Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 22 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Luca 22 ne atrage în zilele finale ale slujirii pământești a lui Hristos. Cu precizie pastorală și profunzime teologică, Calvin arată cum fiecare detaliu al narațiunii patimii dezvăluie atât suveranitatea divină, cât și ascultarea de bunăvoie a Fiului. Comentariul său ne invită să zăbovim asupra textului, astfel încât credința noastră să fie întărită de înseși evenimentele care odinioară i-au tulburat pe ucenici. Pe măsură ce urmăm tratamentul verset cu verset al lui Calvin, descoperim motive proaspete de a ne încrede în providența care a rânduit calea lui Hristos spre cruce. Astăzi ascultăm glasul Duhului prin acest călăuzitor de încredere.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi Luca 22 încet, permițând narațiunii Paștelui, a ungerii din Betania și a umbrelor adunării trădării să se desfășoare. Observați tensiunea dintre planurile omenești și timpul divin. Cereți Domnului să vă pregătească inima pentru a primi atât avertismentele, cât și mângâierile cuprinse în aceste versete. Citiți capitolul încă o dată, ascultând de data aceasta orice frază unică pe care Duhul o evidențiază pentru atenția voastră astăzi.
Studiu
Calvin începe prin a confirma predarea de bunăvoie a lui Hristos la moarte.
Hristos confirmă acum din nou ceea ce am văzut că le-a prezis uneori ucenicilor Săi; dar această ultimă prezicere arată clar cât de de bunăvoie S-a oferit El să moară; și era necesar ca El să facă astfel, deoarece Dumnezeu nu putea fi împăcat decât printr-un sacrificiu de ascultare. El a intenționat, în același timp, să împiedice ucenicii să se poticnească, ca nu cumva să fie cu totul descurajați de gândul că El era târât la moarte de nevoie. Două scopuri au fost astfel împlinite prin această declarație: să mărturisească, mai întâi, că Fiul lui Dumnezeu S-a predat de bunăvoie să moară, pentru a împăca lumea cu Tatăl, (căci în niciun alt fel vina păcatelor nu putea fi ispășită sau neprihănirea obținută pentru noi;) și, în al doilea rând, că El nu a murit ca unul asuprit de o violență pe care nu o putea scăpa, ci pentru că S-a oferit de bunăvoie să moară. El declară, așadar, că vine la Ierusalim cu intenția expresă de a suferi moartea acolo; căci, în timp ce era liber să se retragă și să locuiască într-un loc sigur de refugiu până când venea acel timp, El vine în mod conștient și de bunăvoie la timpul exact. Și, deși nu le-a fost de niciun folos ucenicilor să fie informați, la acel moment, despre ascultarea pe care El o aducea Tatălui, totuși mai târziu această învățătură a contribuit în mare măsură la edificarea credinței lor. În același mod, este de o utilitate deosebită pentru noi în ziua de astăzi, deoarece vedem, ca într-o oglindă strălucitoare, sacrificiul de bunăvoie, prin care toate fărădelegile lumii au fost șterse și, contemplându-L pe Fiul lui Dumnezeu înaintând cu bucurie și curaj spre moarte, Îl vedem deja biruitor asupra morții.Apoi, Calvin abordează consultarea preoților cei mai de seamă și controlul ascuns al lui Dumnezeu.
5. Dar ei au zis: Nu în timpul sărbătorii. Ei nu considerau că este un moment potrivit, până când sărbătoarea trecea și mulțimea se împrăştia. De aici deducem că, deși acei câini flămânzi își deschideau cu nerăbdare gurile pentru a-L devora pe Hristos sau, mai degrabă, se repezeau cu furie asupra Lui, totuși Dumnezeu i-a oprit, printr-o restrângere secretă, de la a face ceva prin deliberarea sau după plăcerea lor. În măsura în care le stă în putere, ei amână până la un alt moment; dar, împotriva dorinței lor, Dumnezeu grăbește ceasul. Și este de mare importanță pentru noi să susținem că Hristos nu a fost târât în mod neașteptat la moarte prin violența vrăjmașilor Săi, ci a fost condus la ea prin providența lui Dumnezeu; căci încrederea noastră în ispășire se întemeiază pe convingerea că El a fost oferit lui Dumnezeu ca acel sacrificiu pe care Dumnezeu l-a rânduit de la început. Și, de aceea, El a hotărât ca Fiul Său să fie jertfit chiar în ziua Paștelui, pentru ca figura antică să dea loc singurei jertfe a răscumpărării veșnice. Cei care nu aveau în vedere alt scop decât să-L nimicească pe Hristos au crezut că un alt moment ar fi mai potrivit; dar Dumnezeu, care L-a rânduit să fie jertfă pentru ispășirea păcatelor, a ales o zi potrivită pentru a pune în contrast trupul cu umbra lui, punându-le împreună. De aici obținem, de asemenea, o manifestare mai strălucitoare a roadelor suferinței lui Hristos.Despre ungerea din Betania, Calvin explică judecata greșită a ucenicilor.
10. De ce o necăjiți pe femeie? Este minunat că Hristos, a cărui întreagă viață a fost o regulă și un model de cumpătare și frugalitate, aprobă acum o cheltuială nemăsurată, care pare să fi fost strâns legată de lux și de îngăduință de prisos. Dar trebuie să observăm felul de apărare pe care El îl folosește; căci El nu susține că femeia a făcut bine, într-un mod ca și cum ar fi dorit ca același lucru să fie făcut în fiecare zi, ci susține că ceea ce ea a făcut într-o singură ocazie a fost plăcut lui Dumnezeu, deoarece trebuie să fi fost făcut dintr-un motiv bun. Deși Hristos nu dorea folosirea mirului, totuși această ungere I-a plăcut din cauza circumstanțelor în care s-a întâmplat. De aici deducem că anumite moduri extraordinare de a acționa sunt uneori aprobate de Dumnezeu și totuși că ar fi nepotrivit să le facem un exemplu. Nici nu avem vreun motiv să ne îndoim că Maria a fost condusă de o mișcare secretă a Duhului să-L ungă pe Hristos; după cum este sigur că, ori de câte ori sfinții erau chemați la vreo împlinire extraordinară, ei erau conduși de o mișcare neobișnuită, astfel încât să nu încerce nimic fără călăuzirea și autoritatea lui Dumnezeu. Nu exista nicio poruncă care să o oblige pe Maria la această ungere și nici nu era necesar ca o lege să fie stabilită pentru fiecare acțiune în parte; dar, deoarece chemarea cerească este singura origine și principiu al conduitei potrivite, iar Dumnezeu respinge tot ceea ce oamenii întreprind la propria lor sugestie, Maria a fost îndrumată de inspirația Duhului, astfel încât această datorie, pe care ea a împlinit-o față de Hristos, s-a întemeiat pe o încredere sigură.Calvin afirmă apoi acțiunea femeii ca fiind aprobată doar de Hristos.
Căci ea a săvârșit o faptă bună față de Mine. Prin acest răspuns, Hristos nu doar a apărat cauza unei singure femei, ci a susținut de asemenea lauda sfântă a tuturor celor care se mulțumesc să aibă ei înșiși și lucrările lor aprobate de Dumnezeu. Se va întâmpla adesea ca nu doar cenzura, ci și condamnarea deschisă să fie pronunțată asupra oamenilor evlavioși, care sunt convinși în propriile lor conștiințe că ceea ce fac este plăcut poruncii lui Dumnezeu; și este atribuit mândriei, dacă ei disprețuiesc judecățile false ale lumii și se mulțumesc să fie aprobați doar de Dumnezeu. Deoarece aceasta este o ispită grea și deoarece este cu greu posibil să nu fim clătinați de acordul multor oameni împotriva noastră, chiar atunci când ei greșesc, trebuie să susținem această învățătură, că nimeni nu va fi vreodată curajos și statornic în a acționa cum se cuvine, dacă nu depinde doar de voia lui Dumnezeu. Și, de aceea, Hristos stabilește aici distincția dintre ceea ce este bun și rău prin propria Sa decizie singulară: căci, afirmând că ceea ce femeia a făcut este o faptă bună, atunci când acea faptă fusese deja condamnată de ucenici, El reține prin acest cuvânt îndrăzneala oamenilor, care își permit liber să pronunțe judecata.
