Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 27-28 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Geneza 27-28 oferă o fereastră profundă în taina alegerii divine în mijlocul slăbiciunii omenești. Pe măsură ce îl urmăm pe Calvin prin relatarea încâlcită a lui Isaac, Rebeca, Iacov și Esau, întâlnim un patriarh ale cărui ochi slăbiți devin chiar instrumentul alegerii suverane a lui Dumnezeu. Calvin arată cum credința, greșeala și providența se împletesc în transmiterea binecuvântării legământului. Expunerea sa atentă ne invită să vedem dincolo de simplul dram familial mâna statornică a lui Dumnezeu care își asigură promisiunile. Astăzi ascultăm cum Calvin ne călăuzește prin aceste capitole cu atât reverență cât și precizie.
Citește
Citire
Așază-te în povestea binecuvântării lui Isaac și a călătoriei lui Iacov la Haran. Citește Geneza 27-28 încet, observând tensiunea dintre planurile omenești și scopul divin. Lasă narațiunea să se desfășoare fără a grăbi concluziile. Observă cum trece binecuvântarea, cum înșelăciunea își joacă rolul și cum Dumnezeu totuși își afirmă legământul. Lasă textul să-ți pregătească inima pentru perspectivele lui Calvin asupra alegerii, credinței și credincioșiei lui Dumnezeu.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul narativ al binecuvântării.
1. Și s-a întâmplat că atunci când Isaac era bătrân. În acest capitol, Moise dezvoltă cu multe cuvinte o istorie care nu pare a avea mare utilitate. Se reduce la aceasta: Esau ieșind, la porunca tatălui său, la vânătoare; Iacov, în hainele fratelui său, a fost, prin viclenia mamei sale, îndemnat să obțină prin furt binecuvântarea cuvenită de drept naturii întâiului născut. Pare chiar joc de copil să-i prezinte tatălui său un ied în loc de vânat, să se prefacă păros punându-și piei, și, sub numele fratelui său, să obțină binecuvântarea printr-o minciună. Dar pentru a învăța că Moise nu se oprește în zadar asupra acestei narațiuni ca asupra unei chestiuni foarte serioase, trebuie mai întâi să observăm că atunci când Iacov a primit binecuvântarea de la tatăl său, acest semn i-a confirmat oracolul prin care Domnul îl preferase fratelui său. Căci binecuvântarea despre care se vorbește aici nu era o simplă rugăciune, ci o sancțiune legitimă, pusă divin, pentru a face manifestă harul alegerii. Dumnezeu promisese sfinților părinți că va fi un Dumnezeu pentru sămânța lor în veci. Ei, când erau pe punctul de a muri, pentru ca succesiunea să fie asigurată posterității lor, îi puneau în posesie, ca și cum ar fi predat din mână în mână, favoarea pe care o primiseră de la Dumnezeu. Astfel Avraam, binecuvântându-și fiul Isaac, l-a constituit moștenitor al vieții spirituale printr-un rit solemn. Cu același scop, Isaac acum, fiind uzat de vârstă, își închipuie că este pe cale să plece curând din această viață și dorește să-și binecuvânteze fiul întâi născut, pentru ca legământul veșnic al lui Dumnezeu să rămână în propria sa familie. Patriarhii nu și-au asumat aceasta în mod nesăbuit sau din cont propriu, ci au fost martori publici și rânduiți divin. La acest punct aparține declarația Apostolului: „cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare”. (Evrei 7:7.) Căci chiar și credincioșii erau obișnuiți să se binecuvânteze unii pe alții prin slujiri reciproce de dragoste; dar Domnul a poruncit această slujire deosebită patriarhilor, ca ei să transmită, ca un depozit posterității, legământul pe care El îl încheiase cu ei și pe care l-au păstrat pe tot parcursul vieții lor. Aceeași poruncă a fost dată mai târziu preoților, după cum apare în Numeri 6:24 și alte locuri similare. De aceea Isaac, binecuvântându-și fiul, a susținut un alt caracter decât cel de tată sau de persoană privată, căci el era profet și interpret al lui Dumnezeu, care l-a constituit pe fiul său moștenitor al aceluiași har pe care el îl primise. De aici apare ceea ce am spus deja, că Moise, tratând această chestiune, nu este fără motiv atât de prolix. Dar să cântărim fiecare dintre împrejurările cazului în ordinea sa potrivită; dintre care aceasta este prima, că Dumnezeu a transferat binecuvântarea lui Esau lui Iacov, printr-o greșeală din partea tatălui; ai cărui ochi, ne spune Moise, erau slăbiți. Și vederea lui Iacov era încețoșată când și-a binecuvântat nepoții Efraim și Manase; totuși lipsa lui de vedere nu l-a împiedicat să-și așeze cu precauție mâinile într-o direcție transversală. Dar Dumnezeu a îngăduit ca Isaac să fie înșelat, pentru a arăta că nu prin voia omului a fost ridicat Iacov, împotriva cursului naturii, la dreptul și onoarea întâietății.Calvin examinează apoi credința lui Isaac amestecată cu greșeală.
4. Ca să binecuvânteze sufletul meu. Minunat a fost amestecată credința omului sfânt cu o afecțiune trupească nechibzuită și nesocotită. Principiul general al credinței înflorește în mintea sa, când, binecuvântându-și fiul, îi încredințează, sub îndrumarea Duhului Sfânt, dreptul moștenirii care i-a fost făgăduită lui însuși divin. Între timp, este purtat orbește de dragostea pentru fiul său întâi născut, ca să-l prefere pe acesta celuilalt; și în acest fel se împotrivește oracolului lui Dumnezeu. Căci nu putea fi ignorant de ceea ce Dumnezeu pronunțase înainte ca copiii să se nască. Dacă cineva ar vrea să-l scuze, întrucât nu primise poruncă de la Dumnezeu să schimbe ordinea obișnuită a naturii preferând pe cel mai tânăr celui mai mare; aceasta este ușor de respins: pentru că atunci când știa că întâiul născut fusese respins, totuși a persistat în atașamentul său excesiv. Din nou, neglijând să cerceteze despre datoria sa, când fusese informat despre oracolul ceresc de către soția sa, lenevia sa nu era deloc scuzabilă. Căci nu era cu totul ignorant de chemarea sa; de aceea, atașamentul său obstinat față de fiul său era un fel de orbire, care i-a dovedit un obstacol mai mare decât întunecimea exterioară a ochilor săi. Totuși această greșeală, deși demnă deustrare, nu l-a lipsit pe omul sfânt de dreptul de a rosti o binecuvântare; ci autoritatea deplină a rămas cu el, și forța și eficacitatea mărturiei sale au rămas întregi, exact ca și cum Dumnezeu însuși ar fi vorbit din ceruri; subiect la care voi reveni curând.Despre intervenția Rebecăi, Calvin scrie:
5. Și Rebeca a auzit. Moise explică acum mai pe deplin viclenia prin care Iacov a obținut binecuvântarea. Pare cu adevărat ridicol că un bătrân, înșelat de viclenia soției sale, ar fi rostit, prin ignoranță și greșeală, ceea ce era contrar dorinței sale. Și cu siguranță stratagema Rebecăi nu a fost fără vină; căci deși nu și-a putut călăuzi soțul prin sfat mântuitor, totuși nu era o metodă legitimă de a acționa, să-l înconjoare prin astfel de înșelăciune. Căci, deoarece o minciună este în sine vinovată, ea a păcătuit și mai grav în aceasta, că a dorit să se joace într-o chestiune sfântă cu astfel de viclenii. Ea știa că hotărârea prin care Iacov fusese ales și adoptat era imuabilă; de ce atunci nu așteaptă cu răbdare până când Dumnezeu o va confirma în fapt și va arăta că ceea ce pronunțase odată din ceruri este sigur? De aceea, ea întunecă oracolul ceresc prin minciuna sa și desființează, pe cât a putut, harul făgăduit fiului său. Acum, dacă considerăm mai departe, de unde a izvorât această mare dorință de a se agita; credința ei extraordinară va apărea pe de altă parte. Căci, deoarece nu a ezitat să-și provoace soțul împotriva ei, să aprindă dușmănie de neîmpăcat între frați, să-și expună fiul iubit Iacov la pericolul morții imediate și să tulbure întreaga familie; aceasta cu siguranță nu a izvorât din alt izvor decât credința ei. [42] Moștenirea făgăduită de Dumnezeu era ferm fixată în mintea ei; ea știa că era hotărâtă fiului ei Iacov. Și de aceea, bazându-se pe legământul lui Dumnezeu și ținând minte oracolul primit, uită lumea. Astfel, vedem că credința ei era amestecată cu un zel nedrept și imoderat. Aceasta trebuie observată cu atenție, pentru ca să înțelegem că o cunoaștere pură și distinctă nu luminează întotdeauna mințile celor evlavioși astfel încât să fie guvernați, în toate acțiunile lor, de Duhul Sfânt, ci lumina mică care le arată calea este învăluită în diverse nori de ignoranță și greșeală; astfel încât, în timp ce țin un curs drept și tind spre țel, totuși alunecă ocazional. În cele din urmă, atât în Isaac cât și în soția sa principiul credinței era preeminent. Dar fiecare, prin ignoranță în anumite privințe și prin alte greșeli, fie a deviat puțin de la cale, fie, cel puțin, s-a poticnit pe cale. Dar văzând că, totuși, alegerea lui Dumnezeu a rămas fermă; ba chiar că El și-a executat planul prin înșelăciunea unei femei, El revendică, în acest fel, toată lauda binecuvântării Sale bunătății Sale gratuite.
Considerați
Considerare
Calvin încheie reflectând asupra alegerii libere a lui Dumnezeu.
30. Iacov abia ieșise. Aici se adaugă modul în care Esau a fost respins, împrejurare care a contribuit nu puțin la confirmarea binecuvântării lui Iacov: căci dacă Esau nu ar fi fost respins, ar fi putut părea că nu i s-a luat acea onoare pe care i-o dăduse natura: dar acum Isaac declară că ceea ce făcuse el, în virtutea funcției sale patriarhale, nu putea decât să fie ratificat. Aici, cu adevărat, apare din nou că întâietatea pe care Iacov a obținut-o, pe cheltuiala fratelui său, i-a fost făcută printr-un dar gratuit; căci dacă comparăm lucrările amândurora împreună, Esau își ascultă tatăl, îi aduce rodul vânătorii sale, pregătește pentru tatăl său hrana obținută prin propria sa muncă și nu vorbește decât adevărul: pe scurt, nu găsim nimic în el care să nu fie demn de laudă. Iacov nu părăsește niciodată casa, înlocuiește un ied cu vânat, se insinuează prin multe minciuni, nu aduce nimic care să-l recomande în mod corespunzător, dar în multe lucruri merităustrare. De aici trebuie recunoscut că cauza acestui eveniment nu trebuie căutată în fapte, ci că ea stă ascunsă în sfatul veșnic al lui Dumnezeu. Totuși Esau nu este respins pe nedrept, pentru că cei care nu sunt guvernați de Duhul lui Dumnezeu nu pot primi nimic cu o minte dreaptă; doar să se mențină ferm că, deoarece condiția tuturor este egală, dacă cineva este preferat altuia, nu este din cauza propriului său merit, ci pentru că Domnul l-a ales în mod gratuit.
Răspunde
Răspuns
Unde vezi propria ta credință amestecată cu slăbiciune omenească așa cum descrie Calvin la Isaac? Cum te mângâie certitudinea alegerii lui Dumnezeu atunci când planurile omenești par să prevaleze? În ce domeniu al vieții ești tentat să te îndoiești că Dumnezeu poate lucra prin mijloace imperfecte?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, care în înțelepciunea Ta suverană ai îndrumat treburile casei lui Isaac și ai confirmat legământul Tău lui Iacov la Betel, în ciuda păcatului și fricii sale, întărește credința noastră ca să se odihnească în scopurile Tale alese atunci când vederea noastră este slabă. Păzește-ne să nu prezumăm asupra harului Tău, în timp ce ne aperi de disperare când ne poticnim, ancorând nădejdea noastră în promisiunile care urcă și coboară peste Fiul. Prin Duhul, conformează-ne să umblăm ca moștenitori ai aceluiași legământ neschimbător până la împlinirea lui. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →