Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei
1 Macabei 13-14 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonice)
Deschidere
Capitolele al treisprezecelea și al paisprezecelea din 1 Macabei prezintă ridicarea lui Simon, ultimul frate macabeu supraviețuitor, la conducerea națiunii evreiești și epoca de aur a domniei sale care a urmat. Cu Ionatan ținut captiv de Trifon, cu popoarele înconjurătoare încurajate de ceea ce percepeau ca prăbușirea cauzei hasmoneene, Simon preia conducerea poporului la adunarea din Ierusalim și își declară disponibilitatea de a-și cheltui averea și viața pentru apărarea lor. Trifon îl ucide pe Ionatan, iar Simon îl îngroapă la Modin în mormântul familiei, ridicând acolo marele monument cu șapte piramide pe care autorul inspirat îl descrie cu uimire și care a devenit de atunci memorialul iconic hasmonean al familiei. Simon asigură apoi independența formală a națiunii evreiești de sub jugul seleucid — domnia lui Demetrius al Doilea remite oficial tributul plătit de statul macabeu, iar tăblițele cronologice ale lui Israel încep să fie datate după anii lui Simon ca mare preot, căpitan și etnarh al evreilor. Capitolul al paisprezecelea prezintă apoi marea elogiere a domniei lui Simon păstrată în inscripția gravată pe tăblițele de bronz ridicate în incinta templului: pământul în pace, fiecare om sub vița și smochinul său, bătrânii pe străzi discutând bunăstarea poporului, tinerii îmbrăcând uniformele lor splendide de război, cetățile aprovizionate cu hrană, granițele asigurate, templul înfrumusețat. Biserica primește acest pasaj ca unul dintre cele mai luminoase pasaje ale Vechiului Testament în afara profeților — o descriere a păcii mesianice pe care profeții o promiseseră și pe care statul hasmonean a prefigurat-o, dar nu a împlinit-o încă.
Citește
Citire
Citește 1 Macabei capitolele 13 și 14 cu atenție atât la narațiunea personală a conducerii lui Simon, cât și la marea elogiere publică a domniei sale. În capitolul al treisprezecelea, acordă atenție cuvântării lui Simon către adunarea din Ierusalim; aclamarea poporului a conducerii sale; înaintarea lui Trifon în Iudeea și cererea sa de răscumpărare și tribut în schimbul lui Ionatan; plata răscumpărării de către Simon, deși știa că Trifon nu-l va elibera pe Ionatan; uciderea lui Ionatan de către Trifon în ciuda răscumpărării; înmormântarea lui Ionatan de către Simon la Modin și construirea monumentului cu șapte piramide; remiterea formală a tributului seleucid de către Demetrius al Doilea; și datarea documentelor evreiești din anul înscăunării lui Simon. În capitolul al paisprezecelea, acordă atenție descrierii pământului în pace — fiecare om sub vița și smochinul său, bătrânii pe străzi, tinerii în uniforme splendide, cetățile aprovizionate, templul înfrumusețat, granițele asigurate; reînnoirea alianței romane sub nepotul lui Eupolemus și reînnoirea corespondenței cu spartanii; și marea inscripție gravată pe tăblițe de bronz în incinta templului care prezintă titlurile lui Simon și recunoștința națiunii evreiești față de el.
Studiu
Cuvântarea lui Simon către adunarea din Ierusalim deschide capitolul al treisprezecelea cu o profunzime retorică notabilă. El invocă moștenirea fraților săi — Iuda, Eleazar, Ioan, Ionatan — și își angajează propria viață și avere pentru aceeași cauză care le-a costat pe ale lor. Poporul răspunde cu aclamarea pe care autorul inspirat o consemnează ca înscăunare formală a lui Simon la conducerea macabeană: tu ești conducătorul nostru în locul lui Iuda și Ionatan, frații tăi, și vom lupta pentru tine și pentru sanctuarul nostru. Biserica citește această aclamare cu atenție la principiul succesiunii legitime într-o cauză religios-politică care și-a pierdut conducătorul anterior; familia macabeană a fost aclamată de popor, nu numită de o putere din afară, iar autoritatea rezultată s-a bazat pe temeliile comune ale descendenței familiale și ratificării populare. Trădarea lui Trifon după plata răscumpărării de către Simon este unul dintre cele mai dureroase pasaje din carte. Simon a plătit răscumpărarea cerută de o sută de talanți de argint și predarea a doi dintre fiii lui Ionatan ca ostatici, știind în inima sa că Trifon va trăda acordul, dar nevrând să suporte costul politic de a fi acuzat că și-a abandonat fratele. Trifon a luat răscumpărarea și l-a ucis pe Ionatan, iar înmormântarea de la Modin a devenit prilejul marelui monument ridicat de Simon: șapte piramide una față de alta, tatăl Matatia în centru, înconjurat de cei patru frați și de cei doi fii ai lui Simon care aveau să fie uciși mai târziu împreună cu el. Monumentul era vizibil de la mare, un fapt pe care autorul inspirat îl consemnează cu accent deliberat: trebuia să fie un semn pentru toți cei care veneau în pământul lui Israel din Mediterană că familia macabeană suportase costul eliberării. Sfântul Ciprian și Sfântul Ambrozie au invocat amândoi monumentul de la Modin în tratatele lor despre martiri ca o prefigurare veterotestamentară a bazilicilor pe care Biserica creștină le va ridica mai târziu peste mormintele martirilor săi. Capitolul al paisprezecelea conține marea elogiere a domniei lui Simon. Forma literară este cea a unei inscripții gravate pe tăblițe de bronz și așezate în incinta templului, similară ca formă cu alte inscripții civice din epoca elenistică, dar teologic distinctă în conținutul său. Descrierile sunt profund biblice: fiecare om sub vița și smochinul său răsună profeția din Mica 4:4, pacea mesianică sub domnia prințului lui David; bătrânii pe străzi discutând bunăstarea poporului răsună viziunea eshatologică din Zaharia 8:4 în care bătrânii și femeile stau pe străzile Ierusalimului cu toiegele lor; granițele asigurate și templul înfrumusețat răsună numeroase pasaje profetice. Elogierea macabeană prezintă domnia lui Simon ca împlinirea practică, în secolul al doilea î.Hr., a păcii mesianice promise de profeți. Biserica citește acest pasaj cu grijă teologică. Pacea hasmoneană a fost reală, a fost câștigată cu greu și a fost cel mai mare succes teritorial și politic al cauzei macabeene; a durat aproximativ opt ani de la înscăunarea lui Simon în 142 î.Hr. până la uciderea sa în 134 î.Hr. Dar nu a fost pacea mesianică însăși; a fost o prefigurare. Vița și smochinul din Mica 4:4 și-ar găsi adevărata împlinire în împărăția vestită de Isus în slujirea sa galileană, împărăția în care ucenicii au cules smochine din copacii din Betfage și s-au odihnit la umbra viilor de lângă Cafarnaum și au văzut în acele semne ale păcii agricole prefigurarea împărăției cerurilor. Templul pe care Simon l-a înfrumusețat avea să fie distrus de armatele romane în mai puțin de două sute de ani; adevăratul templu pe care Hristos l-ar zidi în trei zile avea să fie trupul învierii sale, iar locuința lui Dumnezeu printre poporul său avea să fie transferată de la piatră la carne. Sfântul Augustin în cartea a XVII-a din Cetatea lui Dumnezeu a reflectat îndelung asupra păcii hasmoneene ca o instanță particulară a lungului tipar prin care Dumnezeu acordă împliniri parțiale ale promisiunilor sale în istorie ca aconturi pentru împlinirea finală pe care doar învierea o inaugurează.
Considerați
Considerare
Consideră cuvântarea lui Simon către adunarea din Ierusalim ca o școală a succesiunii legitime în viața religios-politică. El a invocat moștenirea fraților săi, și-a angajat propria viață și avere și a fost aclamat de popor. Biserica recunoaște în acest tipar un mod autentic de autoritate — conjuncția datoriei moștenite, angajamentului personal și ratificării populare — care s-a păstrat în diverse forme de-a lungul propriei sale istorii. Unde în propria ta viață ai fost chemat să preiei datoria unui predecesor căzut — responsabilitățile gospodărești ale unui părinte decedat, proiectul unui coleg lăsat neterminat, o datorie parohială vacantă prin mutarea sau boala altuia — și cum ți-ai pus viața în slujba cauzei moștenite? Consideră de asemenea marea elogiere a păcii lui Simon. Epoca de aur hasmoneană a fost reală și a fost împlinirea practică, în măsura ei, a păcii mesianice promise de profeți. Totuși nu a fost pacea mesianică însăși; a fost o prefigurare. Biserica învață că același tipar caracterizează fiecare epocă de pace relativă din propria sa istorie — convertirea lui Constantin, convertirea goților și francilor, înflorirea creștinătății medievale, întemeierea noilor națiuni catolice în epoca modernă. Fiecare este reală, fiecare este împlinirea practică în măsura ei, dar niciuna nu este împlinirea finală. Împărăția lui Dumnezeu rămâne și aici în viața sacramentală a Bisericii și totuși urmează să vină în revelarea deplină la sfârșitul timpurilor. Unde în timpul tău ești tentat să absolutizezi o pace parțială ca pe pacea finală sau, dimpotrivă, să disprețuiești o pace reală pentru că nu este cea finală? Consideră în cele din urmă monumentul cu șapte piramide de la Modin orientat spre mare. Vizibilitatea deliberată a monumentului, mărimea sa, numărul său, dorința ca toți cei care veneau în pământ din Mediterană să-l vadă — acestea vorbesc despre instinctul macabeu de a memorializa public costul pe care eliberarea sfântă îl ceruse. Biserica a continuat acest instinct în cimitirele sale, altarele sale, liturgiile sale comemorative, relicvele sale, memorialele sale parohiale. Ți-ai dus propria gospodărie într-unul dintre aceste locuri de memorie publică sau pierderea unei astfel de memorii de către cultura înconjurătoare a început să-ți diminueze simțul ei?
Răspunde
Răspuns
Vizitează un cimitir sau altar catolic în această săptămână, în mod deliberat cu scopul de a considera memorializarea vizibilă a celor care au plecat înainte în credință. Plimbă-te printre rândurile de morminte; citește inscripțiile; consideră piramidele pe care familia macabeană le-a ridicat la Modin și bazilicile pe care Biserica le-a ridicat peste mormintele martirilor săi. Petrece zece minute în rugăciune tăcută pentru sfinții morți ale căror morminte le-ai vizitat și amintește-ți de un strămoș al tău — prin sânge, prin viața parohială, prin credință — a cărui memorie merită o vizibilitate similară în viața ta interioară.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care prin Simon, ultimul dintre frații macabei, ai dat poporului tău epoca de aur a păcii lor relative și elogierea gravată pe tăblițele de bronz din incinta templului care înfățișa fiecare om sub vița și smochinul său, și care prin ridicarea monumentului cu șapte piramide la Modin ai învățat poporul tău sfânta vizibilitate a costului memorializat, pliază pacea parțială a domniei lui Simon în pacea finală a împărăției tale. Unde ne-am mulțumit cu prefigurări, trezește-ne să tânjim după împlinire; unde am disprețuit pacea parțială pentru că nu este cea finală, dă-ne recunoștință pentru pacea reală pe care providența ta o acordă. Prin mijlocirea lui Simon, marele preot și etnarh, a fraților săi Matatia, Ioan, Iuda, Eleazar și Ionatan ale căror șapte piramide privesc spre mare, și prin rugăciunile Fecioarei Maria Binecuvântate, regina păcii mesianice împlinite în învierea Fiului ei, dă-ne vizibilitatea credinței memorializate și îndelunga răbdare a împărăției care încă vine. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.