Considerați
Considerare
Calvin încurajează credincioșii să se odihnească în aprobarea lui Dumnezeu mai degrabă decât în opinia omenească.
Bazându-ne pe această mărturie, să învățăm să punem puțin preț pe orice rapoarte despre noi care se răspândesc în lume, cu condiția să știm că ceea ce condamnă oamenii aprobă Dumnezeu. În acest mod, Isaia, când era asuprit de calomnii rele, face referire la Dumnezeu ca martor al său, (Isaia 50:7,) și Pavel de asemenea face apel la ziua Domnului, (1 Corinteni 4:3, 4.) Să învățăm, așadar, să nu acordăm nicio deferență opiniilor oamenilor mai mult decât ca ei să fie edificați prin exemplul nostru în ascultare de Dumnezeu și, atunci când lumea se ridică împotriva noastră cu un zgomot puternic, să ne mulțumim cu această mângâiere, că ceea ce este socotit rău pe pământ este declarat bun în cer.În cele din urmă, Calvin îndreaptă atenția spre adevărata închinare pe care Dumnezeu o dorește prin grija față de săraci.
Dorim să ne cheltuim banii în mod potrivit pe adevăratele jertfe? Să-i dăruim săracilor, căci Hristos spune că El nu este cu noi ca să fie slujit prin etalare exterioară. Este adevărat, într-adevăr, că știm și ne hrănim prin experiența credinței, că El este prezent cu noi prin putere și har spiritual; dar El nu este vizibil cu noi, astfel încât să primească de la noi onoruri pământești. Cât de nebună este, așadar, încăpățânarea celor care Îi impun cheltuieli prostești pe care El nu le alege și pe care le refuză absolut! Din nou, când El spune că săracii vor fi întotdeauna cu noi, deducem din aceasta că, dacă mulți sunt în sărăcie, aceasta nu apare din întâmplare, ci că, printr-un scop fix, Dumnezeu ni-i prezintă pe aceia asupra cărora caritatea noastră poate fi exercitată. Pe scurt, acest pasaj ne învață că, deși Domnul ne poruncește să ne închinăm Lui pe noi înșine și toată proprietatea noastră, totuși, în ceea ce privește Sinele Său, El nu cere nicio închinare decât cea care este spirituală și care nu este însoțită de nicio cheltuială, ci mai degrabă dorește ca noi să dăruim săracilor ceea ce superstiția cheltuiește în mod prostesc pe închinarea adusă lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața voastră simțiți că Hristos vă invită să vă încredeți în ascultarea Sa de bunăvoie chiar atunci când circumstanțele par forțate? 2. Cum ați putea practica odihna în aprobarea lui Dumnezeu atunci când alții înțeleg greșit slujirea voastră? 3. Ce pas practic de generozitate față de săraci ar putea decurge din meditația de astăzi asupra adevăratei închinări?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, prin sfatul Tău veșnic L-ai trimis pe Fiul Tău să bea paharul mâniei Tale după Scripturi, ca noul legământ în sângele Lui să ne asigure răscumpărarea. Dă-ne har să ne rugăm împreună cu El: „Nu voia mea, ci a Ta să se facă”, și să ne odihnim în credincioșia promisiunii Tale mai degrabă decât în propria noastră putere. Prin același Duh, pecetluiește inimile noastre împotriva tăgăduirii și fricii, ca să umblăm în ascultare smerită până în ziua când Împărăția Ta va veni cu putere. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →