Eterniseed › Curriculum › Iosua
Apele s-au oprit într-o grămadă: Trecerea Iordanului și cele douăsprezece pietre
Deschidere
Israel ajunge în cele din urmă la Iordan, iar râul se desparte: preoții care poartă chivotul stau în mijloc, apele sunt oprite ca într-o grămadă, și întregul popor trece pe uscat. Fericitul Teodoret al Cirului pune întrebările pe care textul le ridică și găsește în fiecare răspuns chipul mântuirii noastre. De ce au fost preoții cu chivotul făcuți să stea în mijlocul râului în timp ce poporul trecea? Ca toți să învețe că minunea era a harului dumnezeiesc — dar și, spune Teodoret, pentru că aceasta poartă o contemplație tipologică: chivotul prefigura pe Domnul Hristos, în care locuiește toată plinătatea dumnezeirii trupește, iar preoții prefigurau vestitorii adevărului, dumnezeieștii Apostoli, care, având pe Hristos vorbind în ei, au pus capăt cursului nelegiuirii. Apoi douăsprezece pietre sunt luate din albia râului și așezate ca o aducere aminte. Teodoret le citește deodată ca litere pentru cei fără carte, o memorie reînnoită prin vedere; și ca pe cei doisprezece Apostoli pe care Mântuitorul i-a ales din neamul ce coboară supus morții păcatului — căci „Iordan” înseamnă „coborâtor”, iar râul curge în jos spre marea moartă. Mai presus de toate, trecerea însăși este marele tip: precum preoții purtând chivotul au intrat întâi în Iordan și apoi poporul a trecut cu Iosua, tot așa când Ioan a început mai întâi să boteze și după el adevăratul Iisus a sfințit firea apelor, poporul evlavios intră în împărăția cerurilor prin preasfântul botez. Iar timpul pecetluiește taina: trecerea a fost înainte de Paști, căci în adevăr, după botezul mântuitor, vine împărtășirea din Mielul fără pată.
Citește
Citire
Citește Iosua 3–4 — Domnul îi spune lui Iosua cum va trece poporul: „Când veți vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru și preoții leviții purtându-l, atunci să vă ridicați din locul vostru și să mergeți după el.” Când picioarele preoților se odihnesc la marginea apei, „apele care veneau de sus s-au oprit și s-au ridicat într-o grămadă… iar cele care coborau spre marea câmpiei, chiar marea sărată, au secat și au fost tăiate: și poporul a trecut drept înaintea Ierihonului.” Preoții „au stat tari pe uscat în mijlocul Iordanului, și toți israeliții au trecut pe uscat, până ce tot poporul a trecut curat.” Atunci Domnul poruncește doisprezece bărbați, câte unul din fiecare seminție, să „luați de aici din mijlocul Iordanului… douăsprezece pietre, și să le purtați cu voi.” Ele sunt așezate ca un semn: „Ca acesta să fie un semn între voi, ca atunci când copiii voștri vor întreba pe părinții lor în vremurile ce vor veni, zicând: Ce înseamnă aceste pietre? Atunci să le răspundeți: Apele Iordanului au fost tăiate înaintea chivotului legământului Domnului.” Și în ziua aceea „Domnul l-a mărit pe Iosua în ochii întregului Israel; și s-au temut de el, cum se temeau de Moise, în toate zilele vieții lui.”
Studiu
De ce au stat preoții cu chivotul în mijlocul râului? Teodoret dă mai întâi motivul simplu — ca toți să vadă că minunea era de la Dumnezeu — și apoi pe cel mai adânc:
Căci chivotul prefigura pe Domnul Hristos; căci în El, zice, „locuiește toată plinătatea dumnezeirii trupește.”Preoții care îl purtau sunt chipul vestitorilor Evangheliei, al căror cuvânt a oprit potopul nelegiuirii precum chivotul a oprit râul:
așa dumnezeieștii Apostoli, având pe Hristos vorbind în ei, au pus capăt cursului nelegiuirii și au luminat cu cunoștința adevărului pe cei care mai înainte erau robiți rătăcirii. Cele douăsprezece pietre, de asemenea, sunt mai întâi o aducere aminte în piatră pentru un popor ce nu era încă popor al literelor:
au folosit pietrele în loc de litere, reînnoind memoria prin vedere. Dar numărul însuși vorbește despre corul apostolic ce va veni, iar trecerea râului vorbește despre scăldătoare — precum Teodoret va dezvolta când va trece de la istoria simplă la adevărul ei.
Considerați
Considerare
Teodoret adună întreaga trecere într-o singură taină baptismală, iar însăși ordinea evenimentelor o confirmă. Preoții purtând chivotul merg înainte și intră în Iordan mai întâi; abia apoi poporul trece cu Iosua. Așa, învață el:
tot așa când marele Ioan a început să boteze, și Iisus Mântuitorul a sfințit firea apelor, poporul evlavios intră în împărăția cerurilor prin preasfântul botez. Ioan Botezătorul era el însuși preot, fiul unui mare preot; el a apărut mai întâi botezând, iar după el adevăratul Iisus a coborât în același Iordan și a sfințit firea apelor prin propria Sa coborâre, deschizând poporului evlavios calea peste Iordanul pocăinței în împărăția cerurilor. Chivotul care a despărțit râul este Hristos, în care locuiește plinătatea dumnezeirii; vestitorii care l-au purtat sunt Apostolii, a căror propovăduire a oprit goana în jos a rătăcirii tot așa cum preoții au oprit goana în jos a râului. Iar cele douăsprezece pietre nu sunt simple semne, căci numărul este ales:
Căci cele douăsprezece pietre însemnează pe cei doisprezece Apostoli, pe care Mântuitorul și Domnul nostru i-a ales din tăierea împrejur— scoși, ca pietrele, din râul „coborâtor” al unui neam ce căzuse sub moartea păcatului, și ridicați ca să devină temelii și învățători ai lumii locuite. Iar timpul nu este întâmplător: poporul a trecut în ziua a zecea și a ținut Paștele în ziua a paisprezecea, astfel încât trecerea a venit înaintea praznicului — pentru că în adevăr, după botezul mântuitor vine împărtășirea din Mielul fără pată. Iată ordinea vieții creștine înseși așezată mai dinainte în albia unui râu: mai întâi coborârea în apă cu Hristos, înecarea vechiului curs al nelegiuirii; apoi ridicarea pe uscatul harului; și apoi praznicul — Sfânta Masă, Mielul fără pată, moștenirea intrată în cele din urmă. Cele douăsprezece pietre ridicate din adânc și așezate pe mal sunt înseși Apostolii, atât temelii cât și ziditori, pe care se zidește întreaga casă a credinței, o aducere aminte că apele morții au fost tăiate înaintea chivotului Dumnezeului celui viu.
Răspunde
Răspuns
Adu-ți aminte de propria ta trecere. Ai coborât în apa Botezului, iar cursul în jos al vechii tale vieți — robia rătăcirii, goana spre marea moartă a păcatului — a fost tăiat în urma ta precum Iordanul a fost tăiat înaintea chivotului. Ai ieșit pe uscat, în libertatea harului, condus de Cel al cărui nume este Iisus. Nu trata cu ușurință o mântuire atât de mare. Când copiii tăi, sau cei mai tineri în credință, întreabă ce înseamnă aceste lucruri — izvorul, crucea, sfintele taine — fii gata, precum părinții au fost porunciți, să povestești minunea: că apele morții au fost oprite înaintea chivotului Dumnezeului celui viu, și un popor a trecut în moștenire. Și păstrează ordinea pe care Dumnezeu Însuși a rânduit-o. Mai întâi scăldătoarea, apoi Mielul: fiind botezați în Hristos, apropiați-vă de Sfânta Masă și împărtășiți-vă din Paștele fără pată, căci trecerea a fost întotdeauna menită să ducă la praznic. Lăsați și cele douăsprezece pietre să vă vorbească — Apostolii pe care se zidește credința voastră, temelii așezate în adânc și ridicate ca aducere aminte. Stați pe acea temelie; treceți cu curaj în urma chivotului care este Hristos; și nu lăsați nicio frică de râu să vă țină pe malul cel greșit, căci Dumnezeul care a oprit Iordanul pentru un întreg neam l-a oprit pentru voi și a făcut din apa morții însăși poarta vieții.
Roagă-te
Rugăciune
O, Hristoase Dumnezeul nostru, adevărat Chivot al noului legământ, în care locuiește toată plinătatea dumnezeirii trupește: precum ai oprit apele Iordanului înaintea chivotului și ai condus poporul Tău pe uscat în pământul făgăduinței, tot așa m-ai condus și pe mine prin apele Botezului, tăind în urma mea cursul în jos al păcatului și al morții, și aducându-mă pe uscatul harului Tău. Te binecuvântez că Ioan a mers înainte să boteze, și că Tu Însuți ai coborât în același Iordan și ai sfințit firea apelor, deschizând poporului evlavios împărăția cerurilor prin preasfântul botez. Păstrează-mă în ordinea pe care Tu ai rânduit-o: aducându-mă prin scăldătoarea mântuitoare, hrănește-mă acum cu Mielul fără pată la Sfânta Ta Masă, ca trecerea să ducă la praznic. Zidește-mă pe temelia sfinților Tăi Apostoli, cele douăsprezece pietre ridicate din adânc, și fie viața mea o aducere aminte stătătoare a unei minuni atât de mari. Ție, o, Hristoase Dumnezeul nostru, care ai făcut din apa morții poarta vieții, cu Tatăl și cu Duhul preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →