstrați în siguranță și în viață de la calamitatea comună. Aceasta este citată de apostol (Rom. ix. 27) și aplicată la acei puțini din națiunea evreiască care în vremea lui au îmbrățișat creștinismul, când trupul poporului l-a respins și în care promisiunile făcute părinților s-au împlinit. Nota, (1.) În cele mai rele vremuri există o rămășiță păstrată de la nelegiuire și rezervată pentru milă, ca Noe și familia sa în potop, Lot și ai săi în distrugerea Sodomei. Harul divin triumfă în deosebire printr-un act de suveranitate. (2.) Această rămășiță este adesea una foarte mică în comparație cu numărul vast de păcătoși răzvrătiți și nimiciți. Mulțimea nu este un semn al adevăratei biserici. A lui Hristos este o turmă mică. (3.) Este lucrarea lui Dumnezeu să sfințească și să mântuiască pe unii, când alții sunt lăsați să piară în necurăția lor. Este lucrarea puterii Sale ca Domn al oștirilor. Dacă nu ne-ar fi lăsat acea rămășiță, nu ar fi rămas nimeni; stricătorii (v. 4) au făcut tot ce au putut ca să strice pe toți, iar nimicitorii (v. 7) ca să nimicească pe toți, și ar fi biruit dacă Dumnezeu Însuși nu S-ar fi interpune ca să-Și asigure o rămășiță, care sunt datori să-I dea toată slava. (4.) Este bine pentru un popor care a fost salvat de la o ruină totală să privească înapoi și să vadă cât de aproape au fost de ea, chiar pe marginea ei, să vadă cât de mult datorează câtorva oameni buni care au stat în spărtură și că aceasta se datorează unui Dumnezeu bun, care le-a lăsat acești oameni buni. Din îndurările Domnului nu suntem nimiciți.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea simt aceeași ingratitudine cu care s-a confruntat Isaia? 2. Cum mă încurajează astăzi realitatea unei rămășițe păstrate? 3. Ce pas de pocăință mă invită Domnul să fac chiar acum?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, cercetează inimile noastre cum ai cercetat pe Iuda și Ierusalim, descoperind orice răzvrătire și aducându-ne la pocăință. Spală păcatele noastre albe ca zăpada prin sângele curățitor al lui Hristos și, prin Duhul Tău, înnoiește dragostea noastră pentru Tine, ca să umblăm în curăție și să vestim mântuirea Ta. Păstrează o rămășiță în această generație care se întoarce la Sfântul lui Israel și trăiește doar prin harul Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